Am rezolvat-o și pe asta! N-avem fumători în restaurante.

În weekend-ul care a trecut, mari mase de oameni ai muncii, de la orașe și sate, au putut, în sfîrșit, să ia masa împreună! Ce fericire! Ce rai! Ce frumusețe! Ce n-a văzut Parisul! Încă, nu se știe ce le mai trăsnește și lor, după ce-au văzut imensul succes al celei mai dure legi anti-fumat apărute vreodată.

Gata, fericirea va curge lanț. Oamenii muncii de care spuneam, și care doreau din tot sufetul lor de copii să-și ia și copiii cu ei, la restaurant, mai ales după ora 9 seara, pot să o facă liniștiți. Ce dacă la ora respectivă dorm copiii?! Nu-i nimic, care-i problema, îi ținem treji și-i luăm cu noi, să sărbătorească evenimentul. Marele eveniment! Epocalul eveniment! Nu știm ce facem și după. După eveniment. Cînd o să vrea și oamenii să iasă fără copii la restaurant. Dar de ce să ne gîndim acum?! Avem timp.

Adevărul e că mi-e silă să scriu despre asta. Mi-e silă acum, cînd văd bucuria tîmpă a nefumătorilor, cînd văd cum se bat ei cu pumnii în burți pentru că au rezolvat o problemă gravă a omenirii. Poate cea mai mare, nu știu. Așa aș zice, ținînd cont de ce văd.

Sau poate e mai gravă totuși încălzirea globală. Dar acolo nu ai ce face, încă nu ai ce face, nu poți spune oamenilor – acelorași oameni cu copii în brațe, ținuți seara, după 9, voit în restaurant, ca să sărbătorim legea – că e cald, cînd afară sînt 0 grade. Sau poate că da, cine știe?! Poate atît sînt de încîntați de legea asta, încît ar putea și crede. De ce n-ar face-o, în fond?!

De ce n-ar crede de acum încolo tot ce li se spune? Nu asta și voiau? Să li se spună, ca să aibă și ei ce crede. Că de-asta au net – și ce viteză, pînă și Bernie Sanders, candidatul democrat – ultrasocialist la președinția Americii știe – să li se dea o temă, să-i ardă la ficați, să dea în tot ce mișcă pe net, să spună ei cum e să ieși la ora 9 seara cu copiii la restaurant!

O fericire, asta e! Fericirea asta de-a fi în trend. Că de asta avem net. Să zbierăm toți, fără discriminare, ce ne trece prin cap. Și ne trece. Dacă nu ne-ar trece, am avea mai mult discernămînt cînd postăm ceva pe net. Dar ne trece, cum ziceam.

Sigur că am să revin asupra subiectului. Și-am să revin cînd bucuria asta se va mai domoli. Am să revin la toamnă, de exemplu. Cînd va începe să se lase frig, și va fi din ce în greu mai greu să ieși afară. Și cînd oamenii întregi la cap își vor da seama că n-au ce să caute cu copiii noaptea la restaurant. Dacă nu cumva, pînă atunci, toate celelalte probleme ale omenirii vor fi rezolvate. Cine știe?! – e posibil, doar avem două rînduri de alegeri anul acesta, alegeri prezidențiale la americani, atentate aproape zilnice, cu care ne-am obișnuit repede însă, flux de migranți bătînd la porțile noastre oricînd, și cîte și mai cîte!

(Foto: feedyournerd.com)