O prostie de genul asta doar la Victor Ponta am vazut

„Prevederea de 3% deficit în Constituţie e o uriaşă prostie, cred că i-a fost inspirată de noul său prieten, Viktor Orban, că am vazut că şi Viktor Orban vrea să modifice Constituţia. Deficitele şi, în general, economia nu ţin cont de deciziile politice ale lui Băsescu. O prostie de genul ăsta numai la Viktor Orban am văzut şi am văzut că Traian Băsescu, în Europa, în afara de Viktor Orban, nu mai are niciun fel de partener, nimeni nu mai vrea să stea de vorbă cu el. S-au găsit amîndoi: doi oameni la fel de înguşti în gîndire, la fel de dornici de putere absolută. Şi, repet, pentru noi prietenia dintre Băsescu şi Viktor Orban e un pericol pentru noi ca ţară şi ca poziţie în Europa” a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta face o confuzie gravă, pe care doar Che Guevara sau Crin Antonescu ar mai fi putut-o face, cînd zice că „deficitele şi economia nu ţin cont de deciziile politice”. Ponta confundă bugetul statului şi deficitele sale cu economia, aşa cum doar comuniştii o mai făceau.  A spune că bugetul e totuna cu economia e ca şi cum ai spune că taxele sînt totuna cu piaţa liberă. Or, în primul caz avem de a face cu o decizie politică. Veniturile şi cheltuielile bugetului sînt decizii eminamente politice. Politicienii şi funcţionarii Statului sînt cei care decid cît e impozitul pe venit sau profit, cît sînt accizele, cît e TVA-ul, cît sînt contribuţiile sociale, politicienii şi funcţionarii Statului sînt cei care decid cît şi pe ce sînt cheltuiţi banii obţinuţi din taxele mai sus enumerate şi cu cît trebuie să se împrumute cînd nu le mai ajung banii pentru ceea ce vor ei să facă. Acestea sînt decizii politice, nu rezultatul cererii şi ofertei, să ne fie clar. Bugetul e făcut de politicieni, în Guvern şi votat tot de politicieni, în Parlament, nu e rezultatul pieţei libere.

Pe de o parte economia, chiar şi cea mai liberă, este influenţată de deciziile politice, pe de altă parte, bugetul nu înseamnă altceva decît banii de cheltuială ai Statului iar deficitul bugetar sînt banii pe care Statul îi cheltuie fără să-i aibă, pe care-i împrumută şi pe care, azi, mîine sau poimîine îi plătesc cei care produc, adică cetăţenii. Ceea ce se face că nu înţelege Victor Ponta e că toate cheltuielile statului, atît cele pe care şi le poate permite cît şi pe cele pe care nu şi le poate permite dar pe care totuşi le face sînt plătite de cetăţeni. De cetăţenii de azi sau de mîine. Iar deficitele bugetare, ca şi bugetul, sînt decizii eminamente politice.

Deficitul bugetar este soluţia win-win pentru populismul economic: dai pomeni fără să creşti taxele. A folosit-o cu deosebit succes Tăriceanu în 2008. Este cea mai facilă modalitate prin care poţi obţine voturi şi cîştiga alegerile. Politicienilor trebuie să li se ia această libertate. Trebuie să li se ia libertatea de a ne încălca nouă libertăţile şi a ne fura viitorul, libertatea de a pune pe alţii să plătească pomenile date de ei prin intermediul bugetului atît clientelei economice cît şi clientelei electorale. Ce garanţie putem avea că politicienii nu duc Statul la faliment şi nu ne pun pe noi să-l scoatem din faliment? Singura garanţie ne-o poate da Constituţia, o altă garanţie nu putem avea. Politicenii sînt dispuşi să cheltuie oricît din banii noştri şi să se împrumute oricît în contul nostru şi al copiiilor noştri pentru a cîştiga alegerile şi pentru a se menţine la putere. Nu-i interesează ce se va întîmpla peste opt sau zece ani, îi interesează doar de cîţi bani au nevoie ACUM pentru a-şi plăti voturile. Şi aici nu mă refer la găletuşe şi clientela economică, mă refer la pomenile electorale stipulate prin legea bugetului şi acordate bugetarilor şi asistaţilor. Cine are curiozitatea să se uite în buget, va vedea că zecile de miliarde de euro aici se duc.

Libertatea Statului de a dispune de viitorul nostru trebuie limitată în aşa fel încît să nu încalce cu totul libertatea noastră, în aşa fel încît să ne mai rămînă şi nouă şi copiiilor noştri o fărîmă.

Ponta mai zice că o prostie de genul ăsta a văzut doar la Traian Băsescu şi Viktor Orban. Fie vorba între noi, deficitul bugetar este limitat prin Constituţie în Germania, în Elveţia şi în toate statele americane (cu excepţia Vermont-ului, paradisul stîngismului pe continentul american) iar propuneri de a introduce o asemenea regulă sînt şi în Statele Unite, la nivelul statului federal (un asemenea amendament a picat în 1995, la doar un singur vot) sau Franţa. Dacă prostiile lui Băsescu se mai întîlnesc pe la nemţi, americani sau francezi, Ponta e ceva mai original şi exclusivist: prostii ca ale lui nu mai vezi decît foarte rar, şi numai la Crin Antonescu.

Iată cîteva link-uri pentru Ponta:

Balanced budget amendment

Sarkozy calls for constitution change to limit deficit

Paris plans constitution changes to cut deficit

Constitution Is Only Way to Cut U.S. Deficit: David M. Primo

Idea for cutting the deficit – modernize the constitution

Berlin weaves a deficit hair-shirt for us all

Facebook Comments

44 Comments O prostie de genul asta doar la Victor Ponta am vazut

  1. Pingback: Stirile zilei, linkuri, social media si offtopice – 29 decembrie 2013 | BLOGARY

  2. para

    Societatea se transformă în mod natural în piramidă, dacă preţurile sunt în acord cu valorile, asta că adusăşi vorba de piramidă.

    Ce e clar, e că nu poţi cheltui mai mult decît poţi produce, cînd încrederea e jos. Pentru că acest "poţi produce" e generat de încredere. Dacă încrederea e mare, e bine să iei bani împrumut ca să poţi produce mai mult. Astea sunt lucruri care se referă la oameni de afaceri care au o viziune, un vis, înainte de a acţiona.

    Acum.

    Nu ştiu cum se pune problema cînd vine vorba de stat, că el deşi uneori produce bunuri pe care le vinde altora, mai mult cheltuie banii pe voturi de fapt, voturi pentru oameni de stat de stînga, care vor şi mai mult stat. Statul(nu l-am văzut niciodată la faţă) e zeul din zilele noastre, iar politicienii de stînga sunt popii. E, lumea nu mai are încredere în acest zeu fals, îmi pare.

    Reply
  3. Mihai

    @Para

    Si Caritasul a cazut cand s-a terminat increderea 🙂 daca mai gaseau fraieri increzatori mai mergea mult si bine! Chestia nu transforma sistemele piramidale in sisteme viabile.

    Reply
  4. para

    Aceeaşi măsură economică poate avea rezultate diferite în funcţie de încrederea oamenilor, pe care n-o poţi măsura, o poţi doar constata şi băga în tabele powerpoint. A mers ce a mers, pînă cînd oamenii n-au mai avut încredere.

    Reply
  5. para

    Daţi cîte minusuri vreţi, fluxul şi refluxul economiei ţin de încredere sau de lipsa de încredere, nu de cifre. Dacă statul posedă cît mai puţin, cu condiţia ca moneda de schimb să fie o valoare independentă de fluctuaţiile încrederii, situaţia economiei se ameliorează de la sine.

    Reply
  6. para

    Dacă e de limitat prin Constituţie, eu aş limita taxele pe care ni le ia statul, undeva la 5% din venitul fiecărui cetăţean, individual, iar celor care nu cotizează la stat le-aş reduce dreptul de vot. Apropos, la sindicat cum e, îţi pierzi dreptul de vot dacă nu cotizezi?

    Reply
  7. Florina

    n-am feeling economic. 🙁

    ieri am schimbat 200 de euro. dacă-i schimbam săptămîna trecută, cînd ştiam deja că voi avea nevoie de lei, cîştigam 1,25 RON.

    Reply
  8. para

    @Mihai

    Asta e frumuseţea, că economia e legată de feeling. Nu ştii de fapt niciodată cum va merge, poţi doar să intuieşti în funcţie de datele pe care le ai. Asta, bineîţeles, dacă economia e liberă, dacă piaţa e liberă, bazată pe schimburi între privaţi. Pentru banii care se plimbă pe la stat, trebuie un control, bineînţeles, în funcţie de situaţia internaţională. Dacă merge bine, te împrumuţi ca să-i înmulţeşti, dacă nu, nu.

    Părerea mea… .

    Reply
  9. para

    Dacă e de limitat prin Constituţie, eu aş limita taxele pe care ni le ia statul, undeva la 5% din venitul fiecărui cetăţean, individual.

    Reply
  10. Mihai

    @para

    Cresterea deficitului e acceptabila doar in perioade de criza dar e o monstruozitate in perioade de crestere…Daca viitorul este roz are intr-adevar sens sa limitezi deficitul prin constitutie ca sa nu vina unul ca ponta sa faca praf bugetul din 3 miscari.

    Reply
  11. 1

    para

    de ce ţii neapărat să nu fii prevăzător?

    crezi că ne-am simţi mai bine, mai liberi, mai responsabili?

    Reply
  12. para

    Nu contest măsura de reducere a deficitului în situaţia de faţă. Mă uit mai departe, în viitor, şi sper ca dezvoltarea să-şi reia cursul, şi atunci, iar vom schimba Constituţia?

    Reply
  13. 1

    para

    de ce să nu ne protejăm de iresponsabilitatea unora, mai ales că pensionarii vor deveni o problemă majoră în viitorul nu prea îndepărtat?

    Reply
  14. para

    @simplicius

    N-am treabă cu domnul Ponta, fiecare e prost pe barba lui. Ziceam şi eu, nu mi se pare de bon-ton să măsurăm cu cifre drepturile omului, că despre asta e vorba într-o Constituţie.

    "A government which maintained law and order, defined property rights, served as a means whereby we could modify property to rights and other rules of the economic game, adjudicated disputes about the interpretation of the rules, enforced contracts, promoted competition, provided a monetary frame-work engaged in activities to counter technical monopolies and to overcome neighbourhood effects widely regarded as sufficiently important to justify government intervention, and which supplemented: private charity and the private family in protecting the irresponsible, whether madman or child – such a government would clearly have important functions to perform." Milton Friedman

    Că ne obligă Europa, e drept, mama lor de socialişti.

    Reply
  15. simplicius

    @para. ESTE deja in Constitutie: prioritatea directivelor europene. Masstricht limiteaza deficitul, zona euro impune 3%, iar din acest an bugetul se vizeaza la Bruxelles. Asa ca acest candidat la premier l-a insultat pe premierul Ungariei, pe presedintele CE pana in iulie 2011. Sau poate stie Ponta ca n-o sa ajunga vreodata premier?

    Reply
  16. para

    @

    Despre dificit: Nu cred că are rost să băgăm în Constituţie cifre. Nici să cerem de la Stat, prin Constituţie, lucruri nefireşti, ca asigurarea bunăstării tuturor cetăţenilor.

    Cînd economia e pe val în sus, e una, cînd nu, nu. Iarna nu-i ca vara.

    Reply
  17. tucu

    @Vax,si @4-5

    Deci prevederile care obliga tarile din zona euro sa si limiteze deficitele la 3% sunt o imbecilitate, Polonia care a intrat in criza cu deficit 0 a facut o mare prostie si si a pierdut credibilitatea , iar Germania care a bagat chestia asta in constitutie face numai prostii.

    Vad ca va referiti la investitii si desvoltare. Poate o sa aflati intr o zi ca exista o mare diferenta intre deficit bugetar si credite obtinute pentru investitii.

    Decit sa va bagati in chestii de astea complicate nu era mai simplu sa afirmati -''Basescu spune numai prostii"" ?

    Intelegea toata lumea ce vreti si incheiam discutia.

    Reply
  18. 4-5

    Si o propunere pentru modificarea Constitutiei : O motiune se considera acceptata daca e votate de jumatate plus unu din numarul deputatilor si senatorilor sau voturile nule, abtinerile si voturile pentru insumeaza 3/4 din numarul acestora. Nu se schimba nimic din principiul majoritatii cu care a fost investit guvernul si sigur aceasta prevedere suplimentara va elimina majoritatile fragile ce se bazeaza doar pe manevre de culise fara a mai respecta vointa electoratului . Ar fi o eliminare a pasivitatii gen …timpul trece guvernarea merge …care strica si mai mult comportamentul civic de care toti ne plangem ca de o mare racila , ce roade fiinta romaneasca inca de la origini.

    Reply
  19. 4-5

    Maniheismele nu sunt bune nici la critici . Lumea dezvoltata, asa cum o vedem azi, e creatia capitalului cu tot ce presupune utilizarea lui , inclusiv, daca nu in primul rand, creditarea , care automat implica deficit in buget( privat sau de stat).Un deficit mare pe termen lung e un semn de sanatate a unei economii (private sau de stat)din acelasi motiv din care un deficit mic poate fi si o neincredere in economie si lipsa surselor de finantare . Sigur ca pentru gandirile de fosti activisti ce-si mareau media de absolvire a studiilor cu meritele pentru servirea regimului indobicitor un deficit mare provine sigur din populisme, nu din nevoi de recuperare a unor decalaje ce s-ar rezolva in sute de ani cu fonduri proprii luate doar de la gura cetatenilor. Ei nu pot sa inteleaga ca un deficit mare poate fi cea mai sigura cale de modernizare , capitalul ce te ajuta imprumutandu-te te si ajuta . Nu asta face si FMI, doar ca neavand incredere in decidenti nu-i lasa in dezmatul cheltuielilor si-i urecheaza mereu . Ori ei au inteles ca din cauza deficitului ce ar creste . Cine nu intelege nici di experienta proprie vrea sa-i conduca pe altii. Si o intrebare Boc e pilot sau copilot? ( dar FMI-ul?)

    Reply
  20. 4-5

    Cum castiga Macovei la Congres, cu doua voturi pentru ?: Se ridica Preda si striga MOTIUNEE!!! Apoi cei doi VOTEAZA si anunta rezultatul!

    Reply
  21. valentin

    Ponta este mai inteligent decat lasa sa se vada.Aceste enormitati pe care le arunca in stanga si in dreapta cu nonsalanta sunt doar perdele de fum,care ii mascheaza adevaratele intentii.Nu trebuie subestimat.Au mai facut-o unii in PSD si acum le pare rau.Normal ca arunca in derizoriu propunerea d-lui presedinte pentru ca,un deficit limitat prin constitutie ar lasa PSD fara nici o posibilitate de a gonfla programele sociale si de a fideliza astfel milioane de votanti.Dar pentru ca nu poate combate frontal o idee justa in fond prefera sa improaste cu noroi,pentru ca omul simplu(sancta simplicitas!)sa nu poata intelege mare lucru.Si daca mai ancoreaza ideea de Orban,adica de unguri,respingerea ei este garantata.

    Reply
  22. vax

    Că Ponta e un bou e indubitabil.

    Dar să fiţi de acord cu introducerea în Constituţie a limitei de 3% de deficit dintr-un buget oricât de mare, format din taxe şi impozite ce depind doar de cât de mult muncesc şi produc eu ca persoană privată (că aşa-zisele taxe şi impozite luate bugetarilor sunt fix mutat bani din buzunarul stâng în cel drept) este o tâmpenie pe măsura tâmpeniei tovărăşeşti ce se opune limitării de principiu a deficitului bugetar doar ptr că dă bine pe sticlă la bobor.

    Dar dacă vreţi să aduceţi argumente serioase vă propun să schimbăm şi acest articol al Constituţiei

    (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

    Şi să propună unul dintre politicienii pricepuţi la toate, mari economişti ai deficitului bugetar ( de la Băsescu la cel de la finanţe, de la Boc la secretarii de stat PDL – îmi permiteţi, sper, să-i numesc doar pe cei care au azi, vremelnic, puterea şi pe care mulţi îi simt salvatori ai neamului) valoarea exactă, cuantumul precis, la fel de precis ca şi 3% a nivelului de trai decent.

    Cât să fie: 10% din salariul celui dintâi bărbat al ţării? 20% din cel al celei mai "titrate" doamne? 15% din salariul bugetarului cel mai amărât? 1% din cel mai mare salariu privat?

    Reply
  23. 1

    Cîtă vreme PSD TV şi PNL TV îşi spun televiziuni de ştiri, Ponta şi Antonescu pot spune orice inepţie, că au asigurată audienţa.

    Reply
  24. Răsvan Lalu

    Despre prestaţia indiferent-ineptă a unui jolly joker şăgalnic şi amoral ca dl. Ponta s-a scris deja, niciodată însă prea mult, având în vedere dimensiunile epice şi formele mereu noi ale nulităţii personajului.

    Personal, mă impresionează nu atât lipsa de inteligenţă, nepriceperea multilaterală şi incompetenţa adâncă a d-lui Ponta, trăsături pe care le împarte cu o majoritate a clasei politice. Ce-mi taie cu adevărat răsuflarea este iresponsabilitatea nonşalantă cu care dl. Ponta aruncă azi o enormitate, mâine o prostie, poimâine o măgărie absurdă, şi tot aşa, în ritm aproape zilnic. Practic, aproape că nu există ieşire publică a d-lui Ponta care să nu se soldeze cu vreun simptom al unei iresponsabilităţi cronice, de sistem, de personalitate.

    Nu mă interesează să dau vreun diagnostic unui tânăr bărbat la vârsta maturităţii care are un comportament public de pubertar. Probabil că rolul social pe care a fost pus sa-l joace îl copleşeşte, având acum un comportament de fetiţă care deşi se rujează şi-şi pune pantofii mămicii, ştie bine că ea nu-i decât decât un copil iar totul, o joacă.

    Acum când scriu, dl. Băsescu tocmai vorbeşte despre necesitatea ancorării în Constituţie a limitei de deficit bugetar, având în vedere iresponsabilitatea clasei politice, mai ales în perioade pre-electorale. L-o fi citit pe Bleen înainte să intre în emisiune ?

    În afară de faptul că „Ponta confundă bugetul statului şi deficitele sale cu economia, aşa cum doar comuniştii o mai făceau.“, aş mai semnala încă o enormitate iresponsabilă emisă de dl. Ponta aproape în aceeaşi frază: „prietenia dintre Băsescu şi Viktor Orban e un pericol pentru noi ca ţară şi ca poziţie în Europa”.

    Adică atunci când primul ministru ungar şi preşedintele român se află într-o relaţie, să zicem, bună, această reprezintă „un pericol pentru noi ca ţară şi ca poziţie în Europa”. Asta poate să afirme liderul opoziţiei României anului 2011.

    Să ne închipuim o secundă că Sigmar Gabriel, şeful SPD-ului nemţesc ara firma cu toată seriozitatea că “„prietenia dintre Merkel şi Sarkozy e un pericol pentru noi ca ţară şi ca poziţie în Europa”

    A-l lua în serios pe unul ca dl. Ponta, ar însemna să declanşezi o criză. Noroc că între timp, nimeni n-o mai face. Tocmai oameni ca dl. Ponta sunt cei care ne aruncă în derizoriul şi dispreţul internaţional, fiind ulterior nevoie de eforturi înzecite pentru a repara stricăciunile iresponsabile ale acestui minor prin vocaţie.

    Reply
  25. Pingback: Politica la miza mica « Politica « Turnofftheglory

  26. tucu

    Intru cit tirada economica a lui Ponta e perfect acordata cu tirada patriotica a lui Antonescu (referitoare la plicul lui Orban) rezulta ce ambii au acelasi mentor politico patriotico economic-Dl prof.Dr. economist (of lLondon) Felix Voiculescu.

    Numai lui putea sa i pirtie mintea o asemenea ciulama de vadimism idiot habarnamism economic si anti basescism desantat.

    Ponta care in general nu pricepe prea multe si in particular nu pricepe nimic a facut public panseul lui Felix cu tircovnicul Antonescu cintind refrenul -noi nu ne vindem tara (ci o bagam in buzunar.

    Probabil ca in culise sta detasat mani pulatorul din dosul lui Ponta

    isi numara ooole ca pe matanii si se intreaba -cind iti tragi 5% o fi deficit sau o fi profit?

    Reply
  27. Adrian R.

    Dar ce pretentii aveti de la un pusti obraznic si arogant cum e Ponta? Pacat de timpul "pierdut" pentru a scrie articolul, desi banuiesc ca destinatarii "e" mai multi, din tot spectrul politic si nu numai.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *