Sinteză a proiectului de lege privind votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate

Proiectul de lege urmăreşte să asigure accesul mai amplu, mai uşor şi mai puţin costisitor al românilor din străinătate la procesul electoral din România, eliminând în acelaşi timp supraaglomerarea secţiilor de vot din străinătate şi asigurând o alternativă de exprimare a votului pe care multe democraţii avansate o utilizează deja cu succes.

Proiectul are la bază principii precum garantarea dreptului constituţional la vot, egalitatea de şanse între toţi cetăţenii români în exercitarea dreptului la vot, păstrarea secretului votului, gratuitatea votului, caracterul opţional al votului şi garantarea corectitudinii alegerilor.

Votul prin corespondenţă al românilor din străinătate are ca prim pas realizarea listelor electorale. Aceste liste vor fi întocmite şi actualizate de către reprezentanţele diplomatice şi consulare ale României pe baza declaraţiilor cetăţenilor români care trăiesc în străinătate. Acest lucru presupune, evident, ca cetăţenii români să intre în contact cu ambasadele sau consulatele României. Acest lucru se poate face atât individual, cât şi prin intermediul asociaţiilor românilor din străinătate, care vor funcţiona ca parteneri ai statului român, sprijinind popularizarea noului sistem de vot şi informându-i pe românii din străinătate despre realizarea listelor electorale.

Cu cel puţin 5 zile înainte de data alegerilor, cetăţenii români din străinătate înscrişi în listele electorale de la ambasade şi consulate vor primi prin poştă câte un plic cu buletinul de vot, cu certificatul de alegător şi cu instrucţiuni privind votarea. Alegătorul îşi va exercita dreptul de vot bifând opţiunea dorită, iar apoi va pune buletinul de vot într-un plic pe care-l va sigila. Acest plic sigilat, împreună cu certificatul de alegător, va fi pus într-un nou plic, mai mare, care va fi expediat la ambasada sau consulatul de care ţine alegătorul. Expedierea de tip plic în plic va însemna o garanţie în plus pentru secretizarea votului. Opţiunea de vot va trebui expediată cu cel puţin 3 zile înainte de ziua votului, iar costurile corespondenţei vor fi suportate integral de către statul român.

Ulterior, după primirea votului prin corespondenţă la ambasadă sau consulat, se va proceda la validarea plicurilor şi consemnarea lor în registrul electoral. Plicurile mari vor fi deschise, se va verifica existenţa certificatului de alegător, iar plicurile sigilate conţinând voturile vor fi puse în urne speciale de vot, asigurându-se astfel anonimitatea votului. Aceste plicuri sigilate vor fi deschise doar după închiderea urnelor, după care se vor număra voturile. Rezultatele votării pe fiecare secţie de vot din străinătate vor fi comunicate incluzând şi voturile exprimate prin corespondenţă.

Votul prin corespondenţă creează o modalitate alternativă de vot pentru cetăţeanul român din străinătate, fără a exclude însă modalitatea tradiţională de vot. Dacă alegătorul doreşte să-şi exercite dreptul de vot chiar în ziua alegerilor, direct în secţiile de vot deschise de ambasadele sau consulatele României, el va avea în continuare această posibilitate. Posibilitatea de vot direct e deschisă chiar şi celor care au primit acasă plicurile cu buletine de vot şi au decis totuşi să renunţe la votul prin corespondenţă. Ei se pot prezenta personal la secţiile de vot, cu condiţia să vină la secţia de vot cu certificatul de alegător şi cu buletinul de vot nefolosit.

Nota redacției: Discuțiile de la ultimul ceai s-au centrat în mare parte pe subiectul votului prin corespondență. Proiectul doamnei Raluca Turcan poate deveni o finalitate fericită a discuțiilor noastre. Sînteți invitați cu toții să comentați și să propuneți îmbunătățiri. Subiectul e important, vă rugăm faceți un efort să fiți on-topic. Puteți descărca proiectul integral aici: Proiect de lege vot corespondenta

Facebook Comments

115 Comments Sinteză a proiectului de lege privind votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate

  1. John Galt

    Exista solutia votului electronic criptat cu cheie publica/privata, in care optiunea fiecaruia se poate verifica in orice moment, transparent si in deplina anonimitate, iar la final se poate afisa o lista in care fiecare votant sa verifice daca votul sau a fost luat in calcul sau nu.

    Rezultatele partiale ale sectiilor se cripteaza cu chei independente ce sunt oferite TUTUROR partidelor / participantilor / observatorilor la alegeri, sansele de fraudare de ORICE fel fiind reduse la minimul absolut.

    Insa cine sa caute astfel de solutii..

    Reply
  2. mariusmioc

    @Florin Cojocaru (cu scuze pentru răspunsul întîrziat): Pusul în plic nu-i musai să se întîmple acasă la cetăţean, se poate face la sediul local de partid. Adică, cetăţeanului i se poate cere să aducă buletinul de vot în alb şi certificatul de alegător, iar de votat şi trimiteri poştale se ocupă partidul. Mai mult, se poate condiţiona şpaga de primirea prealabilă a buletinului de vot în alb şi a certificatului de alegător. În situaţia actuală măcar şpaga trebuie dată în avans, fără a exista certitudinea că în ziua votului va avea efect.

    Reply
  3. mariusmioc

    Întrebare: cum se asigură secretul votului? Nu la ambasadă, ci la fiecare cetăţean în parte.

    Adică: reprezentantul unui partid care a dat şpagă românului din străinătate (în limitele îngăduite de lege, desigur: o găleată şi o umbrelă), poate să controleze ce pune în plic votantul respectiv. Cu sistemul actual şpagă poate să-i dea, dar de controlat nu-l poate controla.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @mariusmioc: cum pusul in plic se intimpla acasa la cetatean, atunci politicianul ar trebui sa fie excesiv de ubicuu sa fie in citeva sute de mii de case simultan. Adica sistemul e mai imun la influentare decit cel actual unde, daca au facut o suveica, votantul TREBUIE sa dea buletinul de vot alb ca sa-si primeasca plata.

      Reply
  4. Pingback: Votul prin corespondenta – in curand in dezbatere in Parlament | Diaspora Voteaza

  5. Alexandru

    @Florin:

    …de cumparat hartii de 50€ se poate, cu contravaloarea in dolari de exemplu.

    Lasand bascaleala la o parte, este clar ca se poate securiza orice proces insa romanii isi vand voturile extrem de ieftin si simplu !!!

    Eu am participat la alegerile prezidentiale in Franta ca observator si francezilor le este frica azi sa nu fie fraude prin masinile de votat electronice. Asadar daca francezilor le este frica de frauda, crezi ca noi ar trebuii sa stam linistiti?

    Spune-mi paranoic, dar eu stiu sigur ca in Romania se fraudeaza si cred ca se va frauda si mai mult cu un asemenea sistem…

    Aprops de rromi, cat crezi ca va costa votul unuia care doarme in strada?
    http://pdl-franta.blogspot.com/2010/08/tiganii-fr

    Reply
  6. Alexandru

    Buna, eu locuiesc in Franta de 20 de ani si votez prin corepondenta pentru Ordinul Arrhitectilor din Franta. Totul este ok si rapid aici in Franta…insa pentru votul pentru romani MA OPUN CATEGORIC ! Este o greseala imensa !

    Scurt si la obiect, maine se aproba votul prin corespondenta, poimaine deputatul X se duce la 10 oameni carora le sa zicem 500.000€, astia zece impart cate 10 € la 50.000 de romani si cumpara buletinele de vot. Sau mai simplu, deputatul X da 500.000€ si cumpara direct buletinele de la tipografie. Sau si mai simplu, la numarare apar 50.000 de buletine in +…Nu uitati ca avem un deputat ales cu mai putin de 50 de buletine de vot favorabile !!!

    Sau poate credeti ca asa ceva nu ar face nimeni in Romania?

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @Alexandru: acolo, in Franta, la tine, tu poti cumpara hirtii de 50€ de la tipografia de bani? Daca vrei sa securizezi un proces, il poti securiza, in Franta sau in Congo sau in Romania. Cit despre un deputat care sa plateasca 500.000 la zece oameni, cred ca visezi.

      Reply
  7. Yeba

    @Deceneu, fii dragut si nu ma asocia cu Iliescu, nu asta am vrut sa spun, am vrut sa spun ca atacarea/criticarea partidelor adversare este o practica legitima !!!! Vezi campaniile americane.

    Iar postarea era despre votul prin corespondentza, eu la el ma refeream in primul rind, n-am info despre votul electronic si nici nu-mi place sa ma conving singura dinainte ca va fi administrat de STS alone.

    Reply
  8. Deceneu

    @Yeba "Stii vreo tara in care partidele nu-si ataca adversarele in campanie"

    Asta-i ca vorba lui I Iliescu, "toate tarile au coruptie".

    E adevarat, dar in ce proportie este in romanica si care-i ponderea coruptiei in Suedia?

    Franta din 1988 a adoptat prevederea ca urnele elctorale sa fie transparente, pentru ca cetatenii care voteaza primii sa poata sa se convinga ca sunt goale.

    "putem sa țesem orice scenariu si nu cred ca rezista vreun sistem de vot."

    Fraudele pot fi limtate si diminuate daca se adopta prevederi severe si daca se si aplica. De ce tarile democrate nu au introdus votul elecronic pe scara larga? Prima tara a fost Estonia in 2005.

    Pentru ca exista riscri mari de fraudare, transparenta si posibilitatea de control a procesului de vot din partea partidelor si a societatii civile scade dramatic.

    Reply
  9. morris

    Ponta cica PSD-ul nu voteaza legea ANI. Oricum,,,ei nu voteaza nimic; asa a zis sefu'lor. Sa vedeti circ in plen. Of, mama…ce tara! Jigniri,acuzatii,injuraturi, fara argumente, probe. Vi frumos la tv si spui in conferinta de presa( ca e mai pompos!),orice prostie si te propui la guvernare pe motiv ca astia de acum fura si nu stiu sa conduca tara. Nu uiti sa-l acuzi pe Base si Boc de toate relele. Zambesti si te retragi in pas de dans; nu te intreaba nimeni ceva, monologul tau e cursiv, fara jena, nefragmentat de intrebari incomode. Si uite asa se face cariera in politica si maine poti ajunge presedinte! Iar noi aici, vorbim de alegeri prin corespondenta! Cand vad acest peronaj de calitate indoielnica, ipocrit si fatzarnic, zambind ca Iliescu si NIMENI nu-l critica, nu-i da peste nas, imi vine sa urlu! Pe seara mai ramane sa vina si papitzoiul de Antonescu si avem imaginea conducatorilor ce vor fi votati prin corespondenta!

    Reply
  10. Bleen

    Există o variantă de vot "negativ": alegătorul taie de pe listă candidaţii pe care nu-i doreşte. Candidatul care adună cît mai puţine voturi negative, cîştigă. E un sistem care încurajează mediocritatea tăcută, insignifianţa, mersul pe burtă, strecuratul. Cîştigă cei care nu sînt nici simpatizaţi, nici antipatizaţi, care nu creează controverse în jurul lor, care nu spun nimic. Cîştigă şterşii fără opţiuni, care nu deranjează pe nimeni.

    Reply
  11. AccesDirect

    Cred ca au fost la ceai fara stirea nevestelor.

    @Yeba: greu cu relationatul castei politice la noi, in buna traditie a dezbinarii valahe. Interesanta ideea votului negativ valabil, desi habar n-am cum devine asta in practica.

    Cred si eu, la fel ca tine, si ca domnul Manolescu, ca daca ne umbla mintea numai la rau, orice solutie e terfelita de reaua intentie constitutiva.

    Reply
  12. AccesDirect

    O buna metoda ca sa scapam de politicienii notorii dar toxici, ar fi sa se limiteze numarul de mandate la care pot participa consecutiv. Maxim doua sa fie, ca la presedinti.

    Iar apoi sa nu li se dea voie sa se refugieze in tot felul de agentii guvernamentale sau consilii de administratie. Unde pot taia frunza la caini pana cand le vine iar randul.

    Reply
  13. Bleen

    Sistemul de vot cu alegerea prin eliminare a antipatizaţilor mi se pare cea mai proastă variantă posibilă. Partidele nu vor mai avea simpatizanţi ci antipatizanţi.

    Reply
  14. Yeba

    @Deceneu, pai cam asta ziceam si eu, ca daca se pleaca de la intentia de frauda (a tuturor), putem sa țesem orice scenariu si nu cred ca rezista vreun sistem de vot.

    N-am mai auzit de votul negativ = impotriva tuturor partidelor – mie mi se pare ca ar duce la haos. Daca ramin 322 🙂 de locuri libere in Parlament care este urmarea, ce se intimpla a doua zi? Stii vreo tara in care partidele nu-si ataca adversarele in campanie (nu bilciul de la Antenele irealitatii, dar diverse acuzatii, pedalatul pe greselile de campanie, dezvaluiri cu probe etc.) ?

    Ar fi ca intr-o biserica interconfesionala, vine fiecare si isi face slujba in legea lui, nu se leaga unii de altii. Doar ca aici nu merge, trebuie sa relationeze, ca e obligatoriu sa relationeze cumva dupa alegeri.

    Reply
  15. Deceneu

    @Yeba "Cele de mai sus reprezinta infractiuni ca oricare altele si sunt usor de dovedit."

    Cel mai usor de dovedit este votul multiplu, dar nici un partid politic nu a fost interesat sa dovedeasca fraudele, desi ele au fost cu sutele sau miile. Fiecare a considerat ca poate frauda mai mult decat adversarii. Nu s-au adoptat buletine de vot inseriate ca sa se poata multiplica prin fotocopiere. Se poate frauda la centralizarea voturilor, pentru ca nu se publica in mass-media si nici pe situl Autoritatii Electorale, situatia pe fiecare colegiu si circumscriptie electorala. De ce nu se fac publice situatile din Procesele verbale? Lipsa de transparenta are un singur motiv, posibilitatea de fraudare la centralizare.

    Acelasi lucru cu votul electronic sau prin corespondenta.

    Este promovat pentru ca poate fi fraudat si frauda nu poate fi dovedita.

    Sunt convins ca votul electronic va fi gestionat de STS (Serviciul de Telecomunicatii Speciale), care este o structura obedienta puterii.

    As fi de acord cu votul electronic daca procesul electoral ar fi gestionat de UE. In politicienii romani nu am incredere, pentru ca indiferent din ce partid fac parte pot fi "determinati" sa accepte fraudele asa cum sunt "determinati" sa migreze de la un partid la altul.

    Eu sustin introducerea votului impotriva tuturor valabil, care sa aiba ca efect locuri libere in parlament si consilile locale, proportional cu voturile impotriva sau albe. Legea actuala nu permite sa exprimi votul negativ la adresa tuturor partidelor, deci limiteaza un drept fundamental.

    Un asemenea vot va obliga partidele sa renunte la campania negativa la adresa adversarilor prin care beneficiaza de votul negativ, si le stimuleaza sa duca o campanie pozitiva cu masuri concrete pentru atragerea electoratului.

    Reply
  16. Nemo

    Florin: am frunzarit/citit articolul cu pricina.

    aia spun ca tocmai tinerii sunt segmentul majoritar care nici nu se inregistreaza, si deci nici nu voteaza.

    observatie/speculatie: in Chile a fost o dictatura de dreapta si avand in considerare ca genul asta de vot favorizeaza patura "mai in varsta", la ei poate fi mai folositor "crestin democratilor", pt ca ma gandesc ca generatia lor in varsta o fi mai "conservatoare".

    -o privire in sistemul romanesc ne spune ca patura in varsta este aia mai "social democrata" la noi, adica aia mai inclinata spre comunism. deci, daca ar fi genul ala de vot si asa tinerii ar participa si mai putin la votare, favorizand pesederizarea 🙂 .

    in rest, inteleg ca si aia de fapt se chinuie sa schimbe sistemul, pen'ca numarul de votanti scade si pentru ca apar diverse batai de cap:

    pg 4 "Blame for low voter turnout has focused on this combination of voluntary registration and compulsory voting."

    pg 5 "First, while decreasing registration levels have been disturbing,.."

    pg 15 The conservative parties of the Alianza have supported voluntary voting and even voluntary registration because they think it will help them win elections. The more liberal parties of the Concertación have preferred compulsory registration and voting because they will likely benefit. The problem can be seen as a prisoners’ dilemma, which are notoriously difficult to resolve, since neither side wants to risk being a “sucker.”

    Reply
  17. mece

    Bleen,

    aşa ziceam şi eu ceva mai sus. Raluca Turcan şi-l asumă. Ar fi bine dacă l-ar pune şi pe blogul dânsei, că în acest moment nu-i. Cu un eventual link către noi. Că mai trec, aparent, oameni pe la blogul ăla.

    Reply
  18. morris

    Votul obligatoriu; cea mai buna solutie. De ce? Pt ca intelectualitatea se vrea neutra si clasa de mijloc spune ca nu are pe cine alege…si nici unul nu merita. Rezultatul? Voturile importante sunt pierdute si anulate de mediul rural. Avantaj clar al demagogilor cu vrajeala(PSD) de 20 ani, uleiul si cismele + pensie, ajutor social, s.a. P.S. Chiar acum pe Rtv se vb despre mita electorala la PDL!

    Reply
  19. jack spamtecătorul

    poate că votul perfect a murit la naştere, în grecia lui pericle. sau, poate, a respirat de cîteva ori, după care a avut parte de un eveniment ca cel recent, de la o maternitate din bucureşti. pînă şi un sistem de control presupus de netrecut, poate fi fraudat. a se vedea cazul, dar de altă speţă, din filmul 'gattaca'. nu-mi spuneţi, vă rog, că e doar un sf.

    Reply
  20. uhitto

    deocamdata e un ciot de proiect. lipsesc citeva elemente. cel mai important e suportul financiar. opozitia va "saluta" dorinta de a merge contra fraudei, dar va opina ca nu avem bani. e un exemplu. alt element e punerea tuturor la gramada. ar fi o buna corectie luarea in considerare a unui ultim domiciliu avut in tara pentru a da posibilitatea de a vota un candidat al locului cum e la ceilalti. cum spunea florin introducerea lui pret-a-voter e excelenta si trebuie mers pe ea.

    Reply
  21. Bleen

    "Cine isi va asuma acest proiect?"

    Si l-a asumat initiatorul, Raluca Turcan. Ramane ca proiectul sa fie sprijinit in primul rand de societatea civila (suna sinistru, dar nu gasesc alta rima) si de diaspora. Vom vedea daca PDL si-l va asuma. Daca acest proiect va avea 20 000 sau 50 000 sau 200 000 de sustinatori, partidele vor trebui sa tina seama de el. Poate ca nu vor tine. Categoric vor fi piedici insa batalia e importanta. E cel putin la fel de importanta ca si proiectul.

    Reply
  22. Daniel

    O sursă de calitate privind procesul electoral, e oferită de organismul The Electoral Knowledge Network respectiv, http://www.aceproject.org. E accesibil în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi oferă o canitate mare de informaţii de calitate.

    Referitor la votul cetăţenilor de peste graniţe, http://aceproject.org/ace-en/topics/va

    Privind temerea unor partide sau dimpotrivă speranţa altora, privind votul cetăţenilor de peste hotare, cred că e îndeajuns să reamintim, votul este un act cu o caracteristică de volatilitate în timp. Electoratul schimbă votul în funcţie de context. Dacă un partid, reuşeşte să aibă o campanie electorală reuşită, să propună candidaţi şi programe convingătoare..votul alegătorului va merge în acea direcţie. Evident, există şi o masă extremizată, care indiferent de program, din convingere va vota cu o parte sau alta, dar vestea bună, şi acolo se pot schimba voturile. De aceea,într-o democraţie este alternanţă la putere la un moment dat.

    De aceea, personal nu văd nici un impediment ca şi actualele partide să se opună unui proiect care va implica mai mulţi cetăţeni în procesul electoral. Un partid inteligent, nu se opune, mai degrabă va valorifica momentul ca şi o ocazie şi va investi în candidaţi, organizare şi comunicare pentru a avea accesul la voturile respectivilor cetăţeni.

    Reply
  23. Yeba

    @Deceneu: deci tu zici asa:

    vot electronic = trimis in baza de voturi – se paote introduce discret in programul de calcul un coeficient micut si fiecare al treilea vot pt Ponta sa treaca, inevitabil, la Crin.

    vot prin corespondentza: au ajuns voturile de la Popescu Ion, Pop Vasile si Popa Gheorghe, ambasadorul ii ordona unei stagiare sa se uite pe liste dupa CNP si sa-l scrie – discret 🙂 – cu creionul pe plic (creionul e de la mine, ca sa poata sterge pina vine Dragnea sa amprenteze electorii).

    Eu zic ca sistemul nefraudabil nu exista, daca gindim de la capatul "exista o lege, ia sa vedem noi cum o putem incalca".

    Cele de mai sus reprezinta infractiuni ca oricare altele si sunt usor de dovedit. La programe vor avea acces informaticieni din partea tuturor partidelor, iar la deschiderea plicurilor – membri din toate partidele (comisia electorala), astfel incit ambasadorul si stagiara or sa infunde puscaria.

    Reply
  24. Deceneu

    Eu nu sunt de acord cu votul prin corespondenta si nici cu cel on-line, pentru ca nu asigura confidentialitatea si nu permite verificarea numararii.

    Daca votul se duce direct intr-o baza de date transparenta numararii si centrealizarii nu mai poate fi asigurata. Trebuie sa mergi pe "incredere in program", program care prin parametrii poate scoate orice rezultat.

    Votul prin corespondenta permite sa se identifice cum a votat autorul, daca pe plicul cu votul cineva scrie discret CNP-ul celui care a votat. Ulterior datel se pot centraliza si se afla cine cu cine a votat. Numai ideea ca asemenea actiune este posibila, poate influenta votul.

    Am scris despre fraude electorale, dar se pare ca initiatorii nu sunt interesati de eliminarea lor prin buletine de vot inseriate si cu sisteme de siguranta si nici de urmarirea informatizata a votului multiplu, dar sunt interesati de votul electronic, o noua metoda care deschide noi cai de fraudare, asa cum a permis si urna mobila.

    Reply
  25. morringain

    Eu sunt si cetatean italian si, traind in Anglia, am experienta votului prin corespondenta. E o idee buna, mai ales pentru cei care stau prea departe de sectia de vot si nu au disponibilitatea de a pierde o zi pe drum si/sau la coada la ambasada/ consulat sa voteze. Detalii aici pentru cei care inteleg italiana: http://www.comune.brescia.it/Eventi/Servizi+al+Ci

    Termenii sunt mult mai mari decat cei prevazuti de Raluca Turcan din cauza faptului ca plicurile cu voturile sunt trimise de consulate in Italia inainte de alegeri, mai precis in comunele de provenienta ale respectivilor votanti. De asemenea, toata modulistica (inclusiv plicuri deja timbrate) e trimisa de ambasada, asa incat nu e nevoie nici de deplasarea pana la posta, ci pana la cutia postala, asa incat si cei cu un program incarcat sa poata vota.

    Cred ca in acelasi timp ar trebui adoptata o lege similara cu cea italiana care obliga cetateanul de a informa ambasada/consulatul de schimbarea de resedinta/domiciliu in termen de 90 de zile de la respectiva schimbare, in caz contrar cetateanul respectiv trebuind sa plateasca o amenda. Din cate stiu eu, nu exista aceasta lege in Romania. Aceasta lege ajuta in cazul in care trebuie reinnoite actele, cel putin in cazul buletinului, tot prin corespondenta, cererile tiparindu-se de pe internet si fiind trimise prin posta, impreuna cu pozele necesare si un postal order in valoare de 4.40 lire. Din moment ce consulatul nu accepta voturi prin corespondenta decat de la cei deja pe listele cu cei domiciliati in strainatate, se reduc riscurile de frauda electorala.

    Reply
  26. Para

    N-ar trebui cerut domiciliul, doar o adresă de contact, unde trebuie trimis buletinul de vot. Ar trebui securizat buletinul de vot prin randomizare. Notificare minimală cu cnp, trimis prin poştă sau email. Operatorul bate cnp-ul, verificare automată, iese printul randomizat pe hârtie specială, care se trimite la adresă.

    Reply
  27. Marius Delaepicentru

    Citez din proiectul Turcan:

    4. Notificarea trimisă de cetăţenii aflaţi in situaţia de la art. 5, alin 2, va fi însoţită de o copie

    autentificată de pe documentele care atestă cetăţenia (buletin/ carte de identitate, paşaport)

    şi domiciliul sau reşedinţa din statul respectiv.

    Iată o probă a faptului că gîndirea deputaţilor este limitată. Prevederea nu este centrată pe cetăţean, ci pe stat. Cetăţeanul e chemat să dovedească (tot pasiv şi obiectivat de un terţ, contra cost) că el e el. Cînd dracu vor renunţa parlamentarii la prostul nărav de a ne considera necuvîntătoare? Ce mama dreacu e aşa de greu să confrunţi un CNP cu baza de date şi să vezi dacă soliciantul minte sau spune adevărul?

    Reply
  28. Marius Delaepicentru

    @Para (2:44)

    5. Aici am îndoieli şi eu, nu ştiu dacă e bine să fie obligatoriu, dar, presupunând că a fost o cerere de vot în prealabil…

    Asta e procedura acolo unde votul e obligatoriu. Este obligatoriu, însă cu observaţia că e condiţionat de înscrierea în listă. Altminteri, nu e obligatoriu. Ca un fapt divers, pe mine m-ar bucura ca votul să devină obligatoriu. M-aş înscrie cuminte în listă, apoi aş merge personal la secţia de votare. Şi după aia vine distracţia. Decontez transportul (aproape 400 de paraille). Dacă votul devine obligatoriu, pentru a preveni golirea vistieriei, legiuitorul va trebui în mod necesar să introducă la pachet şi votul prin corespondenţă. Pentru că, altminteri, toţi votanţii din diaspora vor trimite nota de plată, iar statul nu va avea încotro, va plăti, conform principiului: obligatoriu, deci, gratuit. Cînd armata era obligatorie nu te punea nimeni să-ţi aduci uniforma de acasă. Corect?

    Cum votul nu este obligatoriu, însă este un drept fundamental negativ, ce nu poate fi condiţionat în alt fel decît printr-o decizie judecătorească, statul e dator să depăşească pe cale administrativă distanţa. Cum? Prin corespondenţă. Pentru că, altminteri, se cheamă că statul limitează cu intenţie exercitarea dreptului de vot (situaţia actuală). Limitarea este neconstituţională.

    O altă prostie este procedura de identificare pasivă a persoanei. Cum ţi-a expirat buletinul, cum nu mai exişti. Sau dacă exişti, eşti, fie nebun, fie puşcăriaş dovedit, fie maidanez. Cu alte cuvinte, suntem puşi să dovedim că noi suntem noi, doar prin anumite acte, ceea ce iar e neconstituţional. Incertitudinea la identificare este din cauza statului, iar nu a cetăţeanului. Lipsa unui act de identitate, sau expirarea lui nu este un delict care să ducă la interzicerea unor drepturi. Eu exist şi am drepturi. Nu trebuie să-mi spună statul că eu nu exist, pentru că, procedînd astfel, acel stat devine unul nevrednic. Criminal. Statul este cel dator să mă contrazică, dar opunîndu-mi el dovada că eu nu sunt eu. Lipsa dovezii pozitive nu este o dovadă. Iar dovada din partea statului trebuie să fie o decizie scrisă a instanţei. Pînă atunci, am drept de vot. Pentru că altfel, se încalcă două articole din Constituţie. Anomalia este sistematică, pentru că toate legile de organizare a alegerilor suferă de aceeaşi boală: frica statului de cetăţean, din cauza căreia, legea de organizare este de fapt făcută să NU producă efectul juridic pe care pretinde că îl protejează.

    Statul are două soluţii: fie relaxează condiţiile la identificarea persoanei, fie înscrie în art. 53 lipsa sau expirarea buletinului drept cauză echivalentă dezastrului/sinistrului, prin care unele drepturi pot fi limitate constituţional.

    Temă pentru acasă:

    1) Identificaţi articolele din Constituţie ce se încalcă prin restricţionarea procedurii de identificare a persoanei.

    2) Căutaţi o cale prin care electorul să poată fi identificat rapid, şi să voteze, chiar dacă se prezintă în faţa comisiei de votare fără niciun act de identitate.

    Reply
  29. morris

    Tot ce scrie Turcan e corect, e fezabil, e minunat. Dar"rechinii", prin 2 televiziuni si 3 conferinte de presa, demonteaza tot.Opozitia va fi de acord, numai daca are posibilitatea de FRAUDA la un nivel superior fata de ce-l actual! Sa ne intelegem bine, se vor face niste calcule. Traim in Ro, nu in EU!!

    Reply
  30. morris

    @Riddick, ai dreptate. Pana acum, vezi ce-l mai lucid situatia. Cine isi asuma acest proiect? Mai ales ca opozitia va incepe cu ironii, sfarsind cu acuze de fraude la adresa PDL-ului. Despre ce discutam? Ipoteze, utopii?

    Reply
  31. Riddick

    Îşi asumă vreun parlamentar PDL promovarea proiectului în Parlament ? Zic PDL, fiindcă n-are rost să ne prostim şi să credem că ar putea fi de la un alt partid.

    Merge la pachet cu legea uninominalului în două tururi de scrutin.

    Reply
  32. Daniel

    Ca să completez, personal cred că , la ora actuală, un vot prin corespondenţă ar fi de preferat momentan în faţa unui vot electronic, prin simplul motiv de accesibilitate. Nu toţi votanţii ştiu sau acces la un terminal electronic. Un vot prin corespondenţă ar indeplini condiţia minimală de obligaţie a statului, de a oferi şanse egale de vot pentru fiecare cetăţean.

    Reply
  33. Daniel

    O sursă de calitate privind procesul electoral, e oferită de organismul The Electoral Knowledge Network respectiv, http://www.aceproject.org. E accesibil în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi oferă o canitate mare de informaţii de calitate.

    Referitor la votul cetăţenilor de peste graniţe, http://aceproject.org/ace-en/topics/va

    Privind temerea unor partide sau dimpotrivă speranţa altora, privind votul cetăţenilor de peste hotare, cred că e îndeajuns să reamintim, votul este un act cu o caracteristică de volatilitate în timp. Electoratul schimbă votul în funcţie de context. Dacă un partid, reuşeşte să aibă o campanie electorală reuşită, să propună candidaţi şi programe convingătoare..votul alegătorului va merge în acea direcţie. Evident, există şi o masă extremizată, care indiferent de program, din convingere va vota cu o parte sau alta, dar vestea bună, şi acolo se pot schimba voturile. De aceea,într-o democraţie este alternanţă la putere la un moment dat.

    De aceea, personal nu văd nici un impediment ca şi actualele partide să se opună unui proiect care va implica mai mulţi cetăţeni în procesul electoral. Un partid inteligent, nu se opune, mai degrabă va valorifica momentul ca şi o ocazie şi va investi în candidaţi, organizare şi comunicare pentru a avea accesul la voturile respectivilor cetăţeni.

    Reply
  34. Yeba

    @Loda, ca sa nu derutam publicul, "sigilat" nu este adverb, este forma de participiu a verbului "a sigila", cu rol de adjectiv in textul nostru (si in general).

    Eu stiu blogul asta, de ex. postarea asta, ca sa te ajut, in caz ca nu ti-e clar, astept sa-mi recomanzi altele. Se abordeaza chestii de principiu cu consecinte practice, iar simpatia cititorilor pt Base si uneori PDL deriva din faptul ca, de regula, discursul si incercarile lui de a reforma statul sunt cel mai aproape de principiile cititorilor de blog.

    Cind Micutul Ghevarist sustine ca respectul (pe care il are PSD) pt judecatori inseamna a-i trata ca pe femeile intretinute, respectiv pensie mai mare decit contributia, iar liberalii vor temei legal ca sa atace rezerva BNR, mi se face si frica sa ies de aici 🙂 , ca sa nu ma absoarba vidul de principii.

    Reply
  35. Nemo

    @Florin: 9:06 "obligativitatea votului".

    nu sunt de acord. o data ca nu-mi place la nivel de principiu, a doua oara ca in diaspora si asa sunt un nr mic de indivizi interesati de votarea din Romania. comparat cu numarul de romani din strainatate, participarea la vot este infima. nu cred ca e o idee buna sa faci experimente din astea cu "obligativitatea", cand ala e un drept constitutional, iar faptul ca unii se deplaseaza cateva sute de km cu masina, in strainatate..etc.

    iar Avramescu nu trebuie sa ajunga tocmai in Chile, pen'ca Chile nu-i chiar exemplul perfect de tara civilizata 😀

    probabil ca daca sta cineva sa se uite prin toate link-urile care pleaca din pagina asta de wikipedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Early_voting se lamureste destul de rapid despre modalitatile cele mai eficiente, avand in vedere ca vorbim despre niste tari unde cultura democratica..totusi :)(tarile alea date ca exemplu)

    prb ca da, cei interesati ar trebui sa ceara in avans acele plicuri, sa voteze. dar daca tot cer, nu vad sensul "sa-i mai si obligi".

    anyway, my 2 cents.

    Reply
  36. The Wolfman

    hmh. Presupunind ca as lucra in strainatati, sau, ma rog, m-as tine de goange pe acolo, ce m-ar impiedica sa ma inscriu si in Franta, si in Germania( Colmar/Freiburg)? NU cred ca ambasadele vor verifica intre ele listele. Si atunci sa vedeti voi turism electoral pe rRomi… si ma tem ca nu numai.

    Reply
  37. Florina

    Loda

    Exact, de interes national, indiferent ce culoare politica o propune. Si e foarte important ca ne intelegem asupra acestui aspect, indiferent pe cine sustine fiecare. Acesta-i punctul de plecare pentru a schimba ceva in bine. Constientizarea binelui nostru. M-as bucura sa gindeasca mai multi ca tine.

    Reply
  38. Loda

    Merechene :

    Nu am intrat sa ,,fac pe vedeta" dovada ca si tu pui aceiasi problema pe care am pus-o eu la punctul 6(asta daca mi-ai citit prima postare). Mi s-a explicat insa de catre para de ce proiectul este prioritar pentru diaspora si am inteles.

    Reply
  39. Loda

    Florina:

    Din punctul meu de vedere opozitia ar trebui sa sprijine acest proiect ,de aceea am si intrat sa comentez, de regula doar citesc ,nu pun comentarii aici.Mi se pare o chestiune realmente de interes national si sunt dispusa sa sprijin aceasta initiativa.

    Reply
  40. Merechene

    Florina,

    Loda a facut pe vedeta pe multe bloguri. nu cred ca merita prea multa atentie aici, pe Blogary.

    Reply
  41. Merechene

    in cazul in care aceasta lege va fi promulgata si ar functiona perfect in strainatate, ar putea fi adaptata cumva si pentru romanii din tara? ar fi ca lumea sa aiba de ales; probabil mai multi oameni vor vota. acum invers…romanii din strainatate vor avea si optiunea votului clasic, in cazul in care nu vor sa voteze prin corespondenta? eu pun intrebari pentru ca nu am fost acolo (he.. poate in dec, daca ceaiurile vor mai fi la moda), dar poate cineva care a fost la ceai poate sa ma lamureasca daca s-a vorbit si despre asta. 🙂

    Reply
  42. Florina

    Loda

    Chiar nu-ti inteleg reactia. Ilegal??? Am anuntat, pentru cine nu te stie, evident, tocmai pentru ca ai punctat in favoarea mea, desi ne aflam, ca sa zic asa, pe pozitii ideologice diferite. Faptul ca tu spui ca in strainatate sunt oameni care nu ar vota PDL este in sprijinul ideii ca aceasta lege le-ar fi extrem de utila tuturor, nu numai pedelistilor, cum ar parea la prima vedere. Asta este ideea.

    Nu am absolut nici o problema cu optiunile tale politice, la fel de legale ca si ale mele si ale noastre,ale tuturor, de altfel, iar atacurile la persoana imi sunt cu desavirsire straine.

    Reply
  43. Loda

    Yeba:

    ,,ca prima surpriza, exista bloguri pe care se discuta si chestii de principiu; ''

    Posibil, stii tu vreunul ? Eu stiu vreo doua.

    Reply
  44. Loda

    Florina :

    ,,Cu Loda m-am intilnit si pe alte bloguri si ii stiu pozitia. Antipedelista si antibasista. '' asa, si ?E cumva ilegal sau de ce ai simtit nevoia sa anunti? oricum, cativa din cei care posteaza aici ma cunosc deja, nu esti singura 🙂

    Cat priveste dorinta de a elimina fraudele ,din 2005 pana acum ai vazut vreun partid facand o actiune concreta de a elimina listele suplimentare, cea mai uzuala metoda de fraudare? Am inteles, demonicul PSD nu, lasul PNL -asisderea, dar angelicul PDL? Acum, vezi din vreo parte, fie si societate civila o asemena inititiva?

    Scuze daca este off topic, dar tema e legata tot de sistemul electoral.

    Reply
  45. mece

    @Yeba,

    observaţia de la pct. 5 e bună. textul legii ar putea, pentru a acoperi situaţia celor care nu locuiesc cu acte, să prevadă expres posibilitatea de "domiciliului ales" – adică să indice o adresă unde să primească corespondenţa. art. 5 pct. 3 din proiect ar putea fi completat cu posibilitatea ca prin notificare cetăţeanul român să indice nu doar "adresa de reşedinţă

    sau domiciliu" ci şi domiciliul ales (noţiune care ar trebui definită în art. 2 pentru a nu exista confuzii). în felul acesta pot avea şi aceste persoane opţiunea votului corespondenţă.

    Reply
  46. Yeba

    @Loda 2:30, este normal ca romanii care fac sacrificii sa prinda un job si sa MUNCEASCA afara sa nu voteze stinga si redistribuirea – iar aia plecati pentru reintregirea familiei ar putea sa-si puna problema cum de a ajuns familia neintreaga si sa ajunga tot la Bunicuta pe cind era Scufita Rosie. Si la nepoteii ghevaristi ai Bunicutei. Deci da, 80% vor sa decida ei cui dau din munca lor.

    Reply
  47. mece

    @Florin – atunci procedura aceasta, care asigura secretul votului, ar tr. inclusă în proiect. Tocmai am citit reglementarea spaniolă la niv constituţional a votului. există un art. special care statutează dreptul spaniolilor care traiesc in afara Spaniei de a vota şi statul spaniol îşi asumă obligaţia de a le asigura exerciţiul acestui drept (secţ. 68, pct. 5). şi la ei votul are aceleaşi caracteristici ca la noi (inclusiv secret -secţ. 68, pct. 1 pt Parlament). cum Marius zice că ei au o lege cu un conţinut similar cu acest proiect, acest aspect este rezolvabil.

    Reply
  48. para

    @Loda.

    3. Cu scuipinol 🙂 , că este securizat votul, şi nu scrie pe el decât un cod de bare şi un x, care se descifrează de către maşinăria de decriptare automată, cam ca aia de numărat banii.

    4. – Yeba

    5. Aici am îndoieli şi eu, nu ştiu dacă e bine să fie obligatoriu, dar, presupunând că a fost o cerere de vot în prealabil…

    6. Pentru că proiectul este despre uşurarea votului în diaspora, unde distanţele sunt foarte mari de la domiciliu până la secţia de votare.

    Reply
  49. Florina

    Pentru nedormitul, concis.

    Daca opozitia s-a plins de frauda din diaspora, se intelege ca ea, opozitia, vrea sa o elimine,nu?

    Cu Loda m-am intilnit si pe alte bloguri si ii stiu pozitia. Antipedelista si antibasista. Dar ceea ce scrie mai sus, referitor la cei plecati din tara in ultima perioada, care nu ar vota PDL si nici candidatul PDL la presedintie, reprezinta o sustinere a ceea ce spuneam mai sus, ca si opozitia ar trebui sa fie interesata de acest proiect de lege, in sens favorabil.

    Pina revin, o zi buna tuturor.

    Reply
  50. Yeba

    @Florina: …si conectati la real beer, 'aide, domnule, ca nu suntem chiar asa de invidiosi 🙂 doar ca citeam aici si ma gindeam la framintarile lui Daniel Savu, bineinteles ca trebuie sa NU se renunte!

    @Loda: (1) – ca prima surpriza, exista bloguri pe care se discuta si chestii de principiu; (2) e vorba de trend, nu de cazuri izolate; Ia sa vezi daca gaseste vreunul ceva scandalos in replica lui Videanu "Daca n-ai destui bani, stai cu mina intinsa sa-ti dea statul?!" In diaspora, realitatea bate iRealitatea. (4) Pai chiar ambasadele sunt destatarele plicurilor, acolo se face numaratoarea.

    Reply
  51. Loda

    Para :

    Posibil, dar eu la punctul 2 incercam sa elucidez o nedumerire legata de doua afirmatii din postarile anterioare :

    ,,, romanii plecati din afara sunt 80-90% votanti “contra PSD”. ''

    ,,electoratul diasporei e educat, e perfect alfabetizat politic si greu de manevrat cu metodele clasice folosite cu cei din tara.''

    oricum, raman intrebarile si problemele de la punctelel 3,4,5 si 6 ,poate mi le lamureste cineva dintre cei care au participat la ceai si sunt mai in tema.

    Reply
  52. para

    @Loda

    Eu am înţeles că acest proiect este pentru a le uşura votul celor din diaspora, indiferent de simpatiile lor electorale.

    Reply
  53. para

    @Pop Mihai

    vezi linkul lui Florin:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Prêt_à_
    Fiecare votant va trebui să trimită o hârtie cum că intenţionează să voteze prin corespondenţă, iar listele cu votanţi se fac pe baza acestor hârtii.

    Se elimină coada de la vot şi suspiciunea votului în 30 de secunde.

    Reply
  54. Loda

    para :
    Chestia cu scuipatul -,,mere” 🙂 dar eu ma refeream la urmatorul pasaj :
    ,,ar apoi va pune buletinul de vot într-un plic pe care-l va sigila. Acest plic sigilat, împreună cu certificatul de alegător, va fi pus într-un nou plic, ”onserva verbul ,,a sigila” si adverbul ,,sigilat”.

    Reply
  55. Loda

    1. pana la alegerile din 2012 diaspora romaneasca isi va ingrosa randurile cu cei alungati ACUM din tara de catre Pdl si Basescu ,ar putea fi surprize.

    2.Am vorbit deja cu doi vecini din Spania si unul din Italia,veniti acasa in concediu,neaga vehement ca ar fi votat cu Basescu, acestia or fi inculti politic si needucati ?

    3.Cu ce va sigila votantul din strainatate primul plic ?

    4.La profesionalismul ambasadelor si consulatelor noastre, la cate zile DUPA alegeri va ajunge plicul cu buletinul la destinatari?

    5.Proiectul cu obligativitatea votului pentru cei inscrisi pe liste, nu tine, cate vreme cei din tara ,sau care voteaza direct nu au aceeasi obligatie, e o treaba clar discriminatorie.

    6.De ce nu s-ar putea folosi sistemul si in tara ?

    Reply
  56. para

    1. Ce?

    Madame Blogary vrea să elimine frauda în alegeri. În această idee, a propus o dezbatere începută pe baza unui proiect existent de-al Ralucăi Turcan, parfumată cu ideile lui Avramescu şi cu ce s-a găsit pe wikipedia (link-ul lui Florin explică multe.)

    2. Cum?

    După ce ajungem la o variantă corectă şi echilibrată a propunerii, probabil că ar fi bine să se discute despre cum s-ar putea obţine susţinere pentru ca acest proiect să devină lege.

    3. Când?

    În funcţie de punctul 2.

    Deocamdată, consider că suntem la punctul 1, neterminat. Să discutăm despre pişicherlîcuri după ce avem varianta cristalizată.

    Părerea mea.

    Florina, salut. 🙂

    Reply
  57. AccesDirect

    Unicul avantaj al votului prin corespondenta, si deloc de lepadat, e acela ca o buna parte dintre cei cu drept de vot si care, din diverse motive nu merg sa voteze sau nu pot vota, au astfel posibilitatea sa voteze fara prea mare deranj.

    Asta avantajeaza dreapta, pentru ca acolo e numarul cel mai mare de absenteisti care poti inclina balanta dezechilibrata de votantul asistat si mituit, cel din zona paupera, fie rurala, fie urbana.

    Reply
  58. marina

    Eu cred ca acest proiect de lege vine in sprijinul romanilor din afara. Sunt sigura ca pot veni cu observatii romani din diverse colturi ale lumii. Acestia pot vorbi despre sistemele electoarle din alte tari.

    Reply
  59. Pop Mihai

    Votul prin corespondenta nu schimba aproape nimic, decat faptul ca alegatorul se deplaseaza pana la posta nu pana la sectie.

    Ca dovedesti la fata locului cu buletinul sau pasaportul sau ca dovedesti prin acest nou certificat din plicul mare, calitatea ta de "membru al Diaspora" tot aia e. Adica are aceeasi aplicabilitate acest vot atat in tara, cat si in strainatate, insa posibilitatile de fraudare nu se reduc. Daca CNP-urile pot fi falsificate pe lsitele electorale, pot fi falsificate si pe buletine.

    Legat de timpul de trimitere, Posta lucreaza 8-20, si unele OP non-stop. Se suprapune cu programul altor bugetari (sa zicem medici) dar nu prea sunt bugetari care lucreaza de la 8 la 20 in continuu. Sau lucreaza azi 16 ore, maine nu mai lucreaza deloc. Insa problema e timpul de expediere: Daca trimiterea se face cu mult timp inainte, campania electorala chiar in saptamanile dinainte "duminicii electorale" nu mai au acelasi efect, iar acest lucru se perpetueaza oricat de lunga ar fi perioada electorala. Mai zicea cineva de dezbateri. Pai daca e joi dezbaterea, si tu vineri, in ultima zi trimiti scrisoarea, nu ajunge pana duminica astfel incat sa fie cunoscut ce oameni au votat cu plicul si cine a preferat sa vina la sectia de votare.

    Totusi, avand in vedere ca majoritatea alegatorilor se hotarasc cu cine voteaza inainte de campania electorala (a se citi perioada electorala legala) atunci votul prin corespondenta e perfect ok, dar ramane doar o alternativa comoda la metoda obisnuita si nu ofera un grad mai mare de corectitudine.

    Reply
  60. Florina

    Yeba, da, asta este o problema,momentul punerii pe tapet a proiectului. Trebuie tinut cont de evolutia situatiei in aceasta toamna. Dar asta nu inseamna, nici pe departe, ca trebuie renuntat la el sau la imbunatatirile care i se pot aduce.

    Sper ca cei care nu ati fost la ceai nu ne considerati deconectati de la real life.

    Reply
  61. Florina

    AD

    Eu nu vreau sa pacalesc pe nimeni. Repet, ei au reclamat, cu vehementa, fraudarea alegerilor din strainatate. Eu sunt un om de buna credinta -cum ai putea crede altceva despre mine? 🙂 – care le ofera solutia ca astfel de lucruri sa nu se mai intimple. In plan mediatic, pe acest argument ar trebui sa se insiste in cazul in care opozitia ar avea obiectii la adresa proiectului in sine.

    Daca ei vin cu aberatia ca diaspora sa nu mai voteze, noi venim cu argumente rationale care, bine sustinute, pot duce la un rezultat bun.

    E mai mult de discutat aici si, cel putin acum, nu mai am timp.

    Reply
  62. AccesDirect

    Unde mai pui ca diaspora si-a ingrosat semnificativ randurile cu cei alungati de guvernarile Vacaroiu si Nastase plus domnia lui Iliescu. PSD nu uita asta.

    Reply
  63. Yeba

    AD are dreptate, ce frauda?! Ii doare in violet de frauda, ei stiu bine care e treaba cu diaspora, ca doar se poate urmari patternul rezultatelor din '90 incoace si Viorică nu doarme. Or sa vina cu un contraproiect cu ingradiri si ma tem ca pina se voteaza nu se vor mai numi Opozitie. Nici nu mai stiu daca in real life e bine sa fie zgindarita problema acum.

    Reply
  64. Yeba

    Daniel Savu, la iRTV:

    "nu-mi doresc deloc alegeri anticipate acum, pe LEGEA asta si CUM SUNT DESENATE COLEGIILE, totul e in favoarea PDL".

    Reply
  65. AccesDirect

    Dorinta PSD-ului de a nu mai vota diaspora are alte temeiuri decat cele ale fraudei.

    Ei stiu ca electoratul diasporei e educat, e perfect alfabetizat politic si greu de manevrat cu metodele clasice folosite cu cei din tara.

    Reply
  66. AccesDirect

    In realitate, Florina, tu sugerezi ca Opozitia poate fi pacalita sau momita cu iluzia unui avantaj concret pentru ea. Ceea ce e din capul locului nerealist. 🙂

    Reply
  67. AccesDirect

    Argumentul corectitudinii e valabil doar pentru cel onest. Doar nu-ti imaginezi ca trancaneala principiala are vreo relevanta reala pentru cei care au ridicat ipocrizia la rang de arta. Asta e valabila pentru toate partidele.

    Reply
  68. Florina

    Comentariul anterior ii era adresat nedormitului.

    AD,

    Orice argument poate fi valabil pentru opozitie atit timp cit il considera in avantajul ei.

    Iar tu nu ai uitat, sper, celebrul porumbel al pontosului referitor la ai lor au fost mai buni decit ai nostri. Stim la ce.

    Reply
  69. Florina

    Presupusa frauda din diaspora a fost mereu adusa in discutie de opozitie ca fiindu-i mult defavorabila. N-ai uitat, cu certitudine, decembrie 2009, Paris.

    Si, tot cu certitudine, ai auzit voci din zona respectiva si din media care sugereaza ca cei de afara sa nu mai voteze. Asa ca, rogu-te, nu fi circotas.

    Reply
  70. AccesDirect

    @Florina:

    eu n-am crezut o secunda ca PSD chiar credea ca alegerile au fost fraudate. E complet falsa perspectiva de la care pornesti. Daca ar fi crezut cu adevarat ar fi fost mult mai vehementi.

    Contesatiile si toata galagia au fost ca sa atenueze socul imens produs de pierderea lui Geoana. Un fel de teatru ieftin, care sa le mai spele obrazul.

    Sa te gandesti ca o formatiune politica, care a inventat toate trucurile si smecheriile de fraudare, ar putea fi sensibila la argumentul corectitudinii, eliminand astfel posibilitatea de a frauda ea, la randul ei, mi se pare cel putin hazliu.

    Reply
  71. Bleen

    Scuzati o eventuala lipsa de participare in weekend la activitatile online ale dictatorilor, insa ambii sunt plecati si au acces relativ limitat la net.

    Reply
  72. Florina

    Opozitiei, care din principiu se va opune, trebuie sa i se prezinte, in primul rind, avantajul eliminarii posibilitatii fraudei. Adica exact ce pretind ei ca s-a intimplat anterior in favoarea PDL si, mai ales, a lui Basescu. Eu nu vad alt argument prin care pot fi convinsi, cel putin pesedistii, sa voteze pentru. Dar acesta mi se pare suficient. Voi ati avut suspiciuni, uite, prin aceasta lege le inlaturam.

    Reply
  73. Yeba

    Mici pareri personale:

    1. verificat, sistemul de vot functioneaza fb in conditii normale (de exemplu in alegerile sindicale 😆 interinstitutionale UE)

    2. termenul de primire este mult prea strins (5 zile), iese din discutie.

    3. statul, ca sa se "acopere", va trimite recomandata => un drum la oficiul postal (cf cutumei belgiene) + un chiul mic de la serviciu (orarul Postei se suprapune perfect cu orarul tuturor bugetarilor). N-am solutie, n-or fi toate tarile la fel, atrag doar atentia.

    4. expedierea cu 3 zile inainte – termenul este bun, pentru ca "se intimpla lucruri", se baga filmulete, se face dezabaterea finala…

    5. cei care lucreaza la negru nu trebuie sâcâiți si speriați, tb sa se comunice clar, inclusiv in lege, nu doar la mila televiziunilor, ca ABSOLUT toata lumea poate vota cu pasaportul la ambasada, ca pina acum, ce se ofera este o alternativa.

    6. tb acoperite toate situatiile plauzibile: paza plicurilor – daca cineva voteaza devreme?

    7. cu votul asta se mai pierde din "momentum". Cozile au capatat conotatie culturala, iar la votare in Bruxe a fost ca la Inviere si ploaia i-a facut pe oameni si mai hotariti (2-6 ore), a existat un "momentum" clar.

    Intr-un sens, votul prin corespondență este un vot mult mai neinfluentat.

    8. partidul care introduce obligativitatea votului va stirni antipatie vreme de citeva mandate. Idem ideea chiliana, pt ca oamenii iau decizii in ultimul moment. Educatia cetateneasca ( 🙂 ) se face cu picatura.

    Reply
  74. Marius Delaepicentru

    Nemo, Stai liniştit, că, dacă votul prin corespondenţă nu va fi, sau dacă va fi oneros, am deja planul întocmit. Voi merge la consulat doar cu buletinul de Hiroşima, după care, îi voi da în judecată, fie în baza art. 385 CP, fie pentru că au aplicat în mod fraudulos art. 53 din Constituţie. Şi le voi cere şi cheltuielile de deplasare. 🙂 Nu au cum să se joace la nesfîrşit de-a drepturile fundamentale.

    Reply
  75. Marius Delaepicentru

    O observaţie despre votul electronic online:

    Parola de acces se trimite tot prin poştă. Aşadar, economia nu ar fi cine ştie ce. Se scuteşte doar un retur de plic. Deocamdată putem lăsa votul online doar pe planşetă.

    Reply
  76. morris

    Trebuie tinut cont de faptul ca sunt f multi romani ce NU AU DOMICILIU stabil in strainatate; ce muncesc la negru, sau pur si simplu traiesc acolo pe banii rudelor.

    Reply
  77. Marius Delaepicentru

    Proiectul seamănă cu legea similară din Spania. Atît că legea spaniolă nu cere adeverinţă de domiciliu. E suficient CNP. Acolo unde indică electorul să fie trimis plicul, acolo să considere autorităţile că e adresa lui. Eu însumi evit să dau adresa de acasă. Toate expediţiile poştale le primesc la prăvălie. Relaxarea adeveririi domiciliului ar răspunde şi ipotezelor lui Morris (9:42).

    Rămîne o problemă, ce nu ţine neapărat de votul prin corespondenţă, ci de votul în general: amprenta digitală.

    Un nou proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, afişat pe saitul MAI, prevede amprentarea tuturor cetăţenilor. Mai mult, amprenta digitală cică va fi prezentă la vedere pe buletinul de identitate. Amprentarea tuturor cetăţenilor ridică suspiciunea că votul nu mai poate rămîne secret, din moment ce autorităţile statului deţin şi buletinele de vot cu urmele degetelor noastre, şi baza de date cu amprentele digitale. Ce să facem? să votăm cu mînuşi de cauciuc? 🙂

    Reply
  78. morris

    Mda..hmmm…cand partidele de opozitie vor fi de acord cu astfel de voturi, sigur imi voi vedea ceafa!

    Reply
  79. aurelian

    @Merechene: C. Avramescu a prezentat o solutie genial de simpla, ieftina si 100% sigura. Raluca Turcanu a parut a fi foarte interesata…

    Reply
  80. Merechene

    Va prevede legea si infiintarea unei organizatii(organism, you name it…) apolitice care sa asigure desfasurarea corecta a alegerilor? stim cu totii ca pana acum, in astia 20 de ani, au fost numeroase incidente la urne – deh… punctele slabe ale votului clasic; ne va feri legea asta de unul ca vadim sau mai rau, hrebe&co – pana la urma…let's face it, orice se poate intampla… pot anula legea, pot face manarii in favoarea unor nemernici, pot sa anuleze dreptul de vot al romanilor din strainatate (mica probabilitate, dar exista).

    Legea asta este foarte importanta (si ma bucur ca in sfarsit apare in discutie) si tocmai de-aia trebuie sa fie foate puternica (ceva echivalent cu amendamentele americanilor,nimeni sa nu se poata atinga de ea!!).

    In plus, vreau o lege care sa=i pedepseaca pe bune!! pe aia care fraudeaza alegerile!

    Reply
  81. Nemo

    mece: in USA se practica votul prin corespondenta de ani buni. sunt convins ca e si secret si liber.

    termenele de corespondenta intr-adevar nu par OK. din cate stiu eu, se poate incepe votarea prin corespondenta cu 1 luna inainte. btw, astfel, scade si prezumtiva aglomeratie din ziua votului.

    sandu: aia fost o mica tzeapa. poate or fi fost intentii bune, dar n-ai cu cine 😀 de bine de rau, bine ca au votat astia ANI, asta dupa ce s-a pus biciul urat pe ei 😀 si asa, PSD-ul inteleg ca racoleaza adepti sa mutzioneze guvernu'.., de unde reforma Parlamentului?

    ce nu inteleg eu, e ce se mai aude cu amenintarea lui Basescu, aia din campanie, cu nenea ala din Indonezia/Jakarta, care avea info compromitatoare despre Vantu…

    Reply
  82. Nemo

    pare ok.

    anarchix, pai votul electronic e mai greu de implementat. in plus, votul prin corespondenta se practica de mult timp si persoanele in varsta il vor gasi cu siguranta mai digerabil.

    problema mi se pare "a dreptului de vot", "expirare pasaport", etc(i.e. cazul clasic&generalizat fiind acela cu care tot umbla in protzap Mariusdelaepicentru).

    *nota bene: genul asta de masuri nu vor niciodata pe placul PSD-ului, partid care va guverna Romania de acum incolo 😈 si a carui unica dorinta este sa tina populatia dependenta de resurse guvernamentale. or, romanii plecati din afara sunt 80-90% votanti "contra PSD". concluzionez ca discutia a fost utila 🙂 [berea e mereu utila 😆 ], dar nu vor exista consecinte practice. cel putin nu in viitorul apropiat.

    Reply
  83. Sandu

    Ce se mai aude cu reducerea cu 1/3 a numarului deputatilor/senatorilor, decisa prin referendum si care nu necesita modificarea constitutiei?

    Dar votul uninominal pur/in 2 tururi de scrutin?

    Se redeseneaza circumscriptiile electorale? Prin hotarare de guvern?

    Au raspuns invitatii la astfel de intrebari?

    Se pare ca uita toti intre alegeri de astfel de probleme, si chiar inainte de alegeri nu e timp, dar toti sunt de acord ca trebuie reformate…. legislatura urmatoare.

    Reply
  84. mece

    Atât membrii camerelor Parlamentului României, cât şi Preşedintele României sunt aleşi prin vot care este secret şi liber. Acest aspect este reglementat la nivel constituţional. În cazul votului prin corespondenţă nu se asigură respectarea celor 2 caractere. În schimb prezenţa în cabina de vot asigurându-le mai mult decât formal.

    Termenele de corespondenţă par a fi destul de strânse şi respectarea lor se poate dovedi dificilă. Ce se întâmplă cu voturile care sunt expediate în termen (art. 8, pct. 4: cel târziu cu 3 zile înainte de ziua desfăşurării în ţară) şi care ajung după ziua votului – trebuie avute în vedere ipotezele în care distanţele sunt foarte mari (de ex. Nu există un asemenea risc pentru cineva care votează din Austin, Texas? România are în SUA 3 consulate – în Los Angeles, Chicago şi New York + ambasada).

    acum văd că nici nu este reglementată care este data limită pentru primirea plicurilor cu voturi. art. 9 relementează doar data limită de expediere a proceselor verbale împreună cu voturile.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @mece: Dupa cum iti amintesti, votul „Pret a voter” asigura secretul votului chiar in cazul violarii corespondentei. Cred ca legea trebuie actualizata prin introducerea acestui mecanism. (http://en.wikipedia.org/wiki/Prêt_à_Voter). Termenele de corespondenta pot fi marite, eu nu vad de ce pachetul de vot n-ar putea fi trimis imediat dupa anuntarea candidaturilor definitive.
      @sandu: lista de subiecte de discutat e extrem de lunga. In cele doua ore ale intilnirii nu era posibil de lamurit decit un subiect mare. A fost alegerea noastra sa discutam votul prin corespondenta. Nici noi nici invitatii n-am uitat nimic.
      @nemo: unul din subiectele discutate e introducerea obligativitatii inscrierii pe lista in cazul votului in strainatate. Primesti plicul cu instrumentele de vot numai daca il ceri dinainte. Daca nu l-ai cerut, e problema ta. Avramescu a adus in discutie legea din Chile unde votul se face doar prin inscrierea pe liste, care e optionala, insa odata inscris votul devine obligatoriu sub sanctiunea amenzii. In orice caz, inscrierea pe lista lamureste o serie de probleme.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *