Distrugerea opoziției cubaneze – modus operandi

La conferința de presă din 9 aprilie 2003, prilejuită de arestarea celor mai importanți 75 de dizidenți cubanezi, ministrul de Externe Felipe Pérez Roque al regimului de la Havana a dezvăluit că efectivele DSE (Departamento de Seguridad del Estado – Departamentul Securității Statului) depășesc 60.000 de cadre. Adevărata activitate de strângere de informații cu privire la dușmanul din interior al regimului castrist nu o face impresionanta armată secretă la care se referă Roque, ci câțiva pioni selectați scrupulos, precum cumplitele agente Tania sau Vilma, infiltrate în mișcarea de opoziție. Identitatea agentei Tania a DSE a fost dezvăluită a doua zi, pe 10 aprilie, în presa controlată de regimul de la Havana. Prin devoalarea ei publică, regimul face o demonstrație de forță că nu se mai teme de absolut nimic. Decapitarea opoziției a fost pregătită cu lux de amănunte, de cel puțin 15 de ani. În după amiaza-zilei de 10 aprilie, agenta Tania va fi sărbătorită de municipalitatea de partid ca o adevărtată eroină a națiunii. Nu singură, ci împreună cu soțul ei Roberto Martínez Hinojosa, la rândul său tot un agent pe deplin conspirat al DSE, până cu o zi în urmă.

Identitatea reală a agentei Tania a șocat Americile, din Chile până în Alaska. Ea s-a dovedit a fi una din cele mai respectate figuri ale opoziției anticastriste, profesoara universitară Odilia Collazo Valdés, președintele Partidului pentru Drepturile Omului din Cuba. Agenta Tania n-a mai putut să-și stăpânească lacrimile, când a început să îngâne imnul național, laolaltă cu vulgul care a venit să o aclame și la unison cu adevărații ei frați de crez și tovarăși de luptă, după o umiliță care s-a înstăpânit nemiloasă peste biografia ei, vreme de peste două decenii. Ceremonia a început în fața Consiliului Popular Rocafort, din sectorul Ziche, după care s-a mutat în modestul ei domiciliu din cartierul havanez San Miguel del Padrón, din spatele portului. Acum, după ce epoca dezonoarei s-a sfârșit, agenta Tania este gata pentru noi bătălii. Așa și-a sigurat cititorii activistul Fidel Rendón Matienzo, în presa de partid a regimului castrist.

Destinul Odiliei Collazo Valdés, alias Tania, se împletește strâns cu soarta tristă și abandonată a polițistului Roberto Martínez Hinojosa, soțul profesoarei. Pentru tovarășii săi din Poliția Națională Revoluționară, Roberto Martínez Hinojosa n-a încetat să rămână un trădător, până pe 9 aprilie 2003. A doua zi, vălul disprețului s-a ridicat de pe fața sa și Roberto

s-a născut a doua oară, împreună cu Odilia, alias Tania. Havana, San Miguel del Padrón, cartierul profesoarei Collazo. Patria își recompensează eroii. Fostul căpitan de poliție Roberto Martínez Hinojosa, este prezentat în fața națiunii drept agentul Ernesto al Securității statului. Dat afară în 1994 pentru trădare, Roberto este recuperat în taină, dinainte vreme, în cadrul unui plan diabolic al Securității și conspirat ca agent pe deplin acoperit. Roberto Martínez Hinojosa a trebuit să-și abandoneze sarcinile, să se lase dezonorat și degradat și să părăsească rândurile Partidului Comunist Cubanez. Patria și Revoluția au alte planuri cu fostul căpitan și cu nevastă-sa, profesoara. Misiunea lor este să înfiltreze o organizație contrarevoluționară de cartier, care dă dureri de cap regimului și clamează în văzul SUA drepturile omului. Astăzi, 10 aprilie 2003, vremea dezonoarei s-a isprăvit pentru totdeauna. Cuplul primește recunoștința șefilor, a oficialilor, a ofițerilor, sergenților și soldaților din unitatea 11 de poliție, în prezența lui Alejandro Herrera, primul secretar al Partidului pe municipiu, asistați de reprezentanții Ministerului de Interne, ai Comitetului de Apărare a Revoluției și ai Federației Femeilor Cubaneze.

Peste o lună, Editura Politică a Partidului Comunist Cubanez scoate cartea-interviu “Los Disidentes” în doar zece zile. Roberto Martínez unul dintre autorii cărții “Los Disidentes” a rugat-o pe sinistra eroină a drepturilor omului din cartierul San Miguel del Padrón al Havanei, să-l lămurească cum a început colaborarea ei cu Securitatea, iar Tania își alege cuvintele cu grijă, ca și cum le-ar pieptăna cu cărare pe mijloc: “În anul 1988, Securitatea Statului din municipiul San Miguel del Padrón a vorbit cu mine și mi-a explicat că e nevoie să mă apropii de persoanele care aparțin grupurilor militante pentru drepturile omului, care operează în zonă. San Miguel este un municipiu care a avut câteva probleme de genul acesta”. Când Roberto Martínez o întreabă pe Collazo dacă aici s-a născut Tania, profesoara îi răspunde senin: “Nu, aici s-a născut Betty, primul meu nume conspirativ, și ceva mai târziu l-am primit pe acela de Tania, în onoarea Tamarei Bunke”. Zisă “Tania”, Tamara Bunke a fost tovarășa de gherilă a lui Che Guevara, în Bolivia.

Pe 20 mai 1988, Tania se va integra ca membru al Partidului pentru Drepturile Omului din Cuba, al cărui președinte va deveni în 1993. {edințele conspirative ale partidului se vor muta acasă la ea, în strada Praga, care avea avantajul că era amenajată într-o peșteră insalubră, dosită strategic într-un unghi mort al orașului. “Toate aceste condiții stimulau lucrul”, a susurat Tania, în interviul care îi va asigura recunoștința națiunii și o nefastă popularitate internațională. Arestările masive din 2003, care au precedat cu puțină vreme înainte apariția cărții “Los Disidentes”, și care au condus la decimarea dizidenței anticastriste din interiorul insulei, au legătură explicită cu neobosita activitate a agentei Tania. Ce rămâne totuși, de neînțeles, din această poveste absurdă și tiranică, este maniera neobișnuită prin care DSE a dezvăluit identitatea unuia dintre cei mai importanți agenți ai ei. Or, o asemenea siguranță de sine denotă că regimul de la Havana a considerat că  în 2003 a anihilat definitiv opoziția și, că operațiunea de înfiltrare a dizidenței, începută probabil cu 15 de ani înainte tocmai încheiase o epocă.

“Am început să trăiesc cel mai sublim moment din viața mea”, – zice agenta Tania –, când direcția Revoluției m-a desemnat, împreună cu un grup de tovarăși din Securitate, să compar ca martor în fața tribunalului, pentru a demasca activitățile elementelor contrarevoluționare aflate în solda imperiului nord-american”. Tania va raporta la securitate că mai mulți  activiști pentru drepturile omului arestați la domiciliu se întâlnesc cu cunoscuți ziariști, colegi activiști și opozanți, cu care schimbă informații despre cei aflați în închisori. Printre jurnaliștii denunțați de Tania apar numele lui Gustavo Cordero de la “Noti Cuba”, Amarilys Cortina de la “Cuba Verdad”, Osvaldo de Céspedes de la “Cooperativa Ziariștilor”; Omar Rodríguez Salud de la Agenția “Nueva Press”; Rafael Peraza de la “APO”; Jorge Rivera Castillo de la “Habana Press”. Activiștii care au interdicție de

a-și părăsi domiciliul sunt Nelson Aguiar de la Partidul Ortodox; Estrella García Rodríguez de la CTDC (Confederația Muncitorilor Democrați din Cuba); María García Delgado de la Mișcarea “24 de Februarie”; Carlos Ríos de la “Cambio 2000”; Jesús Yanes Pelletier de la Comitetul Cubanez pentru Drepturile Omului; Clara Morales Martínez de la Mișcarea “13 Iulie”; Onelio Pérez de la CTDC; Ileana González de la Partidul “30 Noiembrie”. Tania gândește ca un ofițer și propune un plan de măsuri pe măsura gândurilor care nu o lasă să doarmă liniștită: “În afara domiciliului să aștepte momentul oportun una din persoanele oficiale care i-a avertizat să nu-și părăsească locuința, care nu trebuie să fie îmbrăcați neapărat în uniformă. S-ar putea aranja acest amănunt cu elemente din Brigăzile de Reacție Rapidă, care să instaleze pichete de pază care să rețină la domiciliu pe cine consideră ei că este necesar. Să iabă asupra lor stații de emisie-recepție și când persoanele arestate la domiciliu vor încerca să-și părăsească locuințele, gărzile să anunțe poliția și să-i rețină. (…) E necesar ca atunci când li s-a spus clar să nu iasă din casă, să fie arestați deîndată”.

Probabil că acțiunea de decimare a opoziției s-a inspirat din mișcarea “celor o sută de flori” inițiată de Mao, pentru a scoate la iveală elementele ostile regimului de la Beijing. În 1956 un grup de intelectuali din Ungaria a format “Cercul lui Petöfi” care a organizat forumuri și dezbateri critice la adresa guvernului de la Budapesta. Acțiunile grupului vor conduce la izbucnirea revoluției antibolșevice, zdrobită în urma intervenției Armatei roșii. Mao Zedong a tras învățămintele de rigoare din “evenimentul ungar”, iar peste un an va cere ajutorul intelectualității chineze, pe care a invitat-o să participe la “rectificarea” Partidului Comunist Chinez”. Evenimentul a rămas cunoscută în istorie sub numele “Mișcării celor o sută de flori”. Sloganul mișcării a fost “Să lăsăm să înflorească o sută de flori și să permitem să concureze o sută de curente de gândire”. Scopul acțiunii lui Mao Zedong a fost acela de a provoca și vizibiliza “elementele ostile Partidului” din rândul populației. În scrisoarea sa din 1957, adresată șefilor de partid din provincie, Mao Zedong își face cunoscută intenția de a “momi șerpii afară din găurile lor”, lăsându-i să-și expună liber pozițiile în numele libertății de gândire și a rectificării PCC. Scenariul chinezesc pare importat de Partidul Comunist Cubanez și implementat de securitatea castristă. Agenții securității, Tania și Ernesto, infiltrați adânc pe sub pielea opoziției, vor contribui la rectificarea “Mișcării celor o sută de flori”, adaptată la realitățile cubaneze. Nota de plată a fruntașilor opoziției cubaneze este șocantă: la un total de 1454 de ani se ridică numărul anilor de pușcărie, a celor 75 de jurnaliști independenți, disidenți și intelectuali de marcă, arestați și condamnați în regim de urgență cu până la 27 de ani de închisoare, de regimul castrist, în martie 2003.

(sursele consultate pentru realizarea acestui material s-au bazat pe cartea-interviu “Los Disidentes”, Rosa Miriam Elizarde, Luis Baez, La Habana, Editora Política, 2003; oficiosul “Granma Internacional” al Partidului Comunist Cubanez; www.cubanet.org).

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.