Am constatat în toată această perioadă zbuciumată nu numai manipulările de presă (în care trebuie – și este un imperativ, da – văzute și ascultate toate canalele media pentru o informare cît mai cuprinzătoare), crearea stării de revoltă, întreținerea ei, lipsa posibilității date celuilalt de a explica ce vrea să facă, lipsa, în ciuda declarațiilor, a principiului în toată hărmălaia. 

Ne luptăm pentru oameni și nu pentru principii. Este prima greșeală a noastră, a dreptei, și e colosală. A doua, ignorăm responsabilitatea personală și o glorificăm pe cea colectivă. 

Este de neconceput pentru dreapta, pentru orice om care se consideră de dreapta să judece în acest fel. ”DNA să vină să vă ia”, la pachet, pentru că noi știm că sînteți hoți și vreți să scăpați hoții este indubitabil o manifestare de stînga. Judecățile, și nu numai pe dreapta, dar în orice societate civilizată se fac individual, nu colectiv. 

Este drept că a căuta un om competent și cinstit în partidele acum la putere este o operațiune mai dificilă decît căutarea acului în carul cu fîn. Dar nu toți incompetenții sînt vinovați de vreo infracțiune, așa cum nu toți infractorii sînt total incompetenți. 

Glorificarea, în sensul celălalt, a unor oameni politici sau aflați în funcții de conducere trecătoare nu este decît păguboasă și în nici un caz o dovadă a atașamentului față de dreapta. Nici un om de pe planeta asta, oricît de bun și de cinstit ar fi, nu poate fi lipsit de păcat. Mai mare sau mai mic, cu implicații locale sau generale, personale sau colective, păcatul e indisolubil legat de ființa omenească. 

Este imposibil să nu fi avut pe cineva în care să aveți completă încredere pînă cînd… Pînă cînd toată acea încredere s-a spulberat, într-un incident minor sau nu. Este imposibil să nu fi fost dezamăgiți de cineva pe care îl considerați fără pată. Este imposibil să nu fi zis ”așa ceva nu se poate întîmpla”, iar acel exact ”așa” să se întîmple. 

Toți, absolut toți avem păcate. Mai mari sau mai mici, dar avem. 

Este plină istoria de asemenea momente, cu implicații mai mari sau mai mici. Și atunci de ce? De ce un om de dreapta, care știe toate aceste lucruri, mai greșește încă investind încredere nelimitată în cineva? De ce nu își ia o măsură de prevenție măcar în a evalua oamenii și de ce nu rămîne fidel celui care nu îl poate înșela niciodată, principiului? 

Principiul este cel mai bun prieten al omului de dreapta. Încercați să judecați tot ce se întîmplă prin prisma principiului și lucrurile vor sta puțin (sau mai mult) diferit. 

Principiul este cel căruia nu trebuie să-i iertăm niciodată nimic, nici să cerem scuze. Faceți-vă din principiu cel mai apropiat colaborator și nu veți greși în evaluările voastre. Principiul nu trădează niciodată. 

Conform dexonline:

PRINCÍPIU,principii,s. n.1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ◊ Loc. adv.În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline; (concr.; cu determinări) tratat care cuprinde astfel de legi și de noțiuni. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ◊ (Chim.) Principiu activ = substanță existentă într-un produs de origine vegetală sau animală care imprimă un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu. ◊ Om de (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme. ◊ Loc. adv.Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, prințíps. n., princípies. f.] – Din lat.principium,it.principio,fr.principe.

Să ne întoarcem la principii și lumea se va mai clarifica. Și bătăliile ei. Ce nu au reușit socialiștii să pervertească  pînă acum sînt principiile, și nici nu vor reuși vreodată.