Posts Tagged → Legea 217/2015

7-8 octombrie 2017

Raportul Inspecției Judiciare, un copil?

Și-a făcut public raportul întocmit în urma controlului efectuat la DNA. Și vai, ce minune, toate sînt ca de poveste. Cum raportul integral nu e de găsit nicăieri, ne mulțumim, pentru imparțialitate, cu ce au publicat și unii, și alții.

Unii:

„În ceea ce privește comunicarea cu procurorul-șef direcție, Laura Codruța Kovesi, care nu a fost analizată prin prisma atribuțiilor în cadrul echipei de control, ci doar prin prisma constatărilor directe ale echipei de inspectori, s-a constatat o comunicare defectuoasă a acesteia, comunicare caracterizată prin tendința de a-și menține propria părere și a se impune în adoptarea deciziilor, precum și prin aceea că se caută explicații exterioare persoanei sale, în cazul în care nu obține rezultatele urmărite. În acest mod se evită recunoașterea propriei responsabilități în situații de eșec și se reduc șansele conducătorului de a-și forma o imagine realistă despre evenimente și de a identifica măsurile de corecție reclamate de situațiile anterioare”, se arată în document. – antena3.ro

Alții, pe toți pereții anticorupților de Facebook:

“Calitatea actului de condudere adoptat de procurorul sef directie Laura Codruta Kovesi a determinat imaginea conducatorului in interiorul parchetului, dar si in afara acestuia, promovand un management impartial, bazat pe principii sanatoase si pe valori.

Procurorul sef directie Laura Codruta Kovesi a construit, astfel, sentimentul de credibilitate si de respect al legii, dand, in final, Directiei Nationale Anticoruptie prestigiu si putere. In raport de cele prezentate, apreciem ca procurorul sef directie Laura Codruta Kovesi poseda calitatile necesare pentru exercitarea in continuare a functiei de conducere.” – Ionel Stoica, jurnalist imparțial

Ce mai rămîne de făcut? Doar nu ce voia și-o blondă de cam aceeași vîrstă, ar fi culmea.

Legea antilegionară pentru tîmpiți

Acum doi ani, mă certam crunt (și nu numai eu) cu oameni pe care îi consideram destupați cel puțin la cap, pe legea antilegionară, 217/2015. Și mă certam nu pentru că nu aș fi fost de acord cu ea, ci pentru că este incompletă fără o lege simultană anticomunistă.

Ce anticipam încă de atunci, s-a întîmplat. Era inevitabil. Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în guvernul Cioloș, a scris pe pagina sa de Facebook cîteva amintiri din liceu, cu lecturi din Țuțea. Și imediat s-au abătut asupra bietului om canaliile marxiste corect politice, deși Țuțea nu a omorît pe nimeni, ba a mai făcut și 13 ani de pușcărie cruntă, sub comuniști, și deși acum nu mai tîrziu de o săptămînă era elogiat, amintit duios și lins bine la televiziuni un criminal al fostei Securități ca Iulian Vlad.

Asta se întîmplă cînd dai lege numai împotriva unui rău al omenirii, ori numai al nostru. Și spun asta nu pentru că ar fi fost numai răul nostru, dar la noi a avut o particularitate. Sînt considerați sfinți ai închisorilor cei care au suferit incredibil, pentru mintea umană de acum, în perioada comunistă. Cu ăștia ce facem, brusc îi declarăm la fel de răi ca și pe ceilalți? Sau, în ”spiritul dreptății”, îi scoatem de pe unde i-a mai plasat istoria postdecembristă, de pe socluri de statui și din mințile oamenilor?

Pentru că dacă tot ce ai de făcut ca să te asiguri că nu vei avea probleme cu legea antilegionară este să nu spui nimic din ceea ce crezi despre oamenii care au contat atunci, este o înfiorătoare reducere a dreptului la exprimare la cîteva cuvinte goale.

Lege si pedeapsa

1. Interdicția, fără discutarea și conștientizarea prealabilă a răului nu face decît să exacerbeze răul însuși. Interdicția, în acest caz, fiind asimilată persecuției, tendința firească este de simpatie cu victima. Absența dezbaterii serioase, documentate, într-o problemă atît de serioasă și atît de complexă, înainte ca legea să fie promulgată, poate duce la clivaj social, resentimente și chiar ură. Pentru români, scăpați de numai 25 de ani dintr-un regim totalitar, criminal (dar neinclus în respectiva lege, deși totalitarismele trebuie tratate si respinse unitar), situația poate fi percepută și ca reinstituire a cenzurii.

2. Ca urmare, vor apărea și mai mulți susținători ai celor care sînt asimilați a intra sub incidența legii 217/2015. Oameni care, altfel, nu avuseseră de-a face și nu apreciaseră decît opera literară a unui Eliade, de exemplu, află acum ca acesta ar putea fi interzis. Așa se percepe situația, nu e nimic anormal aici. Mai ales din cauza inexistenței normelor de aplicare a legii, asta sporește confuzia. Nu explicațiile și părerile unuia sau altuia interesează, ci clar, aplicarea legii pe baza normelor. Adică ce contează cu adevărat. Fără norme de aplicare, instanțele de judecată vor fi puse în situația să judece fapte istorice, care nu țin de competența lor.

3. Contestarea legii de către cît mai mulți, în condițiile de mai sus, va face să se spună, de către unii, că legea chiar este necesară, avînd în vedere, uite, cîți simpatizanți ai mișcărilor și regimurilor extremiste există, cît de răspîndit este, în formă latentă, extremismul printre români. Cercul vicios. Și nimic mai neadevărat. Ce s-a întîmplat în spațiul public românesc din 2002 (de cînd a fost dată OUG nr.31, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist, xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor acțiuni contra păcii și omenirii) și din 2006 (cînd a afost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea 107) care să necesite apariția noii legi? Și dacă aveam și pînă acum legislație, de ce nu a fost aplicată, în cazul în care s-au semnalat infracțiuni care să fi intrat sub incidența legii? Cum nici legea 107/2006, din cîte știu, nu are norme de aplicare nici pînă acum, dacă din această cauză a fost ineficientă, de ce și legea 217 suferă de aceeași hibă?

4. Dezbaterea a început la aproape o lună de la promulgarea legii. Dezbatere vorba vine, că numai despre așa ceva nu e vorba, cel puțin în spațiul virtual. Pe modelul anilor ’40 – ’50, cînd era suficient să fii trimis în fața tribunalului poporului pentru că cineva voia o cameră în plus sau chiar cea în care stăteai, și atunci spunea unde trebuia că ești dușman al poporului – cu ‘legionar’ succesul acțiunii era asigurat – unor paraziți, nici clasă muncitoare măcar, de data asta, zici că li s-a făcut de niște bani cîștigați lejer din delațiuni (copy/paste-ul e la îndemîna oricui acum, material există), la cum au întors toata discuția în înfierarea (iarăși nimic nou) tuturor celor care nu sînt de acord cu ei. Adică cei care semnalează problemele legii.
Oricît ai fi condamnat pîna acum, și fără lege, atrocitățile naziste și ale oricărei mișcări criminale, oricît de dovedit, și pîna acum, pro-Israel ai fi, oricît nu ai fi considerat că Țuțea, de exemplu, merită măcar un status de Facebook, cu un citat din el, dacă îți permiți să critici legea din cauză că nu se referă ȘI LA COMUNISM, ca regim criminal, ești catalogat imediat drept apologet sau cel puțin simpatizant legionar.
O mai zic o dată, și am să o mai zic, noroc că nu am fost contemporani cu unii în anii ’40-’50. Altminteri, cei mai jesuischalie-ști din jesuischarlie-ști, în ianuarie anul acesta, de felul lor. Dar de la cărămida în piept la cărămida în capul celuilalt nu e decît o mișcare simplă a mîinii. 

 5. a) Sub incidența legii intră Ceaușescu, dar nu și comunismul, pentru că el a întinat valorile respectivului regim?

    b) La cazul Bjoza s-a gîndit cineva? Omul a participat la întruniri ale foștilor legionari, îi retrage președintele acum decorația, prima pe care a acordat-o după învestire?

    c) Cu ”elementele fasciste”, cum le-a numit fostul președinte  Iliescu, din Piața Univesității, iunie 1990, ce se întîmplă? Mai avem voie să vorbim despre mineriada de atunci sau nu?
Nu știu, întreb.

(Foto: gandul.info)

Anticomunisti antidemocrati?

Ce-o fi însemnînd asta acum? Pentru cine mai judecă încă. Despre legea 217/2015 (pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii), cunoscută ca legea anti-legionară și anti-ceaușescu.

Nu aveam de gînd să comentez acum, dar s-au înfierbîntat unele spirite suficient cît să producă enormități. Una din ele, ”anticomuniști antidemocrați”. Adică? Asta vine cum? Dacă eu, anticomunistă, vreau ca pe lîngă legionari să fie condamnați și comuniștii – care au torturat și ucis, uneori monstruos, indubitabil dovedit – sînt antidemocrată? Dacă eu, acum, nu numai că nu neg Holocaustul, nu neg persecuțiile, bătăile, crimele odioase ale căror victime au fost evrei, toate petrecute și pe teritoriul României, dar spun că în egală măsură comunismul – nu numai ceaușescu, care intră sub incidența legii – trebuie condamnat, asta însemnînd legiferare, ca și în cazul nazismului și a mișcărilor asociate, înseamnă că sînt antidemocrată? Dacă eu spun că un regim criminal cum a fost comunismul, care a bătut, schingiuit, aruncat în închisori, omorît sute, mii de oameni în urma unor procese fantomă, înscenări sau fără nici o judecată trebuie condamnat legal, sînt antidemocrată? Dacă aduc în discuție, în sprijinul ideii de condamnare, închisorile comuniste, canalul, deportările, mărturii existente ale atrocităților comuniste, sînt antidemocrată?

Dacă eu spun că e anormal ca după opt ani de la condamnarea comunismului, de către fostul președinte Băsescu, în urma Raporului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (660 de pagini de documentație, argumentație și concluzii) acesta să nu se concretizeze în legislație în acest sens, iar condamnarea să rămînă pînă astăzi simbolică, sînt antidemocrată?

Mai avem proprietatea termenilor? Mai știu unii oameni ce spun, prinși în vîltoarea disputelor legate de recent promulgata lege 217? Mai țin cont și de miile de victime ale comunismului, pe lîngă cele ale Mișcării Legionare?  Consideră, așa cum mie mi se pare firesc, că nu poți incrimina numai  unele atrocități, iar altele nu? Legal, repet, legal! Regimul juridic al totalitarismelor criminale, de orice sorginte, trebuie să fie același. În caz contrar, condamnarea unuia singur îl validează pe celălalt.

Este – și mai clar, sper – ca și cum după o răfuială între două găști criminale, deși ambele părți au bătut, cuțitat, omorît, ai lăsa în libertate una și i-ai închide numai pe membrii celeilalte. Dacă numai unii sînt pedepsiți, iar ceilalți nu, cei din urmă se consideră a fi exonerați de vină.

PS: Cel mai bun articol pe temă, după părerea mea: ”Deci e în regulă dacă defilez cu portretul lui Stalin pe stradă?” – Cristian Câmpeanu

(Foto: gandul.info)