Pe 22 februarie 1943, Hans și Sophie Scholl erau executați prin ghilotinare de către regimul nazist. Fuseseră prinși distribuind broșuri anti-naziste și anti-Hitler la Universitatea din Munchen.

Hans și Sophie Scholl erau copiii lui Robert și Magdalena Scholl. Înainte de venirea lui Hitler la putere, Robert fusese activ în politică, fiind primar al Ingershein, iar apoi al Forchtenberg am Kocher. Era un om care aprecia o educație liberală, drept urmare a făcut pe tot posibilul să le insufle copiilor săi aprecierea libertății de exprimare, formarea ideilor prin analiză și dezbatere.

În 1933, după ce naziștii au acaparat puterea, Hans și Sophie, fascinați de promisiunile lui Hitler pentru o nouă Germanie mândră și puternică, s-au înregistrat în Tineretul Hitlerist, respectiv Uniunea Fetelor Germane, însă au devenit rapid deziluzionați. Discuțiile cu tatăl lor, liberal și anti-hitlerist convins este posibil să fi avut un efect în asta. Dar probabil cel mai mult au contat arestările lor pentru activități care nu erau în linia hitleristă, precum și arestarea tatălui lor fiindcă s-a referit la Hitler ca „flagelul lui Dumnezeu” în discuția cu un angajat.

De aici încolo, sentimentele anti-naziste ale celor doi frați nu au putut decât să se accentueze. În 1940, Hans era trimis ca medic de front în Franța. Dar cel mai puternic impact asupra sa l-au lăsat lunile petrecute pe Frontul de Est, unde a fost martor la atrocitățile făcute de către naziști.

Trandafirul Alb

Activitatea organizației Trandafirul Alb a durat din iunie 1942 până în februarie 1943, perioadă în care membrii săi au reușit să distribuie 6 broșuri anti-naziste, anti-Hitler și anti-război în câteva mii de copii. Nucleul grupului era format din cei doi frați, Hans și Sophie, Alex Schmorell, Willi Graf și Christoph Probst – toți abia trecuți de 20 de ani. Mai făceau parte și Inge Scholl, sora celor doi, și Kurt Huber, profesor de filosofie.

Broșurile au fost scrise de către Hans Scholl, Alex Schmorell și Kurt Huber. Iată ce se scria în prima dintre ele:

„Nimic nu este atât de nedemn de o națiune civilizată decât să se lase guvernată fără opoziție de o clică iresponsabilă care face apel la instinctul de bază. Este clar că astăzi orice om onest este rușinat de guvernul său. Care dintre noi are cea mai mica idee de dimensiunea rușinii ce ne va copleși pe noi și pe copiii nostri, când într-o zi vălul ne va cădea de pe ochi și cele mai oribile dintre crime – crime care depășesc fără drept de apel orice măsură umană – vor vedea lumina zilei?”

Broșurile erau distribuite prin poștă profesorilor și studenților, lăsate în cărțile de telefon care se găseau la telefoanele publice sau trimise prin curieri de încredere către alte universități din țară, astfel încât în scurt timp eseurile Trandafirului Alb au ajuns să fie citite de oameni din toată Germania.

Sophie avea grijă să procure hârtie și timbre – ceea ce nu era o sarcină ușoară, fiindcă nu puteai cumpăra prea mult dintr-un singur loc fără să-ți atragi suspiciuni – și se ocupa de atragerea de fonduri pentru organizație. Toți membrii se deplasau prin Germania de Sud pentru a distribui broșurile prin poștă din locuri cât mai greu de detectat.

Pe lângă editarea și distribuirea de eseuri, în nopțile de 3, 5 și 15 februarie 1943, Hans Alex și Willi au scris cu vopsea în locuri publice sloganuri anti-naziste. Printre ele se găseau: „Jos cu Hitler!”, „Hitler criminal în masă”, „Libertate” sau svastice tăiate, toate astea printre polițiști și autorități care patrulau străzile orașului.

„Trăiască libertatea!”

Hans, Sophie și Christoph erau la Universitatea din Munchen, unde încercau să distribuie ultima serie de broșuri, când au fost văzuți de îngrijitorul clădirii care i-a raportat la Gestapo. Asta avea loc pe 18 februarie 1943. Hans a fost descoperit în buzunar cu un text scris de mână a ce trebuia să fie a șaptea broșură ce urma să fie răspândită. Interogațiile au durat până pe 21 februarie, iar pe data de 22 au fost judecați și condamnați la moarte prin ghilotinare de către judecătorul Roland Freisler.

În timpul interogațiilor, cei trei au făcut tot posibilul să ia toată vina asupra lor și să nu divulge și alte nume din organizație. Hans a încercat să ia toată vina asupra sa, sperând să câștige libertatea pentru sora lui. De cealaltă parte, agentul Gestapo care s-a ocupat de interogatoriul lui Sophie i-a propus să plaseze toată vina pe Hans și Christoph, ca ea să poată să scape liberă. A refuzat. A declarat că ea și fratele său sunt vinovați, dar Christoph este doar o victimă colaterală. A încercat să câștige libertatea pentru Christoph, singurul membru al Trandafirului Alb care era căsătorit și avea 3 copii.

În ziua procesului, judecătorul Freisler le-a adus acuze de „subminare a moralului armatei”, „ajutorarea inamicului” și „înaltă trădare”. „Cineva trebuia să dea startul. Ce am scris și spus noi este crezut de mulți alții”, a fost replica lui Sophie.

În aceea zi a procesului, Hans, Sophie și Christoph au fost ghilotinați. Înainte de execuție, ca o excepție față de procedura normală, cei trei au fost lăsați să se vadă pentru ultima oară. Ultimele cuvinte ale lui Hans înainte să fie executat au fost: „Trăiască libertatea!” Avea 24 de ani, Sophie avea 21, iar Christoph 23.

Mai târziu în același an, alți membri ai Trandafirului Alb au fost prinși, judecați și executați: Alexandru Schmorell, Willi Graf și Kurt Huber. Restul care au avut legături cu organizația au primit sentințe de închisoare.

Înaintea încheierii războiului, ultima broșură scrisă de Trandafirul Alb și-a găsit calea în afara Germaniei și a picat în mâinile forțelor Aliate. S-au făcut milioane de copii care au fost apoi aruncate peste toată Germania.

Moștenire

Astăzi, școli, străzi și piețe din Germania sunt numite după Hans, Sophie și organizația din care au făcut parte și multă lume se uită la ei ca la ceea ce au fost: veritabili eroi. Monumente au fost ridicate în cinstea lor. În cadrul unui program în care germanilor li s-a cerut să aleagă cei mai mari 10 germani din istorie, cei doi frați au ocupat locul 4.

O întreagă Germanie și toți cei care au auzit de povestea lor, din lumea întreagă, privesc cu admirație către acțiunile lor, către curajul și spiritual lor de sacrificiu, către demnitatea lor în fața morții. Când vremurile au fost tulburi, însă, ei s-au numărat printre cei extrem de puțini care au ales să facă ceva. Știau ce-i poate aștepta, însă asta nu i-a făcut să renunțe. Când vorbim despre Hans și Sophie Scholl, vorbim despre apogeul spiritului uman. Poate de aceea acțiunile și comportamentul lor pare atât de straniu pentru restul contemporanilor lor. Și poate de aceea a fost nevoie ca vălul să cadă, pentru ca lumea să-i perceapă în adevărata lor dimensiune.