Inflația de respect

Și încă o chestie despre ultima întîlnire a diasporei din R. Moldova și alte politețuri. „Trebuie să respectăm orice orientare” în contextul proiectelor politice pentru Moldova, e una dintre marotele corectitudinii politice moldovenești, exprimată de lumea bună și cochetă.

Nu, nu trebuie. Sau depinde de definiția cuvîntului respect. Într-o accepție largă, generală a noțiunii, respectul înseamnă, minimum minimorum, să nu-i dai în cap celui de lîngă tine. În această ordine de idei, nu înțeleg isteria celor care abuzează, în pozițiile lor, de ideea (falsă) că în Moldova lumea nu respectă părerea sau opțiunea politică (oricît de cretină) a celuilalt. Această isterie e ușor de demontat: în istoria de 25 de ani a R. Moldova, tranziția politică, a puterii, cu excepția momentului 7 Aprilie 2009 (dar care a fost clar o diversiune, deci nu poate fi pus pe seama unei violențe generice, tradiționale a societății, a publicului moldovenesc) s-a desfășurat în cele mai pașnice condiții: în lunea de după alegeri, moldovenii au ieșit pașnic la serviciu, la școală, și și-au căutat în continuare de treabă, în ciuda opoziției naturale de idei și de proiecte cu tabără opusă. În orice societate democratică, în urma unor alegeri, cineva pierde și cineva cîștigă. Unii cred una, alții cred alta. E firesc să nu fim de acord, să ne confruntăm verbal, în scris, etc, atîta vreme cît nu ne dăm în cap. Or eu nu am asistat în ultimii 25 de ani la violențe stradale de rutină în Moldova, la bătăi între tabere, la pogromuri, la săpat de gropi comune pentru tabăra adversă. Doamne ferește. Dar atunci cînd descriem niște fenomene trebuie să fim siguri că gestionăm foarte bine proprietatea termenilor. Iar realitatea ne arată că societatea moldovenească, așa problematică cum e ea, a știut să facă față non-violent la cele mai multe tranziții ale puterii, deci să respecte, în sens larg, opțiunea politică rivală. Ba aș spune, că în Moldova e prea puțină confruntare (verbală, intelectuală) onestă și de calitate, prea multe tabuuri, prea multe cortine trase, prea multă falsă pudoare, de un prost gust monumental.

Pe de altă parte, într-o accepție restrînsă, dar în același timp fundamentală, a respectului, acesta devine, sau rămîne, o resursă limitată. Nu, chiar nu poți respecta pe toată lumea, fără riscul de a devaloriza, prin inflație, această noțiune și conținutul ei. Respectul e o resursă, pe care o dozezi și o orientezi cu grijă și admirație către oamenii exemplari, cei merituoși, care te formează, te educă, te înalță. Nu, îmi pare rău, dar nu-l respect pe Dodon, și asta înseamnă inclusiv libertatea de a-mi permite licențe cu dedicație la adresa lui, de zdreanță socialistă ce este. Pentru că nici comunicarea într-o societate liberă nu poate fi castrată, sterilizată, fără a cădea în fals, în distorsiune a realității, în aberații și, în ultimă instanță, cenzură a gîndirii. Nu-l respect pe Dodon pentru moldovenismul său grobian, pentru slugărnicia sa rușinoasă față de Moscova, pentru căzătura morală care este. La fel, – șocant! – nu-i respect nici electoratul. Compus în parte din japițe imorale și corupte puse pe căpătuit, parte din rătăciți cu limite morale, mentale clare. Pe primii nu poți decît să-i disprețuiești profund, dacă nu ți-ai pierdut încă mințile și mai dispui de claritate morală. Celor din urmă le poți arăta o urmă de compătimire, și aia disperată, pentru că rămîi nedumerit la gîndul cam care să fi fost premisele tale sociale, că trăind și formîndu-te în aceeași societate (!), unii ajung oameni normali, alții votează Dodon sau PSD.

În concluzie, n-o mai umflați atîta cu „respectul” ăsta. „Să ne respectăm reciproc opțiunile, părerile, orientările” politice e un abuz. E suficient că nu ne dăm în cap, pe bune. Chiar nu e necesar să ne și tăvălim în stimă și respect cu toată lumea. Discutăm, dezbatem, ne și certăm, că suntem oameni. Aici descoperim adevărul, nu în fațadele unui fals respect. Mai mult decît atît, clișeul respectului gratuit și necondiționat pe care l-am datora oricărei opțiuni politice (adică inclusiv celei pro-ruse!) e un paravan și o modalitate pentru tot soiul de nemernici de a-și cîștiga un loc la masa discuțiilor. Premisa nu e respectul. Premisa e valoarea ideilor și moralitatea proiectului. Respectul e abia consecința. 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *