Să ținem minte:

1. – Nu (mai) avem presă. Nici măcar presă aliniată, presă părtinitoare – pe față -, presă de partid. Motivele, multe și diverse, au măcinat presa de-a lungul vremii.

2. – Au mai rămas cîțiva jurnaliști pur sînge cărora să le urăm sănătate, curaj, viață lungă și spornică. Și atît.

3. – S-au înmulțit platformele online. Nu știu cîte din ele se pot numi presă, deși multe pretind a fi, dar s-a schimbat clar peisajul a ceea ce numeam presă înainte vreme. Rămîne de văzut care va rezista și care nu, cum se va poziționa fiecare, pe ce se vor baza, cu ce oameni vor lucra și așa mai departe. Cuvîntul la ordinea zilei este adaptarea. Cert este, acum, că fenomenul duce la o fragmentare a societății din acest punct de vedere, fiecare aproape găsindu-și bucățica lui preferată. Pentru că ne aflăm într-un moment în care fiecare exact asta își dorește, să-și citească gîndurile, presupunerile, ideile. Nu sînt mulți cei care să suporte alte puncte de vedere, să încerce să înțeleagă mai întîi, să judece apoi dacă nu cumva ce tocmai a citit ar putea fi măcar o ipoteză de la care să plece o discuție, nu mai există un dialog social real.

4. Este momentul să ne gîndim la cei căzuți făcînd presă. Și nu sînt puțini deloc, 112 oameni în 2015, conform Reporters without borders. Și la libertatea presei în sensul cel mai profund al termenului ”libertate”, anul 2016 debutînd cu cenzura televiziunii de stat, în Germania, a știrilor privind agresiunile sexuale de la Koln, din noaptea noului an. Cenzura este, într-un fel sau altul, provocarea momentului, cred eu. Noi pe ei sau ei pe noi? Așa se va pune, printre altele, problema, de acum încolo. Paradoxal, avem internetul, acest uriaș spațiu de desfășurare, dar e posibil să nu mai avem libertatea de a spune ce gîndim. Ori, mult mai grav, libertatea de a spune ce se întîmplă, aici și în lume. ”Ziua Mondială a Libertății Presei” să nu devină, așadar, ”Ziua Mondială a Presei” și atît.