Author Archives → Sebastian Lazaroiu

WARNING: Copiii și guvernele nu se fac pe bancheta din spate!

Pot sa inteleg ca USL nu a fost pregatit sa inchege un cabinet onorabil in timpul scurt de la caderea guvernului Ungureanu. Dupa cum ingenuu relata noul premier lista guvernului a fost facuta in masina impreuna cu Antonescu in drum spre Brasov, prin serpentinele de pe Valea Prahovei.

Ce a iesit, vedem. Incompatibili, plagiatori, filo-rusi, certati cu justitia, fermieri de Grivco si alte specii, una mai ciudata decat cealalta. Nu sunt rautacios sau chitibusar. E greu sa stii totul despre toti oamenii cu care te inconjori. Afla sotia despre sot lucruri pe care nu le-ar fi banuit dupa zece ani de casnicie. Ceva mai multa atentie la rezerva de cadre ar fi fost totusi indicata.
Mai ales ca USL se pregatea de vreun an de zile de guvernare. Bun, inteleg ca “greii” au fost pastrati pana dupa alegerile parlamentare si acum au scos rezervele. Din punct de vedere al imaginii poate era mai corect invers. Sa ii scoti pe cei credibili acum cand ai alegerile, iar pe dubiosi sa ii promovezi dupa alegeri cand oricum nu mai conteaza pentru ca decontul se face dupa patru ani.
Asta ar fi lucrul cel mai putin grav imputabil actualului cabinet. Cum-necum s-au apucat oamenii de guvernare. Ce nu inteleg este furia populista cu care s-au napustit asupra bietilor romani, tocmai iesiti din post. Se refac salariile bugetarilor, se da inapoi CASS-ul, se deschid posturile din administratie, iar, de la anul (SUBTEXT: DACA si DUPA CE ne votati), veti primi reducere de CAS, cresterea indemnizatiilor pentru mame, trei cote unice mici (eufemismul liberal pentru impozitul progresiv) si as putea sa mai adaug si altele.
Intre timp, Grecia derapeaza pe o roata, Europa se afunda in recesiune, cursul valutar face maxime istorice la fiecare 24 de ore.
Poate ca e greu sa legi anuntatul prapad euro-leu de venirea populistilor la guvernare. Sa zicem ca nu asta e principala cauza, desi din ce in ce mai multe voci avizate vorbesc despre panica instalata pe piete ca rezultat al promisiunilor desantate ale fostei opozitii.
Sa nu te poti totusi opri din mintit cand vezi ca in jur incep sa cada caramizi si moloz, sa spui “vom mari, chiar daca va fi rau”, “va vom da, cu riscul sa ne ingropam toti”, asta chiar mi se pare o iresponsabilitate totala.
Ei stiu ca nu au de unde. Din pricina asta cele mai multe “le dau la anu’”. Dar simplul fapt ca pronunta promisiuni fara acoperire are ecou in mediul de afaceri, pe pietele financiare, in zona celor care nu stau cu mana intinsa.
Chiar daca acum nu e o legatura directa intre cresterea cursului euro-leu si guvernul Ponta in maximum o saptamana pe fruntea actualului premier va scrie cu litere de o schioapa “4,6”.

Molla Usfur

Aș  fi vrut să pot scrie și eu o poveste așa de frumoasă, dar nu cred că aș fi reușit. E un basm arab despre Molla Usfur (molla=persoană care ar avea capacitate să descifreze nepătrunsul, să ghicească și  să prezică). Nu-mi amintesc sursa.

”Se făcea că la porțile Bagdadului trăia un om pe nume Usfur care ducea o viață simplă într-o căscioară dărăpănată. În acele zile era mare neliniște în cetate, căci sultanul și fratele său mai mic urmau să se înfrunte pentru tron. Pe la colțuri se vorbea că fratele cel mic, nemulțumit de soarta ce i se hărăzise, pregătea o armată de mercenari pentru a-l decapita pe sultan și a se pune stăpân pe toate bunurile văzute și nevăzute ale imperiului. Supușii intrară în panică și toți vorbeau despre zilele pe care le mai avea de trăit stăpânul lor. Auzind acestea, într-o bună zi, sultanul trimise slujitorii după Usfur ca să îl lumineze asupra viitorului său.  Usuf se înfățișă dinaintea sultanului cu temenele până la pământ și, fără să îl lase să întrebe ceva, grăi: ”Mărite sultan, știu gândurile ce te apasă și vorbele ce se rostesc pe lângă zidurile cetății. Dar Allah îmi transmise că vei muri în patul tău peste 30 de ani”. Auzindu-l pe molla, sutanul se însenină nespus, iar supușii dădură sfoară în țară că sultanului i se mai hărăziseră multe zile până la moarte și nu va fi ucis de pumnal sau de sabie. Tot în cetate trăia un vizir putred de bogat. Și se știa că nu își făcuse averea pe căi tocmai curate. Ci prin vicleșuguri și furtișaguri, prin amenințări și presiuni. Când ajunseră la urechile vizirului vorbele lui molla Usfur, se înfurie nevoie mare. Căci vizirul complota cu fratele mai mic al sultanului moartea stăpânului lor. Așadar, prea bogatul vizir, nevenindu-i să creadă vorbele profetului ,îl provocă pe acesta la un rămășag. Îi trimise solie lui molla Usfur să-i pună la picioare toată averea lui dacă sultanul va trăi mai mult de un an și dacă nu va pieri de sabie. Molla cugetă adânc și se gândi dacă să accepte rămășagul. Se frământă o zi, se frământă două zile, căci nu avea cu cine să vorbească despre ce i se întâmplase. În cele din urmă îi povesti vecinului său, un sărman care abia izbutea să își țină zilele. Vecinul său îl îndemnă să țină rămășagul, dar Usfur nu se lăsă înduplecat. În acea noapte molla îl visă pe vizir plângând. Venea la el îmbrăcat ca un cerșetor și-i spunea printre lacrimi că și-a pierdut tot ce agonisise într-o viață pentru un rămășag. Când se trezi molla Usfur se gândi că Allah i-a trimis acest vis ca să îl ispitească.  Dar, vrednic cum era,  Usfur se gândi: ”La ce bun să iei averea unui om lacom? De ce să îl duc la pierzanie? Allah vrea să mă îmbogățească sau să mă pună la încercare” și hotărî să ignore solia vizirului. După un an și mai bine fratele mai mic al sutanului porni să cucerească tronul cu armata lui de mercenari. Oștile sultanului însă nu trădară, iar complotiștii își pierdură capul unul câte unul. Pe străzi era zarvă mare și supușii închinară trei zile și trei nopți cântece de bucurie, căci stăpânul supraviețuise mârșavului complot. Într-un sfârșit Usfur ieși și el în stradă să-i vadă pe oameni bucurându-se și dădu cu ochii de un cerșetor cu straie zdrențuite și ochii în lacrimi care bătea la poarta sărmanului său vecin. Plin de milă, molla Usfur îl întrebă pe amărăștean ce îl aduce pe acolo. Plângând acesta îi istorisi toată pățania sa. Cum fusese vizir, stăpân pe o avere uriașă și își pierduse toți banii într-un rămășag cu molla Usfur. Și acum venise la poarta lui molla să ceară îndurare și să-i lase măcar o câtime din averea pe care o avea odată. Molla înțelese îndată ce se întâmplase. Pe vecinul său nu l-a mai văzut niciodată. Își aminti de visul său și înțelese că Allah nu l-a pus la încercare și nici n-a vrut să-l îmbogățească. Celor aleși Allah le transmite doar adevărul despre viitor”.

Povestea lui Pinocchio din care se vede cum copiii îndărătnici n-ascultă de cei care ştiu mai multe decât ei

„Greieraşul-vorbitor mi-a spus: „Aşa-ţi trebuie: n-ai vrut s-asculţi” şi eu i-am răspuns: „Ia slăbeşte-mă, Greier împieliţat”… şi el mi-a mai spus: „Eşti o păpuşă şi ai capul de lemn”, iar eu l-am pocnit cu ciocanul în cap şi l-am omorât” Carlo Collodi, Aventurile lui Pinochio.

„Dar era prea târziu! Monstrul îl ajunsese. Monstrul, tragându-şi răsuflarea, sorbi pe biata păpuşă, cum ar fi sorbit un ou de găină şi o dădu pe gât cu atâta repeziciune şi lăcomie, încât păpuşa cazând în trupul Balenei, se izbi aşa de tare c-a rămas năucita aproape un sfert de ceas. Pinocchio dintru-ntâi, încerca să-şi facă puţin curaj: dar când se convinse că se afla închis în pântecele unui monstru marin, începu să plângă şi să ţipe şi plângând spunea: – Ajutor! Ajutor! Oh! Săracul de mine! Nu e nimeni care să vină să mă scape!”

Acum liberalii se tânguie pe la colţuri că au fost înghiţiţi de monstrul cel mare. Preşedintelui lor, Crin Antonescu, i-a crescut nasul atunci când le-a promis că vor naviga pe mare la bordul unui crucişător care va lua 50%+1. Nu era o ambarcaţiune, ci un monstru marin şi nu urmau să călătorească pe el, ci în abdomenul lui. Noul program de guvernare, care şi-a însuşit generos „principii Liberale”, pare a fi doar un copy-paste după mai vechiul program autentic de stânga emis de PSD în toamna lui 2010 (după cum remarca Dan Tăpălaga). De altfel, renunţarea liberalilor la cota unică îi plasează mai degrabă lângă Ponta decât lângă Boc.

„Tocmai se pregăteau să se arunce înot, când, deodată, Balena strănuta, şi strănutând, făcu o zguduitură aşa de puternică încât Pinocchio şi Geppetto se pomeniră aruncaţi din nou în adâncul stomacului monstrului.”

A fost de ajuns ca PSD să strănute o dată în Parlament, închizând ochii la alegerea primarilor din primul tur, şi liberalii au devenit definitiv prizonierii monstrului marin. Căci dacă PNL pleacă acum din USL, nu doar că se vor sinucide la alegerile locale, dar vor provoca pagube mari şi candidaţilor PDL. Previzibil, mai ales în oraşele mari, unde votul are şi componentă ideologică, PNL şi PDL vor diviza electoratul de dreapta, în vreme ce candidatul stângii va defila către primul loc. E mai degrabă în interesul PSD să-i scuipe pe liberali în afara măruntaielor. Dar probabil nu îi vor alunga atât de repede din alianţă. Le vor cere doar ca, în urma sondajelor de opinie, să accepte rolul de slujnică, adică renunţarea la principiul parităţii pentru alegerile parlamentare. Şi PNL nu prea va avea de ales.

Continuarea pe evz.ro

Șase dileme ale PDL și Lebăda Neagră

Se împlinesc sase ani de când PDL a tinut ultimele alegeri interne. După sase ani partidul se confruntă cu sase dileme.

Lungă perioadă, multe s-au întâmplat de atunci. Celelalte partide, PSD si PNL, au tinut în acest timp un lung sir de scrutinuri, validări si re-validări ale conducerilor politice. Chiar si asa, lucrurile par să nu se fi asezat încă în cele două partide.

PDL a adunat multe tensiuni si frustrări în interior. Au trecut prin multe bătălii electorale. Barca s-a scuturat serios în câteva rânduri, unii mateloti au sărit peste bord (prea devreme si neinspirat în marea majoritate a cazurilor), altii au încercat să tragă de cârmă suspectând căpitanul de nepricepere. S-au înselat de fiecare dată.

Acum democrat-liberalii sunt în pragul unei re-asezări în interior, dar vin după un an greu, ceea ce le deschide în fată multe întrebări.

Prima: ”Câstigătorul ia tot” sau ”negocierea pozitiilor” ?

Îndeobste, democratii si-au făcut o traditie din împărtirea functiilor după algoritmul numărului de voturi obtinute de fiecare motiune. În felul acesta nu s-ar fi creat fisuri majore si tineau echipa unită. În plus, foloseau în mod eficient toate resursele partidului.

Povestea e valabilă însă  atunci când falia între tabere nu este foarte adâncă si când obiectivul electoral e relativ modest. De data aceasta lucrurile nu stau deloc asa. PDL se află în situatia de a-si dubla cota electorală în 365 de zile, după o guvernare grea, cu multe măsuri nepopulare si o rezistentă acerbă a sistemului la schimbare.

Dacă învingătorul acceptă  să împartă victoria cu învinsul, chiar proportional, nu e sigur că cele două echipe vor trage în aceeasi directie. În fond, învinsul, dacă este si foarte ambitios, stie că  mai are sansa unei revanse în 2013, adică după alegerile parlamentare. În cazul unui esec al partidului jocurile se vor reface, nu e nici o îndoială. Și cel care pierde azi are o sansă mare să câstige.

Deci vor avea interes cei din tabăra candidatului ”iesit pe scut” să câstige partidul alegerile parlamentare din 2012?

E important si modul în care va fi definit esecul. Pentru că PDL poate rămâne la guvernare ca vioara a doua după 2012 sau poate rămâne ca vioara întâi, cu premierul în functie. E drept ca ambele motiuni fixează  ca obiectiv câstigarea alegerilor, adică locul unu.

A doua: ”Alegeri pentru noi” sau ”alegeri pentru ei” ?

De la început s-a pus problema dacă  nu cumva alegerile din PDL trebuie să aibă si o dimensiunea externă. Adică, să creeze acea emulatie interioară a luptei electorale care să impresioneze spectatorii, potentiali votanti ai partidului. Altfel spus, pe lângă ambitiile de a lua o functie sau alta, care tin de configurarea internă a puterii, nu ar fi bine ca partidul să transmită mesaje către exterior despre schimbările care se produc?

Până acum candidatii s-au dovedit destul de ermetici. Optiunea a fost pentru transmiterea mesajelor către membri si militanti. Nu sunt semne că cele două tabere ar fi interesate să arate care este mecanismul si criteriile prin care unii sau altii acced în functii. Imprevizibilul, drama, incertitudinea par a fi minimizate cu toate puterile. Și asa cum stim, spectatorul ia telecomanda si schimbă pe alt post.

Principiul ”rufele se spală  în familie” poate fi sănătos în vremuri normale. Când însă  partidul are nevoie de orice tip de combustie pentru a atrage atentia măcar asupra sa, alegerile în cabina de sticlă ar fi fost mai utile.

A treia: ”Emo” sau ”cogito” ?

E clar că alegerile colective, ca si cele individuale, se bazează pe emotie si ratiune. O alegere corectă este una care presupune o combinatie fericită  între cele două. În acest moment, însă, emotia si ratiune se distribuie inegal si divergent între cei doi candidati.

Emotia e de partea lui Blaga, ratiunea de partea lui Boc. Boc este cea mai bună alegere ratională. A fost premierul care a luat măsuri nepopulare pentru ca în 2011 si 2012 să fie mai bine.Dacă nu este ales partidul se va dezice de mesajul de până acum. Blaga este cea mai bună alegere emotională. Iubit de partid, pentru că în calitatea sa de secretar general a avut ocazia să fie în contact cu organizatiile si să vindece rănile, el reprezintă speranta într-o perioadă în care activul partidului e dominat de deznădejde.

Oricare ar fi ales va avea o problemă. Nu e bună nici prea multă ratiune, nici prea multă  emotie. Deciziile rationale au nevoie de suport afectiv, de credintă oarbă. Deciziile emotionale au nevoie de un concept strategic.

A patra: ”Tehnocratie” sau ”politică” ?

Partidul are la dispozitie două  pedale pe care poate să apese pentru a se înscrie pe orbită  înainte de alegeri. Una e în Modrogan, cealaltă la Palatul Victoria. Boc e erou, dar poate fi erou până la capăt? Căci erodarea sa ca premier a fost inevitabilă. Guvernul are nevoie de o relansare a credibilitătii.

Partidul are inertiile sale, după  cum se si vede, de altfel, în jocul intern pentru candidaturi. Cu greu pot fi promovate figuri noi. Alegerea se face din acelasi spectru de credibilitate. Guvernul însă poate fi repede relansat prin înlocuirea premierului cu o figură luminoasă de tehnocrat si o remaniere.

Clientela politică a partidului intră însă în trepidatii. Tehnocratii sunt zgârciti  si îngusti la minte. Ei nu văd decât interesul guvernării. Ei nu înteleg interesele politice din jurul guvernului.

Partidul însusi ar vrea să  deschidă robinetele ceva mai mult decât ar face-o un tehnocrat. Vine anul electoral, iesim încet-încet din austeritate, dar cât de repede ridicăm capacul de pe oală?

A cincea: ”Voturi dinăuntru” sau ”voturi din afară” ?

În logica alegerilor interne cei care au suficiente voturi de la filiale pot câstiga pozitii înalte. Dar pozitiile înalte înseamnă vizibilitate mai mare. Nu toti cei care sunt capabili să strângă voturi în interiorul partidului sunt la fel de performanti în a atrage voturi din afară.

Până la urmă, obiectivul partidului este de a câstiga alegerile, nu doar de a reaseza puterea în partid. Oltean, Flutur, Frunzăverde iau usor voturi de la organizatii. Sunt ei la fel de populari în exteriorul partidului ?Pot atrage ei simpatia unui electorat de dreapta tot mai sofisticat si mai pretentios? La polul opus, Funeriu, Turcan, Macovei, Baconschi au capacitatea să  inspire segmente active si vocale ale societătii, dar filialele îi privesc ca pe niste corpuri străine.

Dar cum poti influenta competitia internă în asa fel încât să nu tulburi echilibrele interne de putere?

A sasea: ”Mai multă organizare?” sau ”mai multe idei?”

Pentru a putea câstiga în fata PSD ultimele scrutinuri PDL s-a construit ca o masinărie electorală.  Și a reusit. Dar ce fel de bătălie se va da în 2012? Va fi o bătălie în care vor intra iarăsi obisnuitele masini de luptă ale partidului? Sau va fi o bătălie care să inspire electoratul cu o nouă perspectivă asupra anilor ce vin?

Organizarea rămâne importantă.  Și, totusi, există o probabilitate mai mare ca în contextul de atunci ideile să însufletească mai mult participarea la vot si să facă în final diferenta.

Cu aceste sase dileme se confruntă PDL la alegerile ce se vor desfăsura în câteva zile. Mie mi-e usor să le văd din exterior. Din interior vizibilitatea este mult mai îngustă. Ar fi fost bine ca ele să fie puse în dezbatere, dar temele de până acum au fost mai degrabă lozincarde.

Din interior lucrurile se văd mult mai simplu. Cine votează pe cine, cum reusesc să mă  aleg, cine trădează si cine merge până la capăt. Se plătesc polite mai noi sau mai vechi. Nimic despre dilemele iesirii din amortire.

Mai mult aici.

Micky Mao certat cu mogulii

S-au schimbat mogulii la Realitatea TV, s-au schimbat si presedintii la PSD. Dar se pare ca nimeni nu a invatat nimic. Aceeasi piesa, alte personaje.

Sebastian Ghita – „M-am rugat de ei, le-am adus, i-am zis lu’ Ponta “ba, o f.. pe m…, fac 1.2 rating, te duci la televizor!” S-a dus, saracul. Mi-a zis: “ma duc, ma, in p… mea, fac, zic, dau breaking news, fac ce vreti voi, na, vin eu la televizor”.

Citatul poate fi gasit aici.

SOV: „Mircea Geoana a fost aici si a venit sa se relaxeze, am palavragit o gramada. Era incordat si am incercat sa ii creez o stare de relaxare.”

Citatul e prea celebru ca sa mai dau sursa. E vorba de celebra seara la spa.

Sa remarcam totusi diferenta de tratament in cazul Ghita si SOV fata de slugile lor de la partid.

Leşinul regizat. Suntem cam ipocriţi

Văd că, de când cu secvenţa cu tanti Marioara care leşină la comandă, ne dăm ochii peste cap şi acuzăm Realitatea TV de lipsa de autenticitate. Adică, până când să desluşim, după o întreagă detectivistică, secvenţa trucată cu o ”cascadoare” care se trânteşte cu capul de pământ, Realitatea TV era dincolo de orice suspiciune de falsificare a realităţii.
Adică vreţi să spuneţi că isteriile lui Soviani, debitul verbal debordant şi inflexiunile hermafrodite ale vocii sunt autentice? Adică insinuaţi că micul laureat Nobel pentru economie chiar nu pricepe ce spune şi ar fi el însuşi surprins într-o bună zi să descopere că minte şi manipulează în direct?
A fost nevoie de inabilitatea unei reporteriţe care dresa la vedere o protestatară să sară în cap în piscina goală ca să avem revelaţia înscenărilor live la trustul lui Vântu.
Adică Striblea e autentic atunci când face emisiuni cu public care aplaudă populismele de doi bani? Striblea e un inocent atunci când se revoltă la abuzurile regimului Băsescu sau când devine auto-reflexiv şi îşi pune sieşi întrebări tendenţioase? Înseamnă că nu-l ştiţi pe Striblea de la BBC.
Adevărul e că din ziua în care SOV a descins cu gorilele în sediul Realităţii, nu doar că s-a lăsat o linişte de mormânt, dar s-a declanşat un concurs de mistificare. Reporteriţa de la Urlaţi a inventat leşinul în direct. Striblea şi-a adus protestatari în gradene ca să îi susţină enormităţile. Şi o să mai vedeţi şi altele… Aşa că nu fiţi ipocriţi. Viaţa în trust a devenit din ce în ce mai grea. N-aţi vrea să faceţi jurnalism cu bodyguarzi în spate. Aşa ca ei.

Micky Mao – maimutica din cusca lui Voiculescu

Preluand minciunile de la televiziunea patronului care il tine in lant, la fel ca si pe ceilalti simbriasi care isi dau in petec in fiecare zi pe sticla (ma refer la Antena 3, ca sa nu fie nici o urma de indoiala), domnul Victor Ponta le umfla intr-o declaratie politica demna de un biet co-pilot:” Basescu ne-a vandut pe toti americanilor”. N-a mai lasat rusilor nici macar vreo 2-3 romani de la PSD, inteleg eu, din lamentatiile pseudo-co-presedintelui USL.

In vreme ce Basescu ne-a vandut americanilor, taticul lui Micky Mao n-a mai lasat nici macar o picatura de petrol romanilor. In vreme ce Basescu ne-a vandut americanilor, seful sau din campania prezidentiala din 2009 zbura pe aripile Vantului la Moscova ca sa isi asigure succesul in alegeri.

Ca sa inteleaga si presedintele-sub- tutela al PSD cum stau lucrurile in cazul Teo Peter:

  1. Accidentul lui Teo Peter si extragerea din tara a militarului diplomat american s-a petrecut in zilele in care Nastase isi amenaja vila Lac pentru a se incorona presedinte. N-a fost sa fie! Cu presedintia. Ca americanul, dus a fost.
  2. Presedinte Traian Basescu a preluat cazul si a insistat pe langa ambasada SUA ca faptasul sa fie judecat in Romania, chiar daca ar fi facut inchisoare in SUA. Era vorba de a asigura un proces corect cu martori romani, care n-ar fi putut ajunge peste Ocean.
  3. Optiunea de judecata si detentie apartinea oricum SUA, conform tratatelor internationale (cum de mentorul sau nu l-a invatat si lucrurile bune pe Micky Mao?), ceea ce incerca sa negocieze presedintele tarii era ca macar judecata sa fie facuta pe teritoriul Romaniei.
  4. La insistentele presedintelui Traian Basescu, familia lui Teo Peter nu a primit despagubire jignitoarea suma de 8000 de dolari, asa cum intentionau autoritatile americane sa ii ofere, ci o suma cu mai multe zerouri (presedintele chiar i-a ironizat pe americani, spunand ca, daca sunt prea saraci, le dam noi un milion de dolari sa plateasca despagubiri familiei).

Cat despre Trustul Intact si democratie, ramane cum am stabilit. Sunt ca uleiul si apa.

Consilierii de afaceri. Mai bine alta data…

Domnul Adrian Nastase e suparat pe „consilierii poporului”.

Am stat si m-am gandit ce l-ar fi putut supara asa de tare.” Alba ca Zapada” parea doar ca l-a amuzat, „tortul de cicolata” i-a trezit doar simturile olfactive. Si atunci? Ce? Ultima iesire a consilierei poporului, doamna Vass, despre conturile din Elvetia ale romanilor? Poate. Cine stie…

Imi propusesem sa scriu astazi un editorial despre „consilierii de afaceri” ai demnitarilor. Dar poate o sa o fac in alta zi.

Off-topic: Mai stie cineva pe unde e domnul Ristea Priboi?

BNR a inceput sa faca politica. E bine?

Ce mi se pare interesant in actuala criza economica este ca linia de demarcatie intre politicieni si tehnocrati a devenit din ce in ce mai fina. Banca Nationala a Romaniei a fost mult timp o institutie care si-a pastrat neutralitatea. De multe ori, din umbra, BNR “ a tinut spatele politicienilor”, cum se zice. A mai jonglat din curs, s-a mai jucat cu instrumentele monetare pentru a mentine un anumit echilibru. In fapt, a cam suplinit de multe ori lipsa de viziune a politicienilor si mai ales lipsa de vointa politica pentru reformele structurale.

In ultima vreme BNR a inceput sa joace mai activ pe scena politica. Adica mesajele sale au devenit mai orientate evaluativ spre actiunea oamenilor politici cei care, de altfel, au parghiile executive reale – bugetul, fiind de departe cea mai importanta. Teama de reversibil cred ca ii face sa calce linia dintre politica si tehnocratie.

Toate eforturile actualei coalitii de a reface echilibrele macro s-ar putea spulbera intr-o clipita in anul electoral 2012. Stati, ca n-ati vazut nimic inca! Mai e pana in 2012. O sa vedeti initiative populiste in Parlament inainte de locale si generale si o sa va luati cu mainile de cap. E suficient sa vina un grup de doi-trei parlamentari cu o initiativa, dupa care, teama de sanctiuni electorale sa ii faca pe toti ceilalti sa voteze orbeste in favoarea ei.

Am mai vazut filmul acesta cand a fost vorba de cresterea punctului de pensie si marirea salariilor profesorilor cu 50%. A fost de ajuns o scanteie si toate grupurile politice din Parlament s-au aliniat dupa flacara.

Din acest motiv BNR nu mai e neutra si cred ca nici nu mai poate fi neutra. A devenit un jucator nu doar in arena cursului de schimb, ci si in arena politica.

Cand au avut nevoie de tehnocrati pentru a schimba imaginea guvernarii intotdeauna politicienii au apelat la rezervorul BNR. Nici nu cred ca au gresit. Cel putin ca imagine au reusit sa dea un plus de credibilitate executivului. Posibil ca, odata intrati in arena, tehnocratii de la BNR sa mai si incaseze. Pentru ca acolo, in arena, se joaca mai putin tenis si mai mult kick-boxing. Sa vedem daca vor fi si buni incasatori. Pentru ca in arena pumnii se dau la gramada. Odata ce ai coborat acolo nu mai esti considerat spectator.

In plus, daca BNR devine un fel de partid al inteleptilor, nici nu o sa ma stim daca Isarescu sau Croitoru ar putea fi numiti „premieri tehnocrati” sau „premieri politici” (asa cum isi doresc unii din PD-L).