Author Archives → Marcela Tusca

Unirea ca euroscepticism

Mi se reproșează de ce nu comentez nimic despre declarația Maiei Sandu, care s-a arătat dezamăgită de faptul că Băsescu ar „răspîndi în R. Moldova dispoziții eurosceptice.” Replica, simplistă, a celor mai mulți a fost să zică: „cum poate fi Băsescu eurosceptic dacă a integrat România în UE și timp de 10 ani a fost, ca președinte, membru al Consiliului European!”

Răspunsul meu este: da, poți să integrezi România, Ungaria sau Polonia în UE și să fii, ca președinte sau prim ministru al acestor țări, membru în diverse structuri UE, și în același timp, de la un punct încolo să fii „eurosceptic” fie față de 1) proiectul, dar mai ales modul în care se desfășoară aprofundarea integrării europene, dar și față de 2) capacitățile actuale ale UE de lărgire.

Aceasta spune euroscepticul Băsescu: că nu este sigur de capacitățile actuale ale UE de a se lărgi și de a integra în timp util R. Moldova. Da, Băsescu e eurosceptic în privința a două lucruri care ar trebui să meargă una în întîmpinarea alteia: dorința și capacitatea UE de extindere și capacitatea internă a R. Moldova de a produce schimbările și reformele necesare integrării. 

Totodată, cum cel mai mare efort și dorință ar trebui să vină mai degrabă din partea UE, decît din partea unui stat candidat (iar R. Moldova nici măcar nu e) – vezi cazul Turciei, este puțin probabil deci că în viitorul apropiat (în termeni de decenii) se va produce integrarea europeană a R. Moldova. Să lăsăm clișeul cu „trebuie să vrea R. Moldova, R. Moldova trebuie să facă eforturi”. R. Moldova, cu 3 milioane de locuitori, e o nimica toată pe lîngă ce-a înghițit UE, în termeni de migrație și probleme aferente, în ultimii 3 ani. Înțelegeți odată că mai degrabă UE trebuie să vrea să ne primească. Așa cum a vrut în cazul Greciei sau Spaniei, care nu îndeplineau neapărat cine știe ce criterii de eligibilitate, mai ales în plan economic, atunci cînd au fost acceptate în UE. Iar UE nu ne vrea. Pentru că Rusia! Moldova e terenul ăla gri în care Rusia face ce vrea, pe cheltuiala UE. 

Dacă a spune asta înseamnă a fi eurosceptic, da, eu sunt eurosceptică. Și dacă a spune contrariul, ca Maia Sandu, că e destul să vină ea la putere, ca să se schimbe datele geopolitice ale regiunii, și să ne integrăm în UE, atunci Maia Sandu și susținătorii ei sau nu știu despre ce vorbesc sau vă mint. Pentru că ce-o costă pe Maia Sandu să guverneze în continuare pe 100 de milioane de euro transfer în 2 tranșe pe 2 ani de zile în R. Moldova, și ce-o costă pe UE să ni-i transfere: 100 de milioane de euro e bacșișul pe care-l lasă anual deputații la cantina Parlamentului european. 

Mie în schimb nu-mi convine să fiu mituită de UE pentru a nu mă uni cu România și a nu intra în NATO, pentru că așa e înțelegerea cu Putin. 

Așa că dacă vreți s-o criticați pe Maia Sandu, făceți-o cu cap. Nu mai fiți așa proști.

Întâlnire cu Băsescu: Presa rusă a fost sublimă lipsind aproape cu desăvârșire

Zeci de perechi de căști, necesare traducerii sincron pentru jurnaliștii de limbă rusă adunați la conferința organizată de grupul „Rezonanță socială” cu fostul președinte român Traian Băsescu – aceasta a fost o primă și abruptă observație a felului în care s-a desfășurat evenimentul de ieri. Ciudat, mi-am zis, pentru niște apărători vigilenți ai statalității moldovenești, te-ai fi așteptat să cunoască limba de stat.

Al doilea lucru peste care nu s-a putut trece cu vederea a fost contingentul jurnaliștilor  prezenți. Dincolo de câteva nume relativ cunoscute ca Artur Efremov, președintele clubului „Rezonanță socială”, gazda conferinței, Boris Șapovalov, analistul politic de serviciu al lui Igor Dodon, istoricul Ruslan Șevcenko, până la iluștrii anonimi de pe la Comrat, marea ne-a fost stupoarea să constatăm în sală absența principalilor și a celor mai activi lătrători anti-români din presa de limbă rusă de la Chișinău.

Să zicem că de alibi se poate folosi tovarășa Elena Pahomova, care l-a însoțit în vizita în Crimeea pe președintele guberniei. Ce au pățit  „talk-show-istele” în voga, Fiodorova de la NTV, Belicenkova – AccentTV (ambele din ograda lui Dodon) sau Levcenco -TVC 21? Ele tot dezbat la TV-uri debarcarea marinarului Băsescu pe malul Bâcului, dar curaj să-l întrebe direct, față în față, nema?

Dar cum de au ratat ocazia de a-l lua la rost și a-l trimite pe Băsescu „pisti Prut” jurnaliștii „marilor” publicații de limbă rusă – de la „Komsomolskaia Pravda”, „Argumenti i Fakti” pînă la „Moldavskie Vedomosti” – sau panglicari de mare rafinament în ale analizei politice, de la Novosadiuk (guru la „Sputnik”), Dumitru Ciubașenco, până la Valera Ostalep, Tcaci, Vardanean sau Bogdan Țîrdea? Unde a fost șeful reprezentanței „Itar-TASS” la Chișinău, Valerii Demidețki, să-l muștruluiască pe Băsescu pentru punerea în pericol – prin unire, of course – a finului echilibru geopolitic regional, întreținut cu atâta grijă de Putin în Donbass și Crimeea?  Șleahta analiștilor din „Izborski” club – deja au intrat în hibernare?

În lipsa curajului unei confruntări frontale, sus-numiții și-au dat întâlnire la emisiunile de seară și pe rețelele de socializare pentru a comenta de pe margine meciul: Țîrdea s-a dedat unor paralele arbitrare între Transnistria și ținuturile secuiești, Ostalep a ironizat din brusturii emisiunii „Megafon” de la NTV al lui Iurie Roșca, lui Petkov nu i-a fost clar dacă Moldova se unește cu România ori invers, iar restul au luat apă-n gură.

Din două, una: neglijarea întâlnirii lui Traian Băsescu cu presa rusă de către șefii marilor redacții și a principalilor purtători de cuvânt ai intereselor rusești la Chișinău fie că le trădează neputința, precaritatea argumentelor, fie, pur și simplu, incapacitatea de a trata profesionist o mare dezbatere și perspectivă națională cum este cea propusă de fostul președinte român – unirea.

Până la urmă, prezența lor nici nu a fost necesară: în fond, urmărindu-le prestațiile, știm că argumentele „greilor” nu diferă prea mult de cele ale jurnaliștilor rusofoni prezenți. Întâlnirea în sine, deși utilă, nu a demascat decât o adâncă criză de idei de partea cealaltă: de la obrăznicii flagrante gen: „Cedați-ne Moldova românească și pe urmă ne mai gândim dacă ne unim sau nu”, enunțate prin cel puțin o jumătate din întrebările adresate lui Traian Băsescu – via sofisme neputincioase de tipul „dacă în România cineva ar milita pentru separatism sau desființarea statului, ce-ați face?” – până la acuzațiii și isterii legate de „interzicerea de asociații ale moldovenilor în România”. A fost suficientă o oră și jumătate pentru a realiza cât de superficial și ridicol sună argumentele părții adverse. Clișee, fobii, ironii ieftine în locul unei abordări raționale și politeți de carton în locul unei adevărate „discuții la cuțit”.

Tonul iscoditor și pretențios nu a devoalat decât slăbiciunea în fața unei realități iminente: modelele lor politice, sociale, economice, morale cedează pe măsură ce nu aduc soluții și perspectiva unei vieți mai bune în Moldova. Neglijarea aparentă nu a trădat decât nervozitate. Efremov și-a încheiat rolul de gazdă cu o grosolănie: „Domnule președinte, Bismark a spus că românii nu sunt un popor, ci o meserie”. Posibil. Dar nu prima din lume: pe aceea o practică goarnele rusești în R. Moldova.

 

Articol apărut inițial pe deschide.md. De unde am luat și poza.

Pedagogia pomenii. Civilizația ca mostră gratuită.

Recent, la Chișinău a avut loc un eveniment pișcotărie despre „Reglementarea prin europenizare” a conflictului transnistrean. Ceva de genul. S-au mai cheltuit niște bani „de la Europa”, s-au mai încasat niște sinecuri. Bine, nu-i pe asta. Da ce vreau eu să zic.

Dincolo de faptul că mă amuză anvergura caraghioasă a unei societăți, fie ea și „civile”, care se angajează în eforturile titanice de „europenizare” a Transnistriei, cînd n-au europenizat autentic nici Basarabia, și nu arată semne că sunt capabili de o astfel de realizare în viitorul apropiat, ce pare să fie ineficientă, și deci obositoare la scară largă, e dimensiunea și perspectiva „didactică” asupra unor realități de acest tip, cum este diferendul transnistrean sau soluțiile lui. Dacă vom aduce modelul statului providențial european, care „se îngrijește” de cetățean, în R. Moldova, dacă vom alcătui o imagine exemplară a acestui model de prosperitate „ca-n Europa” și-l vom prezenta în fața cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, toți se vor buluci la porțile Vienei, ale Bruxelles-ului cu cereri de aderare.

Dacă îi vom „lua cu ghinișoru”, dîndu-le de înțeles că nu e nevoie să-și lepede năravurile la ușă, e destul să ceară, literalmente, și li se va da, atunci vom rezolva acest conflict în sînul darnic al abundenței europene. Bine, e adevărat că pentru asta trebuie să plătească un preț: spre ex. să accepte „diversitatea de gen”, „egalitatea de șanse”, să participe la training-uri de formare organizate în colaborare cu Ambasada cutare sau cutare în R. Moldova cu privire la sensibilizarea în legătura cu discriminările bazate pe sex, rasa, culoarea ochilor, să accepte deschiderea în zona de control la granița neoficială cu Transnistria a unor aparate de distribuire gratuită în masă a prezervativelor, ca să vadă lumea ce bine se trăiește pe model european, etc, etc. Beculețele de pe aparat să funcționeze pe electricitate bio.

Oamenii trebuie ghidați, să fie îndrumați, să li se arate, să li se dea mostre gratuite. Ne aflăm într-un proces de marketing. Lumea să aleagă: nici măcar nu trebuie să vă lăsați de apucăturile de violatori, tot ce vă întrebăm e: vreți cu aroma de căpșuni, sau fără!

(Foto: publika.md)

Inflația de respect

Și încă o chestie despre ultima întîlnire a diasporei din R. Moldova și alte politețuri. „Trebuie să respectăm orice orientare” în contextul proiectelor politice pentru Moldova, e una dintre marotele corectitudinii politice moldovenești, exprimată de lumea bună și cochetă.

Nu, nu trebuie. Sau depinde de definiția cuvîntului respect. Într-o accepție largă, generală a noțiunii, respectul înseamnă, minimum minimorum, să nu-i dai în cap celui de lîngă tine. În această ordine de idei, nu înțeleg isteria celor care abuzează, în pozițiile lor, de ideea (falsă) că în Moldova lumea nu respectă părerea sau opțiunea politică (oricît de cretină) a celuilalt. Această isterie e ușor de demontat: în istoria de 25 de ani a R. Moldova, tranziția politică, a puterii, cu excepția momentului 7 Aprilie 2009 (dar care a fost clar o diversiune, deci nu poate fi pus pe seama unei violențe generice, tradiționale a societății, a publicului moldovenesc) s-a desfășurat în cele mai pașnice condiții: în lunea de după alegeri, moldovenii au ieșit pașnic la serviciu, la școală, și și-au căutat în continuare de treabă, în ciuda opoziției naturale de idei și de proiecte cu tabără opusă. În orice societate democratică, în urma unor alegeri, cineva pierde și cineva cîștigă. Unii cred una, alții cred alta. E firesc să nu fim de acord, să ne confruntăm verbal, în scris, etc, atîta vreme cît nu ne dăm în cap. Or eu nu am asistat în ultimii 25 de ani la violențe stradale de rutină în Moldova, la bătăi între tabere, la pogromuri, la săpat de gropi comune pentru tabăra adversă. Doamne ferește. Dar atunci cînd descriem niște fenomene trebuie să fim siguri că gestionăm foarte bine proprietatea termenilor. Iar realitatea ne arată că societatea moldovenească, așa problematică cum e ea, a știut să facă față non-violent la cele mai multe tranziții ale puterii, deci să respecte, în sens larg, opțiunea politică rivală. Ba aș spune, că în Moldova e prea puțină confruntare (verbală, intelectuală) onestă și de calitate, prea multe tabuuri, prea multe cortine trase, prea multă falsă pudoare, de un prost gust monumental.

Pe de altă parte, într-o accepție restrînsă, dar în același timp fundamentală, a respectului, acesta devine, sau rămîne, o resursă limitată. Nu, chiar nu poți respecta pe toată lumea, fără riscul de a devaloriza, prin inflație, această noțiune și conținutul ei. Respectul e o resursă, pe care o dozezi și o orientezi cu grijă și admirație către oamenii exemplari, cei merituoși, care te formează, te educă, te înalță. Nu, îmi pare rău, dar nu-l respect pe Dodon, și asta înseamnă inclusiv libertatea de a-mi permite licențe cu dedicație la adresa lui, de zdreanță socialistă ce este. Pentru că nici comunicarea într-o societate liberă nu poate fi castrată, sterilizată, fără a cădea în fals, în distorsiune a realității, în aberații și, în ultimă instanță, cenzură a gîndirii. Nu-l respect pe Dodon pentru moldovenismul său grobian, pentru slugărnicia sa rușinoasă față de Moscova, pentru căzătura morală care este. La fel, – șocant! – nu-i respect nici electoratul. Compus în parte din japițe imorale și corupte puse pe căpătuit, parte din rătăciți cu limite morale, mentale clare. Pe primii nu poți decît să-i disprețuiești profund, dacă nu ți-ai pierdut încă mințile și mai dispui de claritate morală. Celor din urmă le poți arăta o urmă de compătimire, și aia disperată, pentru că rămîi nedumerit la gîndul cam care să fi fost premisele tale sociale, că trăind și formîndu-te în aceeași societate (!), unii ajung oameni normali, alții votează Dodon sau PSD.

În concluzie, n-o mai umflați atîta cu „respectul” ăsta. „Să ne respectăm reciproc opțiunile, părerile, orientările” politice e un abuz. E suficient că nu ne dăm în cap, pe bune. Chiar nu e necesar să ne și tăvălim în stimă și respect cu toată lumea. Discutăm, dezbatem, ne și certăm, că suntem oameni. Aici descoperim adevărul, nu în fațadele unui fals respect. Mai mult decît atît, clișeul respectului gratuit și necondiționat pe care l-am datora oricărei opțiuni politice (adică inclusiv celei pro-ruse!) e un paravan și o modalitate pentru tot soiul de nemernici de a-și cîștiga un loc la masa discuțiilor. Premisa nu e respectul. Premisa e valoarea ideilor și moralitatea proiectului. Respectul e abia consecința. 

R. Moldova în căutarea consolidării sau națiunea moldoveană ca passe-temps favori

Refrenul „societății divizate” și cel al (in)oportunității declarațiilor sau acțiunilor unor politicieni care ar insista în păcatul „divizării” s-a transformat într-o adevărată fixație pentru mulți comentatori ai spațiului basarabean.

De două zile în R. Moldova se vorbește despre declarațiile unui politician pro-rus (asemănările cu personaje reale e pur întîmplătoare – parol!) că ar avea efectul de a „diviza” societatea. Problema unui astfel de raționament este echidistanța: cînd, prin întîmplare, vine la guvernare o putere pro-europeană, nu putem înainta același argument, aceeași văicăreală: guvernarea pro-europeană divizează societatea, pentru că o bună jumătate din cetățenii R. Moldova se vede în lumea rusă?

În Moldova se poate argumenta formal că segmentul pro-european de populație îi antagonizează pe pro-ruși, în aceeași măsură în care pro-rușii crează divizare și scindare față de poziția pro-europeană. Și așa pînă murim de plictis sau plesnim de inspirație. Societatea moldovenească este zugrăvită ca fiind divizată între două orientări politice, ale căror dinamici și relații sunt descrise echivalent, complementar, astfel creîndu-se impresia că cei care o divizează într-o direcție sunt la fel de nocivi ca cei care o divizează în cealaltă. Cei care trag de R. Moldova spre Vest sunt, într-o măsură, la fel de radicali ca cei care țin să ne readucă în spațiul rus. Așadar, cel mai bine pentru Moldova e să-și găsească o a „treia cale” între aceste două extreme: și cu dînsa-ntrînsa, și cu sufletu-n rai. Asta se înțelege din descrierea, în lipsa efortului unor explicații, a tezei cu privire la „divizarea” societății.

Nu. Nu așa.

În R. Moldova trebuie spus clar că nu se negociază calea europeană de dezvoltare a acestei palme de pămînt.

De aceea, argumentul „scindării”, a „divizării” echidistante politic și moral, e unul uzat, dacă a fost valid vreodată. Societatea moldovenească nu e divizată între două fronturi, decît în măsura în care este compusă din cetățeni lucizi care înțeleg că democrația, statul de drept, economia nu se vor construi, întrema decît ancorîndu-ne în spațiul european, și cei care habar n-au ce înseamnă toate acestea. Societatea în Moldova nu e divizată Est-Vest, decît în condițiile în care explicăm clar ce presupune Estul și ce presupune Vestul: Estul înseamnă sărăcie, război, lipsa soluțiilor de dezvoltare, Vestul înseamnă respectarea legii, piață liberă, drepturi și libertăți. Societatea moldovenească e divizată în măsura apelului la acest conținut. Care nu poate fi redus la o etichetă – Est/Vest, și ignorat în campanii electorale, așa cum au făcut (și au pierdut) unii. Aici, în chestiunile de fond se găsește „divizarea” ca problemă, dar și ca soluție.

Așadar, argumentul „divizării societății”, în lipsa asumării unui efort de explicare a ceea ce înseamnă fiecare spațiu geopolitic în parte, e un argument echivoc, lipsit de substanță, și, de aceea, în ultimă instanță imoral, în ciuda impresiei aparent ofertante de descriere rapidă, expeditivă a realității moldovenești.

Or, societatea civilă din R. Moldova s-a complăcut în echivocuri, la fel ca și clasa politică. Dacă la un sfert de veac după independență, nu au reușit să-și alfabetizeze cel puțin jumătate de popor în privința a ce înseamnă Occidentul, avînd de partea lor toate argumentele vizibile și imediat accesibile ale prosperității și succesului modelului occidental, înseamnă că atîta pot.

Pe de altă parte, ce înseamnă în R. Moldova, să descrii avantajele civilizației occidentale? Înseamnă a crede în ele, a te crede, prin porii identității tale, occidental. Cum? Asumîndu-te ca român și afirmînd, ca intelectual, caracterul, istoria și limba românească a poporului tău de moldoveni.

Intelectualii moldoveni, însă, cînd n-au eșuat în naționalisme inadaptabile lumii în care trăim, s-au refugiat în rafinate, dar la fel de șubrede, castele de nisip ale unui discurs identitar contradictoriu, tipic modelor globaliste ale zilei: trecutul e irelevant, constituim o națiune multiculturală, recentă, aeriană, dar e musai să fim „mîndri că suntem moldoveni”, mîndri de „țara noastră”, deși nu mai contează „ce-a fost”.

Sunteți un cetățean care consideră că a fost ocupat în 28 iunie 1940? Sunteți un alt cetățean care consideră că regimurile totalitare eliberează, urmînd „logica” unei întregi propagande post-belice?

Nicio problemă!
Încercați să vă puneți la masa rotundă și să găsiți „lucruri care vă unesc” ca să „depășiți” aceste „disensiuni irelevante care vă țin pe loc”. E posibil să descoperiți că ambilor vă place mămăliga! Sau că aveți aceleași gusturi la femei. Sau că sunteți ambii pasionați de grădinărit!

Această opinteală de proporții istorice – croirea nației moldovenești – se lovește de propria indecență, mediocritate, trivialitate, aberație, lipsă de conținut. Dacă va reuși, națiunea moldovenească va fi probabil prima națiune din lume creată în jurul unor hobby-uri comune: călcatul pe greblă, bătutul cîmpilor și jocul batistei pe țambal.

batista tambal(Foto: dristor2507.deviantart.com)

Trump haters take him literally but not seriously. Trump supporters take him seriously but not literally.

Toată isteria în jurul identității românești a majorității și a relațiilor ei cu minoritățile în R. Moldova post-comunistă s-a axat pe interpretarea literală și exacerbarea semnificației literale a sloganului „cemodan-vokzal-rossiea” („valiza-gara-rusia”) adresată de moldoveni velicorușilor care s-au trezit în 90 că ei au „dreptul” să nu vorbească limba oficială a statului, după ce au ocupat, au decimat și adus la dezastru Basarabia, cînd moldovenii nu-i rugaseră decît să se poarte frumos, să învețe a spune un „bună ziua” în română, ori să se care dracului dacă sunt așa sensibiloși și nu le convine.


Așa și stînga americană: „Trump construiește zid, Trump dă afară musulmanii din America. Trump nu mai primește imigranți musulmani în America,” Păi nu, nu orice musulman, nu tot musulmanul, doar ăla care nu se conformează frumos la valorile societății americane. Ce n-ați înțeles? Ce e cu istericalele astea? Ce e cu cheia asta literală neroadă?


După 94 a venit Fundația Soros să-i învețe pe moldoveni că nu e frumos să zică „cemodan-vokzal”, că trebuie să pupe-n fund minoritățile alea învățate cu șovinismul, pînă ți se suie-n cap ca acum, la 25 de ani de la independență, sunt foarte slab integrate, în măsura în care ți s-au transformat în adevărate coloane a 5-a de difuzare a propagandei ruse și în mașini de vot pentru diverși dodoni.


Mulțumim teoriei globaliste care a picurat, decenii la rînd, la schimb cu granturi generoase, la o grămadă de pufoșenii elitiste locale, cum nu e oke să ne recuperăm identitatea românească, ca să se vaicăre ca oile aceleași elite elitiste cum că „vai, societatea este divizată în R.Moldova, și suntem un stat slab, că ne lipsește o națiune consolidată, haideți să o sugem din deget după toate canoanele internaționalismului proletar: nația civică maldavinească”. Nu dragă, ai nație – cea română. Trebuie doar să mănînci mai puțin rahat.


Bref, au văzut că merge în Moldova, și s-a încercat și în America, cu leftarzii: „vezi că Trump literalmente a zis că dă afară pă toți musulmanii din USA.” Și a mers la fraieri.

haters

Limba română ca problemă inventată

Comentariile președintei PAS, Maia Sandu pe marginea diverselor evenimente care se întîmplă în R. Moldova mă lasă mereu stupefiată și cu următoarea reacție: pe mine-n astea trei județe și-o stînă, cît reprezintă R. Moldova, se poate să mă îngrijoreze în același timp ȘI distrugerea sistemului de justiție, și fraudarea alegerilor și monopolul mass-media de către mafia comunistă Plahotniuc-Lucinschi-Filat, DAR ȘI chestiunile identitare sau de orientare geopolitică, reprezentate de limba română pe care o vorbesc și steagul UE ca simbol al aspirațiilor europene ale Moldovei?! Sau trebuie să cer voie de la Maia Sandu cînd mă preocupă problemele identitare și să stau smirna turuind toată ziua numai despre capturarea justiției?? Mă gîndesc: oare oamenii ăștia nu sunt în stare să opereze intelectual pe două sau mai multe paliere?

Iată reacția Maiei Sandu la decretul lui Dodon de retragere a cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu: genul de comentariu absolut inutil: nici nu a luat atitudine față de retragerea cetățeniei celui mai activ promotor al intereselor românilor din R. Moldova, dar nu a ratat să ne țină lecții despre cum limba sau identitatea reprezintă „teme false”.

„Cum se mențin hoții la putere (o rețetă simplă): fraudezi alegerile, aduci la putere un Președinte de carton, distrugi sistemul de justiție numind corupți în funcții, mimezi o relație de opoziție între guvernare și instituția prezidențială, îți subordonezi majoritatea canalelor media și manipulezi societatea cu teme false și probleme inventate. Steagul UE, limba de pe site-ul Președinției, cetățenia fostului Președinte al României – astea constituie prioritățile lui Dodon și de astfel de subiecte „urgente” va fi preocupat în următorii ani. Desigur, depinde ce indicații va primi. Dragi cetățeni, problemele noastre reale nu au nicio importanță pentru Dodon”

Părerea mea este că, atîta vreme cît o să abordezi limba română și aspirația măcar simbolică a Moldovei spre Uniunea Europeană ca „teme false” și „probleme inventate”, n-o să te ia, politic vorbind, nimeni în serios. E o chestiune de pricepere a ceea ce înseamnă, dincolo de orice, politica: o luptă de idei. Pentru Dodon nu e o nicio temă falsă și nicio problemă inventată ceea ce privește chestiunea identitară și orientarea geopolitică, și dacă vrei să i te opui, o faci inclusiv pe palierul ăsta. Altfel, nu te deosebești cu nimic de Dodon: Dodon trivializează chestiunea identitară, inflamînd și exacerbînd primitivismul moldovenist. Tu trivializezi chestiunea identitară, neglijînd-o și greșind în privința a două lucruri cardinale: 1) presupunînd că oamenii sunt chiar așa de proști, încît să nu poată opera și rezona pe mai multe planuri: lupta cu corupția, sărăcie, dar și identitate 2) considerîndu-i un sac de cartofi, insensibili la chestiuni identitare.

Să gîndești așa e o mare greșeală. Sunt oameni care au murit pentru idei. Sunt popoare care s-au ridicat pentru principii abstracte, ca dreptatea, libertatea de sub asuprire străină, lupta pentru afirmare și autodeterminare. Ideile nu sunt „teme false”. Valorile nu sunt „probleme inventate”. Și la finalul zilei, omul va ieși în stradă pentru patria lui, pentru libertate, contra unei asupriri. Nu pentru salarii și pensii. Lucruri importante și astea, dar cînd îți tratezi electoratul ca pe niște fomiști, impunîndu-le obsesiv și cu de-a sila agende de tipul „limba pe care o vorbești e o temă falsă”, greșești ca politician. Amarnic.

(Foto: argumentulinfo.files.wordpress.com)

Campania electorală din Basarabia: examenul de conștiință

Tocmai m-am întors de la întîlnirea electorală din Durlești cu candidatul PMP la Cameră pentru diaspora, Constantin Codreanu.
În atmosfera extraordinară, de suflet, întreținută de Ion Roșca, zis văru Ion, și deja celebrul nea Ștefan Onofrei, am reținut un lucru important, dar oarecum pesimist: bătrînii sunt deseori mai tineri decît mulți obosiți de pînă-n 40 de ani.
De asemenea, trei promisiuni din platforma PMP, referitor la chestiunile din R.Moldova, adică ce ne interesează pe noi ăștia de aici, m-au determinat să votez anume cu partidul marinarului:

1) banii destinați R. Moldova să se dea pe proiecte direct comunităților locale, dar și în funcție de afilierea politică și angajamentul românesc al primarului local: ești român, îți dăm bani să-ți repari școala din sat, ulița mare sau acoperișul la primărie, să crape de ciudă primarul socialist din satul vecin. Nu ești cu noi treaba ta, du-te și cere de la Putin. Cu alte cuvinte, Bucureștiul decide unde se duc banii, nu guvernul de mardeiași de la Chișinău.

2) Birocrația în privința reobținerii cetățeniei române să fie simplificată, mai ales pe partea financiară. Este scandalos ca în cel mai sărac stat din Europa, basarabenii care cer redobîndirea cetățeniei bunicilor lor să plătească 150 de euro numai pe eliberarea certificatului de naștere românesc, plus alte taxe consulare, notariale, deplasări, care fac ca costul unui dosar individual de redobîndire a cetățeniei pentru moldoveni să urce la o fabuloasă sumă de 500 de euro (de căciulă!). Consecința este că pensionari născuți în România Mare și români buni, așa ca Ștefan Onofrei, NU AU CETĂȚENIE ROMÂNĂ. Și nici majoritatea covîrșitoare a celor în jur de 9000 de foști deportați basarabeni, cîți au mai rămas astăzi în viață, bătrîni și batjocoriți de statul moldovean cu pensii mizerabile.

3) În schimb, tot soiul de moldovănași ori rusofoni, cărora juridic nu le poți refuza dreptul de a redobîndi cetățenia (pentru că etnici ruși locuiau în Basarabia și înainte de război, deci se califică pentru redobîndire), dar care fîlfîie cetățenia doar ca pe o „viză Schengen”, fără a manifesta niciun pic de fidelitate față de statul și națiunea română, iar alteori exprimîndu-și chiar totalul dispreț, să fie puși să treacă, prin amendament la legea cetățeniei române, examen la limba română și istorie/Constituția României. Basarabenii au tot dreptul la cetățenia bunicilor lor. Dar generozitatea României nu trebuie abuzată. Or, în perspectiva unei eventuale reunificări, acești oameni trebuie să învețe să respecte statul român, și să nu trateze statutul lor de cetățeni români cu atîta „degajare”. A fi cetățean român implică fidelitate, aderare și respect față de valorile comune. Deci examen să fie. Nu bacalaureat. Nu intrare la doctorat. Ceva minimal, dar de bun simț.

Acuma, propunerea mea pentru domnii candidați la Cameră și Senat: vă rog să-i spuneți lui Iohannis să le dea prin decret cetățenia celor 9000 de foști deportați basarabeni. Și după ce (re)devin cetățeni români, să fie asimilați statutului de deținuți politici din România. Așa unificăm conștiințe, memorii, istorii. Așa ne unim înapoi.

pmp-alegeri

Geopolitica sau revenirea la bun simț: ne pasă că Dodon e pro-rus

Ieri a avut loc la Chișinău un nou protest, organizat de Tinerii Moldovei, contra alegerilor suspectate de fraudă, în formula inedită a unui microfon liber. Discursuri rostite de oameni simpli, infinit mai coerente decît aberațiile tribunilor „nației civice” de anul trecut. Deși orice manifestație de acest gen are nevoie de un nucleu cel puțin organizatoric, mi se pare important ca aceste proteste, dacă vor continua, să rămînă sub auspiciile Tinerilor Moldovei și să nu fie confiscate din nou de „platforme” care să se transforme peste cîteva luni în partide politice. Evenimentul de azi aproape că nu a avut nevoie de moderare, decît eventual pe final, cînd a ieșit Oleg Brega, un celebru activist progresist, să certe pe un vorbitor care a îndemnat la „tăiat și spînzurat” politicieni. Am acceptat și apreciat îndrumarea la discurs civilizat, pînă a început să critice faptul că oamenii au spus Tatăl Nostru sau au făcut referire la credință, deși toți vorbitorii au criticat dur comportamentul în campania electorală a Bisericii ruse din Moldova. Ce trebuie să înțeleagă neo-marxiștii ca Brega este că democrația presupune consens, iar consensul este că trăim într-o societate în care majoritatea aderă la valori creștine. Spațiul public ne aparține, nu este proprietatea unui stat „laic”, și nu este aseptic din punct de vedere religios. Respectiv, a nu se face confuzia între „stat” și spațiu public. Asta am vrut să remarc.

În rest, așa cum au observat și alții, a fost o manifestație extrem de emoționantă, în care oamenii și-au spus păsul, dar au știut să echilibreze cerințele de ordin material, concret (demisia membrilor Comisiei Electorale Centrale, a ministrului de Externe) cu referiri și clarificări identitare absolut necesare, care dau sens protestului, îl energizează. Nu scoți oamenii din casă doar cu „anticorupție”. Ne doare și faptul că de 25 de ani se perindă la putere aceiași mîrlani pro-ruși, sau cel puțin ipocriți echivoci. Ne deranjează și că Dodon e pro-putinist, tot atît de mult pe cît ne deranjează că avem drumuri sparte, sate sărăcite sau zero oportunități economice. Ba mai mult, îndrăznim să nu fim nici chiar așa de proști, încît să nu ne dăm seama de legătura cauză-efect între faptul că suntem conduși de aceleași clanuri comuniste mafiote: Lucinschi, Voronin, Filat, Plahotniuc, – și sărăcia în care ne zbatem. Adică, vă rugăm să ne scuzați că nu suntem chiar atît de stupizi.

E o observație de care politicienii care se propun ca alternative ar trebui să țină cont. „Nu vorbiți de geopolitică, de trecut, de identitate, de limbă”, ni se spune. Dar despre ce să vorbim? Cum să ne explicăm, nouă și celorlalți, impasul și problemele grave cu care ne confruntăm? Cum să descriem starea Moldovei de azi? Cum să ne formulăm problemele? În ce termeni? În termeni de cît costă sacul de cartofi la piață? Sau pîinea în magazin? Da, suntem sensibili la geopolitică! Suntem conștienți de contextul (periculos) în care ne aflăm și știm să-l descriem. Suntem – pardon! îngrijorați de perspectiva federalizării R. Moldova și de faptul că avem o armată rusă de ocupație la cîteva zeci de km de Chișinău. Suntem sensibili și profund îngrijorați de orice ar putea decreta Dodon în termeni de politică lingvistică sau națională în Moldova! E o grijă la fel de legitimă ca și ce vom pune mîine pe masă. Și niciun politician care caută să „ne unească indiferent de orientarea geopolitică” nu are dreptul să ignore aceste preocupări. Dacă nu își propune să ne insulte ființa și să ne reducă la un sac de cartofi.

chisinau-protest

(Foto: timpul.md)

Simțul răspunderii ca valoare totalitară

Colegiul Invizibil, un ONG posh al Chișinăului anilor `90-2000, finanțat să-i învețe pe moldovenii ieșiți din comunism care e treaba cu progresul, deși oamenii abia ieșiseră din exact aceeași structură ideologică, a făcut în acea perioadă un „studiu”, în care deplîngea atașamentul moldovenilor față de „valori totalitare” precum hărnicia, simțul răspunderii, răbdarea, libertatea trecută prin filtrul prudenței și moderației. Toleranța, laxismul, călare pe relativismul moral cel mai abject – aceste „valori” trebuiau să deschidă zorii unui viitor luminos, prosper, modern pentru R. Moldova. După malaxorul totalitar, dar care nu înfrînse ființa basarabeanului ieșit cu tricoloare, prapuri și icoane în `89, un alt „om nou” trebuia construit. Identitatea trebuia batjocorită. Unionismul expediat la „extremism” și „talibanism”. Memoria obstrucționată, trecutul, istoria făcute irelevante.

Acum, după ce s-au chinuit să bage bumbac în cap moldovenilor că responsabilitatea și hărnicia sunt „valori totalitare”, se întreabă siderați de ce nu a mers „reforma”. Pentru reformă ai nevoie de oameni responsabili, harnici, și cu un simț moral adecvat. Ceea ce ați devalorizat voi timp de 25 de ani.

După eșecul „reformei” în R. Moldova, după ce toate aceste puzderii de ong-uri și fundații s-au făcut efectiv de rîs în politicile lor de revenire la o economie liberală autentică, după rezultatul aproape derizoriu al contribuției lor la restituirea unei societăți libere anti-comuniste pentru Moldova (a se vedea rezultatele alegerilor), ar trebui să închidă gura. Să ne scutească de „nații civice”. De Țiganiade. De Republici ploieștene. De Alianțe. De coaliții. De „principii și valori”. De progres, știință și tehnică.

Condamnați comunismul, oameni buni! Condamnați comunismul. Studiați-i originile, manifestările, avatarele. Și cu această ocazie, tăceți o vreme din gură. Ca să citez, epigonic, din alte apeluri mai timpurii…

moldova