Restauraţia comunistă (3)

Ideile de Piaţă – partea a treia

Sigur că nu-i vor spune comunism. Vor găsi alt nume, înşelător. Aşa cum, în America, socialismul a fost rebotezat taman liberalism. În ideea eliberării oamenilor de nevoi, prin intervenţia statului. Dispărînd toate nevoile, rezolvate de stat prin cei mai buni specialişti, cetăţenii vor fi liberi să se ocupe de tot ce li se năzare, de la dansuri populare la droguri psihedelice şi sex în grup. O gogomănie, vîndută însă magistral. Pornind din universităţi. Furnizoarele de cadre pentru politică, justiţie şi, domeniu esenţial, mass media. Formatorii de opinie. Aşa a fost promovat, metodic, socialismul. Furînd numele modelului diametral opus, liberalismul. În care statul trebuie doar să apere viaţa, libertatea şi proprietatea privată a cetăţenilor. Şi gata. Să protejeze, nu să administreze. Pentru că dacă administrează, direct ori indirect, industria, agricultura, comerţul, medicina, învăţămîntul, pensiile sau orice alt domeniu în mod natural competitiv, eşecul e inevitabil.

Iar larvei, aripi îi creşteau

La stat, imposibilitatea falimentului nu face decît să-l garanteze. Dezinteresul, incompetenţa, lăcomia şi necinstea administratorilor au cîmp liber de acţiune. Ei trebuie numai să găsească, periodic, ţapi ispăşitori. Să invoce subfinanţarea sistemului, cerînd mereu mai mulţi bani. Şi să strige, sus şi tare, că privatizarea lasă oamenii să moară pe capete, de foame, boli şi mizerie. Fără spitale şi pensii, fără şcoli şi pîine. Unde mai pui genocidul pe care l-ar declanşa dispariţia turismului, culturii, telecomunicaţiilor sau a transportului de stat. E clar, socialismul rebotezat trebuie păstrat cu orice preţ. Şi extins. Astfel, deficitul bugetar devine nu doar acceptabil, ci obligatoriu. Vedem noi cine plăteşte datoria. Nepoţii, strănepoţii. Dă-i în mă-sa. Pînă la ei, poate se desfiinţează banii şi nu mai există nici o datorie. Ei, iată că nepoţii şi strănepoţii sîntem noi.

Pentru cine a uitat, socialismul este etapa obligatorie spre comunism. Aşa scrie la scriptura marxistă. Socialismul, indiferent de nume, este comunism în stadiu larvar. În comunism, cetăţeanul va înflori: de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi. Posibilităţile şi necesităţile le stabileşte, desigur, statul. Prin cei mai buni specialişti. Care ştiu exact şi ce poţi tu, şi ce-ţi trebuie. Chiar fără să te cunoască. Nici nu e nevoie să te cunoască. Ei sînt perfecţi, ştiu tot şi pot tot, sînt deasupra politicii şi îi interesează exclusiv binele tău. Le zice planificatori. Mai nou, tehnocraţi, care scot din pălărie planurile perfecte. Tu trebuie să faci un singur lucru: să le dai puteri depline. Atît. Fiind perfecţi, cu ei la butoane îţi va fi perfect de bine.

Trenuleţul groazei

Vei spune că nu există aşa ceva: oameni perfecţi. Te înşeli. Există. În capul lor. Se cred perfecţi, în capul lor. Şi au suficientă viclenie încît să te convingă să le dai puterea absolută. Ca să-ţi livreze lumea perfectă. Sigur, n-o să-i spună comunism. Ca să te păcălească, aşa cum i-au păcălit pe occidentali cu rebranduirea liberală, îi vor zice, spre exemplu, tehnocraţie. Sînt mari şanse să reuşească. Vezi, e vorba de natura umană. Care, prin definiţie, e imperfectă. Tocmai pentru că e imperfect, omul e tentat, periodic, să creadă orice aberaţie. Inclusiv aberaţia administratorilor perfecţi, aflaţi deasupra politicii.

Tentaţia e cu atît mai mare în criză, cînd sila de politică şi de politicieni atinge paroxismul. Şi, mai ales, atunci cînd alternativa nu e cunoscută. Fiincă a fost ţinută, cu grijă, departe de public. Începînd cu ideea fundamentală: “Statul nu e soluţia. Statul e problema”. După atîtea decenii de îndoctrinare marxistă, mascată sau nu, în România salvarea înseamnă, în continuare, statul. Iar soluţiile care scot statul din ecuaţie sînt considerate blasfemii. De pildă, un executiv cu doar cinci ministere: Apărare, Interne, Justiţie, Externe şi Finanţe. Sau, un program de guvernare în doar cinci puncte: interzicerea prin Constituţie a deficitului bugetar; limitarea fiscalităţii la maximum 15% din PIB; privatizarea pensiilor; privatizarea medicinei; privatizarea învăţămîntului. Ce oroare, nu? (ultimul episod, săptămîna viitoare)

Facebook Comments

23 Comments Restauraţia comunistă (3)

  1. Bleen

    Ca să nu mai spunem că opţiunea de angajare pe o anumită funcţie nu este un drept. Dacă meseria ta nu mai e căutată, dacă nu există cerere pentru munca ta, te reprofilezi. O faci acum, dacă n-ai avut curajul s-o faci în ultimii 20 de ani. Nu se cere munca un profesor de rusă? Ok, te faci traducător, sau agent de vînzări, sau muncitor sau măturător sau chelner.

    Reply
  2. Bleen

    Iar, pe de altă parte, medicii, profesorii şi cercetătorii se pot angaja în sistemul privat de sănătate, educaţie şi ramuri în care e nevoie de cercetare (industrie, agricultură etc).

    În cazul unui faliment în sistemul privat, angajaţii nu sînt despăgubiţi. Şi nici acţionarii. Întîi se plătesc datoriile către furnizori şi creditori.

    Reply
  3. euNuke

    Domnule Hancu, de acord cu cele sustinute de dumneavoastra cu exceptia acestui punct:

    "interzicerea prin Constituţie a deficitului bugetar"

    Acest deziderat este realizabil si potrivit unui stat de drept cu oaresice traditie, dar noi traim deja, de multa vreme, intr'un stat socialist, inglodat in datorii atat fata de creditorii externi, cat si fata de cetatenii sai pe care i'a obligat sa participe la sistemele piramidale de socializare a riscurilor. ca atare, pentru a scapa in mod pasnic de agentiile de planificare socialista din asigurari, sanatate, pensii, invatamant, si de orice alte programe etatiste ce paraziteaza economia si genereaza un flux continuu de obligatii pentru stat, este nevoie ca un guvern de dreapta sa'si asume declararea falimentului si, in special, asezarea tuturor cetatenilor la masa creditorilor, pentru a fi despagubiti in functie de nivelul de contributie la care a fost obligat pana in prezent de catre stat. Statul de drept nu poate eluda obligatiile fata de cetatenii sai, mai ales in materie de proprietate, si nu poate rezilia contractele oneroase in care antecesorii sai socialisti l'au angrenat fara a asigura cetatenii ca vor fi despagubiti, esalonat, in bunuri dizlocate din domeniul public sau in bani, dupa posibilitati. Dar aceste posibilitati sint strict legate, intr'un stat de drept, de limitele autoimpuse de catre autoritatile statului in materie financiara, in special asupra capacitatii guvernamentale de a contracta imprumuturi. Eu aproximez sumele necesare sustinerii unui faliment organizat la cel putin 20 de miliarde de euro doar pentru prima etapa ce presupune despagubirile acordate pensionarilor [care isi vor pierde brusc venitul lunar], angajatilor la stat [in special doctori, profesori, educatori, cercetatori] care ar urma sa fie demisi in masa fara a avea prea multe optiuni de angajare din cauza distorsiunilor masive produse de socialism in aceste ramuri ale economiei [deci, fiind vorba de o reziliere unilaterala a contractelor de munca angajatorul dominant sau monopolist al acestor piete ar trebui sa despagubeasca in prealabil aceste segmente bugetare cu totul aservite, aproape de statutul de sclavi pe plantatia statului; minim 2 ani de viata trebuie sa acopere sumele acordate la dispobilizare, pentru a da timp de regenerare pietei si oamenilor] si altor categorii afectate de imobilizarea economica impusa de stat si ca atare incapabili de reprofilare rapida, etc. Tineti seama: acestea NU sint ajutoare de stat sau stipendii, ci despagubiri pe care orice entitate privata le'ar plati daca si-ar fi escrocat in conditii atat de grave si continue angajatii ori daca i'ar fi abuzat si in cele din urma eliminat prin dispensare ilicita de serviciile lor [chiar si conform actualei legislatii a muncii, statul nu poate arunca la gunoi in mod arbitrar propria forta de munca]. fara aceste sume acordate din start pentru supravietuire acestor categorii de cetateni dependenti de veniturile furnizate de stat, nu putem vorbi de instaurarea unui stat de drept, ci a unui stat genocidar. Or, pentru o asemenea reforma radicala, este nevoie ca Romania sa caute inca dinaintea lansarii surse importante de finantare. adica noi creditori internationali, daca se poate fara nicio legatura cu cooperativa de credit a socialistilor, fmi. adica, linii de credit nounoute. adica…deficit bugetar de durata. asta pentru ca o asemenea reforma ar presupune un buget de stat enorm subtiat, si, totodata, obligatii enorme asumate de catre stat fata de cetatenii pe care i'a furat, escrocat, jefuit, violat pana'n prezent. iata de ce deficitul zero este doar un ideal, deocamdata utopic, insa se poate discuta despre o limita a indatorarii externe, dupa modelul constitutional georgian; de asemenea, despre regimul si nivelul fiscalitatii…ar fi mai pragmatic ca politicianul de dreapta sa nu promita un procent fix..nenegociabil, scos de undeva din burta, de 15%, ci sa propuna o scadere graduala, in functie de performantele economiei, de pilda, cate 1 procent pe an, tinta fiind zero in cazul impozitelor directe personale si 10-20 in cazul taxarii corporatiilor. impozitul pe venitul personal este rapt institutionalizat si insemn al sclaviei moderne, ca atare el trebuie sa dispara, odata cu contractul de munca cu tert obligatoriu- statul.

    Reply
  4. serhio

    "un executiv cu doar cinci ministere: Apărare, Interne, Justiţie, Externe şi Finanţe…"

    O Tara, daca doreste sa aiba viitor, trebuie sa-si educe poporul. O Tara needucata isi va pierde administratia in stare de a conduce asa sistem.

    Educatia este o kestie foarte importanta, uitata in acest articol.

    Investitiile in educatie depasesc pe long therme orice investitii in economie, si lasarea educatiei pe seama pietii risca sa transforme poporul intr-o masa manipulabila si ne-concurenta in extern.

    Reply
  5. DanCanada

    @Andrei: Poate nu e evident in Romania, prin "boieri" care au bani prin mijloace legitime ma refeream la antreprenori, la "middle class". In America inca mai exista asa ceva. Nu stiu dupa inca 4 ani de Obama…

    Cit despre asistati si socialisti putori – se gasesc chiar prea multe exemple in Romania.

    Versiunea socialista e nesustenabila. Vorba d-nei Thatcher: ce se intimpla dupa ce nu mai ai bani? Dupa ce ai luat toti banii de la "boieri" si nu se mai produce pe masura apetitului mare de stat socialist?

    Reply
  6. andrei p

    @ Dancanada

    E corect ce spui in principiu, dar exemplele mi se par un pic nefericite. Tocmai pozitia extrema cum e in exemplele tale indeparteaza votantul de rand de ideile dreptei. Sunt necesare masuri extreme, dar nu luari de pozitie extreme, de aia exista meseria de politician, pana la urma. Boieri harnici care au muncit pe rupte, asistati si socialisti putori? Hai sa fim seriosi. Cu ce se deosebeste asta de versiunea inversa socialista?

    Reply
  7. DanCanada

    @Andrei 15:31

    Pai Hancu are si niste propuneri la urma. Desi sint irealizabile.

    Ar trebui inceput cu 1) Lustratie (faimosul punct 8) 2) vot "online" si uninominal pur, 3) parlament unicameral si mult mai mic, 4) fara un milion de judete – administratie locala mai mica, mai eficienta.

    Si numai sa definesti "tumoarea" e ceva bun care ajuta la strategie.

    Socialismul e legitimizarea haiduciei.

    Socialismul international e globalizarea haiduciei.

    Ca romantism de Hollywood/EtnoTV, haiducia e frumoasa. Filme faine, muzica etc. Realitatea e alta: ce te faci daca iei de la "boieri" care au muncit intr-adevar pentru ce au? Si dai unor putori care ori stau la crisma ori ies in piata sa strige ca nu li se da? Iar putorile mai "sofisticate" impacheteaza idei stingiste in populisme ieftine si le arunca in adunari neaparat televizate la Bucuresti, Bruxelles etc…

    Reply
  8. Bleen

    Greseala mare, imensa, de neiertat este bail out-ul. Bail out-ul oricui, al persianelkor fizice, al corporatiilor, al statelor. Bail out-ul loveste in esenta capitalismului, e cutitul infipt in inima liberalismului, e anularea bunului simt si responsabilitatii.

    Reply
  9. andrei p

    Pe undeva chiar pare o "oroare". E greu sa explici ca vrei sa iei 5 masuri necesare cu riscul de a omori oameni pentru a salva statul care ar trebui de fapt sa le apere viata.

    Cel putin in SUA, votul prostimii pentru socialism nu se datoreaza in mod unic promovarii lui "magistrale" (cum se face ca crede Hancu) prin media, ci in egala masura este si rezultatul actiunii corporatismului american. Socialismul ataca din afara, corporate america roade capitalismul si pe al lui free market from the inside out. Asta ajuta vinderea ideii ca statul e prea slab, din mnoment ce nimeni nu mai poate "controla" excesele marilor companii.

    Adevarat sau nu, treaba nasoala e ca badea Joe nu se mai vede un potential Sam Walton in relatia lui cu economia americana, ci mai mult un Nuuita Darie cu frica nu de Dumnezeu, ci de foreclosure si bankrupcy. Asa ca el simte ca trebuie sa-si puna votul lui democratic pentru a se apara si nu pentru a-si consolida oportunitati care par tot mai mult niste povesti.

    O greseala a dreptei este ca nu raspunde deloc acestor aspecte, multumindu-se ca si Hancu, sa dea vina pe magistrala promovare a socialismului. Adica, nu suntem noi de vina ci ei, ca sunt prea smecheri, sau poporul ca e prea prost. Adevarul este ca structura electoratului e in continua schimbare si din acest punct de vedere apologia socialista este favorizata. Chiar daca sunt adevarate, astea raman explicatii si nu solutii.

    Chestia si mai neplacuta este ca aceste lucruri se stiu foarte bine in toate mediile de decizie ale dreptei, dar fara efecte la nivelul strategiei.

    Reply
  10. Pingback: Împotriva utopiei « Sfera Publica

  11. John Galt

    “Statul nu e soluţia. Statul e problema” – DIRECT LA TINTA!!! :))

    Foarte bun articolul de azi, felicitari!

    (u precizarea ca "natura omului" este Perfecta – pentru ca altfel nu ar Exista – pe cand Cunoasterea lui nu.. 🙂 )

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.