‘E nevoie, oare, de teatru?’

Este Ziua Mondială a Teatrului – mai multe găsiți aici – și m-am gîndit că n-ar fi rău deloc să profit de traducerea realizată de Bogdan Budeș a mesajului rostit anul acesta de Anatoli Vasiliev, regizor de teatru și profesor din Rusia, fondator al Școlii de Artă Dramatică de la Moscova și profesor de teatru la Lyon.

De ce? Pentru că într-o lume din ce în ce mai nebună, cred că avem nevoie de teatru. Cred că teatrul este… Dar nu contează ce cred eu astăzi, să-l lăsăm pe Anatoli Vasiliev să ne spună. Eu am timp destul să vă spun ce și cum despre teatru, despre teatrul românesc în special.

Pentru că nu l-am găsit pe site și în traducere românească, m-am gîndit să fac un serviciu celor interesați și să-l traduc în română (din originalul rusesc, firește).

Mesajul lui Anatoli Vasiliev de Ziua Mondială a Teatrului:

E nevoie, oare, de teatru?

Întreabă mii de profesioniști dezamăgiți de teatru și milioane de oameni obosiți de el.

La ce ne trebuie?

În vremurile cînd scena e atît de neînsemnată prin comparație cu suprafețele orașelor și întinderile țărilor în care se desfășoară tragedii veritabile ale vieții reale?

Ce este el pentru noi?

Loje aurite, fotolii de catifea, culise murdare, glasuri stridente sau, dimpotrivă, cutii negre înecate în mizerie și sînge, pline de trupuri goale și turbate?

Ce poate spune el?

Totul!

Teatrul poate spune tot.

Și cum trăiesc zeii din ceruri, și cum se chinuie cei închiși în peșteri, și cum te înalță pasiunea, și cum te poate distruge dragostea, și cum nimeni n-are nevoie de omul bun, și cum domnește înșelăciunea, și cum trăiesc oamenii în apartamentele lor, iar copiii în lagăre de refugiați, și cum e să te întorci într-un pustiu, și cum se despart oamenii – teatrul poate vorbi despre tot.

Teatrul a fost și rămîne veșnic.

Iar acum, în ultimii cincizeci, șaptezeci de ani, e cu atît mai mult necesar. Fiindcă dintre toate artele publice, doar în teatru cuvintele trec din gură în gură, privirea e față către față, mîinile și trupurile se ating. El nu are nevoie de mijlocitor între om și om – e partea transparentă a luminii, nu e nici sud, nici nord, nici est, nici vest – e el însuși lumina care se revarsă din toate cele patru zări, recognoscibilă și de prieten, și de dușman.

E nevoie de diferite feluri de teatru.

Iar dintre toate diferite și nenumărate, cele mai cerute sunt formele arhaice de teatru. Teatrul formelor ritualice nu trebuie pus în opoziție cu teatrul popoarelor civilizate. Cultura laică e din ce în ce mai goală de conținut, iar „informația culturală” ia locul realităților simple și al întîlnirii cu ele.

Teatrul e deschis. Intrarea e liberă.

Dați dracului gadgeturile și computerele – mergeți la teatru, umpleți rîndurile la parter și la balcon, ascultați cuvintele rostite și priviți imaginile vii – teatrul e dinaintea voastră, nu-l desconsiderați și nu-l treceți cu vederea în graba vieții voastre.

E nevoie de teatru de tot felul.

De un singur fel nu e nevoie – de teatrul jocurilor politice, de teatrul capcanelor politice, de teatrul politicienilor, de teatrul politicii. De teatrul terorii zilnice – individuale sau colective -, de teatrul cadavrelor, și de teatrul sîngelui în piețe și pe străzi, în capitale sau în provincie, de teatrul bătăliei între religii și culturi diferite.

(c) pentru versiunea în limba română, Bogdan Budeș

Și în final, ce crede însuși regizorul și traducătorul Bogdan Budeș despre teatru. Cu aceeași ocazie:

Că tot e mîine Ziua Mondială a Teatrului…

Cred că scopul experimentului în teatru (ca în orice artă) e acela de a găsi mijloace artistice mai eficiente, adaptate poate unui anume context istoric (și tehnologic), de a reaminti oamenilor ce e omenesc în ei: că ne naștem, trăim o vreme, după care murim. Ideea e să lămurești ce e cu acest „trăim o vreme”, ce se petrece cu noi în vremea asta. E un teritoriu infinit fiindcă sufletul și mintea omului sunt mai degrabă guvernate de «geometrii» non-euclidiene.

Să pui o masă invers pe tavan sau să scrii mare «pula» pe un perete sau să bagi video la greu nu înseamnă experiment. Înseamnă doar că pui o masă invers pe tavan, că scrii mare «pula» pe un perete sau că bagi video la greu.

Dacă nu există motivația accentuării omenescului din om, rezultatul e, cel puțin, penibil. Ca să nu mai zic că uneori e pierdere de vreme (pe care nu ți-o dă nimeni înapoi!)

Nu cred că un spectator motivat și disponibil sufletește se va mulțumi cu o masă pusă invers pe tavan, cu un mare «pula» pe un perete sau cu proiecții stîngace. El vrea să vadă, chiar dacă nu și-o poate spune lămurit, oameni ca el sau ca ea acționînd din frică, din dragoste, din răzbunare, din lăcomie, din generozitate, din ambiție etc.

La așa ceva cred că se referă și Anatoli Vasiliev cînd zice undeva că atunci cînd e chemat să vadă ceva nou, el tot așteaptă să vadă ceva vechi. Nu la mijloace se referă, ci la infinita «banalitate» a omenescului.

Și atît. E Paștele catolic, e sărbătoare mare, e timpul să ne gîndim la cum ne ducem timpul.

12920503_1153035814720475_1627786051773783886_n

(Foto: Facebook/Bogdan Budeș)

Stirile si comentariile de weekend

Teatru.

1.V-am recomandat cu ceva vreme în urmă un spectacol de teatru. De teatru independent. Si-am zis ca oameni de dreapta fiind, sa sprijinim teatrul independent, ca şi orice altă iniţiativă privată.  Şi acum, în comparaţie, misecuvinii teatrului românesc şi admiratorii şi susţinătorii lor. Că tot vorbeam în precedenta postare, referitoare la cel mai recent sondaj dat publicităţii, despre electorat.

Yeba, comentariu pe Facebook:

Oameni cu oarecare carte incapabili să separe instituțiile de persoane și legile, de trăiri, bugetari indestructibili Sunt siderată.

Fact:

Mihai Malaimare a pierdut, joi, definitiv procesul in care a contestat raportul Agentiei Nationale de Integritate (ANI) prin care s-a stabilit ca s-a aflat in stare de incompatibilitate intre anii 2008 si 2013, intrucat a fost atat membru titular al Consiliului National al Audiovizualului (CNA), cat si manager, respectiv director al Teatrului Masca din Bucuresti.

Masca = o institutie publica de cultura aflata in subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti,

Mihai Mălaimare

Singura chestiune care imi ramane de facut este sa emigrez /în Rusia, precizează mai la vale/ si o voi face. Sa vina domnul Georgescu din puscarie sa conduca el Teatrul Masca, pentru ca el este cinstit”,

Olga Delia Mateescu, actriță
Mihai a,,inventat,,teatrul MASCA, l-a reinventat,nu l-a pus nici-un guvern sau partid s-o facă! Nu are,, o funcție,,este viața lui. Așa trăiește. Așa trăiesc actorii de acolo. Nu au funcții. Ei sunt. Cu ce este incompatibilă existența?

Miau ! (n.m., nu m-am putut abține)

Michaela Stoica (comentariu la statusul de mai sus)
Niste hoti, ignoranti, oportunisti, etc expl acestui Horia Georgescu ajunsi sus din complex, gelozie prostie si rautate au distrus multi oameni si institutii, ptr ca stiu ca nu pot ajunge nicioadata la nivelul adevaratilor oameni inteligenti. Prostul da mereu cu batul in balta sa se faca auzit. Excrocul de georgescu merita ani de inchisoare…un impostor

Cristina Surduc (idem)
Doamna Olga cine să îi înțeleagă pe actori ? Cei care vin la un spectacol cu telefoanele deschise si la final nici nu știu de ce se aplauda în sală ? Ei nu știu decât să se ridice în două picioare dar tot fără să știe de ce. Cei care l-au găsit incompatibil nici nu știu cine-i Mălaimare!

********
E posibil? Și i-am bombănit pe saituri pe ăia care nu înțelegeau cum e posibil să facă Gică Popescu închisoare, farul orizontului lor.

2. Mircea Diaconu, europarlamentarul anchetat de OLAF pentru că ar fi angajat 13 asistenţi (dublul mediei europene), are păsărelele lui. De care este îngrijorat.

Europarlamentarul Mircea Diaconu a atras atenţia, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că, de fapt, nu este vorba doar despre ciocârlie, ci de un patrimoniu de care „ne batem joc”.

„Ne batem joc de tot ce avem. De ape, de păduri, de subsol. Ne batem joc şi de oameni”, a spus europarlamentarul. – antena3.ro

3. Preşedinţie. a)  Instituţia Primei Doamne şi-a dus clasa în vizită la locul de muncă al soţului Instituţiei Sale. Care a consemnat – cum altfel?! – evenimentul. Pe – din nou, cum altfel?! – Facebook.

Cînd să găsesc o rimă cu „picioare” la „Viitor de aur ţara noastră are”, mi-am amintit cum se vorbea în campania electorală despre Udrea, că se fotografiază numai alături de persoane în vîrstă sau tinere care nu arată aşa de bine ca ea.  Acum priviţi poza de mai jos. E?

carmen iohannis

b) Tot preşedinţie, tot activităţi recreative. Şi nu numai.

iohannis bicicletaNu ştiu dacă a verificat cineva dacă e constituţional sau nu îndemnul.

Credinţă

Bogdan Glăvan, status Facebook:

Intamplarea face ca azi am trecut pe la biserica din parcul Politehnicii. M-am oprit doua minute. Aglomeratie, foarte multa lume la slujba, in afara bisericii la fel de multa lume pe cat era inauntru asculta slujba la difuzoare. Prefer intimitatea, asa ca nu m-am simtit foarte linistit… in fine, mi-am dat seama ca aglomeratia caracterizeaza toate bisericile pe care le-am vazut.
In ciuda acestei realitati, niste oameni tristi protesteaza impotriva constructiei de biserici. Vor scoli, desi tineretul s-a imputinat teribil. Vor autostrazi, desi o sa fie pustiu pe ele, va dau in scris.
Asta e boala banilor publici, fiecare crede ca acesti bani trebuie cheltuiti exact in directia in care crede el ca e bine. Iar bisericile nici macar nu sunt construite in intregime din bani publici, dar nu mai conteaza – banii publici trebuie cheltuiti „stiintific”, „cu cap”, asa ni se spune.

Politice pre si post-pascale. Adevarat s-a-ntors!

Înainte de apariţia rubricii „Comentariile zilei”,  anunţată nu cu mult timp în urmă, o scurtă privire asupra a ceea ce s-a mai întîmplat în timpul sărbătorilor pascale.

Casa (fostă) Regală se îndulceşte.  De la amar la şi mai amar. Din gama Kandia Regal, vom putea consuma ciocolata cu lapte „Alteţa Sa Regală Principesa Margareta”, ciocolata amăruie „Alteţa Sa Regală Principele Radu”, cu 55% cacao, precum şi ciocolata amăruie „Castelul Peleş”, cu 75% cacao. Pe cit pariu ca lumea va cere ‘O Duda cu cacao, va rog!’?

Palatul Cotroceni. Ca să nu rămînă mai prejos pe partea de gastronomie, palatul Cotroceni a fost dotat cu bucătărie performantă. Aşteptăm noutăţile editoriale: „Înghiţitură cu înghiţitură”, „Prima masă caldă”… Oricum, dictatura a căzut, se bagă mîncare la palat. Poate vin şi ajutoare cu haine din străinătate, că ar cam fi nevoie.
Iar cum preşedintelui îi place şi să grădinărească, avînd acum atîta spaţiu, zic să nu se irosească şi să consemneze: „Primul bulb plantat”, „Fir cu fir”…
Cred că acum se impune achiziţionarea unei aeronave prezidenţiale. Propun să se numească iAir Force One, ca să nu existe confuzii. Pentru că la vacanţe,  Iohannis ori va face cincinalu-n patru ani şi jumătate, ori îl va depăşi pe Obama şi vom deveni cea mai mare forţă mondială în turism prezidenţial. Guinness Book s-o ocupa şi de aşa ceva, să nu rămînă performanţa neconsemnată?

Dacă de plecarea după Paştile catolic la Madeira am aflat mai întîi din presa străină, singurul lucru de care m-am temut a fost ca revenirea să nu ne fie anunţată din biserici, de Paştile ortodox. Dar cum după trecutele Învieri la malul mării, am ajuns şi noi în modernitate, am avut parte de Înviere pe Facebook. Unde preşedintele ne-a transmis un frumos şi călduros mesaj tematic, cu soare şi flori de primăvară pe înregistrare.

Plecarea în vacanţă să zicem că am înţeles-o, vorba unei prietene, dacă şi-o fi luat omul bilete înainte să fie ales, acum ce să facă?! – ce nu am înţeles e că nu am ştiut pe mîna cui ne-a lăsat. Pentru că, ţinînd cont de faptul că Preşedintele este Comandantul Suprem al Forţelor Armate, am considerat absolut necesar să ştim, mai ales într-o situaţie precum cea de acum, cui a delegat prerogativele prezidenţiale pe durata absenţei din ţară. Dar nu contează ce consider eu, contează că şi din cosmos se mai aud ceva zgomote, numai de la Cotroceni nu.
Cred că asta înseamnă disciplină germană. Pentru că pe vremuri, la palat a cîntat cucuveaua. Apoi s-a auzit cucul. Constantinescu cînta singur, nu se pune. Acum nici măcar un ciripit de vrabie nu se mai aude. Firesc, preşedintele nu poate fi deranjat cînd scrie a doua carte. Poate că omul şi-o fi dorit preşedinţia Uniunii Scriitorilor şi nu l-am înţeles noi. Oricum, cred că încep să înţeleg şi ce vrea poetul să exprime în cărţile sale: păsuiţi-mă!

Dacă greu la deal chiar şi cu boii mici nu i-a fost, la vale pare a fi mult mai dificil. Pentru că nu se coboară de la înălţimea-i să răspundă ameninţărilor ruşilor, nu se cade, conform ierarhiei, dar se duce să viziteze proaspăt renovatul Teatru Naţional. Noroc că-i NATO aci, cu douăsprezece avioane A10, mai nou, că altfel, la cît de iubitor de cultură e preşedintele, ne puteam trezi cu Balşoiul în turneu pe tancuri.

Cum rolurile se mai schimbă din cînd în cînd, despre Justiţie îşi dau cu părerea actorii.

Dan Ionescu, pe Facebook, notează:

Incredibila damblaua care loveste actorii romani de la o anumita varsta incolo. Florin Zamfirescu, Dan Puric si Dorel Visan declara separat, dar la unison, ca s-au saturat de catuse. Intrebarile vitale: de ce ii intreaba cineva ce cred ei despre justitie? care e motivul de le este astora frica de justitie? de cand sunt acesti oameni depozitarii fibrei morale a poporului? si e chiar asa de plictisitor sa iti plimbi nepotii prin parc?

Dar cînd pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă. Parlamentarii intenţionează să-şi stabilească pensii speciale, iar preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu atacă josnic diaspora.  O, dar staţi! Preşedintele este aici. Şi a mai şi zis ceva! Nu, nu despre jignirile aduse de al doilea om în stat celor care au contribuit masiv la alegerea sa, ci despre pensiile speciale. Că mai degrabă le-ar merita oamenii de cultură. Ocazie cu care îi mai doresc un singur lucru: să-l pupe Draga Olteanu şi Florina Cercel cu sete, iar Puric să se uite.

Justiţie. Adevărată, acum. LCK a declarat ca nu mai sint 4500 de dosare in lucru la DNA, ci 7000. Nu m-ar mira ca 2500 să fie ale Elenei Udrea. Fapt divers, cum am scris despre Udrea, cum s-a umplut spamul de reclame la Louboutin.

Tot Justiţie, categoria ieşiri, acum. Copos a fost eliberat condiţionat din închisoare, după executarea unei treimi din pedeapsă şi după îmbogăţirea literaturii de celulă cu cinci cărţi. Din care una suspectă de plagiat. Dar la care ţine foarte mult, se pare, din moment ce a cumpărat tot tirajul. Nu mai bine scria  ‘Blaturi in fotbal si prajituri’ si nu mai avea probleme?!

Cînd ziceam că e ăl mai prost din curtea puşcăriei, mă contrazice Miron Damian, pe Facebook.

George Copos se dovedește mai inteligent decât Victor Ponta. N-a picat în capcana de a comanda un simplu plagiat, copy&paste, ar fi fost prea riscant. A comandat ceva mai elaborat, l-a costat ceva mai mult, dar poate dormi liniștit – ba chiar să dea lecții, nu de medievalistică românească, ci de tupeu de borfaș. Problema însă a rămas acolo, neschimbată: nu există niciun fel de control că el ar fi scris cu adevărat cartea respectivă. În alte condiții întrebarea ar fi deschis poate o dispută academică, dar aici are un efect în domeniul înfăptuirii justiției și ordinii de drept, ba chiar al ordinii constituționale. Fără vreun fel de acțiune pe linie legală și administrativă, chestiunea asta se va permanentiza, în consecință pe viitor o să avem două categorii de condamnați la pedepse cu încarcerare: cei care-și permit să cumpere lucrări științifice și cei care nu au destui bani pentru asta. Primii își cumpără zile de libertate (și încă într-un mod fraudulos), în timp ce ultimii nu pot face asta. E o discriminare interzisă explicit de legea fundamentală.

În încheiere, învăţămînt. Că doar unde nu-i carte, nu-i parte. De cultură, în primul rînd. În ciuda problemelor pe care soţul le are cu justiţia, Lavinia Şandru este preocupată de o problemă stringentă: ‘Educaţia ecologica trebuie sa devina materie obligatorie’ – realitatea.net
Corect, nu pictaţi pe plastic!

Cînd să scriu că sub luminosul prezidenţiat altfel, Blogary poate să deschidă rubrică mondenă. Numai rubrică mondenă, în ce priveşte cuplul-instituţie Primul Domn-Prima Doamnă, aflu că azi preşededintele are consultări maraton cu partidele la Cotroceni.

Adevărat s-a-ntors!

(Foto: adevarul.ro)