Posts Tagged → dreptul de proprietate

O masura venezueleana a guvernului Ponta. Ingradirea dreptului de proprietate la romani.

Cu adevărat scandaloasă, o măsură specifică regimurilor totalitare, e ordonanța prin care se îngrădește dreptul de proprietate. Sper că nu va trece de Curtea Constituțională.

Prin această ordonanță, la cumpărarea unui teren, statul, arendașii, vecinii și consătenii pînă în 40 de ani au drept de preemțiune. Astfel, proprietarul înregistrează o cerere de notificare a preemtorilor și afișează la primăria localității oferta de vînzare timp de 30 de zile. Dacă preemtorii nu-și manifestă disponibilitatea de a cumpăra terenul în aceste 30 de zile, proprietarul poate vinde altcuiva. Vînzările sînt monitorizate și avizate de Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, aflată în subordinea Guvernului și coordonarea Prim Ministrului. Membrii comitetului de conducere şi directorul general sunt numiţi şi revocaţi din funcţie prin decizie a Prim Ministrului.

Este o măsură prin care este îngrădit dreptul de proprietate, sînt dezavantajați eventualii noi intrați pe piața agricolă și sînt avantajați statul și actualii mari proprietari și arendași din agricultură, care au drept de preemțiune la cumpărarea terenurilor.

Să presupunem că proprietarul vrea să vîndă un teren de 10 ha cu 10 000 de euro. Face oferta, face cererea de notificare a preemtorilor și așteaptă 30 de zile răspunsul acestora. Dacă, în a 28 a zi găsește un cumpărător fără drept de preemțiune, care e dispus să-i plătească 11 000 de euro, proprietarul trebuie să facă o nouă ofertă de vînzare și o nouă cerere de notificare a preemtorilor și trebuie să aștepte alte 30 de zile răspunsul acestora. Dacă după 30 de zile niciun preemtor nu-și manifestă dorința de a cumpăra, proprietarul poate vinde cumpărătorului respectiv. Dacă, însă, în cele 30 de zile un preemtor își anunță disponibilitatea de a cumpăra, iar cumpărătorul din afară crește și el prețul și oferă 12 000, nu 11 000, proprietarul modifică iar oferta și o lasă iar 30 de zile afișată la primărie. De fiecare dată trebuie anunțată și AARPF (Autoritatea lui Ponta), plus toate actele și avizele și frecușul de rigoare. La fiecare creștere a prețului oferit de cumpărătorul fără drept de preemțiune, se prelungește termenul de afișare cu 30 de zile. E ca la licitație, numai că răspunsul celor cu drept de preemțiune trebuie așteptat timp de 30 de zile. Oricine are drept de preemțiune, stat, arendași, vecini, săteni sub 40 de ani, poate amîna vînzarea terenului la infinit. La fiecare a 28-a sau a 29-a zi de la afișarea ofertei, statul sau un cetățean cu drept de preemțiune (pot fi zeci sau sute sau chiar mii într-o localitate) își manifestă intenția de a cumpăra. După care se răzgîndește. Sau n-are bani. Și se reia procedura. În același timp, niciun cumpărător fără drept de preemțiune (adică din afara localității sau care nu are terenuri în localitate) nu poate ști dacă poate cumpăra sau nu terenul respectiv pînă nu trec cele 30 de zile. De fiecare dată cînd vînzătorul și cumpărătorul fără drept de preemțiune se înțeleg asupra unui preț, trebuie să aștepte răspunsul celor cu drept de preemțiune și avizele primăriei și Autorității lui Ponta.

În tranzacțiile de vînzare-cumpărare, dificultatea tranzacției în sine și piedicile administrative reprezintă un preț adițional. Timpul înseamnă bani. Iar cumpărătorii fără drept de preemțiune, nu numai că trebuie să ofere un preț mai mare decît cumpărătorii cu drept de preemțiune, dar trebuie să aștepte și răspunsul acestora cîte 30 de zile la fiecare modificare a ofertei, plus avizele primăriei și Autorității lui Ponta. Terenurile rămîn astfel o afacere in-house a actualilor arendași sau mari proprietari de terenuri. Să fim serioși, nu populimea țărănească din satul respectiv beneficiază de dreptul de preemțiune, fiindcă, în majoritatea cazurilor, nu-și permite să cumpere terenul. Beneficiază cei care au pus ochii pe terenurile respective și care își permit să le cumpere: statul, arendașii și actualii mari proprietari. Care au dreptul să cumpere terenul mai ieftin decît alți cumpărători veniți din afară și care trebuie să-și dea acordul pentru vînzarea terenului și care, în general, pot bloca vînzarea terenului la infinit pînă cînd obțin cel mai mic preț de la proprietar.

Cine știe, probabil mafioții băștinași din agricultură, toți ăia ale căror nume se termină în iță, îță și oiculescu s-or fi speriat de intrarea nemților, italienilor, portughezilor, spaniolilor și a altor europeni pe piața terenurilor agricole. Dacă cumpără străinii terenuri agricole și își fac ferme, acilișea, pe rîul și ramul mafiei daco-gete din Securitate și Partid? Ă? Fiindcă străinii n-au drept de preemțiune, că nu sînt arendași sau vecini cu terenul, ca iță uiță, iar stat român, veri sau consăteni cu proprietarul, nici atît. Ca să nu mai spunem că deținătorii dreptului de preemțiune pot fi folosiți de jucătorii de pe piață pentru a manipula prețurile de vînzare sau a bloca vînzările.

Așteptăm o ordonanță similară și pentru terenurile intravilane, ca să mănînce și gura la rechinii imobiliari ce mănîncă gura la mafia din agricultură.

PS. Forța Civică a sesizat Curtea Constituțională pe această ordonanță. Notați în carnețelul de votant chestia asta.

Luam dreptul de decizie si beneficiile de la politicieni si le dam cetatenilor

Modificarea articolului 136 din Constituție și trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietate privată

Pe de o parte, se tot discută despre modificarea Constituției. Și Constituția se va modifica în următorii ani, fiți siguri de asta.

Pe de altă parte, văd că toată lumea, de la stînga la dreapta, vorbește despre dreptul de proprietate asupra resurselor naturale, despre ce rău e statul, despre cît de corupți sînt politicienii și cum populația din zonele în care se extrag resurse naturale ar trebui consultată, cum se încalcă dreptul de proprietate prin exproprieri la Roșia Montană și cum decizia exploatării la Pungești și Siliștea ar trebui să aparțină localnicilor. Există și o soluție. Iat-o:

Modificăm articolul 136, alin (3) din Constituție, care zice așa:

Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

și extindem dreptul de proprietate privată și asupra resurselor naturale ale subsolului. Astfel, aurul și gazele de șist vor aparține localnicilor din Roșia Montană și Pungești, care vor negocia cu RMGC și Chevron și vor decide dacă permit exploatarea sau nu.

Uite, mă aștept acum ca un partid responsabil de dreapta (PNL? PDL? PMP? PFC? PNȚcd?) sau un ONG care a protestat în piață sau un grup de intelectuali care luptă pentru drepturile oamenilor împotriva statului cel corupt să propună modificarea articolului 136 din Constituție. Avem deja o Comisie de revizuire a Constituției, avem deja pe masă tema revizuirii Constituției, ce ne oprește să propunem modificarea articolului 136 prin trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea cetățenilor care dețin suprafața de teren? Oricum Constituția va fi modificată în anii ce vin (2014-2016). De ce nu am rezolva și această spinoasă problemă a exploatării resurselor naturale și nu am face dreptate dînd proprietatea cetățenilor și de ce n-am elimina statul din această ecuație?

Căci, o știm bine, o spun de cîteva luni și stînga, și dreapta, și oengeurile din piață, și hipsterii protestatari, și partidele de opoziție, și intelectualii, statul este incompetent, corupt și incapabil să gestioneze exploatarea resurselor naturale, fiindcă politicienii se înhăitează cu tot felul de corporații care îi șpăguiesc și nu țin seama de drepturile oamenilor din zonele respective. Decizia de exploatare să se ia în urma negocierilor dintre exploatatori (ah, ce bine sună!) și localnici (proprietarii resurselor) și localnicii să aibă de cîștigat. Dacă oamenii nu vor, foarte bine, nu se exploatează, dacă oamenii vor, se exploatează. E simplu.

Personal, votez cu cinci mîini și șapte ștampile (nu sînt teleormănean, dar sînt giurgiuvean la origine, deci de pe acolo) partidul și politicianul care vine cu această inițiativă și luptă pentru ea în 2014 și 2016.

Acum este momentul ideal pentru un partid politic să vină, în cel mult o săptămînă, cu draftul de modificare a articolului 136 din Constituție.

Cum cineva, vreun politician sau oengist, mai deschide discuția Roșia Montană-Pungești l-aș întreba: susțineți modificarea articolului 136 din Constituție și trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea privată de deținătorilor de terenuri?

Nu ne vindem tara, faza pe Rosia Montana

Aurul nu se culege. Se extrage. Nu există sub pămînt sub formă de lingouri, Extracția aurului se face prin excavare și separare. Aceste două procese sînt inevitabile. Se excavează milioane de tone de rocă apoi se separă aurul de rocă. În general, concentrația de aur (e și cazul zăcămîntului de la Roșia Montană) e mică, trebuie să excavezi tone de rocă pentru grame de aur. Cu alte cuvinte:

Exploatarea implică costuri, experiență în domeniu, competență de business și tehnologie

Dacă ai un zăcămînt de aur care valorează zece miliarde de euro nu înseamnă că ești mai bogat cu zece miliarde de euro. Ești mai bogat cu zece miliarde de euro minus costurile exploatării. Dacă costurile sînt de șapte miliarde de euro ești mai bogat cu trei miliarde, dacă costurile sînt de 12 miliarde de euro ești mai sărac cu două miliarde.

Costurile pot fi de 87% din valoarea resursei exploatate, pot fi de 93% sau, un caz frecvent cînd e vorba de exploatările realizate de statul român, pot depăși valoarea resursei exploatate (la huilă se ajunsese la 200%, dacă mai țin minte – la huilă în valoare de 1000 de dolari costurile extragerii erau de 2000 de dolari). Mai nou, mineritul de stat a devenit un far luminos, lumea a uitat mineriadele din 1990, 1991 și 1999. Cine crede că statul român ar cîștiga 100% din exploatare dacă ar exploata el, și nu 6%, cît cîștigă din redevență, nu știe diferența dintre cifră de afaceri și profit. Să ia statul tot aurul! zic progresiștii dacomani și ecologiștii protocroniști. Dar ce afacere ai făcut dacă te costă 1,2 miliarde de euro să extragi aur de 1 miliard de euro?

Și de unde vor veni banii de investiții în extragerea aurului de la Roșia Montană? Cu ce bani va realiza statul aceste investiții și de unde îi va lua? Presupun că cei care vor ca statul român să fie cel care extrage aurul de la Roșia Montană au și soluții privind sursele pentru banii de investiții.

Ce experiență are statul român în exploatarea aurului și cît de bine se pricepe la business statul român?

Pe de o parte ne opunem exploatării fiindcă statul român cel corupt va face ca cei 6% din redevență (una dintre cele mai mari din lume) și cei 25% din dividende (partea statului în business) să ajungă în buzunarele politicienilor corupți, pe de altă parte vrem ca exploatarea să fie o afacere exclusiv a statului. Exact asta ne mai trebuia acum: o companie națională a aurului. Astfel, pe mîna statului și politicienilor corupți nu vor ajunge doar cei 6% din redevență și cei 25% din dividende ci și toate investițiile și achizițiile. Costurile vor exploda și vor ajunge la 200% din valoarea aurului exploatat. Vor crește costurile salariale (statul e foarte generos cu angajații săi, mai ales cei din companiile naționale –  astfel, vom vorbi iar de salariile nesimțite ale directorilor de companii naționale și de salariul femeii de serviciu de la Compania Națională Dacii Carpatini Roșia Montană, de trei ori mai mare decît salariul unui profesor). Compania va fi plină de căpușe ale politicienilor și ale funcționarilor statului. Aceste căpușe vor ridica costurile de achiziții și vor transforma exploatarea de la Roșia Montană într-o mare gaură neagră a bugetului național, așa cum s-a întîmplat de-a lungul timpului cu toate companiile de stat, mai ales cele din minerit. De ce ar plăti contribuabilii 10 miliarde pentru a extrage aur care valorează 7 miliarde numai hipsterii protocroniști ne pot explica.

În situația actuală statul cîștigă 6% redevență din valoarea aurului extras indiferent de costurile RMGC. Poate că celor de la RMGC le merg prost afacerile și le cresc cheltuielile peste venituri însă statul român tot ia redevența de 6%. Cu investiții zero. Dacă exploatarea aurului ar fi fost făcută de stat, printr-o companie națională, orice pierderi ar fi fost acoperite din bugetul național. Dacă cheltuielile ajungeau la 120% din venituri (și nu era greu – prin incompetență și căpușare statul poate ajunge lejer și la pierderi de 100% pe an) toate aceste cheltuieli erau plătite din banii contribuabililor. Așa, ele pot ajunge și la 150%, sînt plătite de exploatatorii străini, pînă cînd RMGC intră în faliment. În tot acest timp, statul își ia redevența de 6%.

Articolul l-am scris vineri, între timp proiectul Roșia Montană a picat. Sînt convins că toți aceia care s-au opus exploatării aurului la Roșia Montană au soluții pentru oamenii de acolo și pentru bugetul național.

Aștept să văd proiectul de turism pentru Roșia Montană, făcut de oengeuri și oamenii din piață, cu obiective turistice, infrastructură, locuri de cazare, locuri de distracție, venituri preconizate și realizate din turism. Aștept să văd cîte locuri de muncă pentru oamenii din Roșia Montană vor crea oengeurile și protestatarii din piață și care va fi impactul asupra nivelului de trai. Aștept să văd care sînt sursele de finanțare pentru buget care să înlocuiască banii care ar fi venit la buget din exploatarea de la Roșia Montană. Aștept să văd care sînt sursele de finanțare pentru despăgubirile ce vor fi plătite RMGC-ului. Societatea civilă a arătat că poate fi activă. Oamenii frumoși și deștepți și cool au ieșit în stradă. Sînt convins că toți acești oameni frumoși, deștepți și cool au soluțiile alternative pentru Roșia Montană și pentru buget.