Viktor Orban. Cum bagi mâna-n cuib, pe stânga


Trebuie să fii foarte limitat, așa cum sunt o mulțime de ageamii cu pretenții de analiști sau profileri de la noi, să-l consideri pe Viktor Orban mare lider și exemplu de urmat.
Sau să consideri Ungaria o mostră de reușită absolută între țările Europei, în jurul căreia se va uni o forță a binelui și prosperității, cu tot cu România, care va prelua conducerea continentului.
Așa cum susține profilerul cu patru identități, dintre care cea românească este strict secretă, HD Hartmann. Omul care a dezvăluit la Căruța-din-Caracal TV,
culisele transferului a 200 de mii de membri ai unui trib din Iran, în România și Albania, pentru care s-au dat lupte geopolitice cumplite, la care a participat evident, și Vaticanul.
Firește că numele tribului este secret, ca și identitatea iranienilor mutați în România, dar ce contează, este că Hartmann personal, a coordonat transferul acestei populații.
În fine, Hartmann și nu numai, au pariat pe Orban, un clapon tot mai speriat de propia lui umbră, are caută un refugiu, acum la bătrânețe și la cele 200 de kile pe care le-a împlinit, și pe care vrea să și le conserve în liniște.
Că numai de liniște n-are parte claponul care s-a umflat cu gaze proaspete rusești și himere medievale ungurești. I-auzi una: ”Ungaria trebuie să rămână de partea păcii”, partea păcii fiind bineînțeles, Rusia lui Putin.
I-auzi două: “Trebuie să ne pregătim pentru întârzierea războiului, împreună cu toate consecințele de securitate și economice”, așa cum este pregătit și Putin.
I-auzi trei: “Trebuie să ne pregătim ca Ungaria să fie atacată cu de două ori mai multă forță, pentru că Ungaria este aliatul președintelui Trump,
iar Ungaria vrea pace și nu continuarea războiului”, așa cum și Trump încuviințează mustăcind și nefăcând nimic, nefăcutele lui Putin, căci și el vrea pace și nu continuarea războiului. Aplauze cu fesele și râsete cu sfincterele.
Facebook Comments

De Cornel Ivanciuc

Jurnalist, scriitor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *