Sistemul limbic

Nu vă gîndiți la prostii, nu e cazul.

Nu avem cel mai prost electorat, dar îl avem pe cel cu cele mai multe afecțiuni psiho-psihi netratate. Cu certitudine. Și aproape tot e pe Facebook. De unde și imaginea distorsionată asupra întregului.

Cum putem explica variațiile, spun unii, prezenței la vot și ale rezultatelor la alegeri? Cum putem explica că, la un moment dat, mase mari de electori se prezintă pentru a vota președintele, în timp ce la parlamentare numărul lor scade drastic? Și cînd este electoratul prost, cînd votează cu vrem noi, ori cînd votează cum vrea el?

Răspunsul e mai simplu decît credem. Sistemul limbic.

Toți îl avem, depinde numai în ce măsură am trecut de etapa în care cerințele lui sînt vitale. Este numit și paleocortex, pentru că îl putem găsi, în diferite configurații anatomice, încă din timpuri străvechi, la reptile. Iar astăzi mai este cunoscut ca creierul emoțional, pentru că de asta se ocupă în primul rînd, de emoții.

Definit inițial de medicul și antropologul Paul Broca, în secolul al XIX-lea, sistemul limbic este un set, o colecție de structuri cerebrale situate în creier și formate din: amygdală (da, avem o amigdală în cap), hipocampul, stria terminală, aria septală și sistemul olfactiv.

Dar să nu intrăm în detalii anatomice complicate care nu ne ajută la nimic. Să vedem care sînt funcțiile sistemului limbic, cu ce se ocupă el.

Cu emoțiile, așadar. Cu cele de scurtă durată, și mai precis, cu mirosul, cu frica și cu nevoile de bază, cum ar fi astîmpărarea foamei, și cu plăcerile.

Așadar, ce legătură găsim între astîmpărarea foamei și alegeri? Una foarte simplă, cel care este considerat asiguratorul hranei este votat. Filtrul gîndirii cerebrale nu intră aici în discuție.

Cel care asigură posibilitatea satisfacerii plăcerii, de asemenea, este votat. Cel care nu induce, prin varii canale, frica, ori care este gata să o înfrunte, este votat. Și așa mai departe, totul ținînd de emoțiile primare, incontrolabile.

Nu este greu să ne închipuim că există foarte multe situații în țara noastră în care satisfacerea strictă a necesităților primare , a celor de care depinde supraviețuirea, este pe primul plan. Și psihocomportamental așa și este, oamenii aceia care nu știu ce mănîncă mîine sau poimîine, nu se pot gîndi la anticorupție sau la relațiile externe ale României. Ei sînt preocupați, determinat psihologic, de supraviețuire și aceasta e tot ce contează. Oamenii programați să supraviețuiască au nevoie, înainte de orice, ca aceste nevoi să fie satisfăcute.

Frica. Frica poate fi acel mecanism care nu te lasă să constați dacă ești mai tare decît trenul, așezîndu-te pe calea ferată. Sau să verifici dacă poți zbura aruncîndu-te de pe bloc. Un nivel optim al substanțelor implicate în elaborarea fricii și menținerea fricii și o funcționare normală a sistemului limbic îți oferă, în schimb, echilibrul necesar desfășurării activităților zilnice primare și nu numai.

Ce faci, însă, cînd frica sporește? Cînd sporește privind necesitățile zilnice destinate supraviețuirii? Nivelul fricii crește, evident. Există o multitudine de cauze ale fricii exacerbate, la fel o multitudine de manifestări. Frica de schimbare este una din ele. Frica că s-ar putea ca acel salariu minim să fie pierdut cumva, frica ca ajutorul primit să nu mai existe, frica de oameni noi, cu obiceiuri și idei noi.

Salariul minim, ajutoarele de la stat, toate facilitățile acordate de-a lungul timpului nu sînt din vina lor, ci din vina celor care i-au învățat așa. Să li se dea, să li se acorde. Cum pot renunța la ceva ce le asigură traiul de pe o zi pe alta? Cum pot conta pentru ei Pleșu, Tismăneanu, Patapievici, cînd e posibil ca, odată cu schimbarea guvernului, să nu mai aibă ce mînca? V-ați pus vreodată problema cum este să nu ai ce mînca, să nu ai bani nici de un covrig? V-ar mai interesa Facebook, internet, cine a mai scris ce, să vă luptați în bătălii sterile din spatele calculatorului?

E greu de crezut, dar oamenii aceștia există, chiar există. Mai sînt și cei ușor de emoționat, pentru care o nedreptate sau un rău îndreptat asupra cuiva asemeni lor contează mai mult decît cine v-a unfrienduit sau blocat pe rețelele de socializare. Mai sînt și cei care, tot emoțional, speră la o viață mai bună pentru ei și ai lor.

Puteți să-i condamnați cît vreți, nu veți reuși nimic. Puteți să credeți că din cauza lor sînteți și sîntem la cheremul PSD-ului, nu veți reuși nimic. Poate să vi-i faceți dușmani și atîta tot. Nu ei au dorit viața asta, nu ei și-au făcut-o așa. Apariția socialismului, surprinzător (poate?) după descoperirea lui Boca, lor le-a fost utilă. Pe ei nu-i interesează cine le dă de mîncare, atîta vreme cît le dă. De ce să mai facă ceva, să se mai zbată, dacă necesitățile primare le sînt satisfăcute?

Cîți sînt ei? 45% din 18,9%, cei care au votat PSD la ultimele alegeri, la atîția să estimăm. Mulți, puțini, nu vom ști niciodată. Ce e important să știm e că nu sînt ei vinovați. Vinovat este numai cancerul numit socialism. Și că, dacă va fi să dispară, tot ei o vor face, și din aceleași motive. Pentru că ei, de-a lungul veacurilor, sînt programați și antrenați să supraviețuiască.

sistemul limbic(Foto: dhea.es)

Facebook Comments

1 Comment Sistemul limbic

  1. MIHAI

    O solutie ar fi scoaterea salariului minim de sub administrarea unei entitati care este aleasa. Sau abolita cu totul… din cauza salariului minim nu exista concurenta.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *