„O fiinţă activă este nemulţumită şi, de aceea, nu este atotputernică. Dacă ar fi mulţumită n-ar acţiona, iar dacă ar fi
atotputernică şi-ar fi îndepărtat de multă vreme, definitiv, nemulţumirea.” – Ludwig von Mises
În cele ce urmează mă voi adresa ființelor active, cărora voi încerca să le sugerez prin modestele mele mijloace, cum
să-și diminueze nemulțumirea, întrucât îndepărtarea sa le-ar aduce-n rândul ființelor inactive, scop complet străin
intențiilor mele.
Voi începe prin alt citat al aceleiași imense personalități, Ludwig von Mises: ”Nu există nici un mijloc de a demonta o
teorie eronată, altul decât de a o respinge prin raţionament discursiv şi de a-i substitui una mai bună” pe care mă voi
strădui să-l urmez.
Ființa umană este eminamente socială, acesta fiind cadrul în care își poate manifesta atributele umane. Izolată de
societate aceasta își pierde tocmai aceste trăsături definitorii. Existența în societate este posibilă datorită relațiilor
dintre membrii acesteia. Importanța relațiilor este crucială, de aici decurgând implicațiile calității acestora.
Calitatea relațiilor este determinată de ordinea socială instituită, respectiv de regulile generale de conviețuire
precum și de beneficiarii acesteia, omul obișnuit (majoritatea covârșitoare), minorități (diverse elite din medii
precum cel politic, economic, academic șamd), ori indivizi.
Ordinea socială are la bază unul dintre cele două crezuri: individualismul, sau colectivismul.
Individualismul
Noțiunea de individ o reprezintă pe cea de persoană, unica deținătoare a tuturor atributelor umane. Individualismul presupune două perspective:
– Cea personală: persoana crede că este capabilă să trăiască fără asistență din partea semenilor;
– Cea publică: persoana crede că majoritatea semenilor săi nu au nevoie de asistență.
Cele două perspective fac posibilă existența a două sfere:
– Sfera privată individuală, în care persoana poate acționa liber în limita regulilor generale de conviețuire;
– Sfera publică, în care persoanele se asociază voluntar în scopul satisfacerii unor interese comune.
Relațiile caracteristice sunt cele contractuale, respectiv înțelegeri liber consimțite între persoane individuale și/sau
organizate/asociate voluntar, desigur tot în cadrul acelorași reguli generale de conviețuire. Ordinea contractuală a
societăţii este o ordine de lege şi drept, un complex de drepturi care determină orbita în care indivizii sunt liberi să
acţioneze.
“… o societate bună este una în care fiecare individ ajunge la o stare bună din punctul său de vedere fără a înrăutăţi
starea altora. Aceste stări bune nu pot fi însă nicicum definite în mod abstract, pentru că depind de acel aici şi acum de
la care pornesc indivizii. Ele nu pot nici să fie atinse în mod izolat de către indivizi. Negocierile la nivelul colectivităţii sunt
ineluctabile. Ele permit înstructurarea instituţiilor în contextul cărora indivizii ajung la respectivele stări bune.” – James
M. Buchanan
“Filozofia numită curent individualism este o filozofie a cooperării sociale şi a intensificării progresive a reţelei
interdependenţelor sociale.” – Ludwig von Mises
Individualismul se află la baza creștinismului, a democrației și a liberalismului, valorile acestora adresându-se
individului. Implică încrederea de sine și în semeni. Se poate afla la baza statului minimal/esențial, cu atribuții și
dimensiune reduse, cu condiția aplicării unor politici conforme și compatibile.
Colectivismul
Colectivismul pornește de la premiza incapacității majorității ființelor umane de a-și decide scopuri precum și de a le
îndeplini. Are la bază eroarea atribuirii de însușiri individuale grupurilor, de parcă acestora le-ar fi foame, sete, cald, frig,
ar iubi, ar urî, le-ar place, ori displace șamd. Urmarea imediată, cu asemenea justificare, este asistențialismul, în forme
tot mai accentuate și domenii tot mai largi. Oamenii sunt considerați turme, cele două sfere (privată individuală și
publică) admise de crezul individualist sunt invadată (cea privată individuală), respetiv acaparată (cea publică). Nefericiții
neputincioși, constituiți în turme/mase sunt deposedați de propriile libertăți și siliți să se lase la dispoziția
autoproclamatelor atotștiutoare autorități în vederea promovării intereselor despre care deseori nici nu sunt conștienți.
Odată cu nevoile maselor precum și modaliatea în care urmează să fie satisfăcute se instituie prin decret și obligațiile și
sancțiunile, acestea fiind aplicate individual.
Asemenea intervenții în viețile oamenilor simpli neajutorați se cer planificate, sunt înființate numeroase organizații,
fiecare cu propriul specific conform scopului stabilit de către decidenți, cu regulamente concepute de către birocrația
dedicată, omnipotentă și indispensabilă. Astfel am ajuns în contemporaneitatea statului asistențial, a Big State-ului, cu
tendințe maximale.
Relațiile specifice sunt cele hegemonice, predominante fiind cele de subordonare. Treptat societatea este
transformată într-o mare organizație, cu ierarhie prestabilită, scopuri și reguli de funcționare decise de către stăpâni,
pretinși supraoameni, în propriul folos și în detrimentul majorității oamenilor simpli.
Ordinea socială se dezintegrează, cooperarea pașnică benevolă dintre cetățenii liberi este substituită de relațiile
conflictuale dintre războinici, deoarece în loc să tranzacționeze bunuri și servicii, se luptă unii cu alții.
“Ceea ce diferenţiază legăturile hegemonice de cele contractuale este măsura în care alegerile indivizilor
determină mersul evenimentelor. De îndată ce omul se decide în favoarea aservirii sale către un sistem hegemonic
el devine, în limitele activităţilor acestui sistem şi în intervalul de timp al aservirii sale, pionul acţiunilor directorului.
Supuşii acţionează doar pentru a-şi alege statutul de subordonaţi; odată făcută această alegere ei nu mai
acţionează pentru ei înşişi, ci li se poartă de grijă. În cadrul unei societăţi contractuale, membrii individuali schimbă
între ei anumite cantităţi de bunuri şi servicii, de anumite calităţi. Când îşi alege statutul de subordonat, în cadrul
unui corp hegemonic, un om nici nu oferă nici nu primeşte ceva specific. El se integrează într-un sistem, în care va
avea de adus indefinit servicii şi va primi ceea ce este dispus directorul să-i aloce. El este la mila directorului. Doar
directorul este liber să aleagă. Împrejurarea că directorul este un individ sau un grup organizat de indivizi – un
directorat – că el este un tiran maniac şi egoist sau un despot patern şi binevoitor este irelevantă pentru structura
de ansamblu a sistemului.” – Ludwig von Mises
Colectivismul nu permite existența democrației (alegerile sunt deseori aflate în afara domeniului de interes, ori
competenței cetățeanului), a libertăților (libertatea individuală este substituită de libertatea decidenților) și deseori
periclitează creștinismul (cultele sunt puse în relație de dependență față de decidenți). Se găsește la baza a
numeroase ideologii și doctrine politice, toate strâns unite împotriva libertăților și a democrației, chiar dacă unele,
în mod demagogic le proclamă.
Concluzii
Nemulțumirea face parte din viață, este atribut firesc al ființei umane active, neresemnate. Problematic este nivelul la
care se manifestă, respectiv cel vital, care periclitează însăși existența, ori cel calitativ, care vizează dorința de mai bine,
de sporire a performanței. Nivelul vital se manifestă în cvasitotalitatea aspectelor existenței, puținele satisfacții
presupunând mari eforturi presărate de compromisuri, aproape înecate-n oceanul de neîmpliniri. Cel calitativ are baze
solide grație cărora satisfacțiile devin predominante și cotidiene, nerealizările suportabile, însă întotdeauna există loc
pentru mai bine.
Evidențiind caracteristici ale celor două crezuri, fără pretenția exhaustivității, însă cu nădejdea suficienței, am
argumentat imperativul renunțării la colectivismul ademenitor, un soi de fata morgana, și acordarea atenției singurei
alternative, respectiv nearătosului – după tirul bisecular concentrat la care a fost supus nici n-ar putea arăta altfel –
individualism. Am avea șansa, nicidecum garanția – întrucât aceasta nu există – reevaluării relațiilor dintre noi, ființele
umane, de importanță esențială și de neînlocuit.
Constrângerile zămislite de către inginerii sociali, proiectanții incontestabili ai vieților milioanelor de neajutorați – în
accepțiunea celor care-și arogă asemenea rol – trebuie înlocuite cu cele contractuale – schimbul liber de voințe –
spontan și benevol consimțite de către oamenii simpli – care-și vor descoperi subit abilitățile – după modestele lor puteri
și resposabilități. Resursele umane constituie un dat în timp și spațiu. Acestea nu pot fi modificate prin decretul unor
entități, deoarece nu există asemenea creaturi umane omnisciente și omnipotente. Singura întrebare care poate fi pusă
ar fi care este mediul cel mai prielnic manifestării resureslor umane existente: condițiile libertății individuale – singura
posibilă – ori cele ale servituții față de entități inexistente? Dacă admitem superioritatea ordinii sociale a libertății
individuale, în sprijinul căreia găsim – pe lângă argumentele pur teoretice – nenumărate experiențe, rezultatul oricărei
deliberări poate fi doar adoptatea acesteia.
Orice politică – în propriul sens de rezolvare de probleme, specifică acțiunii umane – bazată pe colectivism este sortită
eșecului, întrucât operează cu concepte improprii firii umane, chiar împotriva naturii sale, generatoare de conflicte
ireconciliabile și de amploare crescătoare. Stăpânirea Marii Societăți își creează propriile structuri, respectiv birocrația,
care i se datorează și prin care stăpânirea este posibilă. Nu poate exista stat minimal, ori esențial și nici taxe mici în
asemenea condiții. Nici domnia legii – stat de drept, state of law – deoarece legea este invadată prin procesul de
legiferare de către un legislativ omnipotent, nu poate exista altundeva decât în visele naivilor. Nu va exista libertate, nici
democrație, nici etică, nici moralitate.
Dacă orice politică bazată pe colectivism este în afara oricărei soluții, nu orice politică bazată pe individualism este
sortită succesului. În primul rând acest crez trebuie temeinic înțeles și asimilat. Apoi este inevitabilă adoptarea unor
politici conforme precum și aplicarea neabătută, asumată fiind inexistența vreunei garanții. Tot ce avem este șansa, iar
aceasta depinde de resursele umane implicate. Cei care au suficientă încredere de sine și în semeni sunt datori să
încerce.