Oameni care mănîncă cîini, pisici și porumbei. Hîrtia igienică nu mai există. Cozi nu mai sînt, nu mai e la ce, acum e haos. Nici forțele de ordine, nici armata nu (prea) mai au mîncare. Societatea multilateral dezvoltată a învins Venezuela.
Toate acestea se petrec acum, sub ochii noștri. Sub ai celor care vor să vadă unde duce socialismul. În numai 17 ani de conducere a președinților Chavez și Maduro, în Venezuela nu mai sînt nici bani de tipărit bani. Dezastrul este complet. O lume demențită de foame, un guvern incapabil să mai țină sub control criza.
Unde s-au dus banii pe care Venezuela i-a luat pentru exportul de petrol? Pentru că nu este o țară oarecare, este una din cele mai bogate țări în petrol. Unul din rezervoarele planetei. Pe naționalizări, acolo s-au dus. Pe alungarea capitaliștilor care voiau răul la popor. În 17 ani, a fost trecut în posesia statului tot. Pentru că statul știe cel mai bine ce să facă cu banii, nu?!
Statul a știut să mizeze pe o singură resursă, petrolul. Prăbușirea prețului pe baril a antrenat dezastrul. Cum criminalitatea intenționată a atins cote de nebănuit, e mult prea greu să nu ne imaginăm ce va urma. Războiul civil. Deși, într-o ultimă încercare de a-l evita, președintele Maduro a instituit stare de urgență pentru 60 de zile. Urgența numărul 1 este mîncarea, pe asta nu a luat-o în calcul.
De vină nu este el, președintele și politica socialistă susținută, ci, evident, americanii. Și dreapta ”fascistă”, complotul e primul dușman pe lista dictatorilor. Cu atît mai mult al unuia care a declarat că nu-l deranjează să fie numit așa.
Una din cele mai prospere și stabile țări din America Latină este în colaps. N-am fost departe, în 1989. Produsele absolut necesare, mîncare, săpun, hîrtie igienică, erau achiziționate în urma unor cozi imense și pe cartelă. Nu aveam căldură, nu aveam apă caldă, nu aveam mai nimic. Sîntem, la 26 de ani de atunci, la ani lumină. Și asta e tot ce nu trebuie să uităm.
PS: Spitalele au ajuns o glumă sinistră în Venezuela. Nu există mănuși, săpun, medicamente, curent electric. E greu de imaginat ce este acolo. E și mai greu de imaginat cum mor nou născuții. Cum medicamentele, altfel inexistente, se pot achiziționa numai de pe piața neagră. Cum operațiile se fac pe sîngele celui de dinainte. Cum poate ajunge omul, cum masacrează condiția umană socialismul. Și totuși, unii îl preferă. unii din cei care au de toate, în țări cu tradiție democratică. Nici asta să nu uităm.
PPS: Mi-e foarte greu să scriu despre ce se întîmplă în Venezuela. Am fost aproape, atît de aproape, în 1989. Rana nu e vindecată și nici nu se va vindeca vreodată.
(Foto: latribuna.hn)
