Un articol de Mircea Popescu
Voi încerca să fiu „avocatul diavolului” argumentând motivele răcirii reciproce evidente ale sentimentelor populației de pe cele două maluri ale Prutului.
O voi face prin a adresa niște întrebări menite să provoace discuții pro și contra.
O astfel de discuție ar scoate în evidență în ce procent și cât de reală este această răceală cât și eventuale soluții de remediere. La nivelul înțelegerii populare.
Mai ales că sunt cercuri care cer ca România să intervină în ajutorul Republicii Moldova pentru a o decupla de Ucraina, astfel încât să nu se aștepte până la terminarea războiului pentru a se iniția procesul de aderare la UE.
Deci, să începem.
De ce Bucureștiul ar trebui să accepte SECESIUNEA prin sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE?
Oare ce califică Republica Moldova să devină stat membru al UE, când este săracul Europei, un stat fără resurse materiale și umane, un stat-cerșetor cu mâna întinsă dar cu pretenția de a primi permanent ajutoare pentru a exista, practic este un stat eșuat?
Când în Republica Moldova sunt doar vreo 7,2% ROMÂNI autodeclarați, conform ultimului recensământ, și cca. 78% MOLDOVENI despre ce populație românească se mai poate vorbi?
Când Maia Sandu se dezice de națiunea română declarând că ea păstorește ca președintă „NAȚIUNEA CIVICĂ MOLDOVENEASCĂ”, despre ce națiune românească vorbim dincolo de Prut?
Când noul prim ministru al guvernului de la Chișinău declară că „o veste bună este că în România se trăiește mai rău decât în Republica Moldova”, cum putem socoti că în stânga Prutului au mai rămas „frații” noștri care se bucură de răul românilor din Țară?
Deci însăși conducerea de vârf a Republicii Moldova se dezice de legăturile de sânge și de atașamentul față de România.
Așa încât, UE nu hotărăște soarta TRANS-PRUTIEI independente (Republica Moldova) în numele României, după cum se afirmă, deoarece Republica Moldova se declară un stat separat, cu o națiune diferită și cu interese diferite față de România.
Nu cumva singura poziție naturală, națională, patriotică a Chișinăului prin care s-ar certifica aderarea la UE, ar trebui să fie auto-recunoașterea identității naționale românești și, ca urmare, INTEGRAREA prealabilă în România prin Reunire?
Orice altă formă de integrare europeană a teritoriului trans-prutean ar însemna legitimarea secesiunii.
Și punctum.
