Opriti pamintul, sa reflectam, refractarilor!

„Preocuparea prim-ministrului Cameron este nu neapărat legată de acest drept și chiar a subliniat că, după părerea lui, acesta este un drept câștigat și trebuie păstrat și faptul că, în cadrul acestei mișcări, sunt, totuși, foarte multe persoane care solicită beneficii sociale și aici apare problema. Iar în acest context, eu am propus să începem un proces de reflecţie cum putem să despărțim dreptul la liberă mișcare de dreptul la beneficii sociale și cum poate fi acest lucru pus în acord cu toate statele membre. Am constatat cu bucurie și am subliniat acest lucru că dl prim-ministru Cameron a venit din proprie inițiativă cu afirmația de acceptare a dreptului la liberă circulație a persoanelor în cadrul UE, fiind preocupat de partea financiară, de beneficiile sociale” – agerpres.ro

Asta a declarat, printre altele, preşedintele Iohannis,  după întîlnirea de la Bruxelles cu prim-ministrul britanic David Cameron, de săptămîna trecută.

Şi de atunci eu stau şi mă uit la declaraţia asta şi nu-mi vine a crede. Omul e rupt (şi) pe externe. Adică pe principala prerogativă a funcţiei prezidenţiale. Că legislaţia UE e stufoasă şi greu de priceput e una, că nu-i traduce nimeni ce presupune ea e cu totul altă poveste. Măcar atîta cît să se prindă ce-a zis Cameron, că e de acord cu libera circulaţie, dar îngrijorat de probleme financiare pe care ACEASTĂ LIBERĂ CIRCULAŢIE le presupune. Deci cele două nu pot fi separate. O fi Iohannis profesor de fizică la bază, dar brownian nu se poate să ne mişcăm prin Europa, şi nici să ţopăim aiurea pe straturi, că nu sîntem electroni apucaţi de streche.

Azi e mai simplu, a devenit planetar. Şi ne îndeamnă să ne agăţăm şi noi de-un hashtag, #HeForShe. Un fel de #PrimaDoamnăPreşedinte. Că semnaţi sau nu petiţia online lansată de ONU şi a cărei ambasadoare este actriţa Emma Watson, rugaţi-vă la sfîntul NATO şi mucenicul Harry Potter să ne vegheze, că la mila Domnului e coadă lungă.

PS: E, linişte aţi vrut, linişte avem. Preşedintele e ca şi cum n-ar fi, prim-ministrul e pe unde-o fi şi cum o fi, că nimeni nu pare a şti. Consensul e deplin: doi absenti.

(Foto: twitter.com)