Până în 1991 când s-a prăbușit tutelara Uniune Sovietică, imaginea Cubei se confunda cu Fidel Castro, un soi de vampir energetic al Lumii Noi sau de alcătuire de forțe malefice, în stare să țină discursuri fără sfârșit, cu care își hipnotizase și luase captiv poporul. Realitatea despre trucata veșnicie a regimului castrist a început să năvălească oarecum diferit în mass-media, după dispariția URSS,  când măștile iluzorii i-au căzut de pe față una câte una și Castro a apărut de sub ele într-o postură suprarealistă de molie cocârjată, care abia dacă își mai târăște ciolanele de la o fereastră la alta, a locației sale rămase secrete în care se ascunde de adevăr, – poate un spital destinat nomenclaturii regimului de la Havana sau o unitate militară pitită strategic în pădurile tăcute din preajma capitalei. Bătrânul ce părea etern are fața tatuată de pete hepatice, s-a lăsat de fumat de câțiva ani buni, și-a abandonat bocancii de campanie pentru o pereche de adidași, în care se târâie ceva mai ușor și și-a lepădat uniforma militară oliv pentru un trening roșu, ce se străduie din răsputeri să transfere ceva din optimismul culorii sale, unui personaj înfrânt de biologie și trădat de genetică. Anii săi au trecut încet ca balenele din visul de bătrânețe al unui corsar, dar minciunile lui ceva mai ticluite ca semănătura de castraveți a unui grădinar au fost transferate fratelui său Raúl, care le va duce pe mai departe, ca pe niște postulate prețioase, în fond niște poncife golite de conținut, precum tigvele nucilor de cocos putrezite în ploaia tropicelor.

Raúl este copia palidă a lui Fidel. Istoria lor este comună, destinele lor se împletesc de-a lungul întregii halimale care i-a adus în fruntea Cubei și i-a uitat înrădăcinați acolo, preț de o jumătate de veac. Mașina propagandei de la Havana, unsă cu toți lubrifianții cunoscuți pe pământ, duduie din plin și lucrează în favoarea lui Raúl. Dintr-o dată, hoașca cu trăsături de androgin, – și poreclită intraductibil, La Chino, Chinezoaicul –, care nu are nimic din semeția vulturească de odinioară a fratelui său Fidel, este investită cu o serie de trăsături de caracter demne de un magician, care i-au lipsit complet până acum. Singura lui virtute de luat în seamă este ascultarea. În vârstă cu cinci ani mai mic decât Fidel, Raúl îl privea pe fratele său mai mare ca pe un semizeu. Fidel domina prin înălțimea fizică și își strivea interlocutorii, cu amenințări extreme. Teroarea că va da foc casei ajunsese la Fidel un fel de “bună ziua”. Și s-a ținut de cuvânt. Nu și-a incendiat casa părintească, pentru că nu l-ar fi ascultaat mama sau slugile, dar era cât pe-aci să dea foc planetei. Undeva, în umbra sa, fratele mai mic îi sorbea cuvintele de pe buze și-i înălța statuie. Când i s-a năruit și ultimul rând de cărămizi ale soclului, Fidel a întins o mână tremurândă spre Raúl, pentru a-l unge cu mirul puterii. Previzibilul transfer de putere s-a făcut neauzit, ca o taină supremă a naturii, în care se desfășoară mirobolanta metamorfoză a insectelor: pupa s-a transformat în adult, într-un adult mai bătrân decât bătrânețea și mai stors și uscat decât carcasa unei muște supte de un păianjen, într-o liniște funestă, ca de dincolo de viață și moarte.

Raúl Modesto Castro Ruz nu se încurcă în amănunte și cumulul său de funcții nu pare să constituie o povară pentru cei 79 de ani pe care-i va împlini în iunie: prim-secretar și viceprim-secretar al biroului politic al comitetului central al PCC, comandant general al forțelor armate cubaneze, comandant al Comitetului de Apărare a Revoluției, președintele Consiliului de Stat al Cubei, funcția oficială a președintelui republicii. Pe 24 februarie, emigrația din Statele Unite a comemorat 14 ani de când un aparat MIG al aviației militare cubaneze a doborât în apele internaționale două avioane private americane, care supravegheau bărcile refugiaților cubanezi vâslind prin ape pline de rechini, spre coastele libertății. Ordinul de tragere fără somație a fost dat de actualul președinte al Cubei, Raúl Modesto Castro Ruz, în calitate de comandant al MINFAR, ministerul forțelor armate și aprobat de Fidel Castro. Au murit la datorie voluntarii Armando Alejandre, Mario de la Pina, Carlos Costa și Pablo Morales, membri ai misiunii umanitare „Brothers To The Rescue”. Administrația Clinton n-a reacționat în niciun fel și incidentul ar fi fost trecut cu vederea, dacă nu s-ar fi inflamat  organizațiile emigranților cubanezi din Florida.

Ajuns președinte, Raúl Castro nu și-a cerut scuze pentru incident și n-a dat nicio explicație care să-l justifice. Raúl Castro nu clintește un deget pentru a îndrepta starea de lucruri dezastruoasă pe care a administrat-o din poziția de secund împreună cu Fidel, legată de încălcările grotești ale drepturilor omului, de pușcăriile care gem de deținuți de conștiință, încarcerați la grămadă cu cei de drept comun. În 2003, într-o acțiune în forță a statului terorist cubanez, opoziția anticastristă a fost eradicată într-o singură noapte. 75 de fruntași ai dizidenței au fost arestați, judecați în regim de urgență pentru acțiuni contrarevoluționare și condamnați la un total de 1445 de ani de închisoare. Raportorii Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului de la Geneva au înregistat existența a 294 închisori și lagăre de muncă corecțională în Cuba, în care ar putea fi încartiruiți maximum 200.000 de prizonieri. Aceleași surse au luat drept prudentă cifra de 100.000 de deținuți, deși și în formă diminuată, tot pare abnormă. Ultimul “recensământ” al pușcăriilor de pe Insulă făcut de publicația britanică “The Independent” vorbea de peste 500 de obiective. Sursele din diaspora cubaneză de pe teritoriul SUA susțin că în Cuba există 545 de pușcării, ierarhizate după gradul de securitate în centre de maximă securitate, de securitate minimă și centre corecționale. Dublarea numărului acestora într-un timp atât de scurt ridică probleme legate nu atât de înăsprirea legilor din Cuba, cât de aplicarea lor excesivă. Iar Raúl Castro poate liberaliza regimul imprimantelor, al internetului sau al telefoanelor mobile, dar dacă nu va pune capăt terorii de stat îndreptate împotriva libertății, Cuba va naviga pe mai departe în derivă, pe oceanul înnegurat al Răului.