Se împlinesc sase ani de când PDL a tinut ultimele alegeri interne. După sase ani partidul se confruntă cu sase dileme.

Lungă perioadă, multe s-au întâmplat de atunci. Celelalte partide, PSD si PNL, au tinut în acest timp un lung sir de scrutinuri, validări si re-validări ale conducerilor politice. Chiar si asa, lucrurile par să nu se fi asezat încă în cele două partide.

PDL a adunat multe tensiuni si frustrări în interior. Au trecut prin multe bătălii electorale. Barca s-a scuturat serios în câteva rânduri, unii mateloti au sărit peste bord (prea devreme si neinspirat în marea majoritate a cazurilor), altii au încercat să tragă de cârmă suspectând căpitanul de nepricepere. S-au înselat de fiecare dată.

Acum democrat-liberalii sunt în pragul unei re-asezări în interior, dar vin după un an greu, ceea ce le deschide în fată multe întrebări.

Prima: ”Câstigătorul ia tot” sau ”negocierea pozitiilor” ?

Îndeobste, democratii si-au făcut o traditie din împărtirea functiilor după algoritmul numărului de voturi obtinute de fiecare motiune. În felul acesta nu s-ar fi creat fisuri majore si tineau echipa unită. În plus, foloseau în mod eficient toate resursele partidului.

Povestea e valabilă însă  atunci când falia între tabere nu este foarte adâncă si când obiectivul electoral e relativ modest. De data aceasta lucrurile nu stau deloc asa. PDL se află în situatia de a-si dubla cota electorală în 365 de zile, după o guvernare grea, cu multe măsuri nepopulare si o rezistentă acerbă a sistemului la schimbare.

Dacă învingătorul acceptă  să împartă victoria cu învinsul, chiar proportional, nu e sigur că cele două echipe vor trage în aceeasi directie. În fond, învinsul, dacă este si foarte ambitios, stie că  mai are sansa unei revanse în 2013, adică după alegerile parlamentare. În cazul unui esec al partidului jocurile se vor reface, nu e nici o îndoială. Și cel care pierde azi are o sansă mare să câstige.

Deci vor avea interes cei din tabăra candidatului ”iesit pe scut” să câstige partidul alegerile parlamentare din 2012?

E important si modul în care va fi definit esecul. Pentru că PDL poate rămâne la guvernare ca vioara a doua după 2012 sau poate rămâne ca vioara întâi, cu premierul în functie. E drept ca ambele motiuni fixează  ca obiectiv câstigarea alegerilor, adică locul unu.

A doua: ”Alegeri pentru noi” sau ”alegeri pentru ei” ?

De la început s-a pus problema dacă  nu cumva alegerile din PDL trebuie să aibă si o dimensiunea externă. Adică, să creeze acea emulatie interioară a luptei electorale care să impresioneze spectatorii, potentiali votanti ai partidului. Altfel spus, pe lângă ambitiile de a lua o functie sau alta, care tin de configurarea internă a puterii, nu ar fi bine ca partidul să transmită mesaje către exterior despre schimbările care se produc?

Până acum candidatii s-au dovedit destul de ermetici. Optiunea a fost pentru transmiterea mesajelor către membri si militanti. Nu sunt semne că cele două tabere ar fi interesate să arate care este mecanismul si criteriile prin care unii sau altii acced în functii. Imprevizibilul, drama, incertitudinea par a fi minimizate cu toate puterile. Și asa cum stim, spectatorul ia telecomanda si schimbă pe alt post.

Principiul ”rufele se spală  în familie” poate fi sănătos în vremuri normale. Când însă  partidul are nevoie de orice tip de combustie pentru a atrage atentia măcar asupra sa, alegerile în cabina de sticlă ar fi fost mai utile.

A treia: ”Emo” sau ”cogito” ?

E clar că alegerile colective, ca si cele individuale, se bazează pe emotie si ratiune. O alegere corectă este una care presupune o combinatie fericită  între cele două. În acest moment, însă, emotia si ratiune se distribuie inegal si divergent între cei doi candidati.

Emotia e de partea lui Blaga, ratiunea de partea lui Boc. Boc este cea mai bună alegere ratională. A fost premierul care a luat măsuri nepopulare pentru ca în 2011 si 2012 să fie mai bine.Dacă nu este ales partidul se va dezice de mesajul de până acum. Blaga este cea mai bună alegere emotională. Iubit de partid, pentru că în calitatea sa de secretar general a avut ocazia să fie în contact cu organizatiile si să vindece rănile, el reprezintă speranta într-o perioadă în care activul partidului e dominat de deznădejde.

Oricare ar fi ales va avea o problemă. Nu e bună nici prea multă ratiune, nici prea multă  emotie. Deciziile rationale au nevoie de suport afectiv, de credintă oarbă. Deciziile emotionale au nevoie de un concept strategic.

A patra: ”Tehnocratie” sau ”politică” ?

Partidul are la dispozitie două  pedale pe care poate să apese pentru a se înscrie pe orbită  înainte de alegeri. Una e în Modrogan, cealaltă la Palatul Victoria. Boc e erou, dar poate fi erou până la capăt? Căci erodarea sa ca premier a fost inevitabilă. Guvernul are nevoie de o relansare a credibilitătii.

Partidul are inertiile sale, după  cum se si vede, de altfel, în jocul intern pentru candidaturi. Cu greu pot fi promovate figuri noi. Alegerea se face din acelasi spectru de credibilitate. Guvernul însă poate fi repede relansat prin înlocuirea premierului cu o figură luminoasă de tehnocrat si o remaniere.

Clientela politică a partidului intră însă în trepidatii. Tehnocratii sunt zgârciti  si îngusti la minte. Ei nu văd decât interesul guvernării. Ei nu înteleg interesele politice din jurul guvernului.

Partidul însusi ar vrea să  deschidă robinetele ceva mai mult decât ar face-o un tehnocrat. Vine anul electoral, iesim încet-încet din austeritate, dar cât de repede ridicăm capacul de pe oală?

A cincea: ”Voturi dinăuntru” sau ”voturi din afară” ?

În logica alegerilor interne cei care au suficiente voturi de la filiale pot câstiga pozitii înalte. Dar pozitiile înalte înseamnă vizibilitate mai mare. Nu toti cei care sunt capabili să strângă voturi în interiorul partidului sunt la fel de performanti în a atrage voturi din afară.

Până la urmă, obiectivul partidului este de a câstiga alegerile, nu doar de a reaseza puterea în partid. Oltean, Flutur, Frunzăverde iau usor voturi de la organizatii. Sunt ei la fel de populari în exteriorul partidului ?Pot atrage ei simpatia unui electorat de dreapta tot mai sofisticat si mai pretentios? La polul opus, Funeriu, Turcan, Macovei, Baconschi au capacitatea să  inspire segmente active si vocale ale societătii, dar filialele îi privesc ca pe niste corpuri străine.

Dar cum poti influenta competitia internă în asa fel încât să nu tulburi echilibrele interne de putere?

A sasea: ”Mai multă organizare?” sau ”mai multe idei?”

Pentru a putea câstiga în fata PSD ultimele scrutinuri PDL s-a construit ca o masinărie electorală.  Și a reusit. Dar ce fel de bătălie se va da în 2012? Va fi o bătălie în care vor intra iarăsi obisnuitele masini de luptă ale partidului? Sau va fi o bătălie care să inspire electoratul cu o nouă perspectivă asupra anilor ce vin?

Organizarea rămâne importantă.  Și, totusi, există o probabilitate mai mare ca în contextul de atunci ideile să însufletească mai mult participarea la vot si să facă în final diferenta.

Cu aceste sase dileme se confruntă PDL la alegerile ce se vor desfăsura în câteva zile. Mie mi-e usor să le văd din exterior. Din interior vizibilitatea este mult mai îngustă. Ar fi fost bine ca ele să fie puse în dezbatere, dar temele de până acum au fost mai degrabă lozincarde.

Din interior lucrurile se văd mult mai simplu. Cine votează pe cine, cum reusesc să mă  aleg, cine trădează si cine merge până la capăt. Se plătesc polite mai noi sau mai vechi. Nimic despre dilemele iesirii din amortire.

Mai mult aici.