Mică poveste de Crăciun

Fără prea multă tragere de inimă, Romică bătu totuşi la poarta palatului Europei. Poarta se deschise îndată şi-n prag apăru chiar stăpâna casei, care părea să-l fi aşteptat.

– Săru’ mâinile Mărită Doamnă, sunt eu, Romică, dacă vă mai amintiţi…

– Da, Romică, desigur, ne cunoaştem doar. Ia spune, care ţi-e voia ?

– Înalţimea Voastră, am auzit că luaţi argaţi la dumneavoastră în casă. Mă luaţi şi pe mine ?

– Romică, să ştii că te iau cu drag la mine-n casă, să-mi munceşti cu credinţă, iar de la mine simbrie bună şi mult ajutor vei avea. Numai că, uite, ţi-o spun fără-nconjor, în halul în care eşti, aşa cum arăţi şi cum te porţi, acum nu te pot primi. Mai curăţă-te şi tu, despăduchează-te, umblă mai îngrijit, poartă-te cuviincios şi atunci, sigur te iau, îţi făgăduiesc.

Romică plecă îngândurat de la poarta Europei. Nu era prost, ba chiar, dacă s-ar fi apucat de muncă cinstită si trai cumsecade, ar fi ajuns printre fruntaşii locului. Acum însă, traia la margine, pe un pământ moştenit, de altfel mănos şi plăcut, dar lăsat în paragină, unde avea şi el o cocioabă ca vai de lume. Acolo-şi ducea zilele de azi pe mâine, ba cu-n împrumut, ba c-o ţeapă, ba cu-n tun, vreo furăciune ori vreo înşelăciune.

Vorbele Europei îl puseră pe bietul Romică la grea ispită. Cel mai mult îi umbla gândul la banii cei mulţi pe care ştia că-i va primi, odată primit la palat. Aşa că peste o vreme, bătu din nou la poarta Europei.

– Ei, ce mai ziceţi acu’ !? întrebă radios Romică, cu un zâmbet larg şi fără dinţi.

– Mda, Romică, ce să zic, e… mai bine, zise Europa, contemplându-i chica murdară şi încâlcită lipită cu scuipat într-un soi de freză, parfumul prost care acoperea o veche putoare de nespălare, pantofii noi cu talpă de carton, zdrenţele însăilate cu sârmă şi cele câteva petice mai recente de pe surtuc.

– Se vede că-ţi dai silinţa, continuă Europa, dar vreau să-nţelegi că tu chiar trebuie cu adevărat să te cureţi, să scapi de paraziţi, să nu mai furi, să nu mai minţi, să te ţii de cuvânt. Toate astea, tu chiar trebuie să le faci în realitate, altfel, dragă Romică, n-am cum să te primesc la mine-n casă. Hai, du-te acum şi revino când ai făcut ce trebuie. Eu te aştept.

Înciudat şi nedumerit, Romică se întreba ce tot mai vrea şi cocoana asta năzuroasă de la el. Auzi, „să se cureţe“…Da’ el era aşa de când se ştie, şi a trăit foarte mulţumit. Ce-i trebuie lui „curăţenie“ !? „Să scape de paraziţi“ ! Adică cum să scape, dacă sunt ai lui !? Auzi ce năstruşnicie !

Fară să înţeleagă ce se vrea de la el, dar dornic de banii Europei, Romică se mai înfăţişă de multe ori la poarta aceleia, de fiecare dată însă, fiind trimis înapoi să-şi mai îmbunătăţească portul, vorba şi faptele. Până la o urmă însă, Europa, care însăşi avea nevoie a-l vedea şi pe Romică adus în slujbă, îi dădu aceluia drumul în casă, dar cu straşnice învoieli prin care-l lega să nu mai mintă, să nu mai fure, să umble curat şi cuviincios şi câte alte asemenea bune fapte.

Romică se învoi la toate şi făgădui tot ce i se cerea, doar-doar va intra mai curând în palat. Abia văzându-se-năuntru, Romică zise repede Europei:

– Ah, şi să nu uit, colega, vezi să-mi dai şi mie o cheie d-aia Şengăn, să po’ şi io să intru şi să ies când vreau, că văz că p-acilişea toată lumea are.

– Sigur Romică, zise Europa, la sorocul cuvenit vei căpăta şi tu cheile palatului. Până atunci însă, fii bun şi ţine-te de învoilelile la care te-ai legat.

Ultimele cuvinte, Romică nici nu le mai auzise, de grăbit ce era să cutreiere prin cămările palatului.

Trecu ceva vreme şi din făgăduielile şi legămintele lui Romică la primirea în casa Europei tot nimic nu se vedea. Ba chiar începuse să revină la vechile năravuri. Din straiele îmbrăcate la primirea festivă se aleseseră doar zdrenţele, în timp ce Romică hoinărea vesel prin palat, la fel de murdar şi plin de căpuşe ca-ntotdeauna.

Câteodată, Europa îl mai dojenea pentru lipsa de cuvânt şi bunăvoinţă, dar Romică se făcea că n-aude.

Cel mai tare s-a necăjit însă, atunci când Europa a-nceput să-i ceară socoteala cheltuielilor pentru banii primiţi. Asta l-a enervat peste măsură. Pentru asta se jertfise el dându-şi cu parfum peste jeg, ca acum să i se ceară bonuri şi chitanţe !? Mai ales la sume atât de mari !?

Înşelat în aşteptări, Romică se adânci în năravurile sale obişnuite, şterpelind pe unde putea, minţind pe toate lumea, tot murdar, tot năpădit de paraziţi. În zadar îi amintea Europa că acum ţine de o casă nobilă şi nu se mai poate purta ca un răufăcător şi cerşetor.

– Hai lasă-mă coană Europo, zicea Romică, că uite şi Fransoa, ai văzut ce pantofi nefăcuţi are, ia uite la Guntăr că e netuns la spate, şi pă Gion nu-l vezi cum îi şade strâmb cravata !? Hai că toţi suntem aicea o apă şi-un pământ, ia nu mai umblaţi cu nasu’ pă sus că nici unu’ nu-i mai breaz, aşa că mai scuteşte-ne !

Cum Europa nu contenea cu mustrările, Romică o puse la punct:

– Uite, ştii ce, fă, fac ce vreau, ie bine !? Si mă doare şi-n cur dă tine, că tot n-ai ce să-mi mai faci, c-afară nu po’ să mă dai, că-s trecut în cartea dă imobil… hoaşca dreacu’ !

Iar văzând că Europa tace îngândurată, Romică mai adăogă, peste umăr:

– Şi să faci bine să-mi dai şi cheile alea dă la casă, cum ne-a fost vorba, că s-apropie termenu’ !

Europa nu zise nimic nimic nici de-astă dată, dar în seara de Ajun găsi şi Romică sub brad un dar de la Moş: o misivă. Fără ocolişuri, stătea scris acolo că nici vorbă nu mai putea fi de-a mai primi râvnitele chei până nu intră în rândul oamenilor.

Foc şi pară se făcu Romică la aşa o veste rea. Europei îi aruncă grele ocări, plângându-se de judecată nedreaptă şi părtinitoare:

– Io mi-am făcut datoria, mi-am luat şi cingătoare nouă să-mi atârn cheile, ce mai vrea iar Europa asta !? Tot timpu’ se leagă dă mine, bani nu-mi dă decât cu bonuri, mirosu’meu natural nu-i place, tot mă pune să mă spăl, să nu mai fur, să nu mai mint, da ce, ia se ţine dă cuvânt ? Adică ce legătură are felu’ meu de-a fi cu cheile dă la casă ? Să facă bine să-mi dea cheile, că altfel…

„Chiar, altfel, ce ?“ gândi Europa, tristă că din toată această întâmplare, tot ea iese păgubită, cu păreri de rău pentru primirea lui Romică în casă.

Estimp, acela uitase de supărare şi găsise un ungher unde să-şi taie porcul, scărpinându-se mulţumit.

Facebook Comments

7 Comments Mică poveste de Crăciun

  1. Sare'n Ochi

    am dezgropat din "dulapul cu schelete" (ii zice arhiva :)) al lui Alin Fumurescu un material pe care l-am publicat, cu acordul autorului, la mine pe blog. este vorba despre absenta unui conflict intre generatii pentru ca ne lipseste (sustinea, in 2002, autorul) o generatie. zic ca materialul este dureros de actual si in topic cu acest material. daca considerati ca merita o discutie, va astept.
    http://sareinochi.wordpress.com/2010/12/29/despre

    Reply
  2. underscore

    Ba Romica e cam prost. Sau in orice caz e neinstruit, needucat si cam nesimtit. Daca s-ar apuca de munca cinstita acu, n-ar ajunge intre fruntasii locului. Ar ajunge doar om cumsecade si nitel respectat.

    Ca sa spere sa ajunga fruntas ar trei sa se educe. Pentru inceput pana se deprinde cu cartea nici nu-i asa scump. Sa se tzie de curu' plozilor sa mearga la scoala in loc sa-i trimita cu sorcova si sa le plateasca diplome la misto din maruntisul ciordit din scrumierele de prin palat.

    Reply
  3. Nea

    Romică, zi-i babei că dacă nu stăteai tu de pază cu furca la marginea satului, n-apuca ea să-şi clădească palatul, că veneau turcii şi-i furau rigipsu ba poate, Doamne fereşte, îi mai puneau şi mangealâc la spate. Aşa că să-ţi dea pontoarca mai repede.

    Reply
  4. costin

    misto!!

    dar na, pacat ca nu e atit de simplu…

    coana Ioropa are si ea dulapuri pline de scheleti, nu ca o compar cu Romica, dar nu toate ideile ei sint in toate mintile. chiar daca pe dinafara pare ditamai cocnetu, cojocu ei e plin de molii pe dinauntru.
    http://inliniedreapta.net/europenii-adevarati-tre
    E adevarat ca romica e plin de purici, dar chiar nu are nevoie de unii dintre carcalacii Ioropei
    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/com
    doua linkuri, dintre cele mai usoare.

    Reply
  5. filadel

    În final Europa i-a luat porcul, l-a dat rușilor după care l-a dat afară pe român. Asta nu înseamnă că românul nu trebuie să se despăduchieze, dar s-o facă pentru sinele lui, nu pentru banii Europei.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.