Articol de Mircea Popescu
Suveranismul european îmbracă două forme.
În primul rând este suveranismul ABSOLUT, nu l-aș numi extremist, care se opune aderării la UE sau care dorește părăsirea UE.
Acest curent de gândire este izolaționist și este greu de implementat într-o lume aflată într-o permanentă mișcarea și schimb de bunuri, idei și valori.
În „piața politică” românească, un astfel de partid pare să fie SOS.
Tendințele izolaționiste manifestate în mod zgomotos îi pot afecta credibilitatea și pot conduce la o izolare politică internă cu pierderea electoratului și chiar a dispariției din spectrul politic românesc.
A doua formă este suveranismul naționalist care promovează o „Europă a națiunilor” cu păstrarea SUVERANITĂȚII și a CARACTERISTICILOR INDIVIDUALE ale statelor constitutive.
Deoarece acest mod de gândire îmbină tradiția cu schimbul de benefic de valori materiale și spirituale, se poate vorbi de un suveranism EUROREALIST.
Eurorealiștii acceptă revenirea la Piața Comună ca formă de cooperare continentală, dar se află în opoziție deschisă cu eurofederaliștii promotori ai creierii unei structuri politice federative suprastatale.
În opinia mea, partidul AUR, dacă nu se încadrează încă ideologic, ar trebui să-și definească o doctrină EUROREALISTĂ, adică de promovare a „Europei națiunilor” și a „Pieței Comune”.
În felul acesta își poate consolida electoratul și poate deveni o alternativă serioasă la guvernare.
