O să încep cu întrebările de final:

Cum își vor împărți Ponta și Antonescu electoratul USL?

Cum se va poziționa Băsescu și cum va reacționa electoratul său?

Este posibilă îndepărtarea lui Antonescu de la șefia PNL și implicit din poziția de prezidențiabil PNL?

Care este relația dintre poziționările de la prezidențiale și viitorul dreptei?

Poziționările lui Ponta și Antonescu sînt clare, sînt evidente. Ponta va juca rolul responsabilului, raționalului, al europeanului care ne păstrează conectați la lumea bună, celui care are contact nemijlocit, administrativ-gospodăresc, cu problemele reale ale poporului și care nu-și permite ieșiri în decor sau extremisme. Antonescu va juca rolul cheguevaristului care luptă cu sistemul băsisto-pesedist, cu regimul de tristă amintire, cu Înalta Poartă, cu ungurii care ne sfîșie bentițele, cu oculta multinațional capitalistă și europeană care ne distruge industria și ne-a transformat într-o piață de desfacere și ne umilește pe unde ne prinde. În același timp, se va erija în reprezentantul dreptei în lupta cu hidra pesedistă. Rolurile astea sînt luate. Ce roluri vor juca candidații ”dreptei”? Vor juca rolul europeanului-rațional-moderat-conectat la lumea bună sperînd să-l scoată din joc pe Ponta sau vor juca rolul extremistului-autohtonist-țăcănit-cu-bentiță? Mai sînt și alte roluri pe care le pot juca? Au relevanță electorală aceste roluri? În 1992 și 1996 au luptat democrații cu comuniștii, în 2000 a luptat moderatul cu extremistul, în 2004 a luptat justițiarul carismatic cu coruptul bățos, în 2009 a luptat Sf Gheorghe cu sistemul-balaur. Ce se va întîmpla în 2014? Vom vedea iar o luptă între moderat și extremist?

Avem pe de o parte profilul candidatului, rolul pe care acesta îl joacă, și avem pe de altă parte, organizația care îl sprijină, structurile care mobilizează resurse și scot oamenii la vot în ziua votului. Aici în ceea ce-i privește pe Ponta și Antonescu iarăși lucrurile sînt clare, ambii au în spate partide puternice, cu structuri locale și capacitate de a mobiliza electoratul, Pe ce organizații și structuri se vor baza candidații ”dreptei”? Deocamdată, sînt două forțe politice ale așa zisei drepte care au anunțat că vor avea candidați la președinție, Alianța FC-PNȚcd și PDL. Vorbim despre două forțe politice care în ultimele sondaje erau pe la 5% și 10% și care au obținut împreună la parlamentare în jur de 16%, adică 1,2 milioane de voturi. Așa cum veți vedea mai jos, cel mai mic număr de voturi cu care  un prezidențiabil a intrat în turul II a fost 3 milioane (Geoană la ultimele alegeri prezidențiale) în timp ce Petre Roman, cu 2,6 milioane de voturi, în 1996, și Crin Antonescu, cu 1,9 milioane de voturi, în 2009, nu au reușit să treacă de turul I.

În condițiile în care autointitulata dreaptă se prezintă cu mai mulți candidați la prezidențiale, există vreo șansă ca unul dintre aceștia să-l bată pe Crin Antonescu și să treacă în turul II? Și dacă unul dintre candidații așa-zisei drepte va ajunge în turul II, împotriva lui Ponta, ce va face Antonescu? Își va declara susținerea explicită pentru acesta sau pentru Ponta? Iar dacă Antonescu nu-și va anunța sprijinul pentru niciunul dintre finaliști, ce vor face alegătorii săi? Cîți vor rămîne acasă? Cîți vor veni la vot? Cîți vor vota cu Ponta și cîți cu candidatul ”dreptei”?

Dacă vă veți uita bine în jur, veți vedea că avem două tabere, două profiluri, două poziționări. Și veți mai vedea că sînt reprezentate de Ponta și Antonescu, de PSD și PNL. Așa cum scriam acum un an sau chiar mai mult, PSD și PNL și-au împărțit scena politică. Mai e loc în capul electoratului de un al treilea profil? La nivel de organizații și structuri lucrurile sînt simple și clare. Pînă la alegerile următoare asta e situația, două organizații puternice și una care abia supraviețuiește. Pînă după localele din 2016 nu se poate schimba nimic. Legal nici nu se poate, fiindcă orice demisie din organizație duce la pierderea funcției de primar sau consilier.

La ce prezență la vot ne putem aștepta în 2014?

Haideți să vedem care a fost prezența la scrutinurile prezidențiale din 1992 pînă acum și cîte voturi au cîștigat finaliștii în turul II față de primul tur:

1992 – 11, 9 milioane (I), 12 milioane (II) Iliescu +1,8 milioane, Constantinescu +0,9 milioane

1996 – 12,7 milioane (I), 13 milioane (II) Constantinescu +3,5 milioane, Iliescu +1,8 milioane

2000 – 11,2 milioane (I), 10 milioane (II) Iliescu +2,6 milioane, Vadim +0,1 milioane

2004 – 10,5 milioane (I), 10 milioane (II) Băsescu +1,6 milioane, Năstase +0,6 milioane

2009 – 9,7 milioane (I), 10,5 milioane (II) Băsescu +2,1 milioane, Geoană +2,2 milioane

De remarcat că Emil Constantinescu în 1996 și Mircea Geoană în 2009 au fost susținuți în turul II de ocupantul locului al 3 lea în primul tur, Petre Roman, cu 2,6 milioane de voturi, și respectiv, Crin Antonescu, cu 1,9 milioane de voturi. Singurii prezidențiabili care au avut creșteri de peste 1 milion de voturi între cele două tururi fără a fi susținuți de un candidat puternic din turul I sînt Băsescu și Iliescu. Și apropo de asta, în 2014 sînt primele alegeri prezidențiale din România în care printre candidați nu-i vom avea pe Băsescu sau Iliescu.

De obicei, în primul tur, participarea e ceva mai scăzută. În primul tur nu se decide cîștigătorul, lupta nu e polarizată și de obicei finaliștii sînt cunoscuți. Turul II este cel care decide președintele și în turul II lupta este polarizată și mai strînsă. Excepții au fost la alegerile din 2000, previzibil, cînd în turul II au venit cu 1,2 milioane de alegători mai puțin și la alegerile din 2004, cînd în turul II au venit cu 500 de mii de alegători mai puțin. Dacă în 2000 o bună parte dintre votanții dreptei nu aveau nicio miză în turul II, fiind neprezentați, iar Vadim era un candidat periferic, incapabil să mai aducă oameni la vot, în 2004 principalul ”vinovat” pentru prezența scăzută în turul II a fost Năstase (te saturi și de prea mult dulce, dar de prea mult acru!). În 2004 suprasaturația de Năstase, combinată cu deosebita căldură sufletească pe care o emana El Însuși, a făcut ca între cele două tururi Năstase să ia doar 600 de mii de voturi, record negativ depășit doar de Vadim în 2000.

Prezența la vot a scăzut de la un scrutin la altul, cu excepția lui 1996, cînd a crescut față de 1992. 1992 a fost un slab pentru ”opoziția democratică”. PNL, unul dintre brandurile-vedetă, a decis să candideze separat și să-l susțină la prezidențiale pe Regele Mihai (!!!), în una dintre cele mai ridicole decizii politice postdecembriste. Campania și mobilizarea făcută de CDR au fost slabe și nici candidatul ”opoziției democratice”, Emil Constantinescu, nu s-a prezentat prea bine (tipologia candidatului arogant-pițigăiat – cei care n-au prins alegerile din 1992 să se uite în 2014 la candidații ”dreptei” ca să înțeleagă ce-i aia ”arogant-pițigăiat”). În 1992 poporul încă era amețit după 1989 și încă era mulțumit cu nivelul de trai.

Alegerile din 1996 veneau după o scădere de 4 ani a nivelului de trai, după ani de inflație și corupție, și au găsit o ”opoziție democratică” coaptă (pentru alegeri, nu pentru guvernare), mobilizată și cu o bună campanie electorală. În 1996 sistemul comunist a picat la vot. Atunci am avut parte de revoluția electorală, de o adevărată mobilizare anticomunistă. Așa se explică creșterea prezenței la vot atît în turul I cît și în turul II.

Avînd în vedere ritmul de scădere a prezenței și ieșirea din cursă a lui Băsescu și Iliescu, ne putem aștepta la o prezență de 8,5 – 9 milioane de alegători în turul I al prezidențialelor din 2014, asta în condițiile în care nu vom avea o gravă criză economică, mișcări sociale, războaie, răscoale, căderi de meteoriți sau alte asemenea. Să zicem că 1,5 milioane de voturi se duc spre periferici (DD, Vadim, udemerică, țăcăniți etc). Nu cred că DD va trece cu mult peste 500 de mii de voturi. În orice caz, nu va atinge milionul. Rămîn 7-7,5 milioane. Pe aceste voturi se vor bate Ponta, Antonescu și candidații ”dreptei”. Ponta se poate baza pe cel puțin 3 milioane de voturi (recordul negativ stabilit în primul tur de Geoană în 2009) Mai rămîn cel mult 4,5 milioane de voturi pentru care se vor bate Antonescu și candidații ”dreptei”. E nevoie de cel puțin 2,5 milioane de voturi, adică 30% pentru a trece în turul II. Iar în turul II, pentru candidatul ”dreptei”, dacă se califică, urmează bătălia pentru voturile lui Antonescu, ale perifericilor și a unei părți a absenților din primul tur.

Cred că în turul II al prezidențialelor din 2014 prezența va fi mai scăzută decît în primul tur, dacă în primul tur Antonescu și unul dintre candidații dreptei vor fi umăr la umăr în cursa pentru trecerea în turul II. Bătălia adevărată se va da în primul tur, în turul al II lea urmînd demobilizarea. Și aici am dat și răspunsul privitor la ce vor face votanții lui Antonescu în turul II, dacă acesta va fi eliminat din primul tur. O bună parte dintre ei vor sta acasă. Dacă ne uităm însă în istoria electorală postdecembristă, finaliștii s-au detașat clar din primul tur. Locul 3 nu a fost niciodată aproape de locul 2.

1992: diferență 2,4 milioane (Constantinescu-Funar)

1996: diferență 1 milion (Constantinescu-Roman)

2000: diferență 1,9 milioane (Vadim-Stolojan) sau diferență 0,8 milioane (Vadim-Stolojan+Isărescu) În turul I al prezidențialelor din 2000, Vadim a avut 3,2 milioane de voturi iar Isărescu și Stolojan împreună au avut 2,4 milioane de voturi. Isărescu, Stolojan și Roman împreună au avut 2,7 milioane de voturi, adică cu 500 de mii de voturi mai puțin decît Vadim. Î 2000 nici măcar unirea dreptei plus stînga plus restul lumii nu rezolva nimic

2004: diferență 2,2 milioane (Băsescu-Vadim)

2009: diferență 1,1 milioane (Geoană-Antonescu)

În 1996 Constantinescu a fost susținut în turul II de Petre Roman iar în 2009 Geoană a fost susținut de Antonescu, însă aceștia nu s-au atacat în turul I. Cuplurile Constantinescu-Roman și Geoană-Antonescu au funcționat și în turul I, nu numai în turul II.  În 2014 vom avea o situație inedită. Candidatul ”dreptei” va lupta pe viață și pe moarte împotriva lui Antonescu în turul I urmînd ca să-i ceară ajutorul și să apeleze la votanții săi în turul II.

Statistici din ”Era Băsescu”

• Cel mai mic scor cu care s-a intrat la prezidențiale în turul II: Geoană, 3 027 838 voturi, în 2009.
• Cel mai mic scor cu care a intrat cîștigătorul în turul II: Băsescu, 3 153 640 voturi, în 2009.
• Cea mai mare creștere între turul I și turul II: Băsescu, 2 122 168 voturi, în 2009.
• Cea mai mică creștere între turul I și turul II: Năstase, 602 656 voturi, în 2004.
• Cel mai mare număr de voturi: Băsescu, 5 275 808 voturi, în 2009.
• Cel mai mare scor cu care nu s-a intrat în turul II: Antonescu, 1 945 831 voturi, în 2009.
• Cel mai mic scor al partidului susținător al vreunui prezidențiabil care a ajuns în turul II: PDL, 2 312 358 voturi, în 2008, ca susținător al lui Băsescu în 2009.
• Cel mai mare scor al partidului susținător al vreunui prezidențiabil care a ajuns în turul II: PSD+PC, 3 798 607 voturi, în 2004, ca susținător al lui Năstase în 2004.