Aud și citesc din ce în ce mai des pretinsa explicație ”eu spun ce văd”. Presupun că oamenii care o folosesc n-au bani nici de oglindă sau/și nici de un manual de anatomie și fiziologie din care să afle toate funcțiile creierului, nu numai pe cea de procesare a ceea ce receptează ochiul. Altfel, ar încerca să afle mai mult decît ce văd, să se documenteze, să prelucreze informațiile, să-și formuleze o părere coerentă, logică și bazată pe dovezi și argumente, de preferință. Întru binele personal și al semenilor.
Precizez acum că nu contest absolut nimănui dreptul de a se indigna, de a suferi, de a populariza barbaria cu care un smintit a ucis un leu. Un smintit, un leu, rețineți asta, vă rog, e foarte important. Apreciez chiar foarte mult oamenii sensibili. Numai că îi apreciez și mai mult atunci cînd sînt cu adevărat oameni, adică mai și gîndesc. După cum cred, ori mai degrabă sper că se știe, sîntem singurele ființe de pe Pămînt dotate cu intelect, în sensul în care putem cunoaște, conștientiza, asocia, raționa, comunica, opera cu noțiuni, operaționaliza concepte. Mai simplu, nu sîntem dotați numai cu afecte. Iar acesta – surpriză pentru unii, poate – este unul din punctele de întîlnire a credinței cu teoria evoluționistă. Nu unicul, ci unul din cele mai importante în care nu se contrazic deloc. Omul, așadar, este superior tuturor viețuitoarelor de pe planetă. Nu numai prin capacitatea cognitivă generală, prin inteligența rațională, dar și prin cea emoțională. Cu ultima înzestrăm noi animalele, mai clar, presupunem că ele au așa ceva, interpretînd noi, tot noi, prin filtrul nostru emotiv, reacțiile lor.
Dar nu, indiferent cît de inteligente am considera noi animalele, nu ele au fundamentat civilizații din ce în ce mai avansate, pînă la cea în care trăim și în care ne permitem să le oferim îngrijiri medicale, de la diete conforme vîrstei și anumitor afecțiuni și pînă la operații chirurgicale complexe și protezări sofisticate. Iar cine spune că n-ar da un singur animal pe toată omenirea, că-i o rușine că existăm, ori că nu merităm noi, oamenii ăștia nenorociți să trăim, își neagă, fără să aibă habar măcar, însăși condiția de om, cu tot ce presupune ea. Bune și rele. Fără s-o dau după cireș, că nu e cazul, e imbecil. Tot om, desigur, că imbecilitatea este tot specifică omului, dar imbecil. Revolta, empatia sînt firești, exagerările și negarea condiției nu. Țin de spectrul psihiatriei.
Revenind, un smintit (cretin, dement, dezaxat, cum vreți) a omorît un leu. Și toată lumea civilizată a luat foc. Numai capul nu i se cere nenorocitului. Pierderea averii, a casei și a licenței de practică speră Sharon Osbourne să i se întîmple, pentru că deja și-a pierdut sufletul.
Și pentru că am ajuns la suflet, să vorbim acum și despre sufletele copiilor nenăscuți, ale celor măcelăriți pentru prelevare de organe. Scandalul vînzării acestor organe, mai precis, oroarea descoperită de curînd în SUA. Scandalul Planned Parenthood, fundație finanțată de guvernul federal american. E posibil să nu fi auzit despre asta, deși înregistrările în care se ofereau contra cost organe – inimi, plămîni, rinichi, milimetric prelevate în urma avorturilor – au apărut de mai bine de două săptămîni. Dar în mass media de la noi eu cel puțin nu am văzut decît cel mult două menționări ale subiectului, iar în cea occidentală situația este prezentă preponderent în zona republicană, în timp ce în partea democrată mai mult în stilul ascuns gunoiul sub preș.
Pentru că dincolo de oroarea în sine, acum reizbucnește discuția avortul este crimă? Cum altfel, din moment ce organele oferite spre vînzare erau viabile? Cine mai poate vorbi acum despre ”un grup de celule”, cînd ”grupul” respectiv s-a dovedit a fi viu și perfect funcțional anatomic și fiziologic încît să poată fi transplantat? Și în cazul acesta, dacă plămînii, rinichii și inima unui copil nenăscut sînt vii, copilul nu este la fel, viu? Așadar, avem sau nu de-a face cu crime în cazul avorturilor? Crime odioase, ale căror victime sînt lipsite de orice apărare? De prima și cea mai importantă apărare, a celei în care viețuiește?
Răspunsul meu este da. Pe voi vă las să vă gîndiți singuri. Nu înainte de a-l asculta și pe Alfonzo Rachel.
Pînă atunci, să notăm că vînzarea organelor prelevate de la prunci nenăscuți nu (prea) interesează pe nimeni. Sîntem umani cînd e vorba de un animal fără apărare, dar nu și cînd e vorba de pui de om complet lipsiți de apărare.
(Foto: doonedoone.com)
