Teodor Baconschi: Sistemul feudalizat (baronii) nu a fost depășit

În cazul Republicii Moldova, nu cumva vrem să trecem o bătrânică strada, dar ea nu vrea? Procentele celor care nu doresc alipirea la România, ci cu „mama Rusia”, sunt între 48 şi 65%.

Știți cum se spune: unirea e, în primul rând, un „ideal”. Pentru a fi o realitate, ai nevoie de câteva condiții democratice și geopolitice. Prima e ca, de ambele părți ale Prutului, să existe o majoritate unionistă calificată. A doua e ca, la Chișinău, să existe consens suprapartizan și acțiune unionistă asumată parlamentar. A treia ar fi rezolvarea conflictului înghețat din Transnistria. A patra, consultarea dintre cele două capitale și centrele de putere euro-americane. În fine, acordul tacit sau explicit al Federației Ruse, care consideră că tot ce se petrece în „străinătatea apropiată” (respectiv în statele-tampon din Parteneriatul Estic) îi afectează (sau nu) interesele. Dacă vă întreb, la rândul meu, în ce măsură s-au reunit aceste condiții, îmi veți răspunde că v-am pus întrebări retorice. Nu sunt retorice, sunt realiste. Evident, dacă vom ajunge, cu timpul, la satisfacerea acestor condiții prealabile, va trebui să completăm tabloul cu alte calcule: studii de impact economico-financiar, eventuale modificări constituționale, prognoze de securitate regională și internă pe termen mediu și altele de acest fel.

Cât de real este pericolul de „infestare” cu neomarxism în Europa?

Ceea ce numiți „neo-marxism” este vulgata academică și politico-socială a „corectitudinii politice”. Ea s-a impus, produce norme, comportamente și structuri de supraveghere, generând ipocrizie socială, autocenzură și acumulări subterane de frustrare colectivă, care pot exploda asemenea unor pungi cu gaze naturale peste care cade, accidental, o brichetă aprinsă. Există, firește, și o reacție venită din mediile conservatoare, creștine sau naționaliste, care se bat pentru revenirea la statu quo ante, adică la o situație descrisă idilic și bazată pe „valori fundamentale”. Asistăm la o bătălie culturală în care preopinenții dau mai curând probe de surditate intelectuală. O coliziune a două dogmatisme, a două pretenții de a monopoliza adevărul. În aceste condiții de dialog ratat, radicalizarea celor două tabere pare inevitabilă. Probabil că și este. Bisericile, universitățile, ONG-urile și intelectualii publici moderați au mult de lucru pentru a evita degenerarea acestei tensiuni culturale într-un conflict civil capabil să destructureze ordinea democratică.

Cât este imagine şi cât este amenințare reală în politica dură şi prea puţin contracarată a Rusiei?

N-aș spune că revizionismul neo-imperial, panslavist și ortodoxist al Federației Ruse n-a primit o replică, fie că vorbim de sancțiunile economico-financiare, fie că evocăm excluderea temporară a Moscovei din feluritele formate de „integrare” occidentală (Consiliul NATO-Rusia, Consiliul UE-Rusia, G8 etc.). Din păcate, ideea de nou război rece s-a banalizat. Intervenția masivă a Rusiei în Siria a complicat și mai mult șansele de a obține, pe termen scurt, negocierea unui echilibru durabil. Ne aflăm și în plină ofensivă propagandistică: demonizarea Occidentului în media rusești, investiții în rețele externe de influență mediatică. Plus atacurile cibernetice, înscrise în manualul războiului hibrid și ilustrate, cel mai grav, prin acuzațiile de intervenție a Moscovei în campania prezidențială din SUA. Câteva lucruri sunt clare: Federația Rusă și-a modernizat armata. Sancțiunile au fost amortizate intern printr-o propagandă eficientă. Cercurile de afaceri europene își doresc recâștigarea pieței ruse. Chestiunea energetică (ca pârghie de presiune asupra multor state europene) nu a fost rezolvată printr-o alternativă funcțională. Devitalizarea Parteneriatului Estic nu a liniștit situația internă din acest hinterland. În fine, nu există o linie unică de raportare a Occidentului la Rusia, nici în termenii evaluării riscurilor, nici la nivelul agendei diplomatice.

Interviu acordat qmagazine.ro, integral aici.

baconschi(Foto: livepr.ro)