Şah la UE: blocaţi Croaţia şi triplaţi cetăţeniile pentru basarabeni

Decizia Germaniei și a Franței de-a bloca accesul României la spațiul Schengen are aparența unei nedreptăți. Tehnic, aflăm de la președintele Traian Băsescu, autoritățile noastre și-au făcut treaba. Raționamentul formulat de vest-europeni exprimă mai degrabă o neîncredere față de funcționarea instituțiilor noastre. Nemții și francezii știu mai multe decât pot să spună cu privire la modul de funcționare al administrației interne și al justiției. Despre rețelele mafiote de tip Voicu, Vântu & co. s-a vorbit și la Berlin și la Paris. Corupția endemică de pe meleagurile autohtone, toleranța ridicată față de traficul cu contrabandă, existența unor grave probleme în dosarul traficului de carne vie, nerezolvarea problemei romilor, nevoia de populism a partidelor de dreapta din Europa occidentală precum și alte cauze nerostite vor fi cântărit în decizia Franței și a Germaniei.

Răspunsul României trebuie să evite paranoia și complacerea într-un complex al persecuției. Curățirea de la Ministerul de Interne ar fi bine să continue. Presiunea reformistă pe CSM e bine să nu dispară. Înnoirea de personal (prin recrutarea de competențe tinere) se impun și la Ministerul Afacerilor Externe. Dincolo însă de toate acestea, utilă ar fi, cred, o contra-ofensivă agresivă a României la nivelul Parlamentului European. Pe canale diplomatice discrete, dar și explicit, de la microfonul forului legislativ, politicienii români ar trebui să amenințe proiectele expansioniste ale Uniunii Europene. O blocadă asupra Croației (care vrea să intre în UE la 2012), de pildă, ar putea trezi cancelariile vest-europene. Triplarea numărului de cetățeni români cu proveniență basarabeană ar putea fi o altă soluție.

Pe scurt: diplomația românească trebuie să iasă din timiditate. Șantajul e bine să fie practicat în momente critice. O asemenea oportunitate a sosit.

Facebook Comments

49 Comments Şah la UE: blocaţi Croaţia şi triplaţi cetăţeniile pentru basarabeni

  1. mircea s. bozan

    Despre sistemul corupt din "sanul" EU va provoc mai departe la cateva randuri contemplative in care voi integra pasaje "originale".

    Manipularea are ca punct de plecare falsa premisă conform căreia Uniunea Europeană ar fi o entitate integră, reprezentativă, competentă, imparţială, şi, deci, îndreptăţită să intervină (şi) în domeniul anchetelor şi investigaţiilor efectuate de statele membre ale UE.

    Dacă urmărirea achiziţiilor publice pe bani europeni ar putea fi cumva justificată, finanţarea partidelor politice şi a campaniilor nu are ce să caute printre preocupările Uniunii Europene, fiind un amestec clar în viaţa politică a statelor membre. Oare ne putem imagina imparţialitate şi obiectivitate din partea trepăduşilor UE în investigarea finanţării, de exemplu, a unui partid eurosceptic care militează pentru retragerea statului său din UE ?

    Fostul contabil-şef al Uniunii Europene, britanica Marta Andreasen, a refuzat să semneze documentele financiare ale UE, după ce a descoperit numeroase "neregularităţi".

    După trei ani de suspendare, a fost demisă în 2004.

    (Secret vote keeps EU whistleblower from office

    Marta Andreasen's real crime was that she had found the EU's accounting system so chaotic and open to fraud that she put forward proposals for it to be completely reformed, says Christopher Booker.

    When the newly-elected Ukip MEP Marta Andreasen was put forward last Monday for a vice-chairmanship of the EU Parliament's budget committee, charged with scrutinising the EU's £100 billion annual spending, it might have seemed rather a good idea. Ms Andreasen knows a good deal more about the inner workings of the EU budget than the rest of the committee put together.

    This is because she was formerly the EU's chief accountant. I wrote about her here two months ago when she published her book Brussels Laid Bare. In it she recounts the events leading up to the day in 2004 when she was finally sacked, after three years of suspension, having had the audacity to refuse to sign off the EU's accounts. (In 15 years they have never been signed off by the EU's Court of Auditors, because they are so full of what it tactfully likes to call "irregularities".)

    Ms Andreasen's real crime was that she had found the EU's accounting system so chaotic and open to fraud that she put forward proposals for it to be completely reformed. This particularly enraged the director-general of the EU's budget department, and his ally Neil Kinnock, the commissioner responsible for rooting out fraud, who, when she explained the difficulties she was having to members of the EU Parliament, angrily accused her of "disloyalty and breach of trust".

    Last week the two largest groups in the Parliament, the EPP and the Socialists, were so keen to avoid the embarrassment of Ms Andreasen being given office that they broke with convention and insisted that the vote be held in secret. After she was duly rejected by 20 votes to nine, the leaders of the two groups were seen celebrating in the bar with champagne. It would never do for the budget committee to elect someone whose desire is to see the European Commission made honest. )

    Acum este europarlamentar, din partea partidului UKIP, grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei – EFD (euroscepticii), şi a scris o carte despre corupţia din UE, ( http://www.archive.org/stream/European_Union_corr… Brussels Laid Bare. Demiterea sa a fost votată în Comisia de Buget (cu vot secret, la iniţiativa grupurilor frăţeşti PPE şi S&D-socialişti): 20 pentru/9 împotrivă, liderii grupurilor sărbătorind apoi "succesul" într-un bar, cu şampanie.

    Curtea Auditorilor a UE nu a mai efectuat un audit financiar al UE de circa 15 ani. Aşa-zisele anchete care au mai avut loc au vizat cazuri minore.

    Coruptia in tóata structura Consiliului european nu are limite… si ne mai miram de prezenta lui Becali in randul lor…

    Reply
  2. mircea s. bozan

    Latrina comunista incepe sa-si faca vizibila existenta la 5 ani dupa aderare la EU: Gunoaiele bolsevice existente in CSM, nivelul coruptiei din randul magistraztilor, al mediului politic mafiot, a primit raspunsul care era de asteptat. Insusi seful partidului bolsevicilor bucuresteni Ponta, a facut luna trecuta un apel patetic in fata politicienilor europeni de a nu accepta Romania in acest spatiu european al libertatii depline. Acţiunile politice împotriva României din partea unui lider politic român au consecinţe politice şi diplomatice la Bruxelles şi este obligatoriu ca liderul PSD să dea explicaţii instituţionale. Ideea lui Victor Ponta, conform căreia blocând aderarea la spaţiul Schengen, face un deserviciu guvernului şi PDL, arată o logică de pitic politic, care îi afundă pe români în noroi, pentru a se preface că le plânge de milă. Ponta afirma in acel apel, daca va mai aduceti aminte, …ca Romania nu este pregatita pentru a intra in spatiul european din foarte multe motive….”, iar numarul reclamatiilor adresate cancelariilor europene si tuturor partidelor europene de catre PSD si PNL sunt in acest an cifra de 114, prin care guvernul existent si presedintele Romaniei sunt facuti responsabili de toate abuzurile facute de sistemul juridic romanesc, de toate “derapajele” politice care au avut loc in Romania ultimilor 6 ani. In 5 dintre aceste “reclamatii europene” trimise de PSD si 2 din partea PNL, (sustinut de FDP-ul german), se cere chiar ca problema prezentei Romaniei in structurile europene sa fie pusa serios in in discutie in plenul urmatoarelor adunari ale Consiliului.

    Faptul ca aceasta scrisoare vine acum, poate fi si urmare actelor unor bande care opereaza in sud-vestul Germaniei, organizate cu LKW si ascunse prin padurile germane si franceze si in prinderea carora sunt mobilizate efective militare si politienesti…. Da, Romania exporta si acum, bande de criminali si spargatori profesionisti eliberate si sustinute astfel de sistemul juridic romanesc.

    Judecatoarea Costiniu, prin masura eliberarii acelor infractori, legaturile sotului sau cu crima organizata, alegerea noului CSM si votul dat de Parlament, starea de profunda neancredere pe care scandalurile parlamentare o produc in valuri asupra politicienilor europeni, fac ca Romania sa fie treptat, treptat scoasa de pe agendele interesatilor economici occidentali. Neancrederea si nesiguranta incepand din momentul tentativei indepartarii Presedintelui Basescu prin “lovitura de stat” organizata de structurile crimei organizate cu sprijinul sistemului magistraturii existente. Va asigur ca Romania a pierdut mai mult de 65% din increderea de care beneficia dupa semnarea Tratatului de aderare, tocmai prin aceste masuri dure de instabilitate politica, circ mediatic si blocaj in domeniul magistraturii. Prezenta sistemului mafiot comunist in fruntea magistraturii, va bloca pe mai departe accederea Romaniei in structurile europene, va primi sanctiuni deosebit de dure, pe care din pacate, tot romanii de rand le vor percepe……..

    Anul care vine va aduce alte presiuni impotriva Romaniei care vor face viata de zi cu zi insuportabila pentru multi dintre noi, in timp de crima organizata romaneasca va prospera….

    Au trecut 21 de ani, iar acesti ticalosi care au pus mana pe putere din secunda declansarii loviturii de stat din 22 dec. 1989 ora 14°°, vor ramane pentru inca multa vreme in fruntea Tarii. Si pot sa apun astfel cu mana pe inima: Da Dl.Basescu. Si Dv ati fost invins de sistemul ticalosit, de structurile mafiei si magistraturii comuniste. Romania nu are scapare… Ticalosii misuna liberi zambind …democratic, sau postand frenetic contra, in interes de partid. De realitatile care au determinat prabusirea Romaniei din ultimii 21 de ani Nimic. Nimic despre pacturile lui Campeanu cu Iliescu impotriva lui Coposu si Ratiu, nimic despre devalizarile industriei romanesti in favoarea bolsevicilor Rusiei, de cedarea rezervelor energetice clientelei din Internationala Socialista, nimic despre privatizarile sistemului bancar romanesc si despre disparitia banilor, nimic din toate acestea. Ci numai ura. Si tentative de razboi civil coordonate prin grupurile de la Sibiu, Cluj, Vaslui Iasi si Constanta. Grupuri ale PSD si PNL. Sau nu stiati de aceste lucruri. Cartusul a trecut razant pe langa tampla Romaniei anul trecut, dar se pastreaza tacerea. De ce oare? De ce nu se fac publice hotararile luate de Ponta-Geoana si Antonescu de la Sibiu, din casa fostului prefect de Sibiu FSN, Morau si unde s-a pus la punct inclusiv regia asasinatului politic. Dovezile si datele adunate ar trebui sa miste sistemul democratic din nou, iar sistemul legislativ sa-si faca treaba, sistemul care a stiut, sunt sigur, cu precizie, care care era rostul acestor intalniri din timpul alegerilor de anul trecut.

    Daca nu, vom ramane o adunatura de borfasi care din cand in cand mai dam vre-o spargere in Germania, Franta, Olanda sau Luxemburg. Vom cersi in Anglia, Franta, Belgia si vom protesta la fiecare admonestare internationala… Totul in virtutea drepturilor omului si a liberei circulatii…

    In cazul in care vom obtine acceptul de publicare, aceste scrisori-memorii trimise de secaturile politice romanesti oamenilor politici germani sau inaintate Comisiei Europene (detinem 15 astfel de dovezi in original si speram sa mai primim inca 20 de copii) pe care le vom publica in faximil si in traducere pe Blogul Real-Politic al Nicoletei Savin prilej cu care va invit sa comentati despre dragostea pentru Romania a gunoaielor bolsevice din mediului politic

    Reply
  3. Florina

    Da, complexul de vinovatie al Germaniei, stiu precis ce spun.

    Nu degeaba am facut apel la istorie.

    Cit despre restul, polemica nu are absolut nici un rost.

    Reply
  4. aurelian

    haide, bre! m-am saturat de schelalaitul asta; ne revoltam degeaba… mai degraba ne-am vedea de treburi importante pentru noi si burta noastra;

    stam toata ziua sa ne milogim sa ne primeasca pe peste tot in loc sa ne vedem de ale noastre si sa ii facem pe ei sa se milogeasca de noi;

    plm suntem a noua tara din UE si ne bip! grija ca nu ne primesc in schengen… castigam ce?!? 10 minute pierdute la cozi in frontiera?!? cheltuieli crescute pentru supravegherea frontierei?!?

    multumesc, n-am nevoie… as prefera un comportament demn al diplomatiei (nu atitudinea incovoiata pe care o are in acest moment), un tratament egal aplicat investitorilor straini in raport cu investitorul autohton, o reprezentare concreta si coerenta in CE si PE etc. As prefera un stat vertical si reprezentativ care sa depaseasca statutul de hoarda de catei maidanezi pe care il afiseaza acum in fata institutiilor europene

    Reply
  5. Florina

    Nu pot sa-ti spun ce au avut polonezii. Ar insemna sa scriu mai multe articole. Dar pot sa-ti recomand ceva istorie. Si un hint. Complexul de vinovatie al Germaniei fata de un popor sfirtecat permanent de catre nemti si rusi.

    Reply
  6. Florina

    Idei diabolice sint multe, constat. Dar la ce ar ajuta? Asta-i revolta omului traitor in UE, dar nu e, imi pare rau sa-ti spun, politica.

    Si nu, nu m-am gindit la posibilitatea de a le taia accesul la piata de desfacere. Ar fi timp pierdut. Am scris mai sus de ce. Capitolele incheiate pentru aderare.

    Iar orientarea, chiar si de forma, asa, hai sa le aratam pisica, catre alte zone, dupa guvernarile PSD, ar fi putut fi interpretata complet gresit. Adica drept reala.

    Stiu, e foarte greu sa recunosti ca nu ai atuuri. Si extrem de tentant sa-ti creezi.

    Reply
  7. poweraxxel

    @ Florina: am drepturile unui membru UE, chiar asa fara Schengen. Mai am impactul pe care il poate da o asemenea linie in politica europeana. Simpatia balcanicilor satui de oprelistile si ifosele unei Europe "civilizate" care ne amageste cu diverse lucruri doar pentru a isi asigura piata astfel incat ei sa traiasca bine.

    Si cel mai important lucru, la care nici nu te-ai gandit, am posibilitatea sa le tai accesul la piata de desfacere de care au atata nevoie …

    Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca eu unul as prefera sa cumpar Suhoi in loc de F-uri sau mai stiu eu ce minunatii … sau macar sa ma fac ca sunt dispus sa fac asta. Iti dai seama cati s-ar perpeli si s-ar ingrijora? Dar un South Stream cu juma' de robinet la noi? Sa daradaie italienii si francezii cand avem noi mici "defectiuni" precum ucrainienii?

    Ma rog, idei diabolice sunt multe …

    Reply
  8. poweraxxel

    @ Florina: HA … Complexul de vinovatie al Germaniei???? Aia care acuza coruptia din Romania in timp ce partidul celui care acuza ia amenda pentru finantarea ilegala a partidului????
    In privinta pietei de desfacere, tocami ai este farmecul mare!!! Capitolele sunt incheiate, dar ca urmare a unei decizii de amanare a Germaniei si Frantei putem si noi contesta acele intelegeri facute deja nu? Doar asta fac si ei!
    In privinta estului, nu ma gandeam doar la arata pisica. Asa cum am vazut eu atitudinea sefului din est, abia asteapta ca gaseasca in Romania un nou aliat! Pana la urma, este evident ca teava lui South nu poate trece decat cel putin prin apele noastre teritoriale … O incapatanare a rusilor in acest caz i-ar costa de la simplu la dublu investitia … Ce-ai zice de 50% din consortiul ruso-roman care sa se ocupe de South in schimbul a 20-30 de Suhoaie nou noute? Care sa lase si francezii si americanii cu buza umflata? Ai vazut ce speriati erau in telegrame in cazul Peter?

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      Eu nu sint de acord cu Bleen ca protestul nefericitului in cauza ar fi revolta de care avem nevoie. Nici ca ar fi in vreun fel justificat. Cu ce sint de acord insa e ca nu e un accident, ceva ce PDL poate da la o parte, oricit de mult ne spune ratiunea ca omul e perfect contradictoriu, are evidente probleme psihice (ai impresia ca ar fi fost convins ca traieste intr-o crunta dictatura) si nu poate fi luat in seama. Mai mult, poate fi exact ce spune Mirel, inceputul sfarsitului. Iar asta nu din cauza motivatiilor gestului in sine (cum a adus Boc si PDL-ul lumea in pragul sinuciderii) cit din cauza valorii lui simbolice. Un descreierat a stirnit primul razboi mondial, fara sa aiba cea mai vaga intentie de-a face asta si fara ca cineva sa poata prezice ce va urma. Gesturile cu mare incarcatura simbolica sint un detonator in situatii de criza si tensiune. Un om care sare in cap de la balcon in timpul discursului primului ministru poate fi semnalul pentru multe lucruri rele. Si nu poate fi in nici un caz un semn bun. Aici e problema, in semn.

      Reply
  9. Florina

    poweraxxel

    Cum sa aplici modelul de comunicare de tip Putin? Repet, cu ce? Ce pui pe masa? Ce asi ai? N-ai. Aia e problema.

    Si-nca ceva. Sa nu dramatizam. Bun, nu ne comparam cu Marea Britanie care nu e in Schengen, n-a adoptat euro dar nici nu o dor deloc aste doua puncte nevralgice pentru noi. Dar sa ne uitam la UE in ansamblu astazi, fata de ceea ce era odata. Sa fim atenti la cum s-au facut ultimele aderari si, daca vor mai fi, la urmatoarele. Bani, bani si iar bani. In spatele fiecarui criteriu de aderare. Sa va aduc aminte cum a fost incheiat capitolul agricultura de catre Guvenul Nastase? Bun, astea fiind zise, sa tinem cont de o teorie occidentala foarte putin prezentata public, care zice ca UE nu prea mai face multe parale. Si ca Franta si Germania ar pune-o de o troica cu Rusia. Pai nu zicea doamna fara imaginatie Merkel ca rezolva Germania problema Transnistriei? Hai sa vedem cum o va face. Si nici nu mai conteaza ca in cele doua tari occidentale sint acum guvernari de dreapta, daca interesele economice primeaza. Sau conteaza? Ca, in fond, se loveste acum in Basescu si Baconschi, adica in ce avem cu adevarat de dreapta in Romania. Oare de ce? Asa, ghinionul al mare e admistratia democrata de la Casa Alba. Democratii, nici in vremuri bune nu sint foarte interesati de anumite zone in politica externa, d-apai acum, cind ce e la ei sa dea Domnul sa nu fie si la noi. Asta e valabila de la Kennedy si Vietnam incoace.

    Astea fiind zise, bonus 1: stia Basescu ce stia cind vorbea de axa Bucuresti-Londra-Washington (dar era Bush Jr. acolo). Bonus 2: chit ca ma repet, ofensiva, de orice matura, a Rusiei, se petrece exact cind la americanii sint slabi si neinteresati de politica externa. Bonus 3: in privinta Germaniei, sa tinem cont de documentele gasite de Pavel Stroilov in arhiva Gorbaciov. Zice acolo ca doamna Thatcher ar fi fost de acord cu o uniune socialista europeana Rusia-Franta, numai sa nu reunifice Germania.

    Asadar, problema e complexa.

    Reply
  10. poweraxxel

    Blocarea Croatiei este total aiurea. Ne-am transforma in exact ceea ce blamam la acesti 2 mari jucatori … Am calca in picioare sperantele unora doar pentru a da altora o lectie?

    Triplarea cetateniilor moldovenilor este foarte buna. Ne-ar ajuta pe noi ca natiune, si ar reprezenta o riposta sanatoasa atat la adresa celor 2 cat si a Rusiei.

    Pe de alta parte, diplomatia ar trebui sa treaca la modelul "Putin" de comunicare … Direct, concret, fara menajamente, cu late cuvinte "pe fata". Va amintiti de propunerea acestuia cu privire la gazele destinate Ucrainei?

    Din punctul meu de vedere, daca Germania si Franta se opun aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen desi acestea indeplinesc criteriile stabilite, doar pentru bube scapate la momentul integrarii, atunci UE nu mai exista! Asta ar trebui sustinut de diplomatia Romana, clar, raspicat …

    Daca state UE nu respecta intelegerile initiale pentru ca intr-e timp nu sunt multumite de alte lucruri, atunci ar trebui sa ne uitam atent la repatrierile de capital al companiilor straine, la modelul unguresc de taxare suplimentara a bancilor, etc … Sa vedem atunci ce mai zic cei 2!

    Reply
  11. CAP-istul

    Ca n-a mers bine reforma in justitie e adevarat. Ca exista coruptie e adevarat. Numai ca …. nu au nici o legatura cu conditiile de aderare la Schengen. Daca am indeplinit conditiile tehnice, si nu prea exista contraargumente pe acest subiect, atunci francezii si nemtii trebuie trimisi sa mai citeasca o data tratatul de aderare (poate nu l-au inteles). Daca se permite incalcarea tratatului pe motiv de lipsa sapca de aici incolo orice manevra va fi posibila pe baza de muschi, mai precis se va deschide calea impartirii UE in tari care dicteaza si tari care iau pozitia ghicelului.

    Trebuie lucrat cu cap, fara isterii, pragmatic, chiar cinic.

    Francezii bazaie sa le dam contractul pentru noua centrala nucleara in 2011 ….. dar si coreenii au tehnologie performanta si costa mai putin.

    Tot cu francezii sunt discutii pentru sisteme V/SHORAD (aparare antiaeriana cu raza scurta/foarte scurta) ….. dar sistemele similare israeliene sunt mai performante.

    Francezii si nemtii au cumparat cele doua Distrigaz-uri (Sud si Nord) la preturi de nimic si si-au umplut buzunarele. Chiar au respectat toate angajamentele privind investitiile postprivatizare? Nicio problema de siguranta in exploatare ? Nicio problema de mediu ? Nicio problema pe relatia cu clienti ? As.

    Germania a sprijinit Croatia permanent, inca de la razboaiele din Yugoslavia, si are mari interese acolo.

    A indeplinit Croatia toate conditiile de aderare: drepturile minoritatilor, predarea criminalilor de razboi, coruptie, crima organizata ? Hai sa fim seriosi.

    Daca ei vor sa ne bip cu zambetul pe buze atunci si noi ar trebui sa le aratam ca am invatat lectia cinismului.

    Reply
  12. mitica

    Ar reiesi ca Franta si Germania cred ca la noi a crescut coruptia.Curios, tocmai cind DNA-ul are cea mai intensa activitate.Iar de judecatori, puterea politica n-are cum sa se atinga, deoarece actuala situatie in care CSM nu poate fi tras la raspundere de nimeni este urmarea cerintelor UE.Pai daca ei au vrut "justitie independenta", de ce nu-s multumiti?Si daca Franta crede ca daca nu intram in Schengen, n-or sa mai ajunga tiganii la ei, se inseala!La vama or sa stea la coada tirurile cu marfa, cetatenii unei tari membre a UE, chiar daca vor astepta 5-10 minute la vama, tot vor trece.Si daca "muschii lor" sint iubitori de cultura franceza, tot la Paris vor ajunge!Ca asa sint "rromii", mari iubitori de cultura."Ginta latina",nu?!

    Reply
  13. Sah-mat

    Citez:

    "Pe scurt: diplomația românească trebuie să iasă din timiditate. Șantajul e bine să fie practicat în momente critice. O asemenea oportunitate a sosit."

    Si ne mai miram ca Europa nu ne vrea.

    Cu "ganditori" ca acest Condurachi, trebuie sa zicem merci daca ne angajeaza ucrainenii pe post de raketi, nicidecum sa stam, demni, la masa Europei!

    Mai aveti multi colaboratori de-astia pe la Blogary? 🙂

    Reply
  14. Sah-mat

    @Domnu' Condurachi, o vorba scurta…

    Ori joci sah, ori santajezi.

    Amandoua, simultan, nu prea se pot realiza.

    Dar românu' tot roman:daca nu-i putem bate la 'teligenta, ii facem pe din dos…nu-i asa?

    Reply
  15. ElCucui

    Loda, Croația va merita să intre în UE când și-o preda toți criminalii de război și își va cere scuze față de familiile bosniacilor măcelăriți. Faptul că le ține palma în cur Germania și Austria – deh, ca-ntre catolici! – nu-i califică.

    Reply
  16. mfg

    @Nemo

    "4:58 am – @mfg, ai un umor a la Ady da Nasty…, cam scrasnit, asa cum ar fi zis poetul portofel: harsa, harsa…"

    Recunosc, umorul tau e muuult mai fin. Pentru referinte viitoare, am retinut anecdota (dupa mine, anecdota ciclului electoral): "eu as zice ca e inca bine…"

    Pentru clarificare, mi se par fondate unele dintre intrebarile puse de Florin. Insa, la ora la care am scris acel comentariu adynastasian acele intrebari nu existau. Existau insa "solutiile" absolut distractive din textul initial. Niste solutii pe care, daca le-as lua in serios, m-as pufni in ris.

    Prefer umorul penibil al lui Nastase, seriozitatii in interpretarea ridicolului.

    Reply
  17. Nea

    Lăsând la o parte conspiraţii şi interese oculte, luaţi trenul până la Viena şi veţi vedea că există două spaţii diferite:

    Unul de la Bucureşti la graniţa românească, acoperit, aşa cum e şi firesc, cu PET-uri, grămezi de moloz şi dormeze putrezite din care ies arcurile, dispuse strategic, tot la 100 de metri pe lângă calea ferată.

    Al doilea, începând din Ungaria, unde în loc de PET-uri vezi iepuraşi şi, în loc de grămăjoare de moloz, căprioare.

    Când o veni o zână bună să transforme PET-urile în iepuraşi, o să mă mir şi eu de decizia Franţei şi Germaniei.

    Până atunci, sunt două spaţii şi două civilizaţii (hm) diferite.

    Reply
  18. Florina

    Loda

    licuriciul cel mare e ingrozitor de ocupat, ca sa nu mai zic cit e de in … ca tot rimeaza, ca sa se mai ocupe si de ceea ce se intimpla in Europa, cu exceptia NATO, care, nu-i asa, e foarte important pentru ei. nici o speranta din partea aceea. dar, tocmai in asemenea momente, atentie la Rusia. sint cele mai propice momente in care isi extinde influenta, chiar daca absolut nebanuit. greselile unora o ajuta atit de mult, incit se insinueaza si mai perfid. cine nu crede, un mic recurs la memorie si o ceva mai consistenta lectura, ar fi de ajutor.

    important acum este sa nu facem nici macar o jumatate de pas, ce zic eu aici?!- nici macar sa nu ridicam piciorul in directia gresita. iar triplarea numarului de basarabeni si pozitia in privinta Croatiei ar fi salturi in gol.

    Reply
  19. Nemo

    …destul de plauzibil argumentul lui Tapalaga vorba lui Stratan: "pai daca-i vorba de parale..".

    si or mai fi si altele, avioanele F16, etc…

    *Polonia are 38 de milioane, nu 60. mea pulpa.

    Reply
  20. Tio

    E clar ca argumentul lor e o justificare formala. Nu poti defini integritate in documente oficiale….

    Astia nu te ajuta ci te ajuta sa te ajuti 😉

    Si e clar ca e un "santaj" la politicenii care au putere:faceti mai mult din ce vrem noi (tigani, reactoare) ca daca nu va facem sa aratati prost fata de alegatori vostri (astia chiar cred ca noi avem un proces electoral normal)

    Problema e ca PDL gaseste ca ar pierde si mai mult electoral daca i-ar lua pe tigani in brate.

    Dar ai vazut tu vre-un politician roman care "sa platesca" cu adevarat?

    Reply
  21. Loda

    ,,Triplarea numărului de cetățeni români cu proveniență basarabeană ar putea fi o altă soluție.''Sigur,e o solutie ca amanarea sa nu fie de cateva luni sau un an ,ci sa se ,tripleze" ! In conditiile in care Franta a dat semnale clare ca a deranjat-o potentiala acordare a cetateniei romane unor persoane care nu vor sa devina cetateni in Romania, ci sa ajunga tot in vest, exact triplarea cetateniei lipseste.Sigur, sa boicotam marile firme franceze ca sa ne creasca numarul de someri (ca doar au angajati romani) si veniturile statului(stiut fiind ca aceste firme chiar isi platesc taxele ).Ba sa-i mai belim si pe croati, care meritau sa fie in UE inaintea nu in urma noastra.Unde e Croatia, unde suntem noi…Eu propun sa cerem ajutorul Axei Londra-Washington ,in special ,,licuriciului" cel mare !

    Reply
  22. aurelian

    Loc de vaicareala si maimutareala exista… insa cea mai buna atitudine nu o vad la noi ci la bulgari.

    Spunea cineva ceva de investitiile Frantei si datoria Germaniei… pai ultima se prescrie imediat iar investitiile se pot muta, nefiind strategice… deja fabrica Renault din Maroc va avea o capacitate de productie pentru Dacia mai mare decat cea de la Colibasi care tocmai ce si-a atins limita maxima. Cam cat de greu credeti ca ar fi pentru ei sa spuna OK, incepand de luna viitoare tragem heblul si punem lacat?

    Cat despre tentatia de a arunca vina pe Moscova, recunosc ca e mare si atractiva dar… sa fim seriosi, vina este a noastra si a diplomatiei noastre.

    Este un esec diplomatic, in primul rand, tocmai pentru ca decizia este una politica.

    Reply
  23. ciuciu

    si la urma urmelor am putea sa declaram razboi Germaniei si Frantei. Astfel ne ajutam vecinii unguri si austrieci (trupele invadatoare vor face cumparaturi la C&A, Cora, Carrefour) si venitul marilor lanturi de retail va creste, implicit si filialele din tara vor prinde avant. Si face bine si la orgoliu, mai bine ne bat vesticii decat esticii! Si ne securizeaza si frontierele estice, atuci sa-i vad daca ne mai dau afara de undeva.Dar daca se poate as vrea sa inceapa conflictul dupa ce devin neincorporabil.

    Reply
  24. Florina

    O analiza in detaliu aici
    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8148281-franta

    In plus, nu consider deloc potrivita o reactie precum cea propusa in articol. Iti incordezi muschii dupa ce ai fost o perioada buna la sala. Noi nici nu stim macar unde e sala. Apoi, la limita diplomatiei agresive a actionat deja Basescu. Mai departe, ar insemna renuntarea la diplomatie. Si cu ce? Cind nu ai asi, nu joci la cacealma. Sa nu ne facem mai mult rau decit exista deja.

    Reply
  25. Tio

    Salutari si sarbatori fericite!

    Am anticipat ca decizia va fi negativa daca va fi si politica.

    Cauza nr 1 e INTEGRITATE (90% din problemele Romaniei. Merita atentie). Sintem vulnerabili. Coruptia e una din consecintele lipsei de integritate. Problema nu e coruptia mare (si felul cum e ignorata) ci coruptia mica. Ai politisti, jandarmi si vamesi prost platiti cu -25% (si care lucreaza 150%) si ai o groza de ocazii de mita (unele la care nici francezii nu ar rezista).

    Cauza 2:un mesaj. Ajunge. Nu am facut nimic din ce am promis de prin 2000 incoace. Dimpotriva, sintem o tara intr-o criza a carui sfirstit nu e la vedere(la noi nu e un ciclu, e altceva).

    Franta e suparata ca nu se face nimic cu rromii aici si ca de asta ajung la ei. Franta se astepta la programe masive de integrare a minoritatilor pt ca problemele de aici sa nu ajunga/sa fie exportate la ei. Noi nu stim, nu vrem, nu avem bani.

    Ei gasesc ca sintem majori acum dar noi nu ne comportam ca atare.

    Uitati de Moscova si victimizarea asta din reflet! De data asta "murim" pe sabia noastra 😉

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @Tio si altii: multumim asemenea! Toate argumentele sint valide, avem insa o alta intrebare la care nu exista raspuns. Daca e o chestiune de integritate, de ce a trebuit ca Franta si Germania sa anexeze artificial problema la o chestiune tehnica? Nu aveau alte mecanisme de penalizare? Mai mult, in ce fel e penalizat/recompensat sistemul romanesc pentru a accelera reforma din justitie prin aminarea intrarii in Schengen? E destul de clar ca penalizati sint Basescu si PDL, nici intr-un caz CSM-ul sau opozitia. Politic vorbind masura are ca unic efect in plan intern cresterea sanselor Opozitiei de a accede la guvernare. Ori, din contra, cu Ponta si Crin la putere vom vedea un regres masiv in justitie, incepind cu schimbarea Procurorului General. Tocmai ce am vazut votul din Senat pentru membrii CSM. Asadar ramine intrebarea, nici Franta nici Germania nu realizeaza ca sabotindu-l pe Basescu si PDL-ul nu vor face decit sa intareasca tocmai partidele care nu vor reforma in justitie? (Va amintiti cum ratarea intrarii in NATO a dat o lovitura serioasa lui Constantinescu?) Asadar eu nu cred in sinceritatea argumentului celor doua puteri. Folosind argumentul justitiei decizia lor, rational vorbind, e absurda. Explicatia e alta si trebuie sa fie una rationala.

      Reply
  26. Ion Romanu

    cred ca vom intra in 2011, in toamna. de ce:

    1. Brusc subiectul datoriei Germaniei fata de BNR a devenit tabu dupa vizita doamnei Merkel

    2. Franta are interese economice imense aici.A avut avantaje fiscale uriase ( doar terneul Renault de la Titu primit gratis) ca sa dau doar un exemplu. Orange, GDF, Alcatel,BRD, EADS, Holcim etc. Nu le-ar place deloc sa ne amintim brusc si sa le cerem banii.Mai vor sa ne vanda o centrala nucleara. Parca vad ca o sa fie o licitatie in februarie 2011, la care

    o sa participe si canadieni, americani, dar si francezi.Oare cine o sa castige?

    Reply
  27. underscore

    Schengen inseamna desfiintarea controalelor vamale ?

    Daca-i asa, chestia asta ar fi utila pt transportul de marfa, nu ? Sa nu-ti mai stea TIR-ul o zi sau cat naiba asteapta in vama ?

    Acu, cat la suta din alcoolul, tigarile, combustibilii si naiba mai stie ce alte marfuri din romania sunt de contrabanda ? Fie intrate din ucraina si rep. moldova, fie produse aici ?

    S-or simti aia de la vest amenintati de treaba asta ?

    Prin campaniile electorale tot auzeam ca astea-s niste probleme si daca venim noi la putere le fiscalizam sa vedeti ce bani aducem noi la buget.

    Am fiscalizat si legalizat pe dracu.

    Asta n-o avea legatura cu coruptia din politie, din puterea judecatoreasca ?

    Ce era sa zica aia din vest ? ba romanilor, faceti prea multe smenuri prin vami ? S-or fi gandit ca-i greu sa se apuce de strans dovezi si au dat-o in explicatii cu csm, cu ani.

    Oare chiar ne-am facut temele si ne fura arbitrii ca au bagat altii strambe ?

    Reply
  28. Nemo

    @FC: era sa uit..(poti sa-l lasi in spam, ca vad ca tot nu v-ati plictisit de genul asta de moderare :D):

    -mai ales, Romania nu are catolicism si nici nu a dat unul din cei mai "iluminati" papi, din aia care au schimbat mersul Istoriei. Romania nu e Polonia si nu are rost umflarea orezului degeaba. Daca nu ar intra in spatiu Sch.. 😀 , da' macar s-ar pune presiune pe CSM, eu as zice ca e inca bine…

    Reply
  29. Nemo

    @mfg, ai un umor a la Ady da Nasty…, cam scrasnit, asa cum ar fi zis poetul portofel: harsa, harsa. imi pari cunoscut, desi prb e din cauza genului de umor, des intalnit la o anumita categorie…, dar daca postezi prin proxy, mai ca as paria ca… 😀

    @FC: evident ca nu are nici o(nicio, nicivo..) legatura cu-coruptia. poate le nemtzi, ca ei mai maraiau de vreo cativa ani incoace, dar nu faceau nimic, erau resemnati 😆 , daca nu i se flutura lui Sarkozy pe partea stanga(sau dreapta, ca lui i se cam flutura asa, cocos galic, deh). asta e un personaj de Bugs Bunny oricum, iar iranienii avea si ei odata dreptate, cand zicea ce zicea de prima "madame" 😀 [btw, nasol, ce mi tzi l-au lovit 😀 ].

    so, pe Sarko il irita chestia cu tiganii unu' la mana, care oricum merge pe curentul electoralo/popular. doi la mana: e criza economica, Irlanda 85 miliarde, Gretzia fo 300, Spania, Portocalia, samd, nu se simt nici ele prea bine…, asa ca nu mai vor imigranti, etc, trei la mana, influenta Rusiei apropo de Moldova. dar eu as paria pe primele 2 mai mult, asta de la urma e cam departe, mai exact as paria pe cocosenia lui Sarko, care se manifesta in legatura cu romanii, pt ca isi permite, nu cu magrebienii care-i dau foc la masini prin Paris. as baga si un 4 la mana, faptul ca (nici)Basescu nu e chiar diplomatia intruchipata, iar in legatura cu Moldova, a cam sarit gardul.

    …si @FC, Romania nu e Polonia. are numai 22 de milioane(si inca mai scade), nu 60, nu are o Marie Curie, nu are un Chopin, nu are acelasi GDP si nu are multe altele. in schimb, are vreo 10-12% tigani. Sarkozy a dat cu biciul intr-o chestie pe care numai "europenii o inteleg cum trebuie": "natiuni europene de categoria 1 si natiuni de categoria 2", ca de aia e asa dureros de fapt. nu are valoarea practica, e insa "morala".

    daca Romania se apuca sa face ce sugereaza articolul de fata, lucrurile pot fi si mai nasoale decat spatiul ala, Sch.. 😀 intreaba-i pe italieni, ca atat asteapta, pe presedinta Finlandei.. 🙂 samd.

    ps. Basescu stia oricum de acum vreo 2 luni, de cand cu vestita fotografie "body language Sarkozy vs Basescu", de aia a si iesit asa prompt. vorba lui Orban: "nu daca, ci cat ne amana…"~"daca e vorba de o amanare, s-ar putea sa fie o amanare nu de cateva luni, ci de cativa ani."].

    Reply
  30. Florina

    Ca explicatie eu nu vad decit coada Rusiei in ceea ce priveste Germania. Interesele economice si, in primul rind, dependenta energetica de rusi isi spun cuvintul, ce mai? Franta are propriile bube create de prea lunga administratie socialista si de imigratia total scapata de sub control si incearca, ca si in alte situatii si precum au mai facut-o si altii, sa dreaga o prostie comitind alta.

    Si mai vine si asta tot azi

    http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-revista_pre

    Reply
  31. Florina

    Stiu ca imaginea pare dura, dar mie imi pare ca incornoratul sta, si nu numai in situatia aceasta, cu o copita la moscova si cu cealalta la Bruxelles.

    Reply
  32. Petru Moldovan

    Adica sa aplicam tehnica noastra nationala de fotbal: daca nu stim sa jucam, sa le dam astora la oase, ca poate iese ceva…

    Mi se pare o tactica de kkt…

    Nu ca nu ar putea functiona, dar parca pute pe ici pe colo…

    Nu ar fi mai bine sa ne facem temele de casa? Un CSM care sa nu puta a mancare stricata, mai putin teribilism din partea Politiei cand aresteaza contabili de 50kg, etc?

    Reply
  33. ex

    Deci practic esti gata sa declari razboi Croatiei din senin, doar ca sa intri matale in Schengen… Asta da gandire pe termen lung. Nu pot sa pronunt cuvintele care ar merita spuse, nu vreau sa fiu cenzurat.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      Discutia despre coruptie e aiurea. Da, coruptia exista, CSM-ul e varza si PDL tocmai s-a impuscat in picior. Insa nu are nimic de-a face cu Schengen. Eu nu reusesc sa inteleg care e motivatia Germaniei si a Frantei. Cheia problemei e aici, de ce s-au riscat cele doua puteri europene sa comita un precedent riscant, sa tensioneze relatiile cu Romania si sa produca o argumentatie dubioasa? Pentru ca e evident ca in cazul asta chestiunea coruptiei e doar un pretext. Cine are de cistigat din aceasta pozitie si ce anume? Dincolo de asta as aminti celor care invoca ca santajul "nu se face", felul in care Polonia a jucat dur in ultimii ani in cadrul UE. Ideea e ca se face, fiecare joaca cit de dur poate (la limita regulilor agreeate) si noi avem inca un complex serios aici. Insa inainte de "represalii" ar fi bine sa intelegem de ce sintem aici.

      Reply
      1. Florin Cojocariu

        E posibil ca problema sa plece de la Rusia si sa aiba legatura cu Moldova. Nu e improbabil ca Rusia sa fi negociat cu Franta si Germania, la schimb cu beneficii economice, o "lectie" data Romaniei pentru implicarea prea agresiva in Moldova. In plus e evident ca acordarea de pasapoarte romanesti moldovenilor irita cele doua puteri iar vremurile de criza fac orice masura de restrictionare a liberei circulatii o masura utila de protejare a pietelor fortei de munca locale. Asa ca o astfel de decizie de aminare ar fi fost justificata si in intern.

        Reply
  34. Nemo

    nope, asta ar suna "ba pe-a ma-tii!".

    in fine, as observa procesul de "tiganizare" al Frantei 😀 [sensul peiorativ, nu ala la propriu, desi aia pare sa fie cauza ..originara 😆 ].

    Reply
  35. mfg

    E foarte urata treaba asta cu refuzul accesului in spatiul Schengen. Din clipa in care m-a lovit vestea ca asa ceva ar fi posibil, m-am gandit a cui e vina.

    Am facut un browsing temeinic si am eliminat puterea de azi. N-are cum, asta e puterea anticoruptie, care a facut reforma institutionala a Romaniei si care a consolidat structurile statului.

    M-am gandit apoi la Dinu Patriciu. Rusine tie, omule lipsit total de spirit antreprenorial!

    Dupa aia, m-am convins relativ usor ca europenii e niste iescroci. Avem nevoie de niste masuri drastice impotriva acestor europeni inchipuiti. M-am gandit si eu, la toaleta, ca sa dam cetatenie tuturor basarabenilor. Asa, de sanchi, c-altfel ne cam doare in cot de ei; dar daca ne punem noi in cap sa-i aratam coanei Europa, atunci se schimba situatia. Nu ne mai doare-n cot.

    Pai, voi cu mafia Voicu si Vantu vreti sa intrati in Europa? Dar domnul Cocos ce-are, el n-are nimic de spus? De Ridzi n-am mai zis nimic, ca ea e si bolnava.

    Reply
  36. aurelian

    hmmmm reforma in CSM cu Alistar, Lupascu si Corina Dumitrescu?!? mai avem de asteptat inca un ciclu…

    Cat despre santaj, se vede faptul ca nu ne-am jucat cartea la timpul potrivit; Ciolos si PAC (respectiv fermieri francezi furiosi in mijlocul Parisului) ar fi putut fi asii nostri si ar fi trebuit jucati la timpul potrivit… asa, am ramas la s'il vous plait, monsieur…

    Reply
  37. Pingback: Cu ce treaba prin Schengen? « six's Weblog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.