Efectul bombardamentelor israeliene din Iran asupra războiului din Ucraina


Aviația israeliană a bombardat sediul din Shahinshahr al Companiei Industriale de Producție a Avioanelor din Iran (HESA) asociată cu Forțele Aerospațiale ale Gărzilor Revoluționare Islamice.
Orașul se află în provincia Isfahan. Aici sunt fabricate dronele Shahed-136 cât și un număr de peste 20 de tipuri de alte drone de luptă. Shahed-136 este drona de atac importată de Rusia din Iran și plătită în lingouri de aur.
Până în decembrie 2024, Rusia lansase aproximativ 10.000 de drone Shahed împotriva Ucrainei. Drona Shahed -136 este asamblată la fabrica ZES Alabuga din Republica Autonomă Tatarstan a Federației Ruse.
Iranul expediază componentele dezasamblate ale dronei Shahed din portul Amirabad la Marea Caspică. ZES le reasamblează sub denumirea de Geran-2. După o perioadă de instruire a personalului tehnic,
compus în marea majoritate din studenți la academii militare și la Politehnica din Alabuga, și o creștere a capacității, ZES urma să înceapă producția indigenă bazându-se în continuare pe componente și asistență tehnică iraniene.
În ciuda sancțiunilor, ZES Alabuga ar urma să furnizeze armatei ruse un număr de 6.000 de drone până în septembrie 2025. Alabuga este capabilă să fabrice în acest moment fuzelajul dronelor, fapt care a condus la o producție de 20 de drone pe zi lucrătoare, pentru o săptămână de lucru de cinci zile.
Motoarele MD550 ale dronelor sunt însă produse în continuare în Iran, de către compania MADO și de Forțele Aerospațiale ale Gărzilor Revoluționare Islamice. Componente electronice, conectorii, GPS-ul, sistemele de navigație inerțială, rețele de porți programabile pe teren și accelerometrele sunt
produse de rețeaua de furnizori a Iranului, din China, Hong Kong și Emiratele Arabe Unite. Ministerul Apărării și Logisticii Forțelor Armate (MODAFL) din Iran a facilitat furnizarea de piese, modele și stații terestre pentru drone către ZES Alabuga prin intermediul Generation Trading FZE, cu sediul în Emiratele Arabe Unite.
Efectul bombardamentelor israeliene asupra capacităților iraniene de producție a dronelor se va putea măsura în lunile următoare, în numărul de drone de atac Shahed-136, lansate de Rusia împotriva Ucrainei. În ciuda tuturor eforturilor întreprinse, Rusia rămâne în continuare dependentă de know-how-ul și producția de drone iraniane. Iar acestea sunt grav avariate.
Facebook Comments

De Cornel Ivanciuc

Jurnalist, scriitor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *