La Curtea Constituţională, Iulia Motoc a formulat opinie separată la anularea despăgubirilor morale pentru deţinuţii politici

„Imi exprim dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională cu votul majorităţii membrilor săi:
Consider că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum a fost formulată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
1. În primul rând, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de către Ministerul Finanţelor Publice, se referă numai la aspecte de oportunitate a reglementării criticate, şi anume la imposibilitatea financiară a statului de a suporta cheltuielile legate de acordarea unor despăgubiri foarte mari stabilite de instanţele de judecată, în valoare de până la 600000 Euro. Or, reglementarea acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici reprezintă o problemă de legiferare, care este de competenţa exclusivă a autorităţii legiuitoare, aşa cum rezultă din art.61 alin.(1) din Constituţie.
2. În al doilea rând, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când analizează incidenţa acordării despăgubirilor pentru daune morale, în temeiul art.41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ia în considerare prejudiciul moral, adică repararea stării de temere, a neplăcerilor şi a incertitudinilor care au rezultat din încălcarea dispoziţiilor Convenţiei, precum şi a altor daune nemateriale. (A se vedea Hotărârea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Cauza Andreescu Murăreţ şi alţii împotriva României, paragr.29 şi Hotărârea din 10 noiembrie 2004 pronunţată în Cauza Ernestina Zullo împotriva Italiei, paragr.25). Mai mult, atunci când diferitele elemente care constituie prejudiciul nu pot face obiectul unui calcul exact sau atunci când distincţia dintre daunele materiale şi daunele morale se dovedeşte a fi dificilă, Curtea poate fi determinată să le analizeze de o manieră globală (a se vedea Hotărârea din 6 aprilie 2000 în Cauza Comingersoll împotriva Portugaliei paragr.29). Criteriul general invocat de instanţa de la Strasbourg este acela că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubirile acordate şi încălcarea Convenţiei, cum este în speţă, atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995 pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatul Unit al Marii Britanii).
3. În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri materiale pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici, invoc din nou fundamentul juridic şi etic al Legii nr. 221/2009 conţinut în motivele emiterii acestui act normativ şi efectele reparatorii ale acestuia. Legea se referă la victimele regimului totalitar comunist stabilit în România după 6 martie 1945. Acest regim a fost condamnat de mai multe texte internaţionale. Primul document important, care a încercat să abordeze regimul totalitar prin analizarea acestuia, îl reprezintă Rezoluţia nr.1096 privind măsurile de lichidare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se referă la măsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste. Este considerat că totalitarismului comunist este o versiune nouă a vechii tiranii (Cf. Hanah Arendt, Originile totalitarismului, Humanitas, 2006, pentru condamnarea regimului comunist din România,Vladimir Tismăneanu şi alţii, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza dictaturii comuniste în România).
Prin această rezoluţie se prevede în mod expres faptul că măsurile care trebuie luate în vederea reabilitării victimelor justiţiei totalitare comuniste trebuie să stabilească reparaţii care nu vor fi mai mici decât ale celor condamnaţi pe nedrept pentru comiterea de crime. In acest sens trebuie ţinut cont şi de dispoziţiile articolelor 504 si 505 din Codul de procedură penală, care se referă la repararea de către stat a pagubei suferite. In condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2010, fixându-se un cuantum exact, nu se mai regăseşte aplicarea acestor articole.
Aceasta Rezoluţie a fost precedată de Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 6615 din 7 mai 1992 adresată Comitetului de Miniştri în care este atrasă atenţia asupra faptului ca „diferite ţări din Europa Centrala şi de Est” au adoptat masuri de „decomunizare” incompatibile cu standardele europene în materie de drepturi ale omului, precum şi de Rezoluţia 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată „Necesitatea condamnării internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare”.
Cel mai recent document oficial care se ocupa cu problematica regimului comunist este Declaraţia de la Vilnius a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, adoptată în 2009, Declaraţia cuprinde o Rezoluţie care are în centrul atenţiei respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor civile. Documentul aminteşte importanţa aplicării masurilor de prevenire a acţiunilor antisemite şi readuce aminte statelor membre de angajamentul luat de acestea, în Declaraţia din 1990 de la Copenhaga, „de a condamna clar si fără echivoc totalitarismul”.

4. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „bunuri” priveşte atât bunurile actuale având o valoare patrimonială (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 1983, pronunţată în Cauza Van der Mussele împotriva Belgiei, Series A no. 70, p. 23, § 48), precum şi în situaţii precis delimitate, creanţele determinate potrivit dreptului intern corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptăţit poate avea o speranţă legitimă că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate (a se vedea Hotărârea din 20 noiembrie 1995 pronunţată în Cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi Alţii împotriva Belgiei, Series A no. 332, p. 21, § 31, Hotărârea pronunţată în Cauza Draon împotriva Franţei [MC], nr.1.513/03, § 65, CEDO 2005-IX, Hotărârea pronunţată în Cauza Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Cehiei (dec.) [GC], no. 39794/98, ECHR 2002-VII, § 69, Hotărârea din 11 iunie 2009 pronunţată în Cauza Trgo împotriva Croaţiei).
Tot potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenţia şi implicit Protocolul nr.1, adoptă o legislaţie prin care stabileşte restituirea totală sau parţială a bunurilor confiscate de regimul anterior, se poate considera că noul cadru juridic creează un nou drept de proprietate pentru categoria de persoane care îndeplinesc anumite condiţii. (a se vedea, Hotărârea din 22 iunie 2004 pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, § 125, CEDO 2004-V).
5. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, consider că acesta este la latitudinea instanţei de judecată, în virtutea dreptului suveran al judecătorului de a aprecia. În acelaşi sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 28 mai 2002 în Cauza Beyeler contra Italei, a acordat cea mai mare sumă de despăgubiri de până acum, în valoare de 1300000 Euro, proprietarului unei galerii de artă, cu titlu de compensaţii pentru pictura „Portrait of a Young Peasant” a lui Vincent Van Gogh.

Judecător
Profesor universitar doctor
Iulia Motoc”

Facebook Comments

1 Comment La Curtea Constituţională, Iulia Motoc a formulat opinie separată la anularea despăgubirilor morale pentru deţinuţii politici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *