Articol scris de Mircea Popescu
Toată lumea, de la vlădica de Bruxelles până la opinca de Ciorogârla vorbește de democrație.
Despre ce fel de democrației, asta-i altă mâncare de pește.
De fapt, în capul oamenilor este un ghiveci, cuvântul „democrație” fiind un panaceu universal care este menit să-i separe pe cei buni, adică pe ai noștri, de cei răi, ai lor.
Democrația este chestia aia pe care o flutură cu mândrie orice guvern care afirmă că legitimitatea lui decurge din metodele democratice prin care a ajuns la putere, chiar dacă a făcut-o prin mitralierea foștilor la dorința, vezi Doamne, a poporului.
Ce fel de democrație vrea Nea Ghiță, asta n-are importanță deoarece pentru popor democrația este o nebuloasă pe care o hotărăsc „domnii”.
Și nu contează ce fel de legitimitate are Puterea dacă are agățat în coadă magicul cuvânt DEMOCRAȚIE.
Cine să se mai încurce în termeni ca democrația directă, semi-directă, indirectă, constituțională, liberală, muncitorească, socialistă, sovietică – „cea mai înaltă formă de democrație”, apud autorităților vremii – sau, cu voia dumneavoastră, culmea democrației, DEMOCRAȚIA EUROPEANĂ?
Și în numele democrației afirmate, orice măsură a puterii naționale sau continentale este socotită necesară și legitimă.
Chiar anularea alegerilor, incriminările pe bază de înscenări, procesele politice.
De aceea, tot ce se află în afara arcului Puterii este, desigur, „extremism”.
Și mesajele „extremiștilor” trebuie cenzurate, iar partidele trebuie izolate și exterminate.
Asta da, democrație.
Ah, dar ce principii are democrația liberală?
Păi, libertatea de exprimare, prevenirea tiraniei majorității, alegeri libere, universale și corecte.
Hm, ce-or fi căutând liberalii români în coaliția „democratică” a unei asemenea puteri și tocmai la conducerea Guvernului?
