Care ori nu pot pricepe ce înseamnă economie şi finante şi se-ntreabă senini unde se duc banii cînd se duc ori, mai rău, care înţeleg ce se întîmplă, dar nu fac altceva decît să alimenteze ura împotriva capitalismului’*, oricum aflată într-o ofensivă accelerată şi fără precedent ca arie de răspîndire. Sistem capitalist în care ei înşişi trăiesc şi de ale cărui libertăţi se bucură deplin.

Mai clar, care sînt ori cretini, ori ticăloşi şi mizerabili ipocriţi.

Deci,

Problema Greciei nu este aceea că nu-şi poate plăti datoriile, ci că nu vrea să şi le plătească. 

Asta a fost intenţia iniţială a extremei stîngi Syriza, de la venirea la guvernare, în ianuarie 2015. În urma votului popular, grecii l-au adus pe Tsipras la putere, să fie clar, nu le-a fost impus de cineva din exterior. Şi asta continuă să facă, folosindu-se de propriul popor ca scut (prin acel referendum), procedură cu nimic diferită de cea folosită de teroristii islamici care fac scuturi umane din copiii şi femeile lor, din spatele cărora lansează apoi atacuri şi urlă după ripostă că le este masacrată populaţia.

Plata datoriilor ar însemna, în primul rînd, reforme. Ar însemna restructurarea aparatului de stat, colectare taxe, în fine, nişte chestii lumeşti cu care filosofii nu se complică şi nici n-au de gînd. Deşi nu ar fi făcute de dragul occidentului nenorocit care le cere, ci pentru ca ţara aceea să poată funcţiona în continuare. Ca să se poată plăti salarii şi pensii, ca să existe medicamente în spitale, ca să rămînă şcolile deschise, de bănci nu mai pomenesc. Şi care să le permită să nu mai umble cu şantajul pe la porţi, cînd la Bruxelles, cînd la Moscova. Să-şi recapete cel mai important element în orice negociere (am mai spus-o, ştiu, dar e nevoie să fie repetată), încrederea.

Atîta vreme cît Grecia consideră că merită să i se dea, fără să facă nimic în sensul schimbării situaţiei care a adus-o aici,  chiar dacă pe termen scurt problema va fi atenuată, tot rămîne o bombă cu ceas în UE.

Şi cu cît saltă cămeşa umanismului pe unii, care căinează bieţii greci prigoniţi de oculta financiară mondială, cu atît şansele Greciei şi ale lor înşile se reduc. Şansele să păstreze măcar sistemul în care trăiesc acum. După, nu mai există umanism, că pe burta goală nu se poate. Sau există, dar pe cartelă, cum a mai fost la noi şi încă mai e prin alte părţi.

Pentru sentimentalii care nu se pot abţine, însă, se găseşte material de literatură. Etern. Femeia. Femeia lui Tsipras, de data asta. Betty,  spaima Europei. Hai, cîntaţi zeiţa, după mania ce v-aprinse.

*Acest comentariu, al unei persoane tinere, a apărut aseară, într-o discuţie publică pe Facebook. Şi nimeni nu a întrebat-o de ce afirmă aşa ceva, nu a contrazis-o, nimic. Aşa nu băgăm de seamă cum se infiltrează ideile anti-capitaliste. Pînă cînd e prea tîrziu.

PS: Adevărata problemă pe care o reprezintă Grecia este apartenenţa la NATO.
Într-un articol următor.

(Foto: collections.lacma.org)