Unsprezece septembrie – un memento.

Departe de a fi doar un eveniment american, circumscris unui moment care pare datat istoric astăzi, 11 septembrie rămâne una dintre efigiile modernităţii  ultime în care trăim. Şi aceasta pentru că tragedia de la New York reafirmă, pe de o parte, centralitatea fanatismului ca element al identităţii umane, şi, pe de altă parte, oferă imaginea stenică a unei naţiuni care duce mai departe promisiunea libertăţii, promisiune în numele căreia a fost zidită, cu două secole înainte.

11 septembrie este şi un sfârşit al iluziilor cultivate de o lume occidentală înclinată sa vadă propriul ei model ca pe unul cu valoarea de circulaţie universală şi să înclinată să  ignore ubicuitatea urii. În numele acestei uri, avioanele au lovit Turnurile Gemene şi în numele acestei uri s-au născut jubilaţiile colective din teritoriile palestiniene.  Este aceasta o ură dominată de raţionalitate, o ură care întrevede în Statele Unite expresia cea mai închegată a unui model care se fondează pe  centralitatea pluralismului şi a  domniei legii.

În egală măsură, 11 septembrie ne vorbeşte despre obligaţia de ne a asuma vocaţia alergătorului de cursă lungă – lupta în numele libertăţii nu încetează  cu adevărat niciodată, iar schimbarea  identităţii adversarilor nu poate trece în plan secund continuitatea unui nucleu al tiraniei, nucleu ce se cere confruntat, cu curaj şi  voinţă de sacrificiu.  Libertatea  există doar în măsura în care credo-ul ei este apărat.  Demnitatea umană, separaţia puterilor în stat, sacralitatea proprietăţii şi libera exprimare sunt pilonii fără de care propria noastră formă de organizare antropologică este de neimaginat.

Din această lecţie a lui 11 septembrie se naşte şi paradoxala încredere în viitor a celor care nu se lasă pradă speranţelor utopizante. În contra curentului urii, în contra vitalităţii  tiraniilor mai vechi sau mai noi, trunchiul libertăţii, cu rădăcinile înfipte în solul american, continuă să sfideze resentimentul şi ignoranţa.  Imaginea acestei cupole majestuoase, ridicându-se din fumul catastrofei, este  moştenirea însăşi a zilei de   lui 11 septembrie.  În cele din urmă, demnitatea va învinge barbaria.

Facebook Comments

4 Comments Unsprezece septembrie – un memento.

  1. lucid

    "imaginea stenică a unei naţiuni care duce mai departe promisiunea libertăţii" – asa e, Ioan Stanomir. Se incadreaza manusa aici "docomentele" tocmai gasite de rebelii libieni in sediul serviciului secret al lui Ghadafi despre stransa lupta "shold la shold", vorba americanului, a CIA si a "secretzilor" colonelului in starpirea (fizica, la propriu) islamistilor. Ghinionul lor ca partenerii intru libertate de la Tripoli l-au scapat din gheare pe actualul lider militar rebel care tocmai a cucerit Tripoli.

    Reply
  2. skin

    "în contra curentului urii, în contra vitalităţii tiraniilor mai vechi sau mai noi, trunchiul libertăţii, cu rădăcinile înfipte în solul american, continuă să sfideze resentimentul şi ignoranţa." "In gradina tarii mele a sadit un rus un pom. Pomul libertatii zice" once again, cind uzi pomul la radacina sprijinind "luptatori pentru libertate", poti sa te astepti sa rodeasca si chestii precum 11 septembrie. altfel traim intr-o lume in care "ma simt inconjurat de oameni rai si tot ce-mi amintesc sint ochii tai". lucrind atit de intens la crearea de dusmani, in final ajungi sa ai succes. pentru ca aproape 30 de ani sint intr-adevar o cursa lunga. se pare ca urmatoarea strategie nato in afganistan e cooptarea nihilistilor in guvern. food for tought: in continuare e mai usor pentru un fundamentalist arab sa ajunga in state decit mi-e mie sa vizitez un prieten in aceeasi tara.

    Reply
  3. incognito.mobi

    poate ca 11 septembrie a insemnat si ce zici tu in postul tau. Pentru tine.

    Pentru mine insa 11 septembrie a insemnat doar ca niste indivizi inarmati cu cuttere cumparate dintr-un magazin de papetarie, impreuna cu multa determinare (cu aia au venit de acasa, determinarea nu se cumparat) au reusit sa dea o palmutza peste arogantul bot american.

    11 septembrie e ca o pata de cerneala din testul Rorschach, fiecare vede in el ce vrea, ce poate, ce spera, in functie de etnie si ideologie, de eventualii stapani pe care ii are.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.