Va prezint, mai jos, discursul rostit de prietenul meu, Virgiliu Pop, in data de 2 noiembrie2025, cu ocazia lansarii filialei Timisoara a Partidului Actiunea Conservatoare. Ocazie cu care declar ca ma identific cu fiecare cuvant al discursului.
„La alegerile prezidențiale din toamnă, un candidat nostim – John Ion Banu – se întreba, nedumerit: “De ce sunt eu aici?” Întrebarea era adresată șieși, și nu își afla răspuns. Îmi pun aceeași întrebare, dar nu nedumerit, nu retoric, ci conștient de motivele pentru care aleg să merg alături de Acțiunea Conservatoare și de Claudiu Târziu.
Mai înainte de toate, nu sunt un conservator cu „c” mic – pentru că nu îmi doresc să conserv status quo-ul, starea de fapt a acestui stat eșuat. Trăim într-o țară bolnavă, care trebuie și merită vindecată. Trăim într-o țară asuprită, ai cărei asupritori nu poartă nume străine, ci sunt români neaoși, pentru care România a devenit o vacă de muls al cărei lapte a secat, și care azi nu dă decât sânge, fiind impovărată cu biruri peste biruri. În stil pur caragialesc, suntem conduși de Tipătești – de “bampiri care sug sângele poporului”. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns.
Nu mă tem să folosesc o retorică ce ar putea fi denumită populistă – de multă vreme se tot vorbește de ciocoi – a nu se confunda cu adevărata nobilime. – și, că tot vorbesc de confuzii, a nu se confunda poporul cu gloata. Suntem o țară unde valorile sunt inversate, unde cei mai puțin calificați de a conduce conduc, iar cei care ar putea face o diferență sunt marginalizați și epurați. Acest sistem se numește “kakistocrație” – guvernarea celor mai nepotriviți.
Trăim într-un stat eșuat, a cărui administrație s-a transformat în stăpânire, și și-a transformat cetățenii în supuși. Trăim într-un stat care nu este în serviciul cetățeanului, ci care parazitează omul de rând. Trăim – sau, mai bine zis, existăm – într-un stat în care drepturile și obligațiile sunt egal împărțite: stăpânirea având doar drepturi, iar cetățenii având doar obligații. Trăim într-un stat în care judecătorii se retrag la vatră înainte de a ajunge la vârsta înțelepciunii și, cu viitorul înaintea lor, trăiesc din taxele noastre. Trăim, așadar, într-o țară unde unii au viitor, iar alții cunosc doar greutatea zilei de azi.
Nu, conservatorismul nu este paseist – nu idolatrizează un trecut mitic care nu a existat. Conservatorismul nu-și face un idol din tradiție atunci când tradiția înseamnă corupție, plocon, capete plecate. E adevărat, însă, că până și trecutul nostru imediat era mai bun decât prezentul. În perioada pre-pandemică, acum doar șase ani, jugul era mai moale, deficitul bugetar era mai mic, taxele erau mai blânde, libertățile cetățenești mai ample – stăpânirea băga mâna în vistierie până la cot, nu până la subsuoară. Azi, guvernările liberal-pesediste ale ultimilor ani au pauperizat țara și cetățenii. Țara fierbe ca în anii ’80; nedemnii demnitari sunt la fel de urâți astăzi de către popor precum nomenclaturiștii comuniști înainte de Revoluție.
România este un stat eșuat cam în toate privințele. Este un stat eșuat din punct de vedere al inegalității crescânde între cetățeni – între pensionarii speciali și cei de rând, între birocrații care pun piedici inițiativei private și cei astfel împiedicați, între conducători și conduși. Este un stat eșuat în privința educației, unde abandonul școlar este la cote alarmante și unde în mare parte învâțământul universitar a decăzut la nivelul unei vechi școli postliceale. Aceasta este “România educată” a lui Klaus Iohannis, care a fost distrusă, prin nepăsare și politici păguboase, pas cu pas.
România este un stat eșuat din punct de vedere diplomatic – o țară al cărei minister de externe nu are, în practică, alte repere decât Bruxelles-ul și vecinii de la Răsărit. Pentru diplomația română, nu mai există nici Africa, nici America Latină, nici Washington-ul – și se vede treaba că nici noi nu mai existăm pentru Washington atâta vreme cât ne facem că nu există. România este un stat eșuat din care investitorii străini pleacă, în care diaspora nu mai dorește să revină, în care trupele americane își reduc prezența, un stat care numește vice prim-ministru o persoană care a insultat partenerul nostru strategic.
De ce sunt eu aici? Sunt aici pentru că vreau să ajut la vindecarea acestei țări. Caut să ajut la reclădirea sa din temelie – la refondarea unui nou stat, care să se debaraseze de noul feudalism – pentru că nu suntem, ca stare de fapt, departe de 1821 când Tudor Vladimirescu a spus că “Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor”. Unii mă vor numi, pentru aceasta, populist – eu rămân un liberal clasic care, în lipsa unui partid liberal autentic, dorește să fie acasă în Acțiunea Conservatoare.”
