Nimeni nu are argumente pentru statul de drept altele decît că se supără Comisia Europeană sau că nu e bine că nu-i place lui UE, sau că vom avea un MCV prost. Acestea sînt singurele argumente. Nici măcar nu se obosește cineva să explice ce-i ăla stat de drept și de ce merită apărat.

Capitalismul nu e un subiect care să prindă, statul de drept nu e un subiect care să prindă… Știți ce? Trecînd peste faptul că nu îți alegi convingerile pe criteriul dacă prind sau nu, habar n-avem ce-i ăla capitalism și stat de drept, și dăm vina pe popor, că, vezi Doamne, nu înțelege, d-aia nu-i vorbim noi despre stat de drept și capitalism. Exact ca maneliștii cu pretenții, care dau vina pe public. Costi Ioniță și Dan Bursuc ar cînta jazz sau ar băga din clasici, dar nu asta cere piața. Și zugravii ar picta ca Van Gogh, Chagall sau Picasso, dar nu există cerere. Uite, eu aveam de gînd să compun ca Chopin, dar mi-am dat seama că poporul e prost și nu ar aprecia. Așa că n-o să compun ca Chopin, și asta numai din cauză că e piața proastă, nu că n-aș fi eu în stare. Reprezentanții Dreptei ar vorbi poporului despre convingerile lor, despre capitalism și stat de drept, despre tradiție, libertate sau proprietate, i-ar pune poporului în față Marele Proiect Național, dar nu asta se cere.

Dreapta românească, așa-zisa dreaptă românească, nu are nicio doctrină. Nu are convingeri, nu crede în nimic. Crede doar că statul de drept înseamnă MCV și capitalismul FMI și poporul e prost și nu apreciază… Chiar! Ce nu apreciază poporul? Ce ar fi de apreciat? Că asta n-am înțeles. Care e oferta ”Dreptei”? Ce i se oferă poporului ăla prost și el nu apreciază?

Un om dă șfară în țară că are nevoie de cineva să-l ajute. Eu, Dreapta românească, mă duc la el, îmbrăcat la patru ace, cu doctoratul luat pe bune în buzunar, bine pomădat, și mă înființez în poarta bietului om. El: ”Ce știi să faci?” Eu: ”Nimic. Dar sînt frumos și deștept. Eu sînt Dreapta. Dacă strîmbi din nas ești un țăran prost care nu știe ce e binele și frumosul și adevărul.” El: ”Ce e binele, frumosul și adevărul?” Eu: ”Îl ai în față. Nu e nevoie de mai multe explicații. Iar faptul că nu ți-ai dat seama pînă acum că ai în fața ta Binele, Frumosul și Adevărul arată că ești un căcăcios medieval și comunist, un țărănoi kitchos, încuiat la minte. Știu. Sînt atît de deștept încît știu fără să-mi spui. Vrei o găletușă de zahăr, ulei și mălai.”

Singura idee a ”Dreptei” românești a fost să se numească dreapta și să bage chestia asta în toate titulaturile, discursurile politice și comunicatele piaristice.

Dreapta românească se împarte în trei mari tabere:

1. Intervenționiștii. Cei care cred că de idei și convingeri trebuie să se ocupe Comisia Europeană sau orice altă instituție occidentală. Cei pentru care argumentul ultim e ”păi așa zice UE/CE/FMI” Aceștia sînt cei mai onorabili și au făcut cel mai mult pentru România.
2. Meritocrații ambițioși. Cei care cred că politica nu e decît un premiu ultim pentru olimpici și care cred că li se cuvine o poziție cît mai sus, doar pe baza CV-ului, fără să reprezinte cu adevărat pe nimeni. Ambițioși feroci, a căror unică miză e propria persoană, sînt cel mai bine situați în imaginarul celei de-a treia categorii și dintre ei se aleg, de obicei, marile speranțe ale Dreptei.
3. Agitații. Cei care cred în acțiunea cu orice preț, oarbă, fără cap și fără coadă, acțiunea de dragul acțiunii și care resping orice nu este mișcare și transpirație în cerc și zig zag. Singurele idei pe care le consideră cît de cît acceptabile sînt cele  de stînga, care, nu-i așa, sînt mai umane, mai apropiate de nevoile și sufletul poporului. De obicei, sînt folosiți de cea de-a doua categorie, pe care o venerează și de la care așteaptă să-i pună să facă chestii, nu contează ce chestii, important e să le facă pentru un stăpîn, să-și consume energia și să-și ocupe timpul cu ceva.

Dacă vă uitați cu atenție la scena politică, veți vedea că orice ”dreptaci” care se respectă consideră ideile dreptei o pierdere de timp inutilă, o frecție despre sexul îngerilor, în timp ce ideile stîngii sînt instrumente utile și pragmatice.

Bătălia politică românească se duce între talking heads (stînga) și empty suits (dreapta).