Intr-un discurs rostit in 2001 la Fundatia Nationala pentru Democratie (NED), presedintele George W. Bush Jr amintea conexiunea dintre ideologiile fundamentalist extremiste si totalitarismele veacului XX. Intr-adevar, este vorba de acelasi tip de gindire reductionista, obsedata de conspiratii si imbibata de asteptari si simboluri salvationiste.  Deopotriva in incarnarile sale religioase si seculare, fundamentalismul sterge linia despartitoare dintre cetatea divina si cetatea umana, promitind o mintuire imediata prin distrugerea factorilor presupusi corupatori si pervertitori.

Cu ani in urma, ginditorul politic venezuelian Carlos Rangel publica o carte care ar trebui recitita acum cu atentie: De la bunul salbatic la bunul revolutionar (editia franceza se bucura de o prefata semnata de Jean-François Revel). Ideea centrala a cartii era ca in spatele revolutionarismului frenetic al stingii radicale latino-americane se ascunde un imens complex de inferioritate in raport cu succesul politic si economic al democratiei nord-americane.

Nimeni nu neaga faptul ca lumea contemporana este una a contrastelor economice si sociale, insa argumentul lui Rangel, dezvoltat ulerior intr-o carte dedicata mitului politic tiers-mondist (El tercermundismo) era ca originile deopotriva ale succesului ca si ale insuccesului politic, economic sau cultural sint inainte de toate de provenienta endogena. Nu America (Statele Unite) este de vina pentru dezastrul Argentinei in secolul douazeci, ci demagogia peronista, incapacitatea elitelor acelei tari de a trata cu seriozitate sfidarile modernitatii si de a accepta spiritul capitalismului cu consecintele sale mai mult ori mai putin convenabile pe scurta durata.

Este mult mai usor sa promiti luna de pe cer dezmostenitilor soartei decit sa organizezi economia si viata politica in spiritul societatii deschise.

La ce ma refer cind vorbesc despre mitul politic antimerican? Ma gindesc la acele constelatii de emotii, atitudini, sentimente si idei vag structurate care resping pluralismul, statul de drept, umanismul modern, drepturile individului ca valoare autoconstitutiva, neavind asadar nevoie de nici o justificare exterioara.  Comunismul (stalinist, maoist, castro-guevarist), dar si fascismul (italian, german, romanesc, maghiar, etc) au respins tocmai aceste principii in numele unor viziuni ce se voiau alternative radicale la modernitatea liberala. Erau si ele forme de modernitate, insa esential diferite de acel experiment care debuteaza cu gindirea Renasterii si culmineaza in perspectiva unie lumi eliberate de absolutisme de orice gen, deci in viziunea uneii societati civile globalizate intemaiate pe valorile democratie si ale drepturilor omului si cetateanului.

Mitul antiamerican este cel mai pronuntat (si din punct de vedere psihosocial cel mai nociv) in societatile in care democratia se afla in suferinta.  Evident ca exista puseuri antimericane si in Europa de Vest ori in Asia, insa virulenta si vehemnta acestui mit se manifesta cu precadere in societile inchise, in care tiranii traditionaliste (Arabia Saudita) ori seculare (gen Siria) profita de lipsa de informatie si de credulitatea maselor pentru a construi arhetipul unei Americi lipsite de suflet, mercantila, interesata numai si numai de profit, stapinita de zeul banului, militarista, imperialista si intotdeauna agresiva. Prea putin conteaza in acest tip de mitologie faptul ca America a fost si ramine principala sursa de ajutor umanitar pentru natiunile defavorizate.

Nu conteaza nici faptul ca armata americana a intervenit exclusiv din considerente umanitare in Somalia si ca tot America a fost forta principala in actiunea militara din 1999 impotriva regimului lui Slobodan Milosevici, actiune a carei singura ratiune era tocmai salvarea albanezilor din Iugoslavia (o populatie majoritar musulmana) de operatiunile menite sa duca la sinistra “purificare etnica”.

O parte a problemei provine din prapastia existenta intre auto-perceptia americanilor si felul cum sint priviti in multe din tarile asa-numitei Lumi a Treia (dar nu numai). Reactiile ultragiate ale exponentilor unor traditii ce se simt amenintate de invazia modernitatii sint expresia unor anxietati si nevroze ce tin de contactul cu valori si idei ce submineaza neindosos ierarhiile si ordinea presupus sacre.  In cazul Iranului, in anii 60, scriitorul Jalal Al-e Ahmad deplingea ceea ce el numea o maladie culturala care a atins mediile urbane ale tarii. Opunindu-se acestei tentatii, el a propus chiar termentul de “vestoxicatie”.  Doua decenii mai tirziu, Ayatollahul Khomeini avea sa porneasca propriu sau razboi impotriva acestei presupuse maladii, impunind o teocratie ce se voia pura si dura, imuna la cintecele de sirena ale democratiei liberale.

In variantele sale radicale, antiamericanismul se contopeste cu antisemitismul si antisionismul. Explicit ori implicit, el repudiaza fundamentele moralei iudeo-crestine si propune o tabla de valori diametral opusa acesteia.

Mitul antimerican este prezent nu doar in rindul elitelor intelectuale din tarile arabe, ori din Lumea a Treia. Il intilnim nu o singura data prezent, cum remarca si Traian Ungureanu, chiar si in cele mai sofisticate cercuri culturale vestice, inclusiv in SUA. Puterea diplomatica, economica si militara a Statelor Unite, precum si mesajele culturare percepute drept amenintatoare, provoaca reactii de adversitate si chiar ura.

Din nefericire, lucrurile sint mai complexe decit apar in aceste scheme ideologice descarnate. Nihilismul antimodern nu se rezuma la antiamericanism: originile sale sint legate de ceea ce Eric Hoffer numea mentalitatea de true believer (fanaticul ideologic inregimentat in miscari charismatic-salvationiste, pentru care propria moarte nu este altceva decit sacrificiul suprem in favoarea unei cauze pretins eroice).  Cum spunea cindva Arthur Koestler, acest fanatic nu poate suporta lumea moderna cu anxietatile si dificultatile sale reale, negasind in satisfactiilee ei o ratiune suficienta pentru a trai: cauza ultima, exorcismul distructiv menit sa infringa ceea ce ii apare drept un univers strimb alcatuit, ii ofera in fine o inaltatoare ratio moriendi.

O stim de la Georges Sorel: un mit politic nu se defineste prin adevar, ci prin credibilitate.  Antiamericanismul, in pofida contradictiilor sale interne, a socantelor deficiente de logica si substanta istorica, este credibil tocmai pentru ca se adreseaza zonelor infrarationale ale psihicului colectiv in societati debusolate, mai ales in straturile marginale si frustrate.  Teroristii celulelor organizatiei lui ben Laden, dar si cei de odinioara din “Brigazile Rosii” ori “Factiunea Armata Rosie” (banda Baader-Meinhoff), ori nihilistii rusi ai veacului al XIX-lea, ori misticii revolutionari ai Garzii de Fier, ori posedatii nazisti, ori iluminatii bolsevici, au in comun oroarea in raport cu o lume a riscului si a competitiei libere a valorilor.  Pentru ei, exista un singur adevar, anume cel revelat in dogma careia i se inchina. Occidentul liberal si cei care ii impartasesc valorile refuza tocmai acest monism exclusvist.

Fara aceste radacini ideologice ale fundamentalismului, 9/11 n-ar fi existat.

Redacţiunea: