„La 9 februarie 1991, un emisar secret al lui Ion Iliescu, în persoana consilierului său Ioan Mircea Paşcu, a avut la Moscova o convorbire „de taină“ cu Vadim Zagladin, consilier al lui Mihail S. Gorbaciov, căruia i-a transmis sugestiile şi dezideratele celui care preluase în decembrie 1989 conducerea României din iniţiativa şi cu sprijinul sovietic. Interlocutorul sovietic al lui Ioan Mircea Paşcu a întocmit referatul de rigoare în urma acestei conversaţii, spre informarea superiorului său, document esenţial pentru înţelegerea orientării interne şi externe a guvernului de la Bucureşti. Câteva aspecte-cheie se desprind din documentul amintit.
Grija principală a lui Ion Iliescu pe planul politicii generale era elaborarea unei formule de „interacţiune autentică“ cu Uniunea Sovietică. Emisarul român constata cu mâhnire că „vechiul sistem de legături nu mai funcţionează, iar unul nou nu a fost încă stabilit“. În aceste condiţii – considera regimul de la Bucureşti -, era imperios necesară „înfiinţarea unei noi structuri de interacţiune, pe cât posibil organică“. Tradusă în termeni concreţi, solicitarea preconiza restaurarea „protecţiei“ sovietice pentru un regim care se simţea ameninţat de „antisovieticii“ din ţară, care „acţionează peste tot, ajutaţi de anumite forţe din Vest“.
Aşadar, nu numai din „punctul de vedere al construcţiei europene“ era necesară constituirea structurii recomandate de Bucureşti, dar şi „din punct de vedere al influenţei asupra evenimentelor interne într-o ţară sau alta“. În această ordine de idei, era evocată discret eventualitatea apelului la ajutorul tovărăşesc al structurii internaţionale şi internaţionaliste preconizate în cazul incapacităţii regimului de a face faţă, cu mijloace proprii, forţelor ostile.”
…
„Pe alocuri, tonul lui Paşcu a devenit chiar dojenitor la adresa conducerii din Kremlin: „Inerţia conceptuală a Uniunii Sovietice, care se ocupă deocamdată numai de probleme curente, conjuncturale, îi ajută pe adversarii Uniunii Sovietice“. Mai sovietic decât protectorii săi sovietici, Ion Iliescu nu ezita să le atragă atenţia asupra pericolelor inacţiunii Kremlinului pentru întregul sistem cu care el şi nu mai puţin emisarul său se simţeau vital solidari. Obişnuiţi să-şi orienteze activitatea politică după indicaţiile venite de la Răsărit, conducătorii de atunci ai României sugerau celor sovietici ca, la aşteptata întrunire a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, M.S. Gorbaciov „să clarifice situaţia pentru noi toţi“. Ca şi în deceniile precedente, Ion Iliescu mai aştepta încă, la începutul anului 1991, „lumina de la Răsărit“.”
…
„Grijulie faţă de interesele puterii protectoare, apărătoare la nevoie a propriei ei puteri, împotriva adversarilor interni şi externi, conducerea uzurpatoare de la Bucureşti nu ezita să comunice Kremlinului sursele primejdiei: „desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă problema moldovenească. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. Se distinge în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii“.”
„Sfârşitul unei tiranii şi începutul unei mistificări istorice. Revelaţiile unui document ignorat” Şerban Papacostea, Revista 22
Pe acelaşi subiect: Iliescu a actionat pentru apararea intereselor URSS-ului – Sabina Fati, Armand Goşu
Sunt niste viermi socialisti la fel de incompetenti ca omologii lor din vest. Niste paraziti, viermi ce sug sangele poporului (vorba lui Lenin)..
@
hotzi?
Ivanciuc: turnatorii la secu care nu si-au marturisit "pacatul" dupa 1990 NU MAI SUNT ROMANI. Punct.
da' ce-s? pecenegi? cumani? vizigoţi?
@Vladimir Tismaneanu,
v-am invocat numele de trei ori si ati descins deus ex machina, pe fondul unei discutii confuze, despre URSS si "sovietizarea" Romåniei, in care ati pus lucrurile la punct, salvand presatiile d-lui Pascu, cu privire la aderarea la NATO.
Cat priveste excursul imagologic, am ironizat soarta patronimelor, in care eu bunaoara, am ramas un "ciuc", revendicand si astazi proprietatea toposului si originii romane, cand puteam foarte simplu sa devin un "escu", "eanu" sau "oiu".
Toate cele bune,
Cornel Ivanciuc
Vina apartine in aceeasi masura intelectualilor din Romania ce NU au avut CURAJUL de a sustine un model economic si social JUST, bazat de DREPTURI Naturale, pe individ, pe libertate cu adevarat.
Faptul ca acestia NU au reusit sa enunte o alternativa nici pana acum spune multe.
De ce nu vedem in textele nici unui "intelectual" macar O SINGURA REFERIRE la Milton Friedman, Hayek, Mises, Rothbard, Ayn Rand samd?
Pai cum de ce – asta ar insemna sfarsitul existentei lor, e ceea ce detesta ei cel mai mult. Ar insemna o competitie REALA pe piata ideilor, si nu ajutoarele sau subventiile acordate de stat cu care sunt acestia obisnuiti.
Ce dovada mai clara de atat doriti? Cautati in librarii sau in arhivele oricarui ziar si veti vedea cu ochii dumneavoastra: astfel de autori SUNT INTERZISI inclusiv acum, nepromovati de nimeni, ignorati cu buna stiinta, pentru ca raspandirea acestor idei ar insemna sfarsitul de facto al socialismului romanesc in absolut toate formele sale din ultimii ani, indiferent de partid.
Cine ar mai castiga programe guvernamentale daca statul nu ar mai avea bani, nu?
Buna seara:
Nu voi intra in detalii istorico-diplomatice, dar este limpede ca pozitia Romaniei in privinta viitorului Pactului de la Varsovia era, la inceputul anului 1991, diferita (filosofic, ideologic,strategic, as zice chiar civilizational) de aceea a Poloniei, Ceho-Slovaciei si a Ungariei. Noua conducere de la Bucuresti, cu ale sale radacini si afinitati leniniste,nu considera ca optiunea pro-NATO era una valabila pentru Romania. Era perioada in care conducerea FSN teoretiza cu aplomb un "model original", non-pluralist, un fel de Singapore neo-bolsevic. Pentru echipa Iliescu, esecul loviturii de stat din URSS a fost o reala catastrofa. Pariul lor era pe existenta continua a URSS. In anii care au urmat, unii dintre membrii echipei au virat ideologic spre Vest, au devenit sustinatorii aderarii la NATO (I. M. Pascu intre acestia). Altii, dincolo de travestiuri si masti,au ramas prizonieri ai vechilor mituri si mentalitati.
La o intalnire la Departamentul de Stat, in aprilie 1990, un important demnitar de la Bucuresti spunea transant ca Romania nu doreste sa emuleze planul Balcerowicz de terapie soc si liberalizare economica (am fost prezent la acea discutie, am ramas inmarmurit). Despre relatii Bucurestiului cu Kremlinul pana la puciul esuat din 1991 ar putea spune multe prof. Ceslav Ciobanu, pe atunci consilierul lui M. Gorbaciov pe problemele relatiilor cu Bulgaria, Romania, Albania si Iugoslavia, ulterior ministru al privatizarii la Chisinau, ambasadoral Moldoveri la Washington, azi profesor la o universitate din statul Virginia. De asemenea, ar merita citite atent insemnarile lui Anatoli Cerniaev, fostul consiler principal pe relatii internationale al lui Gorbaciov (aparute la Penn State University Press cu prefata lui Robert English). Spre deosebire de fostii "clerici" ideologici de la CC al PCR, de la CC al UTC, de la ADIRI, de la variile scoli de Securitate si de la "Stefan Gheorghiu", multi dintre intelectualii de partid din jurul lui Gorbaciov ajunsesera inca din 1988-1989 la concluzia ca modelul leninist nu mai putea fi salvat, ca era intrinsec si incurabil cangrenat.
Bune ganduri,
VT
@2-3
scuza-ma, esti escu, anu sau oiu?
Leon
Ca şi miercurea Ciuc. 🙂
@2-3
ca si berea Ciuc
adevăru' e că terminaţia -ciuc e absolut romînească: Tcaciuc, Necolaiciuc, Hrebenciuc, de exemplu
@Florina
stii care e relevanta?
ca pe Eminescu l-a chemat Eminovici, pe Porumbescu, Golembiovski, iar pe Tismaneanu, Tismenitki.
pe mine ma cheama Ivanciuc din 1406 si stramosul meu era roman din Maramures.
@Florina,
Pascu nu stie rusa, ci doar engleza
Tismaneanu stie rusa.
care e relevanta?
Leon
Am mîncat.
Mulţumesc pentru mîna de ajutor, aş fi primit-o de la un gal care avea o bulă. Nu şi de la un om şi-o dumă.
@Florina,
hai sa-ti intind o mana de ajutor ca vad ca te-ai blocat: Ispas, Ovidenie, Blagovestenie, Boboteaza, Trisfetite, Duh, sfestanie etc.
plus 70% din onomastica romaneasca: Blaga, Dragos, Balea, Bålea, Ciortea, Bogdan, Dragomir, Vålcu, Neagu, Ialomita, Dambovita, Isalnita, Craiova etc.
hai ca incepe sa ma plicitseasca subiectul cu insula de latinitate intr-o mare slava.
@Florina,
pacat ca nu sti ruseste.
intelegeai mai bine slujbele ortodoxe
Leon
îi răspunsesem lui VASILIER.
dar, în fine, cred că ar trebui întrebat un liber cugetător. io-s ca Bleen, nu vorbesc rusă.
@Florina,
sa inteleg ca motiunile si suspendarile inceteaza pe perioada postului?
de mîine începe postul Paştelui.
@florina & Yeba
Va recomand cartea lui M.R.Beschloss si Strobe Talbot ,, La cele mai inalte nivele" – cartea este un documentar al relatiilor diplomatice din perioada la care am facut referire si veti descoperi politicile de temporizare a dezmembrarii URSS facute de administratia americana si multe altele. Succes.
Ma bucur ca am reusit sa va binedispun intr-o sfanta zi de dumineca. Am facut un gest crestinesc.
eu aș fi tradus "la cele mai înalte poloboace", pentru rigoarea termenilor. dragă polo…
@nedormitul
scuza-ma, da, ONU.
in schimb, CSAT este organizatia aia in care se vorbeste in romana si hotaraste sa mi se puna telefoanele sub ascultare.
Leon
poezii nu scriu. şi nici n-am.
@nedormitul,
rusa este limba de lucru al ONU, iar Rusia a semnat un parteneriat strategic cu SUA.
Rusia a vandut NASA, 115 motoare de rachete purtatoare cosmice.
alo, nedormitule, desteptarea!!!!
onu este cumva adunarea aia la care se întrunesc sua china, rusia sudanul și etc., negociază ca la uşa cortului, adoptă o rezoluţie şi p-ormă face fiecare ce vrea steagul prefecturii lui?
@nedormitul
nu despre asta era vorba. ci despre faptul ca SNSPA si-a schimbat doar firma
@leon cel treaz
bleen nu știe boabă de rusă, iar la materialismul dialectic e varză. cred că a fost un student foarte slab.
@Florina,
sula este steagul prefecturii
Leon,
ce am înţeles: că Paşcu a fost foarte inspirat, spre deosebire de Maior, care nu şi-a ales corespunzător tatăl şi de Bleen, care, e drept, putea să aleagă altă facultate.
ce n-am înţeles: ce are sula cu prefectura, fără să discutăm despre cal?
@2-3.
buna intrebare, in sfarsit. DIE l-a lasat sa plece in lumea larga, cu misiune, evident, pentru ca a fost ofiter acoperit al fostei Securitati.
este interesanta convertirea lui Pascu, dintr-un dusman declarat al NATO, in anii '80,
intr-unul dintre cei mai activi avocati ai integrarii euro-atlantice.
Pascu are o lucrare la index, pe care nu o mai puteti gasi in nicio biblioteca, despre rolul de jandarm universal al Aliantei Nord-Atlantice; in 1995 am gasit cota lucrarii la Biblioteca Nationala, dar deja era transferata la fondul special.
p.s. da, perspectiva este inadecvată. inadecvată la interesele pro/moscovite.
Leon
la ce i-au folosit numeroasele burse şi bursioare în Vest (oare cine era lăsat la studieze în străinătate şi pentru ce?), dacă a ajuns consilierul lui Ion Ilici Iliescu pe probleme de politică externă şi dacă a putut să trateze cum a tratat cu Zagladin?
@
Cred ca perspectiva din care il priviti pe Pascu este inadecvata.
Omul a fost cercetator in cadrul Seminarului pentru Studii Americane din Salzburg (1973), Fellow – Bursier al Fundatiei Ford (1979-1981), profesor asociat invitat, St. Catherine's College, Oxford (1985), lector, la Catedra de Relatii Internationale a Academiei de Studii Politice si Sociale, Bucuresti (1986-1989), botezata pompos dupa Revolutie, SNSPA si absolvita inclusiv de Bleen si, in fine, cercetator rezident, la Institutul pentru Studii de Securitate Est-Vest, New York (1988-1989).
Pentru fiecare stagiu, bursa, seminar sau functie, Pascu are cate o mie de dusmani
intr-o tara trista, rastignita intre fantasme si invidii.
Ce i se poate reprosa in mod expres, e ca Pascu este unul dintre precursorii aderarii Romaniei la NATO, asa cum spunea VASILER.
Ca fantezie, puteti sa-i comparati biografia cu a lui George-Cristian Maior, directorul SRI, fost senator PSD, fiu de fost demnitar PSD.
Daca atacul impotriva lui Pascu face parte din strategia lui TRU: PDL este anti-USL, va pierdeti vremea de pomana, exact cum v-ati pierdut-o si pana acum, pariind pe un cal mort.
domnule @
ca să clarificăm, domnul bleen a dat admitere la şi a absolvit snspa pe rit nou, adică a ratat şansa ca domnul imp să-i fie dascăl. a mlădiţit, ce-i drept, cu alți dascăli.
Ivan, permiţi să preiau legătura? Mulţumesc!
Deci,VASILIER, schimbările ălea geostrategice n-au luat prin surprindere cancelariile de care zici din simplul motiv că acolo s-au stabilit ingredientele. A mai trebuit ceva drojdie autohtonă, care se găsea din belşug, şi gata, la cuptor.
@VASILER 12:15, ultimele 2 paragrafe! Super! 😆 😆 Am ris cu lacrimi, la fel de surprinsa ca o cancelarie de stat ca pe aceasta tema se poate spune ceva atit de haios.
O fi adevărat documentul? N-o fi adevărat? Cine poate să spună?
Totuși rămîne un adevăr incontestabil care spune destul pe tema asta: România subt Ion Iliescu a fost singurul stat din lume care a încheiat un tratat cu URSS chiar înainte ca uriașul să sucombe. Eu numesc asta viziune politică iliesciană.
poate ca e relevant in context:
http://www.curentul.ro/2011/index.php/20110302553…
poate e doar o gafa, poate e lucratura, oricum cineva sigur a rinjit cu gura pina la urechi.
@ivan zubeldian
Am postat comentariul lui IMP aici nu pentru a-l cautiona ci din dorinta de a se cunoaste si pozitia lui in legatura cu aceasta problema.
Raspunsul lui Pascu nu mi-se pare incalcit ci dimpotriva bine structurat pe argumente care par logice.
Daca acuma privim in urma putem sa facem o remarca ironica, tot cei care ,,voiau sa ne vanda la sovietici" au reusit sa ne integreze in NATO si UE.
Despre inceputul anilor'90 se poate spune ca schimbarile geostrategice au fost atat de mari incat au surprins toate cancelariile statelor lumii. In acest context este sigur ca si la noii nostri politicieni a existat ezitari sau greseli de pozitionare.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la Fenomenul Piata Universitatii '90 locul unde eu, altii si Victor Ponta urlam din toti bojocii "Nue Iliescu, nue Iliescu" parca-mi salta si acum inima de bucurie. Citind acest articol ma incearca sentimente amestecate. Nostalgie si draci. Pai cum adica mai, in timp ce noi (eu, Ponta si altii) ne dadeam de ceasul mortii sa scapam tara de bolsevici, carpa aia kaghebista (re)vindea tara sovieticilor ?
Trist, trist, foarte trist. Of !
Oare ce s-o fi ales de golanashul Victor Ponta ?
ps: sa-ti fie rusine Ion Iliescu !
2-3
păi asta e mai rău decît multe altele, că asemenea lucruri funcţionează la destul de mulţi vasilieri. este una dintre diferenţele dintre noi şi ceilalţi fost comunişti. cehi, polonezi, estgermani, unguri.
Ha!
"sa fi verificat pe cât putea, daca nu este cumva victima unei intoxicari din partea serviciilor fost-sovietice"
1. cum să verifici? e (aproape) imposibil. în astfel de situaţii crezi sau nu crezi / creditezi sau nu creditezi ca adevărate informaţiile
cu astfel de exigenţe nu s-ar mai putea afirma nimic despre Moscova sau Ion Iliescu, dacă nu convine Moscovei sau lui Ion Iliescu
2. oricum, nu e cazul să vorbim de intoxicare. ce interes ar avea serviciile fost-sovietice să lucreze împotriva propriilor interese?
de ce să falsifice/să inventeze un document al consilierului lui Gorbaciov? ca să ce?
să-i descalifice pe Iliescu şi pe Paşcu?
Paşcu crede că îi mai funcţionează minciunile/diversiunile. Poate la (oameni ca) VASILER.
Ivan,
ai zis-o înaintea mea în privinţa lui Paşcu. dar te contrazic în ceea ce priveşte partidele istorice. nu le-au dorit suprimate, însăşi existenţa lor legitima "fragila democraţie". le-au dorit, însă, lipsite de putere şi sub control permanent. decor. ceea ce, iată, s-a rezolvat, nu?
Ioan Mircea Pascu 2011-02-15
Regret ca tânărul autor nu a găsit cu cale sa facă doua lucruri simple, care țin de deontologic profesionala: primul, sa fi verificat pe cât putea, daca nu este cumva victima unei intoxicari din partea serviciilor fost-sovietice si, al doilea, sa aibă măcar o discuție cu "impricinatul", respectiv cu mine, Ioan Mircea Pascu. ASA insa, marea lui re-"descoperire" (povestea a mai fost circulata de dl. Cornel Nistorescu in … 2004) pare o simpla dovada de naivitate, hai sa-i spunem, tinereasca. Voi publica mai multe pe aceasta tema pe blogul personal.
@Vasiler: am citit răspunsul lui Pașcu de pe blogul lui. Aduce argumente conjuncturale (de genul "e ilogic") și acceptă că s-a întâlnit cu personajul după ce în prima fază, acum 7 ani, negase. Un răspuns lung, încâlcit, cu argumente slabe, care mai degrabă îl incriminează. Felul în care explică problema tratatului semnat în aprilie 91 cu URSS e revelator. Iliescu a fost de fapt un fel de luptător anti-sovietic în contact permanent cu ambasadele occidentale. Eu unul ma crucesc, îmi aduc aminte bine cum au încercat să suprime pur și simplu partidele istorice în 90. Dacă mai aveam un dubiu că poate fi intoxicare, acuma sunt sigur că nu e.
Acum Pascu e euro-federalist. Ne mirăm, oare ?
http://www.bibliotecapleyades.net/archivos_pdf/eu…
Ar trebui sa fie judecat ca Ceausescu la Targoviste, si apoi trimis in puscarie la Aiud, Pitesti, Gherla, sa stea in celula pana ii putrezesc oasele.