Cultura testelor generale

Eram în ultima clasă de şcoală generală şi făceam echipă cu băiatul doamnei de la librărie în competiţia celor mai bune şcoli din oraş. George era un puşti sclipitor, cu o memorie colosală, de elefant, şi ager ca o felină. Ştia tot. Ştia orice. Tipul acela de copil căruia profilul îţi arată un savant în miniatură. Era atât de iscusit, încât în oraş s-a creat special pentru el postul de primar… al copiilor. A fost, de altfel, şi cel care a salvat competiţia, înlăturând ezitările noastre la întrebările de cultură generală, din categoria: ‘Care-i capitala Honduras? Când a fost publicat Luceafărul? Care-i cel mai mic stat din lume? În ce ţară a avut loc bătălia de la Waterloo? Cine a scris Marile speranţe? Ce distanţă e de la Pământ la Lună?… etc., samd. Pentru o corectă desfăşurare a concursului, ni se dăduse şi o bibliografie al cărei titlu de căpătâi era o cărţulie cu teste de cultură generală. Am fost încurajaţi s-o mâncăm pe pâine şi, dacă ni se părea imposibil, să stăm cu burta pe ea. Nu mai ştiu de câte ori am citit-o, mi-aduc însă aminte că unele răspunsuri îmi erau imposibil de asimilat. La vârsta aceea, îmi era totuna dacă Ionel Teodoreanu se născuse în 1897 sau câţiva ani mai târziu, cam cât ar fi un drum de la Pământ la Lună, dacă Vaticanul e mai mic decât Lichtenstein sau viceversa. George, însă, avea lumea la degetul mic! Cu el am zdrobit definitiv şcoala 9! La final, camarazii învinşi ne-au strâns mâinile, cu frunţile plecate!… Am plecat de acolo cu un tricou, pe care, de dragul participării mele la competiţia Excelsior, mama îl mai păstrează, cred, şi astăzi în şifonier. Eu mai păstrez doar amintirea acestui copil cu memoria lui fabuloasă!

Adevăratele mele întâlniri culturale s-au produs, însă, în anii de liceu şi ele au avut un îndrumător de excepţie, în persoana doamnei Daniela Plăiaşu, de la Colegiul Unirea Focşani. Omul acesta ne-a intimidat teribil la început pentru că ne-a pus în faţa unui exerciţiu de libertate nemaiîncercat până atunci. La prima oră de română ne-a cerut să contiuăm într-o compoziţie cum vrem noi ideea de debut a Metamorfozei lui Kafka. Acela a fost semnalul, aveam să pricepem mai târziu, că eram liberi să alegem, pe tărâmul acesta al culturii, cine vrem să fim. Nu să alegem, ci să NE alegem, deci. O altă instanţă de libertate totală au fost orele de literatură universală. Nu ni se preda nimic. Stupoare! Noi eram profesori!?! Ana a predat Brecht, Paul ne-a vorbit despre Dickens. Mie mi-a plăcut teatrul şi m-am oprit la clasici, aşa că l-am predat pe Corneille. Citeam acasă un autor recomandat de manual, apoi veneam în faţa clasei pentru a împărtăşi colegilor viziunile. Era un schimb de idei, nu o competiţie. O astfel de metodă ne-a deschis pasiunea de a descoperi şi alte lucruri şi, cu cât aflam mai mult, cu atît creştea în noi dorinţa de a ne bucura de mai multe.

Eu port cu mine această bucurie a libertăţii ori de câte ori călătoresc, citesc sau mă documentez pentru meseria mea. Nu mă mai măsor cu alţii în câte cărţi am citit şi câte nu, ce capitale ştiu pe dinafară şi între ce ani a condus Diocletian… Mă măsor doar cu mine. Cu ceilalţi, doar împărtăşesc. Mă bucur să aflu oameni de la care pot învăţa, care-mi recomandă cărţi, oameni şi locuri care mi se potrivesc.

George nu s-a făcut profesor de cultură generală şi nici nu a ajuns expert al concursurilor de gen. Dar sunt convinsă că dacă ne-am mai întâlni azi, am avea să împărtăşim valori comune ale lumii în care am evoluat diferit. Pentru că asta cred că înseamnă, de fapt, cultură generală: întregul univers al cunoaşterii mele care mă ajută să mă bucur cât mai frumos şi mai plin de oamenii pe care îi înâlnesc şi de lumile pe care le descopăr.

Am scris aceste rânduri ca o expresie a curiozităţii înainte întâlnirii de mâine cu Andrei Pleşu, la conferinţa cu tema La ce (mai) e bună cultura? În aşteptarea răspunsurilor sale, vă invit să încercaţi, ca şi mine, acelaşi exerciţiu…

Facebook Comments

9 Comments Cultura testelor generale

  1. zexe

    "George nu s-a făcut profesor de cultură generală şi nici nu a ajuns expert al concursurilor de gen. Dar sunt convinsă că dacă ne-am mai întâlni azi, am avea să împărtăşim valori comune ale lumii în care am evoluat diferit" – Ma, George, la ce ti-a folosit tie atata carte daca nici macar moderator n-ai ajuns?

    Reply
  2. mece

    Eu am a-i mulţumi profesorului meu de limba şi literatura română , domnul Marian Barbu, practic singurul dascăl care a însemnat ceva pentru mine. E omul căruia îi datorez, atâta câtă o am, capacitatea de a şti să citesc şi să înţeleg un text.

    Reply
  3. Ina Eyre

    Îţi mulţumesc, Liana, pentru minunata ocazie de a-i aduce un omagiu profesorului meu de istoria literaturii, scriitorului, magicului om, Marin Ioniţă.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.