Calea de mijloc

Antipatia conservatorilor pentru psihoterapeuti e in “fisa postului”.

Pana la un punct, o pot intelege. Psihiatrii, psihologii si sociologii sunt artizanii omului nou, ai omului “facut” sa para stiintific, adica un om mai bun decat cel vechi “ne-stiintific”, perceput ca prost si rau.
Totusi, conservatorii trebuie sa priceapa doua lucruri:

1. Ca lumea de astazi nu mai poate fi imaginata fara psihoterapeuti (ca biserica si comunitatea nu mai sunt un sprijin pentru individ e un fapt nu o culpa, oamenii trebuie totusi s-o scoata la capat cumva);

2. Ca sunt mai multe feluri (!) de psihoterapeuti si ca e in interesul lor, al conservatorilor, sa faca alianta cu acei specialisti care pun INSISTENT accentul pe responsabilitate, pentru ca marele pericol la ora asta este deresponsabilizarea la toate nivelele si in toate felurile.

Cand dai de cate un articol care incepe cu “cercetarea stiintifica ne arata ca” aproape sigur urmeaza sa se justifice ceva, orice. Pentru ca stiinta – si aici Harari chiar are dreptate – e interesata de putere, UNII oameni de stiinta sunt interesati de adevar. Urata e antipatia omului nou pentru religie, dar la fel de urata e antipatia conservatorului pentru psihoterapie.

Am mai spus asta: cine nu poate vorbi cu un psihoterapeut, nu poate vorbi nici cu Dumnezeu.

Enough is enough

Producătorul glorificat de maculatură pe bani publici, Mircea Cărtărescu, a scris un text despre „fascismul” din Brazilia – cu aprecierile tipice de NPC la care te aștepți de la un stângist care, fără bani publici, n-ar publica nici 10 rânduri, darămite peste 10 cărți.

În propria secțiune de comentarii este luat viguros la perpulis de propriii prieteni. Cel mai bun este unul care zice:

„Începe să apună curcubeul, oengiștii își caută meserie, feminizdele nu-și mai lasă mustățile să crească… Sumbru viitor ne paște, într-adevăr.”

Dar, dacă stai și te gândești, are dreptate.

Victoria lui Bolsonaro n-ar deranja mai pe nimeni într-o lume „normală”. Condițiile economice din Brazilia impuneau un președinte național-capitalist. Căci asta este Jair Bolsonaro – național capitalist cu ceva accente creștine dar care știe și memes și pentru care, din convingere, conservatori și libertarieni de rând care citeau și ascultau cu nesaț Olavo de Carvlaho de 10-12 ani s-au oferit voluntari în campania lui – toți având un singur scop: SĂ ÎNVINGEM STÂNGA! Măcar o dată! Hai că se poate!

Și s-a putut!

Brazilienii care au participat în campanie îmi spun că-s perfect conștienți că mai e mult până departe. Vor petrece 2-3 zile cum numai brazilienii știu să o facă, dar dup-aia înapoi pe metereze. Stânga e un balaur înfipt foarte bine în Brazilia și… așa cum zic eu despre America, așa zic și ei despre Brazilia: Refacerea Măreției Braziliei este un proces.

Pas cu pas.

Însă Bolsonaro deja vine după ce extremismul Stângii a tot primit lovitură după lovitură aproape peste tot. Doar în Olanda și Germania a rămas constant (cu mențiunea că și în Germania SPD pierde votanți către Verzi, văzuți de votanții stângiști locali ca fiind mai puțin establishmentarians – săracii de ei!). Chiar dacă nu au pierdut (încă) puterea peste tot, extremiștii stângii au pierdut teren masiv în Suedia, Italia, Franța, Ucraina, Finlanda, Marea Britanie și multe alte locuri.

Hai că mai puteau ei ignora un Viktor Orbán. Chiar și guvernarea Prawo i Sprawiedliwość din Polonia se putea ignora. La urma urmei Orbán nu e la putere din 2016. Iar PiS a mai fost la putere și în 2005 și nu a fost o tragedie europeană – deși agenda partidului era aceeași.

Dar acum e altfel. Acum nu mai e o lume „normală” după standardul nebunilor. Acum e lumea în care demența progresistă este văzută din start ca demență și, spre eterna lor nesimțire, votanții au și tupeul s-o exprime cu glas tare, spre deosebire de anii trecuți.

Față de 2005, astăzi conservatorii sunt mai dispuși să lase dracului politețurile deoparte, înțelegând (în sfârșit! Credeam că nu mai vine perioada asta!) – că aici nu ne batem cu oameni raționali care se întâmplă să greșească. Ci ne batem cu oameni literalmente rău intenționați care doresc să ne distrugă familiile, tradițiile, țările, economiile și stilul de viață.

Ne batem cu oameni care ne împing să ne cumpărăm VPN ca să putem posta o memă sau să râdem fără filtru stângist la o glumă bună. În curând ne va trebui licență de la UE ca să putem să memăm. Un concept memă în sine. Poate și de-aia Stânga nu poate mema, căci Stânga este ea însăși o memă. Însă o memă foarte dank pe spinarea noastră a tuturor.

Și să ne înțelegem, dușmanul nostru e același peste tot. Și în Brazilia doreau comuniștii să cenzureze internetul. De altfel au și primit ajutor din partea leftiștilor din America, foarte dornici să „prevină un nou Trump”. Facebook a șters paginile conservatorilor cu sutele, a naibii coincidență, exact înainte de alegeri. Aceiași oameni supărați de presupusa și niciodată-dovedita „interferență rusească în favoarea lui Trump” nu sunt deloc supărați de evidenta și clar-dovedita interferență a Stângii americane în favoarea comuniștilor brazilieni.

În acest context, Bolsonaro vine ca o confirmare că mesajul onest și da, pe alocuri brutal, căci trebuie – rezonează cu suficienți oameni din aproape orice țară.

Sigur, nu cu majorități covârșitoare de fiecare dată. Dar în mod cert procentaje non-nule.

Până acum 7-8 ani se presupunea în „lumea bună” că noi literalmente nu existăm. De-acolo și istericalele leftiste. Literalmente nu le vine să creadă nu doar că existăm, dar că existăm cu sutele de milioane (probabil chiar mai mult) la nivel global și, iată, și în Brazilia cu zecile de milioane. Suficiente zeci de milioane cât să decidem președinția în favoarea unui om care, la fel ca zeci de milioane de brazilieni, s-a săturat.

ENOUGH IS ENOUGH!

Și, pas cu pas, mai urmează.

Au vrut internaționalism? Ei uite că-l și primesc. Dar nu cum vroiau ei. Ghinion, ca să păstrez linia unui clasic în viață.

În aceste momente se solidifică o mișcare suficient de conservatoare (chiar dacă nu integral pe gustul meu) transnațională. Și leftiștii știu asta. De-aia sunt speriați.

Pentru că așa au putut ei obține control aproape total al narativei. Așa au reușit să sune și Digi24, și France24, și BBC, și CNN, și The New York Times, și Record TV (în Brazilia) – TOATE să sune EXACT la felSarcina în fața noastră e să dezmembrăm, pas cu pas, această rețea și să o construim pe a noastră.

Prin revoluție au ajuns acești bolșevici rebotezați în „progresiști” să conducă narativa și cultura. Prin contrarevoluție culturală de Dreapta va fi încheiată dominația lor.

Jair Bolsonaro nu este un om perfect. La fel cum nici Andzrej Duda sau Morawiecki nu sunt. Nici Trump nu e perfect. Nici Alice Wiedel nu e perfectă. De Viktor Orbán nici nu mai zic căci pe economie e cel puțin praf.

Dar nu există oameni perfecți. Mergem la război cu ce se poate și cu ce avem – nu cu ce visăm să avem.

Pas cu pas spre o lume normală!

When you hit rock bottom, there is no way to go but up!

Domnul Iohannis, penalul?

Later Edit: Procurorul general Lazăr a solicitat CSM o adeverință din care să rezulte ce se afla în mapa sa profesională la momentul prezentării ca și candidat pentru această funcție. Adresa, semnată de procuror CRISTIAN BAN, poate fi găsită aici.

Ce se întîmplă zilele acestea în România este greu de înțeles și pentru români, d-apăi pentru cineva din afara țării.

Problema este, nu cumva ne afundăm pe măsură ce trece timpul, și mai mult? Iată o scurtă recapitulare a zilei de ieri, văzută de fostul ministru Ionuț Popescu:

Scurtă recapitulare: președintele Iohannis luptă împotriva corupției și ține piept asaltului penalilor!
Fapte:
1. Dl Iohannis a fost penal! Deși a declarat public că nu a fost! Adică, a fost învinuit, a fost sub urmărire penală! Augustin Lazăr l-a scos de sub urmărirea penală (sau a fost implicat în această decizie, din moment ce a simțit nevoia să sublinieze acest lucru) și a ținut să-i amintească atunci când a fost cazul numirii sale în funcția de procuror general. Dl Iohannis l-a numit procuror general pe Augustin Lazăr!
2. Dl Iohannis a mai avut un proces atunci când, la fel ca alți sute și sute de alți primari, a fost acuzat de incompatibilitate. Toate acele sute de primari au rămas „penali” fiind declarați incompatibili de către judecători. Dl Iohannis a fost singurul primar, în spețe absolut identice, care a câștigat procesul și nu a fost declarat incompatibil. Judecătoarea care a decis în favoarea d-lui Iohannis este Livia Stanciu. Dl Iohannis a numit-o pe Livia Stanciu judecător la Curtea Constituțională din partea președinției…
Nu mai amintim nimic despre problema caselor și a chiriilor încasate, problema nefiind clarificată!
Dl Iohannis nu este penal, dl Iohannis luptă cu penalii și cu corupția!

În eventualitatea în care referendumul ”Fără penali” ar trece, ce ar face atunci președintele Iohannis? ar demisiona? nu ar mai candida? Sau ar spune că nu are o hotărîre definitivă și irevocabilă în acest sens, adică dînsul nu este penal? Dar șantajabil este?

Dincolo de profunda lipsă de caracter a procurorului șef Lazăr, de a include în mapa profesională închiderea unui dosar al celui care avea să îl numească, și care seamănă perfect a șantaj, rămîn întrebările; avem un președinte penal? unul șantajabil? Și, mai ales, știa USR asta cînd a declanșat campania ”fără penali”? Știa că pot ajunge să îl pună pe președinte într-o asemenea situație? Și care este strategia pentru alegerile prezidențiale următoare? Dacă Klaus iohannis nu va putea candida pentru al doilea mandat, așa cum și-a anunțat intenția? Pe cine va susține USR la alegerile prezidențiale, pe domnul Cioloș? Este pregătit domnul Cioloș să candideze sau nici această variantă nu va fi posibilă? și dacă nu, acum pe cine vor propune? Există oameni pregătiți pentru a ocupa funcția supremă în stat și pe care noi nu îi știm?

În final, care este strategia acestui partid, USR, care nici nu așteaptă să moară PSD pentru a îi lua locul pe stînga politică?

Parteneriatul civil? Nu!

Nu sînt fan Diana Tușa, dar acest text, publicat pe Facebook, prin cuprins, structură și concepere, îmi pare ce se poate mai bine despre cuplurile homo, parteneriat și unde se va ajunge.
Mențiune specială, Diana Tușa este împotriva inițiativei privind parteneriatul civil. Articolul de față este scris în acest context.
1. Aspecte politice ale inițierii Legii parteneriatului civil.
Deși cvorumul referendumului nu a fost atins, acest lucru s-a petrecut din motive ce nu au legătură cu viziunea tradiționalistă a românilor asupra căsătoriei și familiei: neînțelegerea întrebării, neînțelegerea mizei referendumului (în condițiile în care mulți au considerat că România nu este amenințată de instituționalizarea cuplurilor de același sex), politizarea lui și intoxicările ce au circulat în spațiul public.
Totuși, 92% dintre votanți, adică mai mult de 3.5 milioane, au votat DA pentru căsătoria tradițională, ceea ce confirmă sondajele care atestau un procent similar la nivelul general al populației.
În aceste condiții, inițierea intempestivă a parteneriatului civil dă impresia unei palme date electoratului care s-a exprimat în sens contrar și riscă să alimenteze frustrarea unui mare număr dintre acești votanți. Mai mult, este posibil să fie activată nemulțumirea celor care nu au votat pentru că nu au considerat că există vreun pericol de legalizare în țara noastră, în orice caz, nu acum, a căsătoriilor între persoane de același sex (”gay marriage”) și care ar fi surprinși acum de această inițiativă legislativă bruscă, ce ar fractura din nou societatea și așa tulburată în ultimul an.
În orice caz, apare necinstit să fie înregistrat acest proiect discutat doar cu zona progresistă a societății civilă, dar nu și cu cultele sau ONG-urile pro familie. Necesitatea acestei consultări cu toate părțile, inclusiv cu segmentul tradiționalist, poate fi un bun motiv pentru temporizarea acțiunii, mai ales că urmează sărbătorirea Centenarului și este inoportună iscarea unui nou scandal.
2. Probleme de principiu legate de proiectul Legii parteneriatului civil.
a. Parteneriatul civil între persoane de sex opus.
Se pretinde că necesitatea reglementării unui parteneriat pentru persoanele de sex opus vine din faptul că există numeroase cupluri necăsătorite, persoane care trăiesc în concubinaj (cca 2 milioane de persoane), dar care trebuie protejate și care oricând se pot găsi într-o situație ce reclamă nevoia de a beneficia, de ex, de asigurarea de sănătate a partenerului sau de a fi recunoscut ca aparținător în cazul unei probleme de sănătate (pentru drept la vizită sau consimțământ la unele intervenții medicale).În realitate, problema este greșit pusă, iar soluția găsită (parteneriatul civil) este falsă.
Soluția este falsă pentru că inclusiv acest parteneriat civil necesită formalizarea într-un act ce se încheie la starea civilă (asemenea căsătoriei), astfel că cei mai mulți dintre cei care au ales să trăiască împreună fără să își formalizeze relația (“fără acte”) cel mai probabil nu vor semna nici parteneriatul, astfel că existența teoretică în lege a acestui contract nu îi ajută cu nimic. Cu alte cuvinte, reglementarea unei căsătorii second-hand și contrafăcute prin imitație nu rezolvă ceea ce pretinde că ar rezolva, pentru că cei care nu vor să își formalizeze prin căsătorie relația, nu o vor face nici prin parteneriat.
Dimpotrivă, vor recurge la parteneriat mulți tineri care altfel și-ar formaliza relația prin căsătorie, dar care acum ar găsi o variantă mai “ieftină” a căsătoriei, care le conferă drepturile și prerogativele acesteia, dar le reduce din responsabilitățile și datoriile specifice. După cum se știe, în statele occidentale care au adoptat parteneriatul civil între persoane de sex opus, numărul persoanelor care au ales să se căsătorească a scăzut simțitor.
Parteneriatul vine, astfel, să saboteze instituția căsătoriei pe care statul ar trebui să o protejeze și să ofere în loc o alternativă mai ieftină, dar mult mai instabilă, cu consecințe inclusiv pe planul stabilității familiilor, stabilitate care e un factor important în demografie (nașterea de copii) și în formarea optimă a generației următoare.
Cum România are probleme de natură demografică, din rațiuni de expunere la imigrație prin competiția unor piețe care oferă un nivel de trai mai ridicat și din motive ce țin de perioada de tranziție, sabotarea familiei și căsătoriei, ca formă stabilă a acesteia, ar veni ca o lovitură suplimentară.
În esență, trebuie concluzionat că parteneriatul, asemenea căsătoriei, nu oferă protecție suplimentară persoanelor care aleg să trăiască în concubinaj, cum se pretinde, ci doar acelor persoane care aleg să formalizeze legătura lor printr-un alt tip de căsătorie.
În alte cuvinte, se introduce o altfel de căsătorie, mai instabilă, care o sabotează pe cea tradițională, dar cei 2 milioane români care trăiesc în concubinaj rămân tot “neprotejați”. Cei care doresc să concubineze fără acte, vor concubina și în continuare la fel. Dimpotrivă, există o soluție pentru situația acestor persoane, alta decât parteneriatul civil, dar care va fi prezentată în ultima parte (la capitolul rezervat concluziilor).
O a doua critică ce trebuie adusă proiectului inițiat și dezbătut, observăm, mai în afara partidului, este aceea că, deși evocă chestiuni precum accesul la asigurarea partenerului sau dreptul la vizită la spital, totuși reglementarea în concret nu se limitează la chestiunile punctuale, ci creează o instituție care dublează de facto căsătoria (mai puțin unele obligații și consecințe ale nerespectării acestora). Astfel, chestiunea dreptului la vizită la spital devine un pretext pentru inventarea unei căsătorii second-hand.
Nu trebuie uitat că reglementarea atentă de care s-a bucurat instituția căsătoriei e legată de rolul său fundamental în asigurarea coeziunii și continuității societății și a formării noii generații. Prin urmare, e firesc ca cei intrați în responsabilitatea căsătoriei să se bucure de o protecție suplimentară față de cei ce caută să evite aceste responsabilități. A institui o formă mai “lejeră” de căsătorie nu va duce decât la subminarea formei importante a acesteia și apoi la subminarea în ansamblu a societății.
În fond, cine va dori să încheie un parteneriat civil cu toate drepturile prevăzute în proiectul de lege și care îi asimilează cu soții, pot încheia la fel de bine căsătoria civilă în forma actuală (fără cea religioasă).
Din acest motiv, nu numai că nu e necesară și nici utilă legiferarea unui parteneriat civil între persoane de sex opus, dar e și prejudiciabilă pe termen lung la nivel de societate. În fond, involuția demografică la nivelul societăților occidentale, care nu au probleme României legate de nivelul de trai și calitatea vieții, dar care s-au văzut în situația nevoii de a importa imigranți pentru a acoperi golurile, se datorează inclusiv (dacă nu mai ales) subminării familiei. Avem nevoie de această problemă suplimentară? Avem șansa de a vedea consecințele unor acțiuni petrecute în Occident acum 20 de ani și de a nu-i repeta greșelile.
În fine, faptul că există o varietate de reglementări în diferite state ale UE în privința statutului civil nu trebuie să ne afecteze, câtă vreme avem dispoziții de drept internațional privat care rezolvă aceste chestiuni. Faptul că Marea Britanie, de exemplu, avea un sistem de drept diferit de cel continental (common law vs codificare, jurisprudența curților vs lege) nu a forțat nici statele continentale, nici Marea Britanie să își schimbe sistemul una după celelalte.
b. Parteneriatul civil pentru persoane de același sex.
În privința parteneriatului civil între persoane de același sex, situația se prezintă diferit, întrucât, dacă cuplurile de sex opus au alternativa căsătoriei în cazul în care doresc formalizarea relației, nu același lucru se poate spune despre cuplurile de același sex.
Prin urmare, o reglementare care să asigure cuplurilor de același sex accesul la unele drepturi specifice vieții de familie care în prezent le sunt refuzate de legislație, pare a fi mai necesară decât parteneriatul civil pentru cuplurile de sex opus.
Din acest punct de vedere, soluția pe care diferite state au adoptat-o, de a oferi persoanelor de sex opus instituția căsătoriei, iar cuplurilor de același sex parteneriatul civil pare a fi mai echilibrată (Germania a fost în această situație până la legalizarea gay marriage anul trecut, Austria e în această situație până la intrarea în vigoare a deciziei Tribunalului Constituțional, anul viitor, Irlanda de Nord, Italia etc)
Totuși, și în acest caz nu trebuie legiferată căsătoria între persoane de același sex, doar cu mascarea ei sub alt nume. Este suficient ca parteneriatul civil să rezolve accesul la acele drepturi care le sunt refuzate partenerilor de același sex de legislația actuală (vizita la spital, de ex.), fără a fi nevoie sau oportun să copieze și să translateze integral instituția căsătoriei la situația cuplurilor de același sex.
Decizia CEDO din cauza Oliari vs Italia nu obligă la o formă specifică de protecție de acordat cuplurilor de același sex, ci trebuie intrepretată la circumstanțele Italiei. Câtă vreme s-ar găsi o formulă care să asigure și cuplurilor de același sex accesul la drepturile la care dreptul comun nu îl asigură, România nu e obligată să adopte neapărat cea mai extinsă formă de parteneriat civil, așa cum se propune prin acest proiect.
c. Chestiunea adopțiilor.
Legea nr. 273/2004 privind adopțiile prevede clar că două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan si nici succesiv, cu excepția cazului in care sunt soț și soție. Cel mai bine ar fi ca lucrurile să rămână așa iar o eventuală legiferare a parteneriatului să se concentreze pe raporturile dintre parteneri, fără a implica adopția.
În primul rând, a permite adopția în cazul parteneriatului civil între perosane de sex opus (pentru copilul celuilalt partener) și a o interzice în cazul parteneriatului civil între persoane de același sex (fie și explicit), generează o inegalitate de tratament sancționabilă la CCR; acordarea posibilității adopției pentru partenerii de sex opus devine astfel vehicul pentru acordarea aceluiași drept, pe calea excepției de neconstituționalitate, cuplurilor de același sex. Interdicția din lege nu ar avea nicio valoare.
De altfel, iată un motiv suplimentar pentru care nu e indicat parteneriatul civil pentru cuplurile de sex opus. În cazul legalizării parteneriatului exclusiv pentru ipoteza cuplurilor de același sex, interdicției adopției la cuplurile de același sex nu i s-ar mai putea opune inegalitatea de tratament cu regimul căsătoriei (rezervată cuplurilor de sex opus), de vreme ce se acceptă prin ipoteză statutul diferit și inegalitatea între cele două instituții.
În al doilea rând, adopția trebuie să rămână accesibilă doar cuplurilor căsătorite (și nu în simplu parteneriat) – atunci când e vorba despre adopțiile făcute de două persoane – pentru simplul motiv că, prin ipoteză, căsătoria e concepută a asigura un mediu familial mai stabil decât contractul numit “parteneriat”, iar interesul superior al copilului trebuie protejat inclusiv prin recunoașterea dreptului la adopție în cuplu exclusiv persoanelor căsătorite.
3. Alte obiecții
Suplimentar față de obiecțiile de principiu, ar fi de punctat și alte critici:
În primul rând, introducerea în textul legii a referirii la noțiunea controversată a identității de gen sau la orientarea sexuală drept criteriu pentru interzicerea discriminării este redundantă și inutilă.
Legea pare a deveni vehicul pentru consacrarea juridică a unor noțiuni încă neclare.
Așa cum nici la încheierea căsătoriei ofițerul de stare civilă nu chestionează viitorii soți asupra practicilor lor sexuale (și în reglementarea de azi se pot căsători un homosexual cu o lesbiană fără probleme), nici la încheierea unui eventual parteneriat nu s-ar ridica o atare problemă, deci, cu atât mai mult cu cât se propune posibilitatea parteneriatului între persoane de același sex, nu există nicio bază pentru a se naște bănuiala că ar fi posibilă vreo discriminare pe baza orientării sexuale; principiul general al non-discriminării e suficient, nu e cu nimic necesară sau utilă introducerea în legea propusă într-un text de principiu a acestor două noțiuni.
Art. 6-9 din proiectulul vehiculat în spațiul public prevăd o mulțime de formalități și un ceremonial care face parteneriatul un soi de căsătorie cu alt nume (inclusiv “declararea” celor doi ca “parteneri” de către ofițerul stării civile), iar art. 14-16 asimilează partenerii cu soții pentru o mulțime de situații, ceea ce transformă, încă o dată, parteneriatul într-o căsătorie cu singura deosebire majoră că pe aceasta o poți abandona oricând, unilateral, fără divorț.
4. Concluzii, propuneri, soluții alternative
Căsătoria este forma optimă de întemeiere a unei familii și de asigurare a mediului optim de naștere și formare a noi generații, de asigurare a coeziunii sociale, a continuității comunității. Din acest motiv se cere a fi protejată, și nu sabotată prin dublare, nici ridiculizată prin imitare în situații care nu i se potrivesc.
Pe de altă parte, există diferite forme de conviețuire posibilă (cupluri de același sex) cărora trebuie să li se recunooscă în timp anumite drepturi elementare la care nu au acces.
Asta nu înseamnă că nu poate și nu trebuie să existe o diferență de statut între regimul juridic aplicabil căsătoriei (privilegiile vin la pachet cu obligațiile, cu responsabilitățile și cu beneficiul public pe care căsătoria și familiile întemeiate pe aceasta o aduc societății) și regimul drepturilor recunoscute cuplurilor de același sex exclusiv în vederea protejării vieții lor de familie.
Căsătoria încheiată între persoane de sex opus aduce beneficiu public și nu este nefiresc să i se acorde și avantaje extinse în raport cu alte forme de conviețuire liberă.
În statele UE au existat cel puțin 3-4 soluții încercate:
Ø parteneriatul accesibil atât cuplurilor de același sex cât și celor de sex opus, cu drepturi larg oferite, similar căsătoriei (varianta propusă prin acest proiect);
Ø parteneriatul doar pentru cuplurile de sex opus, ca alternativă oferită în schimbul lipsei de acces la căsătorie;
Ø un parteneriat neasociat unei legături de natură sexuală, ci deschis oricăror două persoane care conviețuiesc (de pildă, două surori în vârstă care doresc să gospodăreasc împreună) – varianta lituaniană.
Nu este nicio grabă să fie adoptat un parteneriat prin hei-rup, fără discuții cu partenerii din societate (din toate taberele) și fără discuții pe avantajele și dezavantajele fiecărei variante. Un vechi proverb românesc spune că graba strică treaba, iar societatea românească are provocări mari atât din punct de vedere demografic, pe termen lung, cât și de natura unor tensiuni ample în societate și care se cuvine să nu fie răscolite pe noi falii în acest moment.
Există și posibilitatea unor soluții legislative mai simple, și care nu ar provoca nicio neliniște în societate și ar asigura și respectarea drepturilor la viața de familie a cuplurilor de același sex, ba chiar și a celor de sex opus, necăsătorite; anume, reglementarea accesului la drepturile revendicate (accesul la asigurarea de sănătate a partenerului, la dreptul de vizită la spital sau a consimțământului pentru intervenție medicală în anumite situații, la pensie de urmaș dacă e cazul) în dreptul comun, în așa fel încât accesul să fie deschis oricui, fără parteneriate etc.
În timp ce dreptul la moștenire poate fi asigurat nu prin semnarea unui parteneriat ci a unui testament, contractarea unui credit în doi poate fi făcută prin intermediul girului, iar bunurile pot fi dobândite în comun prin contractare în coproprietate, o soluție tranzitorie pentru acele situații mai sus enumerate (drept la vizită, coasigurare șamd) este aceea a amendării legislației sănătății în sensul reglementării posibilității persanelor adulte peste 18 ani de a declara un aparținător care să fie înscris în Registrul național de evidență al asiguraților în Sistemul Informatic Unic la nivelul CNAS. Aparținătorul va avea drept de a consimți la intervenții medicale în situații specificate, de a vizita, de a folosi sau a-i fi folosită asigurarea. În caz de îndeplinire a condițiilor generale pentru pensie de urmaș, se poate face o normă de trimitere care să recunoască acest drept aparținătorului. Acesta poate fi tocmai concubinul de sex opus sau partenerul de același sex cu care se conviețuiește. Și în felul acesta se deschide accesul la drepturile reclamate.
O a doua variantă posibilă poate viza un parteneriat deschis oricăror două persoane adulte care își doresc sa trăiască împreună dar care nu se pot căsători legal.
– Parteneriatul atrage beneficii de natura vieții private: drept de vizita la spital, drept de decizie in cazul unor situații de urgenta, alte drepturi similare.
– Persoanele implicate pot fi rude apropiate, de exemplu doua surori.
– Parteneriatul nu presupune si nu interzice întreținerea de relații sexuale.
– Parteneriatul este interzis cuplurilor formate dintr-un bărbat si o femeie care se pot casatori legal.
Unul din argumentele pentru introducerea parteneriatelor civile în țările occidentale au fost tocmai cazurile unor surori vârstnice trăind împreună, chiar daca acest tip de uniune nu a fost în final reținut.
Nu în ultimul rând, trebuie reținut faptul că o astfel de inițiativă va trebui să răspundă la întrebarea: în ce măsură parteneriatele civile trebuie sa atragă beneficii de natura patrimonială (drept la pensie, drept la moștenire, alte drepturi)? DAR aceste aspecte trebuie decise prin consultări publice. Interesul persoanelor care fac parte din parteneriat trebuie echilibrat cu interesul public.
***
Concluzionând, proiectul Legii parteneriatului civil, vehiculat în ultima săptămână, în fapt este o capcană, fiind redactat intenționat defectuos, cuprinzând prevederi neconstituționale, scopul său final fiind tocmai legalizarea adopțiilor de către cupluri formate din persoane de același sex.
Mai mult, legiferarea unei căsătorii de tip ”second hand” nu poate fi motivată prin neexistența în actuala legislație (Cod civil, Cod familie) a unor prevederi de protecție a drepturilor patrimoniale, de succesiune etc.
Prin urmare, proiectul legislativ vehiculat public este vădit neconstituțional, total împotriva intereselor românilor care, în ciuda tuturor piedicilor și manipulărilor, și-au exprimat opțiunea clară în acest sens.

Ce urmează?

Un subiect inevitabil: România de după referendumul „pentru familie“. În ultimii ani, două mișcări de protest punctual s-au dezvoltat exponențial. Prima, Pungești/Roșia Montana, din care au apărut #rezist și USR. A doua, Barnenevet-Bodnariu, din care s-au desprins CpF și, probabil, un nou partid conservator. În primul caz, o categorie s-a activat ecologist: mai bine puritatea virginală a naturii decît prosperitatea poluantă a gazelor de șișt și a exploatărilor aurifere cu cianuri. În cel secund, o altă categorie (de evanghelici români, inspirați de confrații americani) s-a mobilizat împotriva atotputerniciei serviciilor sociale norvegiene, care pot separa copiii de familia lor, dacă familia pare nițeluș cam „habotnică“. În fond, avangarda naturistă s-a cuplat cu ariergarda legii naturale, care fondează familia heterosexuală, procreativă și atașată predaniei creștine. Două forme de refuz al industrialismului modern și etatismului care organizează de sus în jos „cultura diversității“. Fac aceste analogii pentru că nu cred în falia progresiști – conservatori, deși ambele tendințe participă la războiul cultural din SUA, produc efecte politice și călătoresc global prin social media. Cred că frica de viitor definește omnilateral societatea românească. Ea e alimentată de sentimentul fragilității statale, accentuat (și exprimat) prin neîncrederea dintre noi și a tuturor față de instituțiile publice. Nu sîntem atît de evoluați pe cît cred „progresiștii“ și nici atît de înapoiați pe cît sînt acuzați „conservatorii“. Impresia larg răspîndită că orice e posibil, pentru că nici legea, nici cutumele nu reglementează eficient armonia comunitară minimă, ne face temători față de remarcabilul nostru potențial deviant.

În preajma următorului ciclu electoral (care include toate tipurile de alegeri), scena pare împărțită între paleo-stînga de extracție comunistă și neo-marxismul reformist, căci dreapta, după costisitorul experiment al USL, nu și-a mai găsit identitatea, pierzîndu-și simultan liderii „istorici“, direcția doctrinară și forța de convingere. Tocmai din aceste motive s-a mutat totul în neașteptatul registru al raportului dintre stat și Biserică. Nemaiavînd încredere în partide, tema biseculară a instalării în modernitate a fost transferată în dezbaterea despre autonomia individuală și raportarea la tradiție, în sens larg. Din punctul meu de vedere, acutizarea dihotomiei tradiționalism/anticlericalism e doar metamorfoza perversă a unei crize democratice.

Cînd vine vorba despre stat, e clar că avem nevoie ca el să fie repopulat cu figuri competente, chemate să stopeze clientelismul partinic și avalanșa impostorilor: iată o sarcină pe care toate partidele oneste (adică responsabile) ar trebui să o asume, dacă vor să recîștige teren electoral. În ce privește BOR, și ea are de digerat referendumul: fără victimizare, spre o schimbare de atitudine și cultură eclezială. Asta comportă neutralitate politică și o cură de austeritate la vîrf, dublată printr-o apropiere de societate și o pastorație în care se reflectă subiectele postmodernității: dezvoltare prin cunoaștere, echitate socială, bioetică, renunțarea la formalism și antioccidentalism, denunțarea materialismului arghirofil și o strategie de ajustare a școlilor teologice la nevoile reale ale fiecărei eparhii. Ambele operațiuni de corecție și regăsire a normalității se vor dovedi dificile: să sperăm că nu imposibile.

Oricum, BOR are sarcina cea mai complexă. Comuniunea panortodoxă a fost sabotată la recentul Sinod din Creta și, recent, prin criza dintre Moscova și Patriarhia Ecumenică, via Ucraina. Biserica s-a dotat cu trust de presă și a pătruns pe Internet, dar forța ei de comunicare socială e mult mai mică decît cea a taberei anticlericale, la care participă, în stilul unei Reforme factuale, cripto-protestante, și o parte din laicatul urban, educat. Sînt convins că strîngerea relațiilor cu alte culte creștine (în România, restul UE și SUA) îi poate furniza asistență prețioasă în următorii ani. A sosit ceasul multor decizii clare, care – după cum se vede – au fost prea multă vreme amînate. 

Mistificarea istoriei cu Radio Europa Liberă

Cînd s-a aflat că Radio România liberă redeschide studiourile pentru Europa de Sus Est, mare ne-a fost bucuria, deși mai avusesem REL și în anii 90 și cam știam ce pot. Dar era radioul adevărului contra minciunii ajunsă politică de stat, era plătit de Congresul american, era al nostru! Al nostru, al celor mulți și incapabili să ne facem o viață mai bună, al nostru, al celor care doream adevăruri spuse franc, necoafate. Dar cînd dai peste așa ceva (vedeți capturi)într-o zi liniștită de joi, ce mai poți crede despre radioul ”adevărului”? Că s-a îmbătat și a luat-o pe arătură sau că asta îi va fi politica editorială?

Dezbaterea publică la care publicul Facebook a fost invitat să participe aseară se petrece în contextul împlinirii a 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia, pentru a înăbuși mișcarea de libertate izbucnită acolo și rămasă în istorie cu numele ”Primăvara de la Praga”. A fost un moment al speranței, al descătușării dorinței de libertate, a fost un moment al speranței pentru toți oprimații Europei răsăritene. Din păcate, după victoria tancurilor sovietice, a fost numai ceea ce Brejnev a numit ”un moment de anormalitate”. Dacă cehii, în 1968, trezindu-se cu tancurile pe străzile orașului Praga, nu au știut ce i-a lovit, apăi nici ăștia nu știu. și nu știu nici cine. Noi. Care noi? Cine noi? De unde noi? Trupele pactului de la Varșovia sînt ușor identificabile, scrie în cărți, studii și manuale despre ce s-a întîmplat atunci, cum cine??Dezbatere publică acum ca să ce? Să nu îi mai considerăm pe ruși invadatori și opresori? Și tocmai la Chișinău, capitala Republicii Moldova, cea care  a avut de suferit și mai mult decît noi, românii, de pe urma acțiunilor URSS? Și care încă suferă, nefiind nici acum alipită patriei mamă, România??

Știm că se poartă mistificarea istoriei, dar cît de nemernic să fii încît să spui tocmai la Chișinău asemenea lucruri? Pe cînd Gulagul: stațiune de plăcere sau lagăr de reeducare?

Cum să pretinzi oamenilor să spună că torționarii lor nu au fost, de fapt, cei care au fost și sînt știuți de popor?

Congresul american știe pe ce dă banii? pentru că radio Europa Liberă este post plătit din banii congresului american. Administrația de la Casa Albă știe ce imbecilități se soun în Europa?? Dacă nu, cu siguranță trebuie să afle cît mai repede!

Ce știam pînă acum despre Radio Europa liberă: Așa arată la ora actuală analiștii și comentatorii Europei Libere Și Europa Liberă, cui folosește confuzia indusă de angajați ai tăi?, ambele articole semnate Paul Dragoș Aligică.

Putem merge mai departe și întreba: dacă voi, Radio Europa Liberă, așa puneți problema, ce mai au de făcut rușii la capitolul propagandă? Dar dacă… Dacă ne trezim iar cu tancuri sovietice pe străzile Pragăi? Exclus, Cehia este membră NATO și ar fi considerat act de agresiune.

Parteneriat civil cu PSD???

Spuneam în articolul trecut că problema căsătoriilor persoanelor de același sex rămîne pe agenda publică, și nu numai pentru că noi, mai ”înapoiați”„ puțin decît vestul, 5-10 ani maximum, ci și pentru că cineva vrea să profite de pe urma subiectului. Și cine credeți că o face? Nu, nu noi, deși s-a lansat în spațiul public ideea înființării unui partid de dreapta.

O face, evident, cineva de stînga. Să vedem, stînga, deci psd sau usr? USR se scaldă încă în ceea ce ei numesc ”victoria de la referendum”, victorie poate pentru că nu au apucat să surprindă nereguli la urne, altfel, numai victorie nu e, chinuit obținut boicotul la vot, plus scorul obținut de gruparea DA, 91, %, care, dacă ar fi să extrapolăm la nivelul întregii populații cu drept de vot, ar însemna o înfrîngere usturătoare, așa că se scaldă încă în iluzia unei victorii. PSD,,  în schimb, avînd și puterea, ia taurul de coarne, prin ministrul pentru afarceri europene Negrescu care, nici mai mult, nici mai puțin, anunță că există deja proiect de lege privind parteneriatul civil în cazul persoanelor homosexuale.

Să vii cu o asemenea idee la o zi după eșecul referendar, e cumva în linia cu care ne-a obișnuit de acum partidul. Deloc inteligent. Dar mai bine pînă se trezește populația, decît deloc, nu?

Nu am văzut chiote de bucurie în tabăra adversă (o voi numi de acum încolo tabăra adversă, este cea care se opune permanent dreptei de bun simț pe care o susțin), dar nici refuzuri categorice. semn că va fi bine primit.

Sigur, pentru ca să organizeze referendumul, PSD nu a fost bun. Dar pentru a legifera ce le convine lor, da, este. ei bine, nu vom uita asta. Cît de ticăloasă este!

Cînd vă spuneam anul trecut că se bate stînga cu stînga, ați zis că sînt pesedistă, atît v-a dus capul, nu am cum să vă ajut. Cum nu am putut acum, cînd s-a strigat boicot, atunci boicot a fost. Cu capul propriu e greu să gîndești și de ce ai mai face-o, dacă face altcineva asta pentru tine?

Uite exact de asta, ca să nu rămîi prostul proștilor, ca să nu-și rezolve ei problema exact cu oamenii despre care ne-au spus nouă că nu sînt buni de nimic, d’ apăi de condus o țară! Ei, și încă ne-buni de nimic ar mai fi cum ar mai fi, dar care tot ce fac  fac rău. Ce ating spurcă, ce ajută cade, moare, la ce se uită se usucă.

Este profund imoral și nociv faptul că liderul partidului de guvernământ este un multiplu condamnat și inculpat penal. El folosește întreaga influență a partidului, parlamentarilor, primului-ministru și a miniștrilor care i se subordonează pe linie de partid pentru a schimba legislația, dar cum sînt ceilalți, usr? La fel de odioși! Pentru ei este bun Dragnea că le face legea parteneriatului civil, pentru noi nu era, doar să organizeze un referendum. Un referendum la care nu au descoperit grave deficiențe în procesul de votare.

Nu au pic de rușine, țineți minte asta, și e destul!Bine că știm, urmează voturi importante. Nu se dau în lături de la nimic. Dacă nu le-a păsat că înnebunesc o națiune cu asta.

Legea parteneriatului civil era așadar scrisă în momentul referendumului, de cine? De PSD! Dragnea included, adică exact nenea ăla pe care nu trebuia să-l salvăm noi mergînd la vot. Uriașă manipulare! Ați căzut pradă, acum asta e, ați stabilit drumul țării pe niște zeci de ani. Drumul și nu numai, din moment ce strategia parentală de (re)educare a părinților ne va costa 70 milioane euro pe an. Drumul și buzunarul, deci.

Cum au cîștigat? Puneți-vă această întrebare cînd vedeți graba din parlament pentru adoptarea acestei legi; a parteneriatului civil: și cum, nu au sărit useriltii să soună cĂ nu fac BLAT cu psd??? Nuuu. Nu a sĂrit nimeni. Ticăloșie de cea mai gravă speță! Aranjamente pe la spate. Exact ce voiam să eliminăm pri referendum.

Dar nu! acolo nu trebuia să votați voi. Ca să aibă ei ce aranja. Sigur, acum nu mai este vorba despre Dragnea, întrebarea de pe buletinul de vot nu-l mai scapă de fantasmele din caăetele unora, acum totul e frumos și pașnic. Și în pacea asta, de ce să nu-și rezolve și ei problema? Așa cum știm din alte țări, legalizarea partenetului civil este primul pas spre legalizarea căsătoriei între homosexuali. Au pățit-o Franța, Spania, Norvegia și alte țări ”dezvoltate economic” și ideologic, care au fost ulterior nevoite să legalizeze căsătoria și adopția de copii.

Și de aici, lungi șiruri de abuzuri asupra persoanelor credincioase și  asupra afacerilor lor. Revoluția sexuală, pe care domnul Pleșu, alături cu domnul Liiceanu, nu o văd, este ca și acasă.

Și de ce trebuia să nu fim noi în rîndul lumii? Pentru că, uneori, lumea o mai ia și razna. Lumea bună, lumea dezvoltată economic, lumea aceea fără Dragnea pe care o visăm sau visam aproape toți. Pentru că nu este normal ca Dragnea să ne otrăvească atît de mult spațiul public, încît să legăm de el și o simplă acțiune cetățenească ca referendumul.

Dar interesul lor era mare, mare pe măsura forțelor implicate, care v-au spus din prima zi a stabilirii datei votului că ceva nu este în regulă. și cine vrea să participe la ceva în neregulă în România? noi, cîțiva creștini care am votat. Ce a fost în nergerulă?

Ia uitați ce spune Harry Mihet, avocatul care îi apără în SUA pe creștinii persecutați de revoluția sexuală:

„Românie, ai o șansă istorică de a decide pentru tine însăți ce înseamnă căsătoria, ce înseamnă familia. Iar dacă ratezi această ocazie, dacă ratezi această șansă istorică, nu cred că vei mai avea alta. Așa că încurajez poporul meu român, pe care încă-l iubesc și de care încă îmi pasă așa de mult, să nu calce pe urmele Americii și să-și croiască propria istorie și propriul destin. Acum ori niciodată, Românie, acționează pentru a proteja această instituție!”

Ei, s-a ratat momentul, cine nu-l ratează e chiar revoluția sexuală făcută cu Dragnea. Cu condamnatul penal Dragnea. Ei nu ratează așa spectaculos ca noi. Ei își aranjează problemele ca să le fie lor bine.

Nu ne mai rămîne decît să sperăm că, așa cum tot ce e pesedist e prost, și legea aceasta va fi la fel. O ticăloșie pe la spatele poporului român, o ticăloșie fără consultarea poporului român, o ticăloșie și atît. Cu care, USR își face debutul triumfal în politica mare. În rest, domnul Bannon, care a venit în Europa, mai poate  să ne ajute!

 

 

Referendum

S-a terminat. Cu un 21,1 % prezență la urne, din care 91,56 DA, putem spune că avem bază electorală pentru un partid. Un partid conservator, așa cum așteptăm de aproape 30 de ani.

Dar înainte de partid, să vedem ce a funcționat și ce nu de data asta.

Ce m-a durut destul de tare, în primul rînd,  pînă zilele trecute înainte de referendum, și ce mă bucură acum, pentru că știm exact cu cine avem de-a face, este trădarea intelectualilor. Nimeni și nimic nu le mai spală rușinea de a nu spune ceva sau de a spune contra creștinismului. Bine că știm cum stăm. Epoca iluziilor a trecut.

M-a mai durut, în ziua referendumului, a doua zi, de fapt, duminică, goliciunea școlii unde am votat. era cît pe aci să cer scuze că deranjez, așa nu erau votanți. Pustiu! Și în pustiul acela,  o nebună care voia neapărat să voteze.

Talpa țării, cea despre care s-a spus permanent că nu știe cum să voteze, nu s-a deplasat la urne. Țăranii, cei pe care contam în situația asta, nu au făcut pasul. De ce?

În primul rînd, timpul scurs pentru pregătirea referendumui, mult prea puțin. În două săptămîni, e foarte greu să convingi o populație că are de hotărît în privința soartei sale, cînd subiectul este acesta.

Cu atît mai mult cu cît, imediat după anunțarea datei cînd va fi consultarea populară, s-au mobilizat progresiștii români și su spus că este referendumul lui dragnea, că trebuie să fie ceva în dezordine acolo, astfel încît oamenii au fost îngrozitor induși în eroare. Nu a avut nimic de-a face cu Dragnea, în afară de faptul că, fiind la guvernare, psd l-a organizat. Dar era nevoie de timp pentru explicarea acestei așa zise probleme, așa cum era necesar timpul pentru soluționarea tuturor problemelor, reale sau nu, apărute în spațiul public.

Întrebarea de pe buletinul de vot, de exemplu. Cum întrebarea respecta prevederile legale în caz de referendum, nici nu putea suna altfel. Dar dacă vrea Dragnea ca în constituție să scrie clar că el nu va face pușcărie? Și cu acest ”dar dacă” s-au influențat multe minți care nu sînt la curent cu procesul legal prin care trece o asemenea consultare populară. Și nu, populația nu are cum să știe tot, așa cum nu are cum posibilitatea să știe cine minte și cine nu. Este suficient să însămînțezi pericolul iminent în mintea ei și gata, ai obținut efectul scontat.

Au vorbit despre căsătorie cu aceeași ură cu care vorbesc despre sclavagism, holocaust, rasism. Ura a pornit de la ei, nu de la răspunsurile noastre, din modul cum prezentau aceste probleme, ignorînd complet ce s-a întîmplat în ”țările dezvoltate”, care au acceptat căsătoria între două persoane de același sex, și ce a urmat după. Mai ales ce a urmat după. Pentru că dacă această căstorie nu are ceva rău în sine, urmările sînt de speriat pentru populație. Ar urma cursuri de educarea părinților, plătite scump tot de către noi, cursuri începînd cu grădinița pentru copii, în care li se va explica nu numai actul sexual în sine, dar și cît de firesc este ca două persoane de același sex să se iubească, cît de ”normale” sînt drag qeens, indiferent de vîrstă, și cîte și mai cîte.

Numai manualele pentru părinți sînt suficiente pentru a ne da seama ce schimbări masive se așteaptă în societate cu frîul liber dat acestei revoluții sexuale, nicidecum aplicată pentru prima dată. Cum prima dată a apărut în rusia bolșevică și a fost nevoie de intervenția lui stalin pentru a opri declinul social, e cazul poate, să ne întrebăm, cine dorește un al doilea Stalin?

Știm deja, se cochetează cu ideea unui Stalin tînăr și, pentru unele, chiar frumos, cuceritor, fără milioanele de crime de mai tîrziu și fără toate ororile știute și trăite deja. Dar asta nu înseamnă să fim și de acord cu așa ceva!

Așadar, lipsa oamenilor de la vot nu înseamnă mînă liberă dată căsătoriei între persoane de același sex, înseamnă mai degrabă lipsă de informare corectă, lipsa figurilor emblematice în societate care să susțină și să apere căsătoria tradițională, așa cum este ea de dinainte de apariția statului.

Este momentul și pentru BOR să-și evalueze activitatea și să se gîndească bine ce a funcționat și ce continuă să nu funcționeze în ceea ce o privește. Este clar că societatea românească nu mai face ce spune popa, doar pentru că este învestit cu puterea respectivă. Biserica trebuie să dovedească grijă reală pentru public și comunicare eficientă. Sigur că domnul Bănescu, purtătorul de cuvînt, este un remarcabil intelectual, dar ne trebuie mai mulți ca dînsul.

În final, imposibil să nu remarc efortul uriaș făcut de zeci de mii de oameni, asociați usr, care au supravegheat referendumul. A te dedica în asemenea fel unei cauze, a ausține un asemenea efort nu sînt la îndemîna oricui. felicitări!

Problema căsătoriei cuplurilor de același sex rămîne pe agenda societății noastre, acum fiind mult mai mulți convinși de existența ei. Depinde de noi cum o gestionăm pentru ca acel 91, 54% să cuprindă o populație mai numeroasă, care se implică prin vot.

iar statul, guvernul trebuie să se implice mai mult și mult mai bine. campanii de informarea populației, supraveghere electronică a procesului legislativ, în general, trebuie să ofere condiții optime de desfășurare, pentru că, așa cum s-a văzut, populația nu mai participă la orice, numai pentru că se știe că participă, ori pentru că autoritatea lui X și y este suficient de mare.

a considera problema căsătoriiloe perssoanelor de același sex închisă odată cu acest referendum eșuat este cea mai mare greșeală care poate fi făcută acum. Dimpotrivă, tema abia a fost adusă în agenda publică.

De văzut și Ce s-a căștigat din eșecul referendumului

 

 
 
 
 
 
 

 

 

Kavanaugh și referendum, ziua I

Senatul SUA a validat, sîmbătă seară, candidatul nominalizat pentru locul rămas vacant la Curtea Supremă a SUA. Brett Kavanaugh ajunge astfel, după o poveste aproape incredibilă, în care i-au fost ciopîrțite bucăți din viață, în care a  spus și ce spui numai doctorului, să ocupe una din cele mai importante funcții în războiul ideologic pe care președintele trump îl duce în SUA cu leftiștii de acolo. rămînînd dator numai cu gustul laptelui de la mama sa, altfel, și cu cariera universitară distrusă, cursurile de la Universitatea Yale fiindu-i suspendate, kavanaugh se poate dedica integral bătăliilor care urmează: antiavort și pro-gun, în primul rînd.

Victoria lui Kavanaugh, implicit a președintelui Trump, va rămîne, totuși, așa cum spunea senatorul Lindsay graham, o rușine națională. modul în care a fost tratat, fără absolut nici o dovadă sau o depoziție mai consistentă relevă noua tendință, tu trebuie să demostrezi că ești nevinovat, cgiar și cîndceilalți te acuză orbește. brett Kavanaug s-a ținut tare și a rezistat, împreună cu familia, mizeriilor vehiculate la adresa sa. acum este judecător la Curtea Supremă, iar leftiștii fac irași tratament anti-trump. ni s-a schimbat norocul.

sigur, local, în românia, nu s-a schimbat mare lucru. fără mașinăria pesedistă de scos oamenii la vot pusă în funcțiune, ieri s-a înregistrat un numai 5, 75 prezență la urne, dînd prilejul leftiștilor locali să se entuziaseze prematur că nu se va realiza cvorumul.

ceea ce, la o adică, lui dragnea i-ar conveni. să repet. povestea că lui dragnea i-ar conveni referendumul, că se votează pentru el, ESTE O FĂCĂTURĂ DISPERATĂ A STÎNGII, pentru dragnea e mult mai bine să se ducă la bruxelles cu un rezultat în ton cu ce au votat ei, socialiștii, acolo. pesdiștii votează în europa toate minunile noii stîngi, neomarxiste, nu vă faceți iluzii. el, dragnea comunistul, da. semn că manipulările și-au făcut efectul, ieri încă mai erau persoane care spuneau că nu votează pentru dragnea, neștiind să explice și cum s-ar putea acest lucru, cînd întrebarea de pe buletinul de vot, constituțională, se referă clar la persoanele care se duc la ofițerul stării civile. nu este vorba în acest referendum de nimic mai mult. toate poveștile cu copii le spunem pentru că am văzut unde duce sminteala stîngistă în alte țări. 

Votul este cel mai important în termeni de mobilizare a electoratului în luarea deciziiilor pentru țară. Așadar, cînd ne plîngem că oamenii nu ies la vot, e ăcazul să ne întrebăm ce am făcut noi pentru oamenii aceia, cum i-am convins, sensibilizat, mobilizat. dacă acum spunem să stea acasă și să boicoteze, ce pretenții avem să nu facă așa și atunci cînd se formează parlamentul și, implicit, guvernul? Sau autoritățile locale, la fel.

Deocamdată, după 5,72 aseară, toți celor cărora le puțea poporul ăsta și nu-și găseau locul aici, nu se identificau cu el, erau mîndri că nu s-a pus „botul la manipulare”. Și s-au lăsat manipulați de ei. Poporul e bun numai, exclusiv cînd face ca noi. Dacă diseară se va face cvorumul și rezultatul va fi da, același popor, în 24 de ore, va fi prost, manipulabil, slab, „nu ai cu cine”.

În ce mă privește, astăzi mă duc la vot. nu înainte de a vă invita să vizionați youtube-ul de aici și să citiți acest articol al prietenilor mei de la În linie Dreaptă.

Pe contrasens

Marcuse, Foucault (și nu numai) vorbeau de introducerea nebuniei în spațiul public ca despre unul din mecanismele care destructurează atât gândirea individuală, cât și societatea / civilizația (de notat că ei sunt exponenții acelor teorii care doresc anularea civilizației euro-americane așa cum o știm noi: creștinism, democrație, capitalism, valori spirituale, moralitate, confort etc). Acceptarea nebuniei ca fiind ceva firesc și transformarea ei in normă e, practic, dinamita pe care ne-o punem sub propria casa. La asta mă gândesc de fiecare dată când, de exemplu, aud cuvântul „transgender”. În mod normal, unui om care se crede copac îi recomanzi o vizită la psihiatru. Dar unui bărbat care e convins că e femeie (sau unei femei care e convinsă că e barbat) nu i se mai recomandă un psihiatru ci, din contra, se creează legi care acomodează nebunia în spațiul public și în gândirea indivizilor. Și asta vine exact pe linia descrisă de „teoreticienii” menționați mai sus, care pe lângă acceptarea nebuniei ca normalitate, mizau și pe o sexualizare / animalizare excesivă a relațiilor interumane.

Acum hai să nu fim bigoți, nu-mi doresc asta; toți avem plăcerile noastre de budoar și nu toți suntem făcuți pentru a ne căsători. Dar voi vedeți cât de mult se vorbește în ultimii ani despre sexualizare / sex / homosex / transsex / schimbare de sex / whateversex? Cum copiii sunt introduși în discuția asta? Cum animalizarea și bestializarea încep să (re)devină teme centrale, de parcă am trăi în epoca de piatră? Cum manifestarea sexualității e supra-expandată? Ajunge să te uiți la paradele ghei de pe tot mapamondul și tot ce vezi acolo sunt bărbați în fundul gol, chiloți de piele și grase care profită de ocazie pentru a-și arăta țâțele căzute, părul de la sub-braț și a urla măscări. Reacția de dezgust a oamenilor față de chestiile astea e firească. Adică ei se întreabă: „Asta e familia ghei? Asta aveți voi de oferit? Așa vreți să creșteți copiii? Ce-i toată această mascaradă?”. Că dacă la manifestațiile respective ar fi mai multă decență, acceptarea lor ar fi, probabil, mai ușoară. Dar nu. Ceea ce ți se propune constant e nebunie, sexualizare, bestializare și șoc.

Foto; timpul.md