„Virtus tentamine gaudet”

(Virtutea se bucură de încercări)

Bătălia pentru continuarea reformelor în 2012 nu este deloc câștigată. Imaturitatea liderilor opoziției și sărăcia de imaginație a socialiștilor ne avantajează. Chiar și în condițiile unui sistem de vot avantajos, actualul PDL nu poate crește ușor dincolo de 25-30%. Recâștigarea fiecărui votant al dreptei presupune eforturi colosale de recredibilizare. De aceea, noua mişcare populară despre care se vorbeşte tot mai apăsat, cu diverse accente şi interese, este, înainte de orice, o provocare pentru PDL.

Dacă o reconstrucție doctrinară este deja vizibilă, grație eforturilor unor entități precum CADI, ISP sau FCD, o relansare politică a dreptei așteaptă impulsuri mult mai importante. Presiunea vine din partea publicului educat și inteligent, responsabil și exigent, care nu găsește o corespondență imediată între ceea ce declară oficialii PDL la centru și ceea ce fac reprezentanții partidului guvernamental la ministere sau în teritoriu.

Mișcarea Populară nu poate rezulta dintr-o simplă operațiune de rebranding – se impune un re-set capabil să genereze entuziasm la nivelul tinerelor generații (cele care-și vor exercita pentru prima oară dreptul de vot). E nevoie, în primul rând, de resurse umane noi. Se cere apoi o catalizare a diasporei – a milioanelor de români care au înțeles de ce austeritatea nu reprezintă capriciul Guvernului Boc, ci o politică a tuturor guvernelor responsabile din Europa.

Mișcarea Populară va avea ca imperativ unitatea dreptei, nu divizarea ei. E motivul pentru care, începând cu această toamnă, rivalitățile personale și atacurile ad hominem între membrii familiei dreptei ar trebui să înceteze.

Fiind vorba despre o dreaptă modernă și europeană, misiune Mișcării Populare (animată de idealul Albă-ca-Zăpada) este continuarea reformelor statului. Acest lucru nu este posibil fără o reformă a partidelor și a instrumentelor democrației locale.

Pentru adepții nevăzuți ai Mișcării Populare, dreapta este calea regală a competiţiei, a libertăţii şi integrităţii. Dreapta înseamnă garantarea drepturilor naturale: proprietatea, înainte de toate. Vorbim, totodată, despre responsabilitatea socială inspirată de valorile iudeo-creștine. Aşa cum virtutea nu se teme de încercări, dreapta românească nu trebuie să se teamă de schimbare.

Mişcarea mişcă deja prin asociații, fundații, site-uri populare pe Internet. E probabil momentul ca PDL să-și pregătească următoarea mutare. De ce? Pentru că România secolului XXI nu poate fi condusă de mentalități formate înainte de 1989.

Un simplu rebranding poate rămâne la operațiunea de camuflare a superficialităţii, un paleativ şi, chiar mai rău, o şmecherie, o caterincă.

Adevărații susținători ai dreptei trebuie să pregătească procedura de reset.

Vrem un nou Parlament? Nu e suficient să umblăm la cantitate, scăzând doar numarul de mandate. Suntem obligaţi să lucrăm la calitate, pregătind noi criterii şi noi proceduri de selecţie şi promovare a  viitorilor parlamentari. Căci de aici vin, de regulă, şi miniştrii României.

Vrem o altă Capitală, alte consilii locale, altceva în loc de baroni? Suntem obligaţi să schimbăm legea alegerilor locale, să deschidem listele de consilieri şi, implicit, competiţia internă, să simplificăm matricea administrativ-teritorială pentru a întări autonomia locală. Trebuie să înlesnim investiţiile şi să deblocam pieţele locale, spărgând monopolul aleşilor mai aleşi decât alţii!

Vrem integritate şi demnitate? Suntem obligaţi atunci să acceptăm provocarea şi competiţia celor mai noi, a celor străluciți profesional (deși fără o mare experienţă politică), a celor netrecuţi prin ciur şi dârmon, a celor mai tineri şi idealiști. Dreapta are nevoie de oameni din toate mediile, mai cu seamă de experiența celor care, în mediul privat, au adus plus-valoare.

Vrem o noua Constituţie? Suntem obligaţi atunci să creştem dreapta la peste 51% şi să redăm cetăţenilor puterea de a participa la un dialog naţional, recuperând în corpul electoral atât pe cei cu posibilităţi limitate de vot, cum sunt românii din afara graniţelor, cât şi pe toți dezabuzaţii democraţiei originale alui Ion Iliescu (că el a patronat scrierea şi rescrierea Constituţiei, în 1991 şi 2003!). Trebuie să ieșim de sub zodia tranziţiei mercantiliste, în care valorile, principiile, buna educaţie şi bunul simţ au fost alienate cu sânge rece, de stepă!

Altfel, Mişcarea va fi obligată să mute singură aceste obiective, de pe hârtie pe firul ierbii. De la bun început!

Seria despre democraţia la firul ierbii a încercat să arate că problema alegerilor locale nu este deloc marginală. Discutând modul de funcționare a partidelor la nivelul comunelor și al orașelor nu ne pierdem timpul şi energia cu mărunţişuri. Vorbind despre baroni nu atingem doar chestiuni de formă, legate eventual de niște persoane antipatice și grosolane. Trebuie să pătrundem în miezul problemei, dincolo de suprafaţa aparent cunoscută a lucrurilor. De altfel, Madame Blogary este una dintre generoasele platforme ale dreptei unde schimbarea și reforma reprezintă specialitatea casei.

În ceea ce mă privește, experiența de organizare a partidelor şi de acțiune administrativă la nivel local m-a convins, mai mult decât orice lectură de manual, că singura cale de a reforma cu adevărat sistemul politic ține de schimbarea „firul ierbii”.

La ora actuală sistemele politice locale se prezintă ca nişte piramide inversate, cu vârful în jos. Reforma înseamnă mutarea centrului de greutate și, implicit, răsturnarea situaţiei. Normalizarea presupune așezarea lucrurile pe o bază democratică reală, în cetățenii informați și responsabili determină soarta consilierului sau a parlamentarului, a directorului sau a ministrului, iar nu invers!

Să ne uităm pe nişte cifre orientative. Dacă atunci când vorbim de baroni ne referim la maximum 20-30 de persoane, binecunoscute și temute în toată țara. Sunt jupânii marilor județe și regiuni, beneficiarii contractelor cu statul.

Să ne gândim acum la numărul aleșilor locali: cifra explodează undeva peste 30.000. Baronii cu familiile lor compun poate un total de 100-200 de cetăţeni. Când vorbim de aleşii locali și de familiile acestora, vorbim despre soarta a peste 100.000 de cetăţeni. La aceștia se adaugă milioanele de cetățeni reprezentaţi la nivelul fiecărei decizii politice locale. Iată o asimetrie scandaloasă care vorbeşte despre captivitatea unei majorităţi neputincioase în mâinile unei minorităţi perverse.

Mutarea centrului de greutate către cetăţean şi, implicit, către aleşii locali imuni la ameninţarea baronului – aceasta trebuie să fie prioritatea dreptei pentru următorii ani. Dreapta politică trebuie să propună crearea unui sistem efectiv de contraputeri la abuzurile baronilor actuali. Este condiţia sine qua non a libertăţii şi a moderaţiei politice – singura modalitate de slăbire a omnipotenţei executive ori legislative.

În interiorul partidelor, apariţia unui sistem real de checks and balances la nivelul administraţiei publice locale este de o importanţă vitală!

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Regimului Politic şi Constituţional condusă de profesorul Ioan Stanomir a arătat de ce reforma sistemului electoral local se impunea înaintea reformei sistemului electoral naţional. Doar prin crearea unei arhitecturi a libertăţii politice, prin instituţii apropiate de cetăţean, echilibrul jocului democratic este garantat. Altminteri, constatăm riscul bipolarismului viciat de alternanţa monopolistă la putere a aceloraşi structuri (partide diferite, candidaţi uneori identici, spălaţi prin apele traseismului).

Noua arhitectură instituţională a dreptei pleacă de la următoarele observații principiale:

1)     orice abordare reformistă trebuie orientată pe analiza şi schimbarea sistemului

2)     instituţionalizarea demersului (program, analize şi studii comparate, atragerea de resurse strategice, proiecte de legi)

3)     raportarea la un indice de descentralizare democratică (în antiteză cu centralismul democratic), calculat prin agregarea datelor referitoare la raporturile dintre aleşi şi alegători, respectiv între legislativ şi executiv, dar şi la modul în care se iau deciziile în interiorul structurilor administraţiei publice locale sau al partidelor.

Iată câteva cifre:

În România, păcatul originar îl reprezintă aranjamentele „democraţiei originale” patronată de Ion Iliescu. Acest sistemul politic al democraţiei locale a permis furtul legal, din bunul public, timp de aproape douăzeci de ani.

La antipozi, un gânditor sud-american de talia lui Hernando de Soto arăta (în Cealaltă cărare) calea spre o democraţie autentică: în locul dominaţiei unei nomenclaturi (care îşi hrăneşte reţeaua clientelară şi sinecuristică), idealul libertăţii descătuşează energiile populare ale comunităţii şi promite un plus de participare civică şi cetăţenească.

În România, statul creat de Ion Iliescu suferă de-o puternică inerţie. Să remarcăm, de altfel, cum într-un moment de exuberanță debilă, Victor Ponta a propus interzicerea migrației la nivel parlamnetar, exact după modelul statutului aleșilor locali. O altă falsă atitudine „principială” care mută decizia nu către cetăţean (chemarea la vatră), ci către structurile osificat-mafiote ale unui partid închis şi parazitat!

Întoarcerea către simpla democraţie, către democraţie pur şi simplu, cum am putea spune, ar reprezenta în primul rând schimbarea orientării, dinspre nomenclatură înspre cetăţean, către familie şi către comunitate. Prin această revoluţie politică ar putea veni nu doar un plus de prosperitate, ci ar putea renaşte valorile clasice ale creştin-democraţiei şi ale liberalismului.

Sistemul creat de Ion Iliescu a tăiat la rădăcină interesul comunităţii pentru soarta politicilor locale. S-a ajuns astăzi ca o duzină de oameni să controleze mii şi zeci de mii de destine, într-un mod tăcut şi viciat, alterând echilibrul social, controlul politic şi discernământul individual.

Pentru a regăsi temeliile democraţiei locale se impun următoarele măsuri:

·        o nouă lege a alegerilor locale;

·        un nou statut al aleşilor;

·        o nouă lege a administraţiei publice locale;

·        propuneri constituţionale specifice;

·        un ghid al alegătorului inteligent;

·        un ghid al contractelor dintre cetăţeni (familia, vecinii, aleşi şi alegători, angajatori şi angajaţi, producători şi consumatori ş.a.m.d.).

Sunt absolut convins că această schimbare, prin mutarea centrului de greutate către baza partidului şi a cetăţii, va conduce la o altă abordare şi la o altă selecţie, la o altă opţiune pentru reforma sistemului politic şi constituţional, pentru democratizarea şi modernizarea reală a societăţii româneşti.

Totul este să ne orientăm, cât mai mulți, către cele ce contează cu adevărat în izvorul și în economia acestui imperativ!

Motto: “The reform movement, also called the Progressive Movement, mounted a two-pronged attack: it pushed for changes in the way candidates were chosen and in the way government jobs were filled. Many states established direct primary voting, so that voters rather than the bosses would select the party nominees. Some cities hired professional city managers. Later, cities adopted civil service codes to ensure that jobs were filled on the basis of merit and not patronage.” („Machines and Reforms: How Bosses Ran the Cities”/ „American Government”, second edition 1991 – “Behind the scenes” 6.1)

În România se vorbește frecvent despre decentralizare și subsidiaritate. Sunt idei generoase, dar foarte rar studiate în dimensiunea lor practică. Ce control are comunitatea locală asupra deciziilor luate de primari sau consilii județene?

Țara noastră trebuie să își reformeze și să-și modernizeze sistemele de organizare și guvernare locală pentru a diminua corupția și risipa din fondurile publice. Nu suntem prima democrație confruntată cu monopolul mașinăriilor politice conduse și puse la punct de tartorii orașelor sau comunelor noastre.

Așa cum spuneam în materialele precedente, demersul trebuie orientat către întreg sistemul, nu către un set limitat de persoană. Așa cum remarca F.A. Hayek în „Drumul către servitute”, sistemul galvanizează în jurul său grupuri numeroase și puternice, formate „mai curând de cele mai rele elemente ale oricărei societăți” (cap. X).

Personal, cred că reforma locală este una dintre cheile reformei statului. Modernizării societății înseamnă ieșirea din tribalism. Altfel spus, un plus de participare reală a cât mai multor cetățeni la viața cetății, atât la nivelul administrației publice, cât și la cel al organizării și acțiunii partidelor politice.

În cuvintele lui Sebastian Lăzăroiu,

„Dificultățile democrației reale, care depinde mai puțin de existența instituțiilor, cât de funcționarea lor, sunt reprezentate de modul în care sunt constituite partidele. Atunci când interesele susținătorilor se regăsesc doar în declarații și nu în acțiunea politică, apare o ruptură gravă care duce la restructurări radicale periodice ale vieții publice.” („Fețele schimbării. Românii și provocările tranziției”, cap. 4 – „Călăuze și drumeți”/ Nemira 1999.)

Sistemele de guvernare locală sunt legate organic de sistemele de partide.  Altfel spus, guvernarea locală depinde direct de rescrierea legii alegerilor locale.

Prea puţini sunt preocupaţi de faptul că vechiul cadru legislativ al alegerilor locale și statutul aleșilor locali nu au fost modificate decât în sensul consolidării sistemului ticăloşit, adică în sensul perfecționării mașinăriilor politice puse la dispoziția baronilor locali. Lispeşte flagrat deschiderea către cetățean și către baza partidelor.

De altfel, Raportul Comisiei Prezidențiale de Analiză a Regimului Politic și Constituțional din România se exprimă cât se poate de limpede și de categoric asupra imperativului reformării guvernării locale:

„(…) Guvernarea locală nu poate fi separată de o dublă problematică:

– stimularea unui ataşament civic faţă de istoria şi memoria locului;

– organizarea, la nivel local, a unui tip de instituţii care să descurajeze concentrarea monopolistică a puterii.

Ţinta descentralizării nu este şi nu poate fi recuperarea, teritorială, a unor zone care să fie rupte de un spirit al democraţiei. În acest mod, reforma guvernării locale nu poate fi separată de temele constituţionalismului: poziţia cetăţeanului în cadrul comunităţii sale, protecţia identităţilor minoritare, acolo unde ponderea acestora acordă zonei o specificitate aparte, consolidarea pluralismului.

Semnificaţia principiului subsidiarităţii se cere raportată la aceste valori fără de care solidaritatea şi coeziunea naţională nu pot fi imaginate.”

Cu alte cuvinte, ținta descentralizării și aplicarea principiului subsidiarității nu pot fi rupte de un anume spirit democratic, care să descurajeze concentrarea monopolistă a puterii locale în mâinile așa-zișilor baroni locali. Altfel, sunt afectate grav mecanismele de organizare și funcționare politică la nivelul statului, inclusiv solidaritatea și coeziunea națională, care, prin influență masivă la vârful partidelor și prin rețele de oameni de casă plasate la toate nivelele de negociere și decizie, devin apanajul baronilor, al grofilor, al boşilor și al gauleiterilor din provincie!

În același raport prezidențial, descoperim încă o recomandare, mai mult decât binevenită, care atinge exact punctul central al acestui imperativ: „alegerea uninominală a consilierilor locali se impune, poate mai mult decât s-a impus trecerea la acest sistem pentru membrii parlamentului.”

Această soluție ar putea fi premisa pentru reforma internă a partidelor politice!

Tot Comisia Prezidenţială propune și un instrument de control și intervenție la dispozitia cetățeanului, anume „rechemarea la vatră” (sau dreptul la recall), în urma unui plebiscit organizat pe baza unei petiții semnate de cetățenii din circumscripția sa electorală.

Marile comunități locale sunt într-o permanentă și accelerată expansiune, în spații critice cu contururi și infrastructuri depășite. Parafrazându-l pe Traian Băsescu, oamenii și firmele au ajuns cu mult în fața infrastructurii publice și a aranjamentelor politice, locale sau naționale, competițiile economice și politice trebuie decorsetate, eliberate din logica monopolistă a capitalismului de cumetrie și a centralismului democratic. Urbanizarea nu este, cum greșit cred unii, un proces cu un singur sens, spre lumină, spre progres, spre dezvoltare și profit. Eșecul urbanizării poate crea monștrii îngrozitori, așa că nu doar reforma statului depinde de reforma locală, ci și demnitatea, bunăstarea și siguranța persoanei și a familiei sale, a comunității locale.

Vă propun mai jos liniile unei posibile schimbări a democraţiei locale printr-un sistem de checks and balances autentic:

Schimbarea centrului de greutate, coroborată și cu desființarea actualelor filiale, după noul design administrativ-teritorial, cu agregarea unor structuri noi la nivelul noilor județe și cu întărirea mai multor actori interni ar îmbunătăți considerabil dinamica democratică.

Am putea ajunge poate şi în România la sistemul alegerilor interne de nominalizare a candidaților pentru demnitățile publice, care ar transpune și în practică ceea ideile frumos ambalate în documentele statutare ale partidelor: anume că adunările generale și conferințele, convențiile sau congresele sunt forurile supreme ale deciziei și organizării politice.