Sistemul românesc este bicameral doar formal, în rest se comportă asemeni unicameralismului. Pentru ca cele două camere să se poată echilibra reciproc trebuie să aibă structuri politice diferite. Acestea se pot realiza doar prin modalități diferite de alegere sau desemnare a reprezentanților fiecărei camere. La noi Senatul și Camera Deputaților au modalități identice de alegere a reprezentanților, ceea ce duce la structuri politice identice. Un partid care obține 70% într-o cameră, obține 70% și în cealaltă și nu mai putem vorbi de echilibru politic. Astfel, avem practic un sistem unicameral. Senatul ca reprezentant al regiunilor nu-și are rostul atîta timp cît România nu este stat federal și regiunile nu au autonomie legislativă și executivă. Dacă vom rămîne la bicameralism, este vital ca modalitatea de alegere a parlamentarilor să fie diferită pentru cele două camere astfel încît să se ajungă la structuri politice diferite în urma alegerilor. Dacă se păstrează actualul sistem sau se trece la sistem unicameral ”pur”, se adoptă sistemul de vot majoritar (așa-zisul ”uninominal pur și dur”) iar Președintelui i se ia atribuția desemnării premierului, există riscul ca Parlamentul să reprezinte puterea unui singur partid, iar un Parlament puternic, neechilibrat de alte puteri, transformă partidul majoritar într-o superputere politică.

Păstrarea actualului sistem bicameral (unicameral în fond) sau trecerea la sistem unicameral trebuie însoțite de păstrarea puterii prezidențiale și a Curții Constituționale și de revenirea la sistemul de vot proporțional.