Ana are mere, bugetarul are lei

August 2008: Ana produce trei mere. Bugetarul are şase lei. Le cumpără, plătind cîte doi lei de fiecare măr.

Septembrie 2008: Emoţionaţi, liberalii, social democraţii şi liberal democraţii îi mai dau bugetarului încă trei lei. Analistul economic zice  că mai bine ăia trei lei erau investiţi în producţia de mere şi astfel Ana ar fi putut produce patru mere sau chiar cinci. Însă PSD, PNL şi PD-L îl acuză de trădare, cinism şi ură faţă de oamenii simpli şi amărîţi, din popor. Analistul mai încearcă să zica ceva dar vocea îi e acoperită de zbieretele isterice ale social şi liberal democraţilor şi de hohotele de plîns emoţionat ale liberalilor. Susţinătorii celor trei partide îşi fac calcule: cine va cîştiga, cine va pierde, cîte voturi au mai rămas, cîte mai trebuie etc

Noiembrie 2008: Ana produce tot trei mere. Bugetarul are nouă lei. Le cumpără, plătind cîte trei lei pe fiecare măr. Zîmbeşte tîmp. E fericit că acuma poate să-şi ia acelaşi număr de mere dar cu bani mai mulţi. Social democraţii, liberal democraţii, liberalii şi fanii lor sînt deasemenea fericiţi. Au intrat în acelaşi Parlament, dar cu de două ori mai puţine voturi decît data trecută. La ofertă.

Decembrie 2008: Ana produce două mere. Banii cu care ar fi trebuit să-l producă pe al treilea trebuie să-i dea la buget, ca să aibă bugetarul zece lei. Cu aceştia bugetarul cumpără cele două mere. În consecinţă, bugetarul e din ce în ce mai fericit. Acum are zece lei iar două mere de cinci lei sînt categoric mai delicioase decît cinci mere de doi lei. Ana îşi bagă picioarele, dă faliment şi se reprofilează pe căpşuni în Spania.

5 octombrie 2008 (în plin entuziasm economic)

Facebook Comments

15 Comments Ana are mere, bugetarul are lei

  1. Catz Kitty

    Nu e corect ! La noi, Ana produce un măr pe care-l şi mănâncă. Bugetarul cumpără micşunele de la PSD.

    Reply
  2. Sandu

    Scaderea pensiilor mari (neacoperite) este neconstitutionala.

    Cresterea pensiilor mici (si mari) nu este neconstitutionala.

    Scaderea salariilor bugetare este din ce in ce mai des ilegala conform hotararii tribunalului xx.

    Marirea salariilor de orice fel nu este ilegala.

    Inflatia nu este ilegala sau neconstitutionala.

    Tiparirea banilor pentru necesarul existent pensii/salarii bugetare este deci o necesitate.

    Tiparirea banilor pentru necesarul maririi salarii/pensii ramase mici este o compensatie justa.

    Si toate astea fara mariri de taxe/impozite, poate chiar micsorari.

    Cineva acolo sus a vazut solutia asta deja.

    Cineva acolo sus va castiga alegerile promitand/aplicand aceasta solutie, fara sa mentioneze inflatia.

    Cineva acolo jos uita istoria (guvernul Vacaroiu + cupoane + inflatie) si o va repeta…. de cate ori va fi nevoie.

    Reply
  3. aurelian

    @Hantzy: inflatia, chiar si controlata, este daunatoare. Industria nu este atat de puternica astfel incat sa compenseze prin competitivitatea la export celelalte efeccte ale cresterii.

    Daca inflatia creste BNR nu va putea tine dobanda de referinta la un nivel sustenabil de unde rezulta dobanzi mai mari la creditele in lei de unde rezulta un cost crescut al finantarii in moneda nationala… mai departe, un cost crescut al creditului in moneda nationala duce la o cerere mai mare a creditului in Euro deci o cerere mai mare de Euro de unde rezulta o presiune crescuta pe cursul de schimb care, surpriza, va creste…

    ce rezulta de aici? o competitivitate crescuta a exportului, e adevarat, insa o scumpire galopanta a preturilor (sa nu uitam ca o parte semnificativa a consumului intern este satisfacuta din import)… de unde rezulta o inflatie galopanta, de unde rezulta un curs de schimb in crestere si, intr-un final, imposibilitatea achitarii datoriilor atat la nivel individual cat si la nivel institutional si suveran… adica faliment total

    Inflatia trebuie mentinuta in interiorul marjei agreate prin tratatul de Maastricht astfel incat efectele negative sa fie minime…

    Reply
  4. Hantzy

    @Adriene Stanciuleeee,

    stii cum se manaca un elefant? Bucata cu bucata. Ca intreg nu poti inghiti nici macar un soarece. Reflecteaza la ce-am scris, te rog! Te asigur ca nu e la misto.

    Reply
  5. Adrian Stanciu

    @Hantzy Inflatia e tinuta sub control tocmai pentru ca masa monetara nu e lasata sa creasca aiurea. Cum ar putea mai multi bani sa cumpere acleasi produse la acelasi pret? Daca s-ar putea crea bunastare tiparind bani, cred ca nu ar mai avea nimeni nici o problema. Nu?

    Reply
  6. Hantzy

    De acord, Bleen! Dar am nevoie numai de trei seminte, nu de 10. O putem tine asa la nesfarsit si mi-e ca dam naibii regulile nou instituite.

    Cert e ca atat inflatia, cat si deflatia sunt instrumente financiare. Iar in cazul Ro de acum, inflatia, controlata ce-i drept, n-ar fi tocmai rea. Surplusul de masa monetara ar asigura o dinamizare a platilor si arevita blocajele, care sunt cu mult mai nocive.

    E ca-n povestea cu doctorul ajuns intr-un sat, plateste o suta hangiului, acesta isi plateste datoriile pentru carne si lapte la vacar, acesta la randu-i isi plateste lucerna si porumbul agricultorului, care, in fine, isi trateaza nevasta bolnava, inapoind suta doctorului. Si uite-asa toata lumea e multumita!

    Reply
  7. mfg

    Ana nu-i nici ea mai putin smechera. Ana are doua mere si doua idei. Una e a face afaceri cu statul, iar a doua ca, daca nu mai merita mulsul de la stat pleaca sa recolteze Spania.

    Reply
    1. Bleen

      Problema e că nici pe Ana n-o prea interesează. Avem cîteva milioane de antreprenori şi salariaţi în sistemul privat care sînt furaţi mai rău ca păgubiţii de la Caritas şi FNI dar care, din indolenţă, nu zic nimic.

      Reply
  8. Bleen

    @Hantzy

    Da, vinzi un măr cu 12 lei în loc de trei cu cîte 2 lei şi cumperi seminţe cu 6 lei în loc de 1 leu. Popular, chestia asta se numeşte inflaţie.

    Reply
  9. Hantzy

    Hotarat, Bleen, ai incurcat ceva in demonstratie!

    Daca io as fi Ana mi-ar conveni sa produc un mar si sa-l vand cu 12 lei, decat trei cu cate 2 lei. M-as da peste cap sa aibe bujetarul destui bani sa mi-l cumpere, iar eu sa am destul de putine ca sa ramana cererea mare. Plus ca mai castig la logistica de trei ori mai subtirica.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *