Academia de stiinte politice Cioran Gheorghiu

Dacă în anii 50 era la modă tinereasca disperare metafizică și Cioran a ajuns atunci teoreticianul-idol, un fel de Bridgitte Bardot a depresiei, iată că școala românească lovește din nou. La România a născut un val proaspăt al disperării politice.

Aderenții la această mișcare la modă se remarcă prin scîrba suverană față de politic. Politicul e un fel de rahat de cîine în care, oricît de atent, tot sfîrșești prin a călca. Precum Cioran care a trăit 84 de ani plîngînd futilitatea existenței, scîrbiții noștri comentează cu voluptate politică inutilitatea politicii. În loc să se retragă în natură și să converseze cu animalele, demonstrînd coerență între convingeri și mod de viață, ei s-au retras în public unde deplîng în hohote faptul că se află în public.
Acești Cioran Gheorghiu ai absenteismului la vot  sînt mai nocivi pentru societatea noastră civilă decît Hrebenciuc. Pentru că induc, mai ales în cei tineri, suspiciunea că orice ai face nu contează. În spatele cuvintelor lor se ascunde falsa imagine a destinului scris, de parcă destinul e cel care l-a ales pe Iliescu președinte de 3 ori pînă acum!
În felul ăsta putem rămîne pe scaunele noastre să putrezim de vii, din moment ce oricum murim, nu? În trecere, Cioranii noștri politici nu uită să argumenteze că între Geoană și Bsescu nu e nici o deosebire. Chiar așa să fie?

Adepții sînt mulți, dau un singur exemplu, care e și motivul pentru care scriu acum. Presa.nu, a lui Gheorghe (ciudat titlu, ca și cum siteul luptătorilor pentru liberalizarea drogurilor ușoare s-ar numi canabis.nu) publică un articol mai vechi al lui Vasile Ernu, cu o introducere actualizată. Citez doar din finalul introducerii:

“Nu facem distincţii între „revoluţie” şi „fulgere”, între „comunism” şi „catastrofe naturale”, iar cînd trebuie să analizăm între candidaturile Băsescu şi Geoană deseori am impresia că discutăm despre furtună, lapoviţă şi ninsoare. Avem o „climă vitregă”… A gîndi aici un partid sau o platformă politică care să aducă o schimbare esenţială e la fel de absurd ca şi cum ai propune crearea unui partid care să lupte pentru introducerea climei subtropicale în România.”


QED. Schimbarea e la fel de imposibilă ca mutarea României la Ecuator. Stați acasă, că nu merită să vă deranjați deprimatele cururi pentru o absurditate ca asta! Auzi la ei, schimbarea!

PS: Domnul Ernu uită că adevăratul posesor al trademark-ului Presa Nu, pe care era cît pe ce să-l transforme în simbol național, e domnul Adrian Năstase. El însuși cea mai serioasă dovadă că schimbarea e posibilă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.