Un an nou memorabil!

Lăsăm în urmă un an de uzură, un an de luptă  cu pesedeaua de la putere. Luptă care nu a avut rezultatele scontate, nici din partea străzii, nici a partidelor de opoziție. Poate nimeni nu s-a întrebat dacă ce face este bine, potrivit scopului și momentului ales. Tuturor li s-a părut că-s mai deștepți și mai buni decît alții, la putere au rămas, însă, tot cei care au cîștigat alegerile.

Cum spunea și Nicolae Steinhardt, în 1937, sîntem în perioada în care derbedeii au preluat puterea și **ie psd se dovedește ceea ce știam că este, numai o înjurătură și atît, fără puterile miraculoase cu care o investiseră unii, nicidecum o armă eficace.

„Trei fenomene ale timpului: invazia verticala a barbarilor, domnia prostilor, tradarea oamenilor cumsecade.

Primul: navalesc nu barbarii din alte continente ci, de jos in sus, derbedeii. Barbarii acestia preiau locurile de conducere.

Al doilea: au sosit – pur si simplu, in sensul cel mai categoric – prostii si incultii la putere si in ciuda tuturor legilor economice si tuturor regulilor politice fac prostii, ca niste ignoranti ce se afla.

Al treilea: in loc de a se impotrivi, oamenii cumsecade adopta expectative binevoitoare, se fac ca nu vad si nu aud, pe scurt tradeaza. Nu-si fac datoria. Impartialii si increzatorii inregistreaza si tac. Sunt cei mai vinovati.”

Să lăsăm 2018 și taxa pe lăcomie, despre care vă invit să citiți aici, un excepțional articol de Dragoș Aligică, cu care sînt pe deplin de acord (de data asta 😉 )

Lăsăm 2018 cu un blocaj al administrației prezidențiale la Washington, la fel ca cel din 2013, pe cînd președintele Obama a trecut Obamacare. Dar de pe vremea cînd comentariatul românesc de internet  se ocupa cu altceva.

Îl lăsăm și cu protestele galbene de la Paris, pe urma cărora am pornit acum ceva vreme. Îl lăsăm cu bune și cu rele. Și ne concentrăm pe 2019, să fie așa cum ni-l dorim. Dar pentru asta, trebuie să fim mai deștepți decît ei, mai solidari.

Și lăsăm și războiul din PSD și nu numai, de la vîrful conducerii noastre, în plata lui 2018.

Blogary vă dorește un an nou care să nu treacă fără să fi făcut ceva de care să vă aduceți aminte, ceva bun, evident. Un an nou memorabil! Să fiți sănătoși și să învățați, cine nu a făcut-o încă, să separați binele de rău.

În ce mă privește, în calitate de membru al Consiliul Mondial al Românilor, am să dau prioritate Republicii Moldova și reunirii în ceea ce fac.

L A  M U L Ț I  A N I!

CRĂCIUN Fericit!

Echipa Blogary urează cititorilor și familiilor lor un CRĂCIUN FERICIT!

Să fiți ferice, voioși și sănătoși, dragii noștri!

Dacă doriți să fiți Moș Crăciun și pentru Blogary, printre atîtea nefericiri din țara asta, la atenuarea cărora sînt convinsă că ajutați, și să aflați în continuare ce nu vă place să auziți, vă așteptăm cu mult drag cadourile-donație la nr. de cont: RO55INGB0000999906034097 , banca ING Romania, cod fiscal 2901 3920.

Vă mulțumim!

La mulți ani! Happy New Beer!

Luna decembrie, luna infractorilor români. Care își fac cadou, pentru că își permit și li se permite, excursii definitive în zone din care populația anti-coruptă speră că se poate reveni rapid, în realitate din care nu se vor mai întoarce niciodată.

Dacă anul precedent s-a încheiat cu fuga lui Ghiță în Serbia, anul acesta ne spune ”adio” împreună cu Radu Mazăre, ajuns să ceară azil politic în Madagascar. Pentru că, în cazul lui, măsura controlului judiciar nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara.

Și, în fine, a aflat bărbatul ce știa tot satul. În decembrie 1989, în România nu a fost nici o revoluție, ci o lovitură de stat.

Pe Blogary am  scris despre asta, din 2011:

Stroilov afirmă în 2009, într-un interviu acordat Hotnews, că decembrie 1989 a fost plănuit de către KGB pentru instaurarea la putere a prorusului Iliescu.

Și ne-am obișnuit, în timp, cu ideea că trebuie să treacă ceva vreme ca să ne dați dreptate. Ca viața să se arate așezată așa cum am spus noi.

Vă dorim, pentru 2018, sănătate și curajul deciziilor înțelepte.

La mulți ani! 😀

Domnul să ne aibă în paza Sa.

 

Crăciun fericit!

Să fiți sănătoși, dragilor! Cititori, sponsori, prieteni, colaboratori, toți aceia care sînteți aproape și care faceți posibilă păstrarea acestei ferestre de, îmi permit să spun, sănătate mintală, în primul rînd, într-o lume din ce în ce mai ne-bună.

PS: Din cauza faptului că nu am anunțat oficial schimbările intervenite la Asociația Blogary, sînt oameni care îmi cer detalii  în privat ce s-a schimbat, pentru că vor să doneze.

Le mulțumesc tuturor! Și anunț acum, așa cum se poate constata, la Blogary s-a schimbat aproape totul, mai puțin ce era și a rămas cel mai important: orientarea blogului.

Cu asigurarea că vom rămîne aceiași pro-occidentali, pro-Israel și conservatori cunoscuți, pînă cînd organizăm ședință, anul viitor, cine are mai mult decît un gînd bun pentru noi, rog să mă contacteze în privat.

Încă o dată, mulțumiri! Ați fost o surpriză pe cît de neașteptată, pe atît de plăcută. 🙂

craciun

La multe bucurii!

Pentru această cumpănă dintre ani, la care tot omu’ civilizat nu mai stă cu ochii pe ceas, ci pe codurile de alarmă teroristă – mulțumim, conducători europeni iubiți! – mi-am stors mintea, de noaptea trecută începînd, ce să vă zic, ce să vă urez pentru anul nou. În afară de ‘fie ca..’re ce-și dorește să primească, după minte și după suflet, după cum și-a așternut și după cum i se aliniază planetele, platanele, platourile, după cum îi dă Dumnezeu sau președintele naturii, ca să fiu și eu, în sfîrșit de an măcar, corectă politic. Că-i destulă nedreptate în lume, mi se pare, de exemplu, absolut incorect politic că în anumite părți ale globului a venit deja anul nou.

Și cum mă gîndeam așa, mi-am adus aminte că, atunci cînd eram mică, la mine veneau doi moși. De Crăciun venea moșul corespunzător sărbătorii, în familie, discret, iar pe 31 decembrie mai venea unul, Moș Gerilă. Ăsta din urmă venea cu plasa, la tata la serviciu, și din tot ce-mi punea acolo, nu mă interesa și nu îl așteptam decît pentru un singur cadou. O portocală cu frunzuliță. An de an, primeam în ultima zi a anului o portocală cu frunzuliță. Un an întreg așteptam acea portocală. Mai mîncam între timp și altele, cînd ai mei mai stăteau la o coadă, cînd mai dădeau de trei ori prețul pe kilogram, dar nici măcar una nu era precum portocala cu frunzuliță. Nici una nu avea gustul, aroma, culoarea aceleia, nici una nu fusese dorită și așteptată sute de zile. Nici o alta nu avea frunzuliță.

Așa că ce vă doresc acum e să aveți parte, în anul ăsta de-a venit deja la alții, cum ziceam și cum tot nu mă împac cu ideea, de multe bucurii la fel ca cele pe care mi le aduceau mie portocalele cu frunzuliță. Și să fiți deștepți și să vi le culegeți și singuri, pentru că acum se poate.

La mulți ani!

PS: Rezumatul evenimentelor externe 2015, secțiunea Europa, acum.

În Berlin, Mohammad stă liniștit, ghemuit pe vine și scuipă pe jos printr-o gaură dintre dinți.
Dintr-o dată, apare o zână și spune:
– Sunt zâna social-liberal socialistă! Am venit la tine ca să-ți îndeplinesc trei dorințe!
– Uite ce dinți am în gură! Vreau să-i am pe toți și reparați!
Nici n-a terminat bine Mohammad să rostească aceste cuvinte, că imediat a fost promulgată legea privind tratamentul și protetica gratuite pentru străinii asistați social, și gura lui a început să strălucească albă ca zăpada, cu un zâmbet ca de Hollywood.
– Mi-e dor de cele patru neveste și cei cincisprezece copii, precum și de părinți, frați și surori, și încă de părinții, frații și surorile soțiilor mele! Vreau ca noi toți să locuim într-o vilă de lux și să avem o mulțime de bani!
Nici n-a terminat bine, că Mohammad s-a pomenit într-o vilă frumoasă! Pe masă era textul legii cu privire la reîntregirea familiei pentru străinii asistați social și multe chitanțe bancare cu informații despre beneficiile primite. Casa era complet mobilată și utilată cu aparatura electrică necesară, în conformitate cu legea privind ajutorul pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic, acordat străiniilor asistați social.
Fericit, Mohammad aproape că nu știe ce să mai ceară zânei la ultima dorință. Și a rugat-o:
– Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de cetățenie. Vreau să fiu blond cu ochi albaștri și ca numele meu să fie Fritz Schulz!
Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar el însuși s-a pomenit iar ghemuit și scuipând pe jos, printre dinții găuriți.
– Ce s-a întâmplat? a întrebat-o el pe zână.
– Nu ți-e rușine, domnule Schulz, să cerșesti de la stat?! Trebuie să vă purtați singur de grijă! Mergeți și căutați-vă un loc de muncă!

(Foto: eskipaper.com)