Am stat trei zile și trei nopți în casa Collart, sediul fostei misiuni arheologice elvețiene, vizavi de Templul lui Baalshamin, zeul cananeean al cerurilor din Palmyra. Sub clarul de lună, pietrele sanctuarului pâlpâiau din interior și licăreau în tonuri pale de miere caldă de lumânărică și asfodele. Îmi petreceam serile în lăcaș, în discuții și meditații, până după miezul nopții. Arheologii misiunii poloneze condusă de profesorul Michał Gawlikowski plecaseră în vacanța de iarnă.
Am participat în calitate de jurnalist la expediția arheologică din Siria, condusă de profesorul Alexandru Diaconescu de la Universitatea Babeș-Bolyai, directorul șantierelor arheologice de la Apulum și Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Am fost co-sponsor al expediției cu o sumă modică, din grantul câștigat la un concurs de teme de specialitate organizat și finanțat de Fundația Freedom House la Varșovia, pentru presa din Europa de Est.
Tema mea era despre activități teroriste în cele patru Kurdistanuri. Într-un fel, i-am folosit ca acoperire pe arheologi, deși tangențial, fac parte din lumea lor. În Siria ca și în alte țări din Orient, unde ziariștii străini sunt considerați spioni, trebuie să te înregistrezi la Ministerul Informațiilor și să răspunzi la o sumedenie de întrebări puse de colonei și generali din Muqabarat, structurile de contraspionaj.
Am scurs printr-un amic, spre Ambasada Siriei la București, înainte de a-mi lua viza, informația că mă ocup de teroriștii kurzi. Știam că nu-i agrează nimeni pe kurzi, și intenția mea a fost acceptată tacit, fără să fiu nevoit să mai dau multe explicații la Damasc. Am plecat cu avionul înaintea echipei de arheologi, ca să-mi fac treaba la Raqqa și Deir ez-Zor în Kurdistanul Sirian, care pe vremea aceea nu avea nicio miză geopolitică. Arheologii au venit cu mașina prin Turcia, pentru a vizita orașele antice Aizanoi, Aphrodisias, Milet, Didyma și Side.
Specialiștii de la Cluj primiseră aprobarea din partea lui Maamoun Abdulkarim, șeful Direcției Generale pentru Antichități și Muzee din Siria, să sape la stadionul antic al sitului Nova Traiana Bostra, oraș anexat și mărit de împăratul Traian, începând din toamna anului 106 d.Hr., imediat după încheierea cuceririi Daciei. Supranumit Pompeiul Asiei, Bostra – astăzi Busra -, de pe Platoul Hauran, a păstrat case intacte cu două și trei etaje construite din bazalt.
Palmyra exercită o fascinație devoratoare. Este un ideal să o vezi, o șansă unică într-o viață de om să o străbați, și un vis aproape irealizabil să sapi aici ca arheolog. Cartea Împăraților a consemnat că Palmyra a fost întemeiată sub numele semit al palmierului – Tadmor – de regele Solomon. Care a mai zidit în deșertul sirian cetatea Baalat, în Galileea cetatea Hațor, în Iudeea cetatea Ghezer, iar pe Valea Jezreel, cetatea Meghido, unde se va da la sfârșitul timpurilor, bătălia finală a Armaghedonului.
Gazda noastră din Palmyra a fost neobositul Khaled al-Asaad, un reputat arheolog și profesor, custodele sitului Palmyra, vreme de 38 de ani, până în 2011, când săpăturile au fost suspendate din cauza izbucnirii războiului civil. Nici în cel mai negru coșmar, nu mi-aș fi imaginat de ce soartă cumplită va avea parte Sidi Tadmor – Mr. Palmyra – cum era supranumit Khaled al-Assad, ca și situl arheologic.
În mai 2015, când gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS) a ocupat Palmyra, Khaled al-Asaad, care împlinise 82 de ani, a fost luat ostatic. A fost torturat în chinuri cumplite timp de o lună de către insurgenți, pentru a scoate de la el numele locației în care reușise să ascundă sculpturi palmiriene și romane, cât și mii de artefacte din muzeul local, în care îmi arătase cu nedisimulată mândrie, cel mai vechi petic de mătase chinezească – o ramură a Drumului Mătăsii a trecut pe aici – de peste 1.700 de ani.
Pentru că a refuzat să coopereze cu teroriștii, a fost decapitat în public, în teatrul antic din Palmyra, la data de 18 august 2015. Corpul său a fost expus într-o piață din apropierea muzeului local. Rămășițele lui Khaled al-Assad au fost descoperite în februarie 2021 într-o groapă comună și identitatea lui a fost confirmată prin teste ADN.
Templul lui Baalshamin a fost distrus complet de Statul Islamic pe 23 august 2015. Fotografiile cu calupurile de explozibil legate de traveele și coloanele templului, ca și momentul detonării, au fost publicate de teroriști pe internet în august 2015. Tot în august a fost aruncat în aer Templul lui Bel. Arcul de triumf de la intrarea în colonadă va fi distrus în octombrie 2015.
Fațada teatrului (proscenium) și tetrapilonul au fost distruse parțial în 2017. Mai multe morminte-turn ale familiilor de vază din Palmyra au fost doborâte. Vandalizarea Palmyrei a fost coordonată de comandantul saudit Abu Laith al-Saoudy și de cel sirian Abu Jarrah al-Shami.
Teroriștii au demolat cu buldozerele Mănăstirea Mar Elian din secolul V. Au jefuit orașul Mari, care a înflorit între anii 2.900-1.700 î.Hr., în timpul culturilor Kish și Amorită, unde a săpat arheologul francez André Parrot. Au furat arhiva de 15.000 de tăblițe de lut scrise în limbile sumeriană și eblaită. Au pulverizat public cu ciocanele, în 2014, leii din Hadatu, din epoca neo-asiriană. Ce n-au putut jefui în Muzeul din Raqqa, au aruncat în aer. Au distrus orașul Dura-Europos de pe Eufrat.
Au furat arhiva de 20.000 de tăblițe din lut scrise în limbile sumeriană și eblaită, descoperite în 1964 în situl Ebla, datând din anii 2.500-2.350 î.Hr. Palmyra a fost eliberată de armata guvernamentală siriană în martie 2016, cu sprijinul aviației ruse. În decembrie 2017 Statul Islamic o va recuceri pentru scurtă vreme, iar armata republicană o va elibera definitiv în martie 2017.
Veniturile principale ale Statul Islamic au provenit din jefuirea patrimoniului arheologic al Siriei, considerat al doilea cel mai mare patrimoniu devalizat din Orient, după Egipt. Peste tot, teroriștii au întreprins săpături clandestine cu buldozerele, în căutarea de artefacte pe care să le poată plasa pe piața neagră a antichităților. Gropile lăsate în urmă de Statul Islamic au fost fotografiate din Cosmos.
Pentru a lăsa impresia în lumea musulmană că aplică legile sharia și că sunt practicanți fervenți ai legilor profetului, au distrus vestigiile considerate păgâne sau au mutilat în cel mai fericit caz, statuile pe care nu le-au putut transporta, prin tăierea nasului și urechilor și scoaterea ochilor. Pe piața neagră a antichităților circulă în acest moment peste un milion de artefacte siriene.
Sunt la mare căutare miile de idoli de la Tell Brak, datați din perioada 3700–3500 î.Hr., descoperiți în supranumitul Templul al ochilor din nord-estul Siriei de către Sir Max Mallowan, soțul Agathei Christie, între 1937-1938. Agatha Christie a participat la mai multe campanii arheologice întreprinse de Max Mallowan, inclusiv la Ur, în Irak, și era extrem de pasionată de arheologie. Restaura vestigiile cu minuțiozitate și pe cele de os, geme semiprețioase sau fildeș, le conserva grijuliu, cu creme din trusa ei cosmetică.
Miile de artefacte cunoscute în literatura de specialitate sub numele de „Ochii lui Ningal”, au fost furate de teroriști din muzee. Interpolul a alertat toate marile case de licitație din lume, începând cu Christie’s și Sotheby’s și a distribuit poze cu fiecare obiect furat. Zeița Ningal a fost soția zeului Nanna, cunoscut și ca Sin, și a fost mama zeului soarelui Shammash, care era venerat la Ur, în Mesopotamia. Cultul ei s-a dezvoltat independent în Siria încă din al doilea mileniu î.Hr., unde numele i-a fost schimbat în Nikkal.
În ultima zi petrecută la Palmyra, pe 24 ianuarie 2.000, am găsit pe malurile pârâului Wed el-Hamra unelte de silex din cultura musteriană din paleoliticul mijlociu, vechi de peste 50.000 de ani. Un lac imens ocupa în perioada aceea mijlocul deșertului sirian. Am strâns doi saci de piese de silex pe care le-am lăsat în casa Collart, cu lămuririle de rigoare pentru Mr. Palmyra, – custodele Khaled al-Asaad. Apucase să-mi arate piese asemănătoare în muzeul amenajat între ruinele Palmyrei.
Facebook Comments
