Votul prin metempsihoză

Ăştia voiau să ne conducă? Nişte dilii? Nişte dezaxaţi? Ăştia voiau să înghiţim flăcări violet cu iz de platformă electorală? Hrebenciuc, marele strateg, este speriat de bombe? Mihaela Geoană, zeiţa dragostei, a fost atacată de albinuţe energetice în coafură? Ghişe se plînge că, atunci cînd este atacat energetic de oamenii lui Băsescu, are ameţeli şi greţuri? Pe ăştia s-a chinuit presa să ni-i vîre pe gît? Pentru ăştia şi-au futut unii buna reputaţie?

Toţi avem cîte o scrînteală, o superstiţie, mai încrucişăm degetele, mai punem mîna pe coşar. Dar să votezi nişte saltimbanci complet duşi cu pluta să conducă o ţară, atunci ai nevoie de psihiatru.

Ajung să-mi explic modul în care au venit amendamentele la legea bugetului. Cîte cozi de mîţe moarte fierte în pipi de şobolan cu scuipat de lăcustă şi busuioc proaspăt au fost necesare pentru creşterea punctului de pensie? Cîte ouă de cioară fierte în lapte de căţea au fost necesare pentru redistribuirea fondurilor către consiliile judeţene? Cîte Omizi, Mercedese, Crăiese şi Ventuze au lucrat la cele peste trei mii de amendamente cu care a venit opoziţia în parlament?

Partea tragică este că oamenii ăştia mai au de frecat menta prin Casa de Nebuni a Poporului încă vreo trei ani. Cel puţin aşa se plînge globul meu de cristal…

Mesaj pentru galerii

Text apărut în 10 noiembrie 2008,  pe bleen.ro:

„Dacă mi-e greaţă de ceva, mi-e greaţă de trepăduşi înregimentaţi şi isterici.

E ca la fotbal: nu mă duc pe stadion fiindcă mi-e scârbă de galeriile de la peluză.

Sunt sătul de urletele voastre isterice, monomaniile voastre, onompatopeele voastre, strigătele de luptă ţipate monoton şi repetitiv, de isteria unor indivizi veşnic cu capsa pusă, veşnic asediaţi, veşnic aflaţi pe marginea prăpastiei, la o secundă de sfârşitul lumii, veşnic pândiţi de catastrofe, revoluţii, ultimatumuri, datorii sacre, obligaţii, acum ori niciodată, victorie sau moarte etc.

Isteria voastră pe TV, pe străzi sau pe net e una din principalele cauze pentru care ni s-a acrit de politică. Nu sprijiniţi pe nimeni, nu vă interesează nimic, nu ajutaţi pe nimeni. Nu faceţi decât să vă rezolvaţi propria dorinţă de acţiune şi de scandal, să vă vomitaţi monomaniile şi obsesiile, în aceleaşi cinci lozinci şi trei acuzaţii pe care le repetaţi la infinit.

Sunteţi propriul vostru public. Nu veţi schimba nimic şi nu veţi convinge pe nimeni. Nu aţi făcut decât să-i îndepărtaţi pe cei pentru care politica nu e o miză decât prin raportare la viaţa lor şi nu o miză pur şi simplu. Normal ar fi fost ca, odată aruncate toate lăturile, să vă calmaţi. Însă după cum se vede în cazul vostru, acreala şi isteria se autoreproduc şi au resurse nebănuite.”

Precizare extrem de importantă: Madame Blogary nu este afiliat niciunui partid. Nu este o platformă a PD-L. Şi nici nu va fi vreodată. Nu ne  vom cenzura din considerente tactice (e campanie, nu ataca pe ăla că e în luptă cu ăilalţi, nu-l lăuda pe ăla că se enervează militanţii ăluilalt, nu zice aia că le dai muniţie inamicilor politici ai lui x etc etc) şi nici din alte considerente ce ţin de bătălia politică.

Repet, să fie extrem de clar pentru toată lumea: Madame Blogary nu este un site militant. Nu ne simţim obligaţi în niciun fel să sprijinim un anume partid sau personaj politic. Asta nu înseamnă că sîntem imparţiali. Nu sîntem, dar nici nu ne-a cîştigat nimeni la belciuge. Nu confundaţi Madame Blogary cu biroul de presă al PD-L sau al nuştiucărui partid.

Poză compromiţătoare cu Viorică

Acum m-am prins ce era cu telefonul de la Videanu.

cum_arata_viorica

În imagine vedeţi persoanele care au intervenit energetic asupra lui Mircea Geoană, surprinse chiar în timp ce îl asaltau paranormal pe Viorică (ăla din mijloc, dacă îl recunoaşteţi, Videanu e chiar în spatele lui).  Hai, bă, Viorică, dă-o dreacu, hai să-ţi dăm şi ţie un pahar de şampanie, uite ce te-ai ofilit.

Locul religiei in retorica si habitudinile adeptilor noii stangi liberale

Crin Antonescu recunoștea în vara anului trecut, la școala de vară a TNL de la Mamaia, că nu e deloc bisericos. Începând de la a fi habotnic, de cele mai multe ori de ochii lumii și, până la a avea o minimă cultură religioasă, e cale lungă. Din Mamaia, liderul liberal s-a ipostaziat în rolul de președinte, la un tête-à-tête cu patriarhul. A declarat că primul lucru pe care l-ar face ca ipotetic șef de stat, ar fi să angajeze un dialog cu întâiul stătător al Bisericii Ortodoxe Române. Motivul invocat de aspirantul la cea mai înaltă demnitate este hilar: pentru că, patriarhul este liderul spiritual al națiunii. În atari circumstanțe, muntele s-ar duce la Mahomed pentru a i se prosterna la picioare. Crin Antonescu poate fi exonerat de neajunsul de a nu avea noțiuni articulate de religie sau spiritualitate, chiar cu amendamentul că a absolvit o facultate de filozofie, unde Dumnezeu era asumat până și în școala materialismului dialectic măcar ca un concept filozofic, dar îi pune sub semnul improvizației cultura civică și politică. Patriarhul este un slujitor al cultului, având cel mai înalt grad în ierarhia bisericii ortodoxe autocefale. În sens laic, este un administrator cu statut special al sistemului bugetar, regăsindu-se pe statul de funcții al Secretariatului de stat pentru culte. Niciun om politic nu l-a capacitat pe patriarh cu însușirea de lider spiritual, fapt care îl pune pe un palier sensibil egal cu ayatollahul suprem al Iranului, așa cum a făcut-o cu nonșalanță căpetenia liberalilor. Ayatollahul suprem este singurul lider spiritual  care derulează un proiect politic național, în parteneriat cu președintele laic.

În toamna anului trecut, Antonescu și-a mai nuanțat intențiile, însă a sporit confuziile cu privire la rolul patriarhului, care nu mai este liderul spiritual al întregii națiuni, ci călăuza celor “mai mulți dintre români”. Aflat în plină cataliză prezidențială, Antonescu atacă o marotă îndrăgită de politicienii fără niciun proiect pragmatic: reforma morală a poporului. Scufundată în mlaștina unei acute crize etice, ochii unsuroși ai patriei, se înalță rugători spre domn, în care identifică efigia noului mesia. Cum se va realiza acest deziderat utopic, în care corecțiile etice s-ar face după un dicteu prezidențial? Printr-un joint venture între președinte și patriarh, sub egida Academiei Române. Văduvit de cultură politică, Antonescu aduce din nou în actualitate contraproductivul model de conducere schizofrenică, inspirat din cel al republicii teocratice a Iranului, în care ayatollahul suprem își împarte sarcinile executive cu președintele laic, întru buna ocârmuire a turmei dreptcredincioșilor. Inovația în cazul de față este că în Republica Antonescu, procesul redeșteptării morale ar fi supravegheat de Academie, și nu de Gardienii Poporului, așa cum se întâmplă în Iran. Însă, indiferent cum ai pune problema, himera revirimentului moral al unui popor cu codul axiologic alterat, cu largul concurs al bisericii, nu se poate realiza decât prin instrumente contondente. Biciuirea în public, pentru fluieratul în lăcașurile de cult, ar fi cea mai blândă pedeapsă, nomenclatorul corecțiilor putând merge până la strângerea în menghină a mâinii drepte pentru furt, turtirea nasului pentru sperjur sau apostazie sau chiar câțiva pumni energici în cap pentru lobby explicit în favoarea Rusiei sau blasfemie. Pentru recidivă, pedepsele s-ar inspira din sharia, legea islamică în variantă hard, saudită: tăierea mâinii pentru efracție, a nasului pentru apostazie, lapidare pentru adulter și decapitare pentru viol sau trădare. Evul Mediu s-ar reinventa de la sine și ar găsi la curtea domnului Antonescu forme de expresie nevisate, pe care omenirea credea că le uitase în arhive.

Spre deosebire de șeful PNL, care visează să-și mântuiască neamul pe din două cu liderul spiritual al națiunii, percepția câtorva membri ai sinodului PNL cu privire la religie se reduce la o afacere de anvergură cu banii statului. Relu Fenechiu și-a făcut biserică prin Hotărâre de Guvern în cartierul de vile I.C. Brătianu din Iași. Cabinetul Tăriceanu a alocat de la bugetul de stat echivalentul sumei de 400.000 de euro, sub semnătura premierului titular, a ministrului Finanțelor și a celui al Administrației și Internelor. Afacerile spirituale ale noii stângi liberale sunt ceva mai baroce decât la o primă evaluare. Cabinetul cucernicului Cătălin a alocat din fondul său de rezervă suma de 200.000 de lei pentru înălțarea Bisericii “Sf. Iulian din Tars” și a Bisericii “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, din campusul studențesc “Tudor Vladimirescu” din târgul Ieșilor. Ctitorii lăcașurilor sunt cuviosul Vali Sălăvăstru, fostul lider al PNL Iași, finul fericitului Relu Fenechiu, eliberat de sarcină pentru corupție și fostul președinte al Camerei Deputaților, evlaviosul Bogdan Olteanu, absorbit de vraja Băncii Naționale. În peisajul sterp și profund desacralizat al noii stângi liberale europene, care alimentează mirajul unei constituții europene, fără nicio referire explicită la creștinism, cazul Antonescu este exotic. Cu asemenea liberali mimetici, personal nu-mi fac probleme că Europa este amenințată de islam. Cel puțin, nu partea de europenitate reprezentată de România. Cu asemenea liberali, proiectul politicii corecte asumat în statutul noii stângi liberale, n-are nicio șansă să contamineze România. Liberalismul de esență antonesciană se situează în afara mainstream-ului ideologic promovat de lordul John Alderdice, președintele Internaționalei Liberale. Dacă în Vest, islamului îi este asigurată notorietatea cu acordul tacit al unor complici creștini de calibru, incluzând marile trusturi media, România rămâne, iată, o țară fundamentalist ortodoxă, grație inculturii spirituale, civice și politice de care dă dovadă liderul PNL. Avertismentul lui Miloslav Vlk, arhiepiscop de Praga și primat de Boemia cu privire la pericolul islamizării Europei nu se intersectează cu România. Cabinetul Tăriceanu a avut grijă să însămânțeze biserici la tot pasul, la fel ca înaintașii săi social-democrați. Fiecare lăcaș de cult este o stavilă în fața islamului. Dacă albanezii au umplut în epoca comunistă plaja Mării Adriatice de milioane de țepușe de oțel, în care să se înfigă parașutiștii americani, care ar fi vrut să le invadeze  patria, liberalii ne umplu țara de mii de biserici, țăpărui de alungat strigoii islamului. Ca și în Evul Mediu, România lui Antonescu este pregătită să rămână filtrul Europei, păzind-o la fruntare de pericolul semilunei. Chiar dacă pentru a o păzi bine, Antonescu este pregătit să preia toate obiceiurile de casă ale semilunei, pentru buna ocârmuire și îndreptare morală a turmei dreptcredincioșilor.

Ce ne așteaptă în 2010? – partea I

Ieşirea din recesiunea economică declanşată de speculaţiile financiare americane din domeniul imobiliar va fi lungă, fragilă şi inegală. Acest ultim aspect reţine atenţia. Economiile emergente, altădată surghiunite la categoria „lumea a treia”, sînt bine poziţionate în acest an pentru o creştere economică care va depăşi substanţial performanţa anemică a „lumii întîi”. China şi India conduc în clasamentul aşteptărilor, cu creşteri PIB de 10% şi 8%, urmate de Rusia şi Brazilia. Forţate de criză, aceste economii sînt pe cale să se replieze de la un model de creştere dominat de exporturi la unul orientat către o creştere alimentată de consumul intern. Media de creştere a economiilor emergente este estimată la 6%, pe cînd cea a grupului G10 (cele mai importante economii occidentale) nu va depăşi pragul de 2%. Pentru lumea întîi, redresarea va fi caracterizată de o penurie de credit şi şomaj ridicat, cuplată cu riscurile asumate prin reflexul keynesian de a stinge focul prin intervenţii guvernamentale masive: Marea Depresiune a anilor ’30 ne-a învăţat că apetitul statului pentru control economic este stimulat de situaţii limită, iar odată preluat, acest control se transformă într-un factor care prelungeşte criza iniţială. Chiar şi în spaţiul occidental, inegalitatea este evidentă. Aparent, zona euro va suferi mai mult decît SUA.

Premizele europene sînt sumbre. În Spania, rata de şomaj a atins 19.3%, iar şomajul în rîndul tinerilor între 16-24 de ani se situează la 42%. În Grecia, şomajul tinerilor se ridică la 25%, în Italia la 27%, iar în Irlanda la 28.4%. Ţările baltice au trecut printr-un 2009 traumatic, înregistrînd anul trecut cel mai sever recul economic din UE, cu reduceri anuale de PIB cuprinse între 14% şi 18% – aceasta dupa un ciclu enonomic anterior care le adusese renumele de „tigri baltici”. Periferia zonei economice a Uniunii Europene rămîne foarte vulnerabilă, în principal datorită exploziei datoriei publice, preferinţelor pentru statul asistenţial şi intervenţionist şi, nu în ultimul rînd, datorită implicaţiilor negative ale monedei unice – euro.

Atenţie. Dacă pronosticurile de creştere economică modestă se vor adeveri – o medie UE de aproximativ 1.2% – atunci Banca Centrală Europeană va începe să mărească ratele de dobîndă şi să reducă lichiditatea monetară. O astfel de măsură este benefică ţărilor europene care au navigat cu relativ succes prin apele tulburi ale recesiunii, ca Germania, unde rata de şomaj este de 8% iar excedentul comercial solid. Însă pentru o ţară sever afectată şi cu probleme structurale majore, ca Spania, această măsură va exacerba şomajul şi deficitul comercial deja semnificativ, iar contracţia economică se va accelera. Efectul ar fi altul în cazul a două economii decuplate. Înainte de cedarea suveranităţii economice în favoarea monedei unice europene, o naţiune confruntată cu genul de recesiune produsă de criza curentă avea la dispoziţie un mecanism de răspuns bine ştiut: deprecierea monedei naţionale şi relaxarea politicilor monetare şi fiscale în scopul stimulării exporturilor şi creşterii cererii interne. Însă acest antidot nu mai este posibil în zona euro. În lipsa acestei opţiuni şi în eventualitatea unei creşteri economice modeste urmată de răspunsul previzibil al BCE, ţări ca Spania ar putea necesita transferuri masive de fonduri din partea ţărilor ca Germania sau intervenţia Fondului Monetar Internaţional. Ţările baltice sînt la rîndul lor asfixiate în bună măsură datorită euro, cu toate că încă nu au adoptat moneda comună. Problema lor constă într-o impunere prea timpurie şi prea strictă a benzilor de conversie monetară pre-aderare. Moneda naţională letonă a fost menţinută într-un interval de fluctuaţie faţă de euro de doar 1%, cu toate că intervalul permis era de 15%. Această stricteţe exagerată a produs dobînzi mici la împrumuturile bancare, rezultînd în explozia de împrumuturi investite în bunuri fixe, a căror valoare s-a prăbuşit după ce criza americană a traversat Atlanticul. Între 2004 şi 2008, salariile din ţările baltice au crescut cu pînă la 85%, ceea ce va face cu atît mai dureroase măsurile de austeritate necesare pentru ajustarea la noile condiţii. Pentru aderarea la euro, aceste ţări vor trebui să reducă drastic bugetul de stat şi datoria externă, în acelaşi timp sacrificînd cererea internă pentru îndeplinirea condiţiilor de convergenţă monetară.

Înrăutăţirea cauzată de o uşoară îmbunătăţire ar indica volatilitatea tranziţiei de la „one size fits all” la „fiecare pe spezele lui”. Avantajele colective de vreme bună – euro ajută prin stabilizarea preţurilor, eliminarea barierelor comerciale, micşorarea costurilor de producţie, toate într-un efort de uniformizare economică pozitivă creînd predictibilitate şi un cadru de referinţă comun – vor fi testate de răspunsul individual pe timp înşelător, cînd decalajele economice ale continentului ar putea fi amplificate în urma unui efect de cămaşă de forţă.

Imaculata concepţie a Monei Pivniceru

Mona Pivniceru a spus într-o emisiune televizată că nu concepe ca Florica Bejinaru să rămînă în funcţia de preşedinte a CSM.

Trebui dînlăuntru nuostru sî ni regenerăm umoral, ori diocamdatî aviem un mari ieşec şî nu ştim cari vuor fi costurili lui. Ie uo chiestiuni cari nîu trebui să s-întîmpli.

Duamnî, înlăuntrul dumniavuastră mi-a taiat pofta di mîncari.

Geoană, un pericol pentru energizante

După declaraţiile fulminante  ale lui Mircea Geoană de la Antena 3, legate de băieţii ezoterici ai pdl-ului, ăia care stăteau la confruntare pe lîngă camerele de filmat îi scoteau limba şi trăgeau pîrţuri ca să-i distragă atenţia, Mihaela, dragostea lui, revine cu precizări. Soţul ei  a fost atacat energetic. După ce am pus cap la cap declaraţiile celor doi am aflat cine sînt cei care l-au atacat pe prostănac: băieţii deştepţi din energie.

Sint Eu, Fatim, Cel Ce Vorbeste Cu Tine In Somn

Din episodul anterior: E noapte. Adunătura de pedelişti în frunte cu Zmeus, toţi voinici cu puşca lungă (mai puţin MiniMe), stau la pîndă de ciocoi cu papion pe Podul Înalt de la Mărăcineni. În lipsa ciocoiului-şef cu papion, Don Dinu, zis şi Sile Pietrol, voinicii lui Zmeus se mulţumesc şi cu reprezentantul acestuia în teritoriile ocupate, Călin, file de cec. La postul de comandă din Dăbuleni, Fincălştain, Mircică şi Adi urmăresc acţiunea în globul de cristal, pregătiţi să-i trimită în ajutor lui Călin, în lipsă de mineri, găştile de interese de la Rompietrol şi Armata Salvării.

La celălalt post de comandă, al Adunăturii, Zmeus pregateşte planul de bătaie împreună cu Valericus Strategikon.
– Prea Minunatule Pfmeus, îngăduie-mi să mă exprim. Am pfeva pe suflet, zise Strategikon, scoţînd un memory stick din USB-ul lui iStolo.
– Servule Valericus, ştii bine că te-am adus la noi pe post de Strategikon-Şef pentru ce ai pe creier, nu pe suflet. Nu, nu-ţi îngădui să te exprimi. Ce-o să faci? O să mai dai în gît la Agenţia de Monitorizare a Presei? Docil, Strategikon lăsă privirea în jos şi începu să se joace cu butonul de on/off al lui iStolo.

– Copiii mei, soldăţeii mei de plumb, avem nevoie de o diversiune, ceva. Trebuie să-i distragem atenţia lui Călin iar în timpul asta, Severus şi Avraamescu Cel Iute la Mînie să-l atace pe la spate, să-l înjunghie cu Parkerele şi să-i ţină o morală soră cu moartea. Aţi inţeles? tună Mai Mult Ca Perfectul. Işi drese vocea…
– Am tunat prea tare?
– Nu, iertată să-mi fie remarca, Atotcuprinzătorule, dar eu consider că ai tunat exact atît cît trebuie, potrivit în formă şi genial în fond. Ca de obicei. Pardon. Sorry. Scuze. Iartă-mă. Îmi pare rău, îi zise verde-n faţă Cezar, scuze, Preda.
– Da’ tu cine eşti?
– Eu? Eu nu sunt. Eu sunt cel ce nu este. Scuze. Îmi pare rău. Iartă-mă…
– Ok, ok, scuteşte-mă, Cel Ce Nu Eşti Şi, crede-mă, Nici Nu Vei Fi.
Zmeus işi aprinse o ţigară şi se întinse pe spate…
– Hai, veniţi cu idei! Care e diversiunea?
Tocmai de clipa în care vor fi luaţi la intrebări şi puşi să aibă idei le era cel mai teamă. Fiecare începu să-şi facă de lucru cu cîte ceva, sperînd să scape neascultat. Ca întotdeauna cînd era vorba de venit cu idei, în şedinţele strategice ale Adunăturii se lăsă o linişte neputincioasă.
– Mi-a venit o idee! sări Vameşul Rousseau, artistul politic naiv. Rămaseră interzişi cu toţii. Vameşul nu mai avusese decît o idee pînă acum în toată activitatea sa politică, şi p-aia o epuizase în bătălia pentru Bucureşti.
– Sa auzim, Vameşule. Hai, nu-ţi fie teamă…vrem soluţii, nu discuţii…ba, futu-vă muma-n cur, nu mai rîdeţi de el că se intimidează…iartă-i Taciturnule, că nu ştiu ce fac. Bine, fie vorba între noi, nici tu nu ştii ce faci…. dar asta nu e un lucru rău. E bine că nu ştiţi ce faceţi. Astfel nici inamicii nu vor şti. Asta e cea mai bună strategie de contraspionaj: să nu ştii ce faci şi să nu faci nimic.
– Mărite Zmeus, eu m-am gîndit s-o trimitem pe Ea Însăşi să-i distragă atenţia lui Călin. Gîndiţi-vă, o căprioară, blondă, rănită pe pod, chiar cînd trece Calin…. El, un gentleman, elegant şi delicat, sensibil la blonde, se dă jos de pe bicicletă, se apropie de ea s-o ajute, ea rănită, cu ochii mari, geme încetişor, neajutorată, el se apleacă, ii ia mîna într-a lui, o priveşte în ochii mari, îi verifică pulsul, o atinge….
– Auzi bă boule, tu ţii cu ursu’?
– Nu, Prea Mărite. Cu Cosmeanu.
– Tembelule, nu la Gazeta Suporterilor Mei De Elită mă refeream. Sări peste faza cu “îi ia mîna, o priveşte în ochi, îi verifică pulsul, o atinge”….ok, hai să zicem că în ochi poate s-o privească dar dacă o atinge şi îi ia mîna, dau marinăria jos din pod şi vă bat pe toţi! Da’ cine-i Călin ăsta, mă? Sanitarul pădurii? Pe Adi l-a atins, lui Papaşa Ilici i-a verificat pulsul, lui Mircică i-a luat mîna…..de Ea Însăşi nu se atinge, aţi înţeles?
Vameşul Naiv, încolţit şi luat prin surprindere de reacţia lui Zmeus, îl chemă în ajutor pe Cezar, scuze, Preda:
– Cezărică, zi descîntecul!
Umil, Cel Ce Nu Este începu incantaţia:
“Tatăl nostru
Care eşti aci de faţă
Sfinţească-se numele tău în Sondaje
Fie Impărăţia Ta
Şi numai a Ta
Precum iarna nu-i ca vara
Pîinea noastră cea de toate vilele
Dă-ni le nouă astăzi
Şi, accentuez, ne iartă nouă greşelile
Precum şi noi am iertat peremiştilor noştri
Şi nu ne duce pre noi pe programul doi
Ci ne izbăveşte de Avraamescu
Că a Ta este Ea Însăşi
Puterea şi Opoziţia
Rîul şi ramul
În Numele Tău
Al Ăleia Mici
Al lui iStolo
Adio Bip”
Impresionat de talentul în arta pardonului pe care îl arăta Cezar, scuze, Preda, Zmeus se mai domoli.
– OK, Ea Însăşi, du-te pe pod şi fă pe căprioara rănită, dar să nu te prind că-l laşi pe Călin să te atingă sau să-ţi verifice pulsul că îl bat pe Cezar, scuze, Preda de răsună valea.
– Cum ţi-e voia, Mărite Pisi, zise ea şi se ridică deja schiopătînd ca o căprioară rănită.
– Severuse şi Avraamescule, cînd el se apleacă s-o ajute, voi săriţi cu Parkerele şi-l înjunghiaţi.
– E principial şi moral să-l înjunghiem pe la spate, Stăpîne?
– Nu, tîmpiţilor. Şi nici nu trebuie să fie.

O privi cum se îndepărtează şchiopătînd şi îşi şterse o lacrimă din colţul ochiului stîng sau drept.
– Mi se rupe sufletul cînd o văd suferind, aşa rănită.
– Şi nouă ni se rupe, zise în cor Adunătura.

În groapa din şosea, unde-şi avea avanpostul de observaţie, MiniMe urmărea atent apropiindu-se silueta lui Călin pe bicicletă. Deodată, spre groaza sa (îi era frică de întuneric, de ţînţari, de poduri, de biciclişti şi de orice, în general), simţi o mînă pe umăr şi o răsuflare necunoscută în obrazul stîng.
– Nu te speria, micuţule. Sunt eu, Fatim, Cel Ce Vorbeşte Cu Tine În Somn. Mergeam pe pod, sperînd să mă întîlnesc cu Dumnezeu, Moise, Fecioara Maria, Allah, Napoleon, Ceauşescu, Aristotel, Hitler, Seneca, Arafat sau Bumbescu şi am văzut o mogîldeaţă la Orizont. Mi-am zis: cum dracu, n-am trecut de Orizont? Parcă a doua staţie de la Ho Şi Min era Favorit, din cîte mai ţin eu minte. Sau Ho Şi Min sunt două staţii? Hm, ce s-a schimbat Bucureştiul în doar 3 luni, de cînd a venit Che Gargara la Primărie! Mă rog. Mă bucur că eşti tu, Micule Napoleon, ultimul meu prieten. Căci, nu-i aşa, zise el smulgîndu-şi calm părul din cap, prietenul la nevoie se cunoaşte. Deci, cum spuneam, mă bucur să te cunosc. Eu sunt Horea, Cloşca şi un pic Crişan, tu cine eşti şi ce cauţi aici? Ce vrei de la mine? De ce nu mă laşi în pace? De ce mă urmăreşti? Aha, te ştiu. Eşti ăla de la scara doi, care parchează pe locul meu. Te-am văzut odată cînd băteai covoarele şi dădeai tot praful spre mine, dinadins. Tu mi-ai furat preşul de la intrare! Deci, eu mă numesc Fatim. Mă duc să fac pipi, nu vă supăraţi, domnule, puteţi să-mi ţineţi rînd pînă mă întorc?

(6 sept 2008 – ep. 9 din serialul Politicuri)

Prognoze blogosferice 2010

De pe: Jurnalul Soacrei Mici

Anul Tigrului si-a deschis deja un ochi curios asupra blogosferei moldovesti si a ramas larg holbat ca toate felinele in timpul anesteziei. Asta din cauza efectului neasteptat a focurilor bengale aparute pe loc gol in primele zile ale lui ianuarie. Astrele o sa-l tina holbat in continuu pana la sfarsitul lui februarie.

2010 o sa fie unul cu mari schimbari pentru blogosfera. Dar nicio planeta din sistemul solar, nici chiar Neptunica-cel-indepartat, nu indrazneste sa ne promita niste schimbari pozitive. Doar niste iluzii, bine ambalate, cu efect exploziv, impresionant, dar… efemer. Derutant de efemer, cauza din care, sfarsitul lui februarie va culege voios in barca sa “Depresia magna” o duzina de bloggeri care se credeau ca au pasit cu dreptul in 2010. Chiar si cei mai rezisteti o sa cedeze cand vor realiza ca traficul generos din ianuarie a fost doar un vis erotic cu demi-orgasm care risca sa se repete doar peste vreun an.

Pe unii bloggeri veterani Luna o sa-i intepe cu o nostalgie pentru vremurile de odinioara. Mai intai usurel, apoi din ce in ce mai simtit, ca o masea turbata. O gloata galagioasa de blogherasi, parca creati la comanda pentru trafic, o sa-i duca cu gandul la o vorba nascuta pe alte meleaguri (ce pacat!): “Ia seama ce-ti doresti, blogherule! S-ar putea sa se indeplineasca! Ai vrut miscari, atitudini si reactii in blogosfera? Cat mai multe?! Na, prinde! Simte si tu puterea turmei! Daca nu esti cu ei, devii automat impotriva lor!”

Luna martisorului pregateste teren virtual pentru un flux de posturi scandaloase care vor fi de fapt niste ecouri din politica moldoveneasca. Ceva legat de limba, constitutie, rusi, romani sau turci… scarbos de previzibile cu comentariile lor cu tot. Va sugerez sa va luati vacanta. Tot in aceasta perioada o sa mai apara cateva bloguri de politicieni ponositi in speranta de a-si insuruba mai sigur posteriorul in fotolii parlamentare. Nimic nou sub soare, un elan trecator de bloggeri mediocri. “Sub-mediocri”, precizeaza Mercur.

In martie-aprilie, blogosfera paseste ferm in constelatia Gemenii. Semn astral dublu, ce vine sa sugereze un dublu trafic pentru toti bloggerii inscrisi la Blogovat.

In luna mai cateva VIP-uri autohtone isi vor trage bloguri. Cineva, neinspirat (asta o sa vedem spre toamna) ii va convinge ca merita de tocanit cu dejtele pe taste. Pentru ca e la moda (unu),  s-apoi (doi)… aici o sa urmeze o pauza care va ascunde de fapt o judecata mioritica (sa guste si ei cum e sa fii injurat, ia sa vedem cum o sa se discurce) secondat de o aberatie pe post de argument.

Spre vara-toamna Venus ne promite nunti in blogosfera. Inca nu e sigur pentru nasei si socri, dar mirii si miresele precis ca o sa aiba un http:// si deci n-o sa intarzie sa plaseze poze si video cu hai tupa tupa. Vor fi incercari de nunti/cununii/prima noapte in regim live. Deci blogosfera o sa aiba ce scana, felicita sau discuta pe fata si pe dos. Chiar si in timpul orelor de lucru? Aici Jupiter se scarpina la urechea dreapta si se gandeste daca merita de aratat cartile pe fata. Toate cartile cu adrese de IP.

Spre toamna anului 2010 se va produce un evenement inedit, absolut nou in fauna virtuala moldoveneasca. Un grup de bloggeri cu experienta o sa intre in prima faza de implementare a unui proiect care se va revarsa din virtual in real. Cat de reusit sau nu va fi proiectul ni-l va demostra abia anul 2011.

In suma, anul 2010 va fi unul de false sperante, cu isterii si dezamagiri, cu suisuri explozive dar si depresii colective, cu cantitatea care va domina obraznic calitatea.

Vestea buna de la nenea Tigru holbat: vor aparea oameni valorosi in blogosfera. Dar, Duamne, cat de putini! Pe langa cei, tot putini care exista acum. O specie rarisima de bloggeri care nu se gandeste doar la trafic si faima. Cei care nu au nimic de schimbat, nimic de castigat, nimic de demonstrat globului pamantesc si satelitului sau. “De-asta is putini”, ofteaza la spatele meu Mercur.

Nota: Postul dat e o nascocire. Nici nu pun la indoiala ca ma credeti pe cuvant. fumatul e periculos pentru blog