Irena Sendler: Îngerul din Ghetoul Varșoviei

În 1943, Irena Sendler era capturată de naziști și trimisă la închisoarea Pawiak. Acolo avea să fie torturată și i se va cere să divulge numele partenerilor săi, cu ajutorul cărora Sendler reușise să scoată un număr semnificativ de copii evrei din Ghetoul din Varșovia. Când naziștii au invadat Polonia în 1939, Irena era infirmieră, ceea ce îi dădea acces în Ghetoul din Varșovia, acolo unde erau ținuți captivi aproximativ 400.000 de evrei. Ca membră a Żegota (Consiliul pentru Ajutorarea Evreilor), a ajutat la salvarea a 2500 de copii evrei din ghetou.

Irena Sendler s-a născut în 1910, în Otwock, ca Irena Krzyżanowska. Tatăl său, Stanisław Krzyżanowski, a fost un doctor care a murit de tifos când Irena avea 7 ani. În 1931, se va mărita cu Mieczysław Sendler, iar cuplul se va muta în capitală înaintea izbucnirii războiului.

După invazia nazistă, Irena și colegii săi se ocupau de aprovizionarea cu medicamente, îmbrăcăminte și alte necesități pentru populația evreiască a orașului. Până în toamna anului 1940, naziștii au reușit să incarcereze în jur de 400.000 de mii de evrei într-o zonă limitată și restricționată ce avea să devină cunoscută ca Ghetoul din Varșovia. În calitate de infirmieră și asistent social, Irena avea acces regulat în ghetou pentru a-i ajuta pe captivi și după scurt timp se va alătura Żegota, alături de care și-a pus în gând să salveze câți mai mulți oameni cu putință din ghetou. Experiența era una înfiorătoare – mii de oameni mureau în fiecare lună de boală sau din lipsă de mâncare.

S-a început prin a salva orfanii: unii erau scoși afară în cutii, coșciuge sau saci de cartofi; alții reușeau să fie furișați prin tuneluri subterane către libertate. Copiilor le erau apoi găsite locuri la mânăstiri sau cu familii non-evreiești. Văzând că situația în ghetou se agravează, Irena a apelat la părinți să o lase să scoată copiii afară. Ținea evidența detaliată a copiilor pe care i-a furișat în afara ghetoului, în speranța că va reuși să-i reunească după război cu părinții lor. Din nefericire, majoritatea părinților nu au supraviețuit războiului.

Capturată fiind de naziști în 1943, Irena a refuzat să dezvăluie numele celorlalți membri Żegota și a fost condamnată la moarte, o sentință care nu a fost dusă la capăt fiindcă asociații lui Sendler au mituit gărzile închisorii, fiind eliberată în februarie 1944.

Odată eliberată, și-a continuat munca de salvare a copiilor până la finalul războiului, timp în care ea și colegii săi au salvat aproximativ 2500 de copii. Se estimează că aproximativ 400 au fost salvați de Irena personal.

În 1965, Yad Vashem a numit-o pe pe Irena Sendler „Dreaptă între popoare”. În 2003, Polonia i-a acordat Ordinul Vulturului Alb, iar 5 ani mai târziu, în 2008, a fost nominalizată (dar nu a câștigat) la Premiul Nobel pentru Pace. A murit în același an, 2008, în orașul în care a ajutat la redarea șansei la viață a 2500 de copii.

 

Bref, Varsovia, NATO

În privință Marii Negre – unde Iohannis a strălucit deja prin fiasco – :e vorba nu de un angajament NATO – deci de un triumf consacrat al său, așa cum ni-l prezintă – ci de elaborarea unui proiect (“elaborare de opțiuni“, dacă vreți altfel) pentru la toamnă care apoi va fi sau nu admis mai departe. Așa cum arată lucrurile, avantajul Rusiei în Marea Neagră e admis fără emoții. Erdogan e în lună de miere cu Putin (s-a aranjat să nuntească exact săptămîna trecută, înaintea summitului, dîndu-i lui Putin posibilitatea să ironizeze NATO-ul), iar susținerea inițiativei de partea turcă vine dintr-o dorință otomană de prestigiu sau, poate, dintr-o stare paradoxală erdoganiană, poate nu lipsită de umor. Apoi, rien ne va plus între Comunitatea Europeană, respectiv Germania și Turcia, deci vor fi și pe partea atlantistă consecințe, glaciațiuni. Nu există previzibil cu Erdogan.

Nu știm cine e în brigada aliată din România, știm doar de niște bulgari și polonezi – grosul fiind compus din “mai vedem“. Polonezii știu cine participă la a lor, balticii știu. Nici un soldat german sau occidental, de exemplu, pentru noi, nu mai vorbesc de un comandant occidental. E posibil, dacă nu probabil, să nu o facem niciodată o brigadă. Alții au negociat zilele astea asiduu ca să obțină participări categorice. Naiba știe ce am făcut noi.
Șefii de stat estici, miniștrii lor de externe, oficialii, au presat permanent, s-au explicat, conferințe de presă, turul televiziunilor, interviuri, s-au agățăt de jurnaliștii importanți, au făcut continuu lobby pentru interesele lor, au încercat să creeze un curent în opinia publică internațională… La noi calmul plat. Cu chiu cu vai s-a scremut un comunicat de presă.
Iar dacă tace Iohannis nu are voie să se exprime nici un ministru sau alt oficial peste tăcerea sa augustă.

Cît despre “o prezență aliată adaptată terestru, aerian și maritim“ – “spre deosebire de noi partea nordică are doar componenta terestră“ – aștept lămuriri și în ceea ce ne privește (maritimă? aeriană?), și în ce privește partea nordică, defavorizată jalnic, după cum se înțelege. Probabil, obosit, a citit prost sau e fandacsia.
(Poate îmi scapă mie ceva, dar ce?)
În rest ne ucide crunt cu precizia și exigența sa intelectuală, cu raspunsuri lirice gen vor veni un număr important și vor sta o perioadă, așă cum i-a răspuns despre americani dlui Pantazi.

Deci rămîne cum am vorbit. Adică: poate ne dau ceva, noi mergem acolo, s-or simți și ei. Norocul nostru (epocal) e că le pasă oarecum de noi.

Închei pe o imagine: domnul Iohannis, plutind ca o navă prin decorum, trecînd printre ceilalți într-o divină absență, adîncit în sine. Să ni-l imaginăm pe un fundal de amurg.
Un ziarist ultra-acreditat german l-a întrebat ceva după ce vorbise cu Dalia Grybauskaite, care îi răspunsese amplu – iar Iohannis i-a răspuns fără drept de apel, vă mulțumesc, bună ziua.
Gen pardon, scuzați, bonsoir!

iohannis nato varsovia

(Foto: stirileprotv.ro)