Agregatul restauraţiei şi stîrpirea alternativei
Premierul repetă, obsesiv, cîteva teme. Voinţa poporului exprimată în stradă, în ianuarie 2012, şi voinţa poporului exprimată la alegerile din 10 iunie. Împotriva dictaturii preşedintelui. Voinţă pe care guvernarea lui o reprezintă. Dar guvernarea îi este sabotată, pas cu pas, de preşedintele dictator. Care e urmaşul preşedintelui dictator dărîmat în decembrie 1989. În mod logic, soluţia e suspendarea preşedintelui de către parlament, în vederea demiterii prin referendum. Doar aşa, guvernarea premierului poate înfăptui voinţa exprimată de popor.
Of. Prin definiţie, un dictator n-are cum să fie suspendat de parlament. E suspendat în furci, în ştreang, e mitraliat, sinucis, înfipt într-un lemn, arestat după o lovitură de palat şi executat, sau, în unele cazuri jenante, lăsat să-şi toace miliardele la Paris sau în alte locaţii similare. Dictatorul nostru din 1989, tocmai fiindcă era dictator, nu îşi asculta la televizor premierul, din partidul advers, propunîndu-i, la o televiziune particulară, amabilă, suspendarea în parlament. În vederea demiterii prin referendum. Ba, încă, pentru a doua oară.
Cîte roţi dinţate sărite din angrenajele raţiunii, cîte sinapse adormite să ai, ca să faci comparaţia? Nicolae Ceauşescu, suspendat de Marea Adunare Naţională. Plecînd, de bunăvoie, din CC, ca să-şi pregătească, împreună cu o mînă de consilieri, campania pentru referendum. Cîştigînd, democratic, referendumul. Revenind în CC. Cîştigînd, încă o dată, democratic, alegerile prezidenţiale. Pentru a fi ameninţat, apoi, cu încă o suspendare din funcţie. Zău? Cine, mă? Tovarăşul Ceauşescu? Nu, pe bune.
Trecem peste insulta, grotescă, adusă morţilor din decembrie 1989. S-o fi grăbit şi premierul. Cu un scurt răgaz de gîndire, ridicolul absolut al comparaţiei ar fi fost evident. Dar premierul nu-şi poate permite luxul unui asemenea răgaz. E obligat să se grăbească. Agregatul USL a fost lansat, le scoate pe bandă rulantă şi nu poate fi oprit. Iar alegerile sînt de-abia în noiembrie. Premierul repetă, mereu, că nu vrea să trăiască sub dictatura preşedintelui. Dar dacă, pînă în noiembrie, poporul, văzînd ce produce agregatul, ajunge la concluzia că nu vrea să trăiască sub el? Căci agregatul produce masiv.
Scandal după scandal, abuz după abuz, epurare după epurare, plagiat după plagiat. Justificări penibile după justificări penibile, inclusiv la Bruxelles. „Ce să fac? Dacă Băsescu n-a venit, vă reprezint eu. Credeam că vine”. Aşa, da. Regulile sînt călcate în picioare. Constituţia nu mai contează. Tot ce contează e manipularea opiniei publice, praful în ochi, ascunderea adevărului, în disperarea de-a pune mîna pe toate butoanele puterii. Pentru ca toate regulile, fără excepţie, să fie rescrise iute, iute, pînă la alegeri. Astfel încît puterea să nu mai poată fi pierdută, aşa cum au pierdut-o Iliescu în 1996 şi Năstase în 2004. Să nu mai existe alternativă. Să nu se mai pună problema alternativei. Să fie stîrpită.
În dictatură, voinţa poporului în materie de guvernare se exprimă după gratii, în exil, sau cu topoarele. Din mormînt, exprimarea se întrerupe. În democraţie, voinţa poporului în materie de guvernare se exprimă la alegerile generale. În ianuarie 2012 nu au fost alegeri generale, ci proteste de stradă, cu cîteva mii de participanţi. Pe 10 iunie nu au fost alegeri generale, ci locale, pentru primari şi consilieri. Guvernarea USL nu reprezintă voinţa poporului, ci voinţa traseiştilor din Parlament. Atît. Doar ei au ales, pînă acum, guvernul Ponta. Acum, sondajele sînt favorabile, opoziţia nu există. Acum e momentul să dispară şi preşedintele.
Pînă în noiembrie, multe se pot întîmpla. Poate criza loveşte iar, şi premierul trebuie să tăie şi el salariile şi pensiile. Poate apare alt partid. După Năstase şi Vîntu, poate intră şi alţii în puşcărie, condamnaţi legal şi definitiv, cu repercusiuni în sondaje. Cine ştie ce scandaluri mai izbucnesc, gen, zilnic, ce plagiaturi se mai dovedesc? Spre deosebire de premier, preşedintele n-a fost ales de traseiştii parlamentului, ci de popor. Cu o majoritate de voturi, aşa cum e în democraţie. Majoritatea de la urne contează în democraţie, nu cea din sondaje. Iar majoritatea din sondaje nu e bătută în cuie.
Poporul e manipulabil, desigur. Dar poporul e şi capricios. Are tot felul de curiozităţi. Şi de sentimente. De pildă, poporului nu-i plac hoţia şi minciunile dovedite. Nu e nici fanul norului de lăcuste care rade tot în cale. Legi, Constituţie, bun simţ, orice. Aşa, cu iz de restauraţie a dictaturii. Pariul premierului e că poporul înghite orice găluşcă, din ură sinceră faţă de Udrea şi de Băse, care a tăiat pensiile şi salariile. Dar în loc de pariu, nu-i mai bună certitudinea? Acum, nu în noiembrie, la parlamentare, sau peste doi ani, la prezidenţiale. Poporul, curios cum îl ştim, s-ar putea întreba, totuşi, ce-i cu toată graba. Şi ce-i cu toate scandalurile, epurările, abuzurile, plagiaturile? O fi doar mînă nemernicului de Băsescu, sau asta produce agregatul USL? Asta-i schimbarea, asta-i izbăvirea? Hai să vedem.
