Voiam să scriu un articol mai lung și mai bine mestecat pe tema asta, după Paști, însă n-am răbdare, așa că-l scriu scurt și pe genunchi.
Ce oferă stînga susținătorilor săi?
- Stat maximal – cariere și bani în administrație și economia de stat
- Redistribuirea avuției – susținerea asistaților din bani luați direct de la ceilalți sau prin ”gratuități” plătite tot de ceilalți
- Revoluția culturală – control asupra celorlalți (reeducare, corectitudine politică etc) și lipsă de responsabilitate etică
Cum să nu ai susținători în asemenea condiții? Cum să nu strîngi zeci sau sute de mii de milianți extrem de motivați și milioane de susținători și alegători la fel de motivați? Stînga oferă costuri minime și beneficii maxime. Obstacolele politice pot fi trecute cu ajutorul administrației și asistaților, două forțe la a căror expansiune stînga lucrează cu cele două instrumente ale sale, statul maximal și redistribuirea. Într-un timp nu foarte îndelungat poți schimba legi și constituții astfel încît costurile politice ale apartenenței la stînga să fie diminuate sau complet eliminate. Important e să-ți fie cît mai comod să-i controlezi pe ceilalți și să iei ce nu ți se cuvine. Barierele legale nu sînt un cost de neglijat. Din momentul în care nu mai există obstacole de ordin legal, tot mai mulți oameni vor fi tentați să facă pasul. La urma urmei, ți se oferă avuția celui de lîngă tine și puterea de a-l reduce la tăcere, fără să riști legal.
Ultimul obstacol și cel mai greu de trecut sînt costurile culturale. Sau etice. Poate că e legal să bagi o mînă în buzunarul vecinului iar cu cealaltă să-i închizi gura și astfel să obții mult cu eforturi minime, dar s-ar putea ca stigmatul și izolarea din partea societății să fie un cost mult prea ridicat. De aici și ura stîngiștilor față de creștinism și față de orice tradiție culturală europeană și iudeo-creștină. Stîngii îi e ușor să facă prozeliți atîta timp cît acestora le oferă beneficii maxime cu costuri minime, iar costurile legale și politice au fost în mare parte eliminate. Legislațiile internaționale și naționale au fost rînd pe rînd resetate de asaltul stîngii. Și nici n-a fost foarte greu atîta timp cît promisiunea statului maximal și redistribuirii a motivat militanții stîngii și din ce în ce mai mulți votanți și a netezit accesul acesteia la puterea politică. Cultural însă sînt cîteva redute greu de trecut și care reprezintă tot atîtea costuri pe care mulți nu sînt dispuși încă să le plătească. În momentul în care conștiințele vor fi ”eliberate” victoria stîngii va fi totală. Nu și de lungă durată, căci o astfel de lume va face implozie într-un final. Dar nu înainte de a-și întinde gulagul peste cîteva zeci sau chiar sute de ani. Iar vindecarea ne va lua și mai mult. Dar pînă atunci stînga trebuie să dea asaltul final asupra acestei ultime redute. Iar aici intervine revoluția culturală, reeducarea, corectitudinea politică, spuneți-i cum vreți.
În același timp e din ce în ce mai inconfortabil să nu fi aderat la religia socialistă. E costisitor economic pentru cei care aduc plusvaloare și susțin asistații stîngii, e neatractiv pentru cei care se implică în politică și cărora dreapta le promite un stat minimal, deci mai puține șanse de a prospera profesional și financiar în birocrația statului, e terorizant pentru cei care sînt victimele agresiunii și intimidării culturale a grupurilor de agitatori ai stîngii, pentru cei care sînt zilnic atacați și reduși la tăcere de intelighenția mediatică.
Dreapta politică pierde din ce în ce mai mult teren. A pierdut bătălia economică, a pierdut bătălia legală. Hoția și pumnul în gură s-au legalizat. Singura bătălie în care încă mai rezistă e bătălia culturală. Acolo e cheia strategică.
Revenind însă la partide politice, ne întrebăm ce le poate oferi un partid de dreapta militanților și votanților săi? Cum îi motivează? Le oferă cariere și prosperitate financiară în administrație și economia de stat? Căpușare a bugetului? Nu. Le oferă libertate. Iar ei aleg libertatea și în loc să facă militantism politic și muncă de administrație fac capitalism practic. Problema e că partidul de dreapta rămîne astfel fără militanți. Le oferă bani și gratuități votanților? Nu. Le oferă libertate. Dreapta nu se poate compara cu stînga la oferta materială. Dreapta nu oferă confort material. Asta e. Confortul material poate fi oferit doar din banii celor cărora dreapta le oferă libertate și le lasă banii în buzunar. Stînga își face prieteni și prozeliți recunoscători din banii contribuabililor. E darnică și bună la suflet. Dreapta ridică din umeri cînd trece pe lîngă mîinile întinse.
Dar dacă nu oferă cariere, bani și control, atunci cu ce și-ar putea motiva un partid de dreapta ipoteticii militanți și votanți? Uite o întrebare bună pentru Mișcarea Populară. Dacă reușește să răspundă chiar și parțial la această întrebare, are șanse serioase în 2016.
PS. Tema merită o întreagă serie de articole, dar după Paști.
UPDATE mai 2014: Mișcarea Populară a răspuns la întrebare: baronii și tabloidul. Ăsta e răspunsul Mișcării Populare.
