foto: founding fathers. Ne place sau nu, ei au fost și în 1989, 1990, 1991, 2003. Și, iată, 2014.
Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, tweeturi, statusuri de facebook, imagini video de la noi și de aiurea.
[wp_rss_multi_importer]
Înțeleg că alegerile europarlamentare pot fi puse în perioada 22-25 mai. Ceea ce înseamnă că USL va pune europarlamentarele pe 24 mai. În ziua respectivă partidele își mobilizează alegătorii ca de obicei. Prezența va fi între 25% și 30%. Nu se pune problema vreunui boicot. Va fi și prima zi de referendum pentru Constituție. A doua zi, pe 25 mai, se pune referendumul pentru demiterea președintelui. Și va fi și a doua zi de referendum pentru Constituție. În această zi sînt mobilizați la vot, prin referendumul pentru demitere, cei care nu ar fi venit în 24 mai și pe care nu-i prea interesează partidele. Nu va fi niciun boicot, deci va fi mobilizare maximă din partea tuturor taberelor politice. Absolut toți vor chema lumea la vot. În prima zi, pentru a se asigura cu cît mai multe mandate de europarlamentar și pentru a vota pentru sau împotriva Constituției, a doua zi, pentru a vota pentru sau împotriva lui Băsescu, pentru sau împotriva Constituției. Vor aduce PSD, PNL, PC, UNPR, UDMR, PPDD, PRM, PDL, PMP, PFC și PNȚcd peste 50% dintre alegători în 2 zile? Posibil.
Să zicem că vin la suspendare în jur de 40-50%, în condițiile în care Băsescu sigur nu va mai accepta boicotul. Un boicot la referendumul pentru Constituție cuplat cu venirea la referendumul pentru suspendare este foarte greu de realizat, în condițiile în care ”dreapta” nu are infrastructuri politice serioase și canale de comunicare cu marile mase populare.
A doua zi, la europarlamentare vor mai veni încă 25-30%, și aici niciun partid nu-și va permite să vorbească de boicot. Ba mai mult, nu-și va permite să vorbească deloc de boicot, nici măcar pentru prima zi, pentru a nu-și confuza alegătorii. Toate partidele vor mobiliza la vot, pentru sau împotriva noii Constituții, pentru sau împotriva suspendării lui Băsescu, ca să nu-și gonească alegătorii de la europarlamentare. În weekendul europarlamentarelor nu se poate discuta de boicot.
În jur de 25-30% dintre alegători vor veni de două ori la vot, și sîmbătă și duminică, în prima zi pentru a vota suspendarea și Constituția, a doua zi pentru a vota la europarlamentare și Constituția, dacă nu au votat-o în prima zi. Un asemenea weekend complicat electoral cere multă informație și comunicare cu marile mase alegătoare, deci vom asista la un adevărat război mediatic susținut de USL, care probabil ca pînă în mai va ocupa 95% din canalele de comunicare (acum ocupă probabil 80%). Oamenii trebuie scoși la vot două zile la rînd și vor trebui să voteze pe trei buletine: referendum pentru demitere, referendum pentru Constituție, europarlamentare.
Riscul USL-ului e să obosească oamenii în prima zi și să nu mai vină a doua zi la europarlamentare, iar riscul PSD-ului, destul de mic însă, e să fie demis Băsescu și să nu treacă noua Constituție, iar în august să fie prezidențiale anticipate după actuala Constituție, ceea ce va face din Antonescu un președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Însă e greu de crezut că referendumul pentru noua Constituție nu va scoate în două zile scorul pe care îl va scoate referendumul pentru demiterea lui Băsescu într-o zi.
Dacă scenariul anunțat de USL, referendumul în 24 mai și 25 mai, împreună cu europarlamentarele, va deveni realitate, vom asista la unul dintre cele mai dure războaie politice, mediatice și electorale din ultimii 24 de ani. Dacă se va adăuga și referendumul de demitere a lui Băsescu, vom asista categoric la cel mai dur război politic, mediatic și electoral al României moderne. Și cel mai dezechilibrat din punctul de vedere al taberelor. Vom avea cinci Goliați versus un văr mai mic și mai bolnav al lui David.
Pe ce infrastructură politică, mediatică, civilă și doctrinară ne putem baza în varianta unui astfel de război? Aiasta e întrebarea.
Și care ar fi strategia de urmat într-o asemenea penurie de resurse? Partidele nu vor susține niciun fel de boicot, în joc fiind funcțiile de europarlamentar, adică obiectivele politice centrale, vitale, ale anului 2014 pentru politicienii ”dreptei”. Băsescu nu va susține niciun fel de boicot în cazul suspendării. Astfel, boicotul iese din discuție. Nu se pune problema ca cineva să ceară boicotul la referendumul pentru Constituție și să ceară venirea la vot la referendumul pentru suspendare și la europarlamentare. E prea riscant și complicat, mai ales pentru ”dreapta”, căruia îi lipsesc canalele de comunicare cu alegătorii și comunicatorii capabili să exprime ceva clar și coerent.
Astfel, șansa ”dreptei” e să fie mai mulți de NU decît de DA, atît la referendumul pentru demitere a președintelui, cît și la referendumul pentru adoptarea noii Constituții. Asta înseamnă ca ”dreapta” să ia mai mult decît USL și la europarlamentare. Ca demiterea președintelui și noua Constituție să fie respinse e nevoie de peste 50% din voturi împotrivă, pentru fiecare referendum. În condițiile în care USL susține demiterea și noua Constituție, iar ”dreapta” respinge demiterea și noua Constituție, ”dreapta” va trebui să învingă USL și să ia peste 50%.
Mai există varianta unui boicot total, dar aici va trebui să luptăm împotriva tuturor partidelor, lui Băsescu și ambițiilor europarlamentare ale politicienilor ”dreptei”. Și oricum, boicoturile astea duse la infinit sînt greu de argumentat. Nu putem refuza lupta la infinit, doar pentru că sîntem mai puțini.
Sînt convins că la dreapta se va vorbi acum la infinit de strategii de gherilă, neconvenționale, idei geniale cum să faci din rahat bici și să pocnească. Nu merge. E nevoie de un partid de 40-50% și de un imperiu media. Ieri, dacă se poate.
Dacă noua Constituție trece nu e totul pierdut. Dacă rămîne Constituția actuală și Ponta sau orice alt pesedist sau uselist cîștigă prezidențialele, cinci ani sîntem pe bară. Cel puțin cinci ani. Dacă trece noua Constituție, puterea se decide la parlamentare. Astfel, nu ne rămîne de făcut decît un partid de 45-50% și cel puțin un imperiu media și o structură nonguvernamentală la fel de formidabilă ca partidul și imperiul media.
PS. Deși, dacă Antonescu rămîne o piedică în calea ascensiunii prezidențiale a lui Ponta, așa cum susțin mulți de la ”dreapta”, el rămîne o piedică și dacă îl oprește pe Ponta în interiorul USL. Așa că putem sta liniștiți și fi fericiți. Mai multe despre subiectul ăsta am scris în 21 noiembrie 2013: Crin Antonescu, înger și demon, karamazovul românilor. Oricum, ideea de a spăla candidatul USL-ului la prezidențiale nu e una dintre ideile cele mai geniale ale ”dreptei”.
Întunericul e propice dăunătorilor. Nu degeaba Iliescul a organizat cu maximă atenţie alegerile din mai 1990. Reflectoarele erau aţintite asupra ţării noastre, iar imensul capital de simpatie al lumii capitaliste faţă de România, dat fiind că era imens, trebuia făcut ţăndări. A fost făcut. Comunişti sulemeniţi la putere, cu majorităţi halucinante, mineri în acţiune, cu toată dîrzenia, deci România izolată cu un prudent cordon sanitar. Fără NATO, fără UE. N-aveţi faţă. Perfect. Dăunătorii îşi puteau vedea de treabă, în bezna generoasă a “democraţiei originale”.
La fel de judicios, Iliescul a decis convocarea unui nou scrutin după numai doi ani. Alegerile româneşti s-au aliniat, astfel, la cele prezidenţiale americăneşti, eveniment electoral nu doar mult mai vizibil, ci singurul vizibil în anii respectivi. Magnet pentru toate reflectoarele posibile. Complet eclipsate, amărîtele noastre de alegeri, atenţia cui s-o atragă? În 1992, a nimănui. Totuşi, în 1996, alegerile noastre au atras atenţia electoratului nostru. Evoluţie neaşteptată, de-a dreptul şocantă, alegătorii alegînd, majoritar, direcţia opusă Iliescului.
La noi, însă, electoratul primise un rol insignifiant. Să le dea unora, periodic, o pîine bună de mîncat, şi anume, luîndu-şi-o de la gură. Pe găleţi, ulei, zahăr, mici, concerte gratis şi promisiuni deşarte. Cu rare excepţii, aleşii erau cam totuna. De pildă, Emilul s-a declarat, cu gentileţe, învins de marea corupţie, de securitate, de oricine şi orice a binevoit să-l învingă, şi a ieşit din scenă. Pentru a se dedica scrisului, alegînd libertatea, cum ar fi la Antena 3.
Lumina de la capătul tunelului
În conul de întuneric bine fixat, românii au revenit, în 2000, la luminatul şi blîndul despotism democratic iliescian. Dar în coasta Iliescului crescuse, ca premier, Năstasele. Atent consiliat de soţie, Năstasele a simţit nevoia ieşirii la rampă. În ciuda beznei prin care nu se vedea mare lucru, Occidentul a decis să ridice carantina. Contextul internaţional de după 11 septembrie 2001 a jucat un rol major. Contribuţia decisivă a fost, însă, a Marelui Licurici. Dacă nu voia el, personal, ciuciu.
Încurajat de aderarea la NATO şi de apropiata aderare la UE, Năstasele s-a gîndit să-şi tragă o preşedinţie mai lungă. Cinci ani, nu patru. Gîndul că lungirea mandatului i-ar putea profita altuia nu l-a străbătut. Nici gîndul puşcăriei. N-avea cum, din moment ce n-avea cine. Să-i ia mandatul. Ghinion. Suferind o interesantă mutaţie ideologică, Băsescul s-a trezit, poate din ce-a citit, poate din ce-a vorbit cu unii, cu alţii, că e de dreapta. Pe bune, nu doar de formă. Şef la un partid de stînga cu destin de dreapta. Chit că doar el a crezut că se poate aşa ceva.
Eclipsate, iarăşi, de alegerile americăneşti din 2004, cele româneşti au adus la putere Băsescul, în baza promisiunii că, de data asta, electoratul va avea, net, mai multă pîinică. “Să trăiţi bine”, gen. A mers, dar puţin, cît a durat bula imobiliară. Partidul Băsescului, de dreapta în vorbe, de stînga în fapte, l-a susţinut temporar, în lupta cu dăunătorii comunismului reîmpachetat. Le mai zice şi “caracatiţa corupţiei”. Aia călare pe bugetul statului, jaf denumit la noi, pentru electoratul neatent, capitalism. Băsescul a scăpat de suspendarea din 2007, declanşată de dăunători pentru a opri reformele, deci intrarea lor în pîrnaie, dar a venit criza. Iar Marele Licurici, cu care Băsescul legase o prietenie, şi-a terminat mandatele şi a lăsat locul altui băiat.
Tunelul de la capătul luminii
Astfel, în 2009 au avut loc primele alegeri de după 1990 neeclipsate de alea americăneşti. Total în lumina reflectoarelor. De la Realitatea şi Atena 3, că Occidentul avea criza pe cap. Au fost cele mai jegoase alegeri româneşti moderne, cantitatea de lături deversată de argatologii şi slugologiştii TV depăşind orice aşteptări. Totuşi, Băsescul a cîştigat la limită. Doar ca să fie suspendat iar în 2012, după ce Năstasele intrase la puşcărie, iar tovarăşii lui ştiau că ei urmează. Foarte ocupaţi cu realegerea lui Obama, americanii tot au găsit timp să oprească, parţial, puciul parlamentar al USL. L-au frînat iar în decembrie 2013, cînd cu superimunitatea, aministierea şi graţierea tuturor corupţilor. Nu vă faceţi iluzii că n-au fost americanii. Treaba e cîtă vreme vor mai fi?
În 2014, SUA nu-şi aleg preşedintele, criza s-a domolit, astfel că prezidenţialele din România vor putea străluci în voie. Mai ales dacă recordul de lături stabilit în 2009 va fi bătut. Da, legătura făcută cu prezidenţialele americane e ironică. Da, cu excepţia unor politicieni şi experţi, occidentalilor li se rupe de soarta României. Da. Însă lucrurile s-ar putea schimba radical, dacă alegerile din 2014 vor face pentru România ce au făcut cele din 1990. Atunci, România s-a întors, în majoritate, cu spatele la Occidentul care îi ţinea uşa larg deschisă.
A făcut-o, pe jumătate, şi în 2012, aducînd la putere “cea mai cinstită guvernare”. Ca membră în NATO şi în UE. Rămîne cealaltă jumătate: prezidenţialele din 2014. Care i-ar putea face pe mulţi să se întrebe, foarte serios, ce mă-sa caută România în NATO şi în UE? Pe cine au primit, dacă românii asta aleg? Cordonul sanitar ar putea fi reinstalat. Cu scop invers, de data aceasta. Premizele sînt încurajatoare. Partea cea mai activă a publicului crede că România are capitalism, deci e normal să fie anticapitalistă. Partea cea mai inertă suspină, în sondaje, după comunism. De aceea, 2014 nu poate fi decît luminos. Va ieşi la lumină ce-a ajuns România, prin ce alege. Consecinţele vor decurge din opţiunea exprimată. Mai luminos de-atîta, ce vreţi?
foto: pe unde se duce strică cîte ceva
Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, tweeturi, statusuri de facebook, imagini video de la noi și de aiurea.
[wp_rss_multi_importer]
foto: e din 28 ianuarie 1990, că din 12 ianuarie nu am găsit. 12 ianuarie a fost prima oară cînd susținerea mea pentru Iliescu a scîrțîit (aveam 14 ani și 4 luni). În 29 ianuarie 1990 aveam să trec definitiv cu arme și bagaje în tabăra lui Căposu. Așa îi ziceau colegii mei de școală, cînd se uitau la mine ca la cel mai șocant extraterestru, deși eram golan din gașca de golani: Căposuuuu???? Ești cu Căposuuu??? A fost prima ruptură gravă dintre mine și societate. Învățam foarte bine la școală, însă eram din grupa golanilor cu probleme la purtare și frecvență, care jucau fotbal și mameleau la practică agricolă și în curtea școlii, if you know what I mean. Ei bine, din one of the most popular hooligan, după ce colegii au aflat că sînt cu Căposu, am devenit brusc un intelectual ciudat la care colegii se uitau ciudat și îl împungeau cu degetul să vadă dacă e real. Colegii mei, copii de 14 ani, de clasa a VIII a, erau speriați de moarte, îngroziți, nu exagerez, de tot ce înseamnă sau are legătură cu monstrul extaterestru zombie și criminal Căposu.
Pentru cine nu mai ține minte, în 12 ianuarie 1990 s-a cerut scoaterea PCR în afara legii și Dumitru Mazilu a încercat să-i tragă preșul de sub picioare lui Iliescu. Întotdeauna puterea a fost o afacere între comuniști, ”forțele democratice” au fost de decor sau masă de manevră. Nu s-a schimbat nimic în ultimii 24 de ani.
Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, tweeturi, statusuri de facebook, imagini video de la noi și de aiurea.
[wp_rss_multi_importer]
Realizat în 1945, publicat abia acum.
foto: probabil e la Paris, doarme în parc
Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, tweeturi, statusuri de facebook, imagini video de la noi și de aiurea.
[wp_rss_multi_importer]
foto: p-ăsta îl văd azi (e deja în cinematografe la noi). Wolf of Wall Street, de Scorsese, pentru cine întreabă
Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, tweeturi, statusuri de facebook, imagini video de la noi și de aiurea.
[wp_rss_multi_importer]
foto: l-am văzut azi de dimineață. Însă merită văzut neapărat la cinema. Pe 24 ianuarie se lansează și la noi.
Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, tweeturi, statusuri de facebook, imagini video de la noi și de aiurea. Update-urile se vor face în timp real, așa că mai dați refresh din cînd în cînd și mai verificați casetele de twitter și facebook din articol. Dați click pe săgeți pentru a deschide casetele twitter și facebook.
[wp_rss_multi_importer]
”PSD are șanse mici să cîștiga prezidențialele fiindcă celelalte partide se vor coaliza împotriva sa și va fi izolat.” Cam așa sună un argument după un kil de heroină pură.
Haideți să discutăm despre mitul înfrîngerilor prezidențiale ale PSD din cauza izolării. PSD a pierdut de trei ori prezidențialele pînă acum, în 1996, în 2004 și în 2009. Să le luăm pe rînd:
1996 – PSD era relativ izolat pe scena politică, avînd împotriva sa CDR, PD și UDMR. Însă izolarea aceasta nu a apărut în anul electoral. CDR, PD și UDMR erau de cealaltă parte a baricdei încă din 1992 și alegerile veneau după patru ani în care susținătorii CDR, PD și UDMR se obișnuiseră cu ideea de a fi împreună împotriva PSD. Izolarea PSD era reală, nu doar în culisele politice și la nivel declarativ. PSD era izolat la nivelul alegătorilor, acolo unde votanții CDR, PD și UDMR făcuseră corp comun împotriva lui Iliescu.
2004 – PD și PNL erau inamicii PSD, cu tot cu alegători, de cel puțin 12 ani. Din 1992 pînă în 2004 niciunul dintre cele două patide nu s-a aflat de aceeași parte a baricadei cu PSD, nu a guvernat cu PSD, nu a făcut opoziție împreună cu PSD, nu a participat la alegeri în alianță cu PSD. Alegătorii erau bine dresați să izoleze PSD-ul. Explicația înfrîngerii nu e izolarea PSD, care avea un aliat important, PRM, și care cîștigase alegerile parlamentare confortabil, la șase procente în fața Alianței DA. Înfrîngerea prezidențială a PSD în 2004 are două explicații: Băsescu și Năstase.
2009 – Aici chiar nu putem vorbi de izolarea PSD-ului. PSD era aliat cu PNL și cu UDMR, iar PDL și Băsescu erau cei izolați. Cu toate acestea, Băsescu a cîștigat, chiar și împotriva izolării. Dealtfel, în 2009 s-a atins recordul la izolare pe scena politică românească. Niciun politician și nicio forță politică nu au fost mai izolați decît au fost în 2009 Băsescu și PDL. Iar această izolare era veche de cinci ani, nu apăruse peste noapte.
Este izolat PSD astăzi? Haideți să vorbim tîmpenii cu capul în butelca de LSD! E o temă falsă. Nu se pune problema izolării PSD-ului astăzi. PSD e într-o alianță cu PNL, o alianță veche de cel puțin șapte ani, care și-a arătat primele semne în 2005, anul în care PSD a scăpat de izolare și a acceptat mîna întinsă de PNL.
Alegătorii PSD și PNL sînt obișnuiți împreună, sînt familiarizați cu alianța și cu partidele din alianță. Au votat cu aceste partide la localele din 2012, la referendumul din vara lui 2012 și la alegerile parlamentare din 2012, și nu e prima oară cînd votează împotriva lui Băsescu și PDL-ului. O mare parte dintre ei au mai făcut-o și în 2009, 2008 sau 2007.
Credeți că milioane de alegători vor putea fi dizlocați în cîteva luni, adică peste noapte, să voteze împotriva celor pe care i-au susținut și pentru cei pe care îi detestă și împotriva cărora au votat? Politicienii și militanții se schimbă peste noapte, după cum le dictează interesele, însă votanții își au fidelitățile, antipatiile, consecvențele, nostalgiile, locurile familiare și inerția lor, și durează ani de zile pînă întorc armele. Sîntem în ianuarie 2014 și USL încă există și Antonescu încă e candidatul alianței la prezidențiale. Credeți că votanții lui Antonescu, care sînt și votanții USL-ului, adică ai PNL și PSD, sînt dispuși să voteze peste noapte împotriva PSD doar pentru că așa li se ordonă?
Votanții USL nu mai pot fi întorși împotriva PSD-ului. Nu mai e timp și nu mai sînt mijloacele și resursele necesare pentru o asemenea întreprindere. E nevoie de ani și de un teribil bombardament mediatic pentru a crea falia între PSD și PNL, pentru a realiza asocierea dintre PNL și PDL și pentru a izola PSD pe scena politică.
Pentru votanții PNL antipesedismul nu e o valoare. Oamenii ăștia au votat PSD și au suferit pe baricade împreună cu PSD în lupta cu hidra băsist-pedelistă. Poate nu sînt entuziasmați de Ponta și PSD, însă e o dovadă de disperare tristă cu miros de cocaină să crezi că acești oameni vor ieși la vot în turul II pentru Băsescu, Boc, Blaga, Udrea și alți pedeliști.
Dealtfel, sondajele o arată cît se poate de clar: în turul II Ponta cîștigă la foarte mare diferență în fața candidaților opoziției fiindcă alegătorii lui Antonescu, useliști cu sufletul și mintea, se duc în turul II spre un alt uselist, Ponta. Prostia aia cu dreapta nu funcționează fiindcă pentru oamenii ăștia ”dreapta unită” nu înseamnă nimic. Li se rupe în paișpe de dreapta. Ei știu alte povești. Ei știu povestea cu USL, cu Băselul și pedeliștii, cu dictatura, cu Boc și Udrea. Nu rezonează la mitul cu ”dreapta unită”. La mitul ăsta rezonează o infimă minoritate de milianți din nucleul ultradur al grupărilor PDL și Băsescu.
Votanții liberali ai lui Antonescu, dacă candidatul lor va ieși din cursă, în turul II vor avea de ales între un uselist de-al lor și un pedelist de-al lui Băsescu, Blaga, Boc și Udrea. Poate că unii, dezamăgiți de ruptura dintre PSD și PNL și de trădarea lui Antonescu de către PSD, vor sta acasă, însă cei mai mulți vor vota pentru uselistul lor, împotriva pedelisto-băsistului. Are ”dreapta unită” timp și resursele necesare pentru a schimba percepția milioanelor de votanți ai lui Antonescu? Ca să nu mai spunem că nu sînt îndeplinite condițiile minimale pentru lansarea unei asemenea campanii mediatice: USL nu s-a rupt și Antonescu este în continuare candidatul useliștilor la prezidențiale.
Pînă în decembrie anul acesta votanții useliști ai lui Antonescu trebuie să fie convinși că PSD și Ponta sînt răul absolut și că binele e în tabăra lui Băsescu, Blaga, Boc sau Udrea. Cine va reuși și cum va reuși să convingă milioane de votanți useliști ai lui Antonescu să voteze cu ”dreapta unită” a lui Băsescu și a PDL-ului?
Narativul ”Dreapta unită” e blocat definitiv și irevocabil la 20-25%. Hai 30%, în caz de miracol (la locale a avut 22%, la parlamentare, 16%). Dar acolo moare. A încerca să înghesui și pe PNL și Antonescu, cu susținătorii și votanții lor useliști, în cutiuța strîmtă și șuie a ”dreptei unite” este categoric o tîmpenie.
Să presupunem însă că Antonescu va ajunge în turul II împotriva lui Ponta. În visele cu ecstasy votanții ”dreptei unite” se mobilizează și votează cu Antonescu, candidatul dreptei, și împotriva lui Ponta, candidatul stîngii. În realitate, fără ecstasy, dacă Ponta și Antonescu vor ajunge în turul II, prezidențialele devin o chestiune pur uselistă iar ceilalți alegători vor fi demobilizați și vor sta acasă. Cei care se vor duce se vor împărți între Ponta și Antonescu, în funcție de antipatiii și de cel pe care îl percep mai periculos.
Un candidat în firea lui, acceptabil și dezirabil ca președinte, nu poate cîștiga în fața lui Ponta și/sau Antonescu decît dacă iese din narativul USL și ”dreapta unită” și nu vine nici din USL, nici din ”dreapta unită”. E nevoie de cu totul altă poveste.
Din păcate, sînt convins că se va merge pe povestea cu ”dreapta unită” versus hidra pesedistă și toată marea luptă a Binelui se va împotmoli în turul I, ca în 2000. Nu e nevoie de un erou care să unească cele 25% ale dreptei unite, că nu are ce face cu ele. Însă aceasta rămîne tema centrală a opoziției, unitatea lui 20% ca să nu se știe ce*.E nevoie de un candidat care să aducă la vot în favoarea sa peneliști, pedeliști, țărăniști, pepedediști, peremiști, udemeriști, mepiști, feciști, gură cască și alți asemenea.
Ne place sau nu:
* ca să se salveze x și y pe persoană fizică. Nu vorbim de analize politice sau strategii, ci de alibiuri pentru Costeluș și Vasilica. Inutile și ineficiente. Apropo, Renate Weber candidează din partea PC, Emil Constantinescu și Victor Ciorbea sînt unde sînt, Alina Mungiu, Stelian Tănase și Cristian Pîrvulescu sînt și ei unde sînt. Aici vor ajunge toate personajele a căror unică preocupare e să caute alibiuri pentru uz personal și de gașcă.
